Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1335/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civil mixt -

Dosar nr-

DECIZIA CIVIL nr. 1335/2008-

Ședința public din 30 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Roman Florica

R -

- judector

- -

- judector

- -

- judector

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursurilor civileformulate derecurentul reclamant, cu domiciliul în SMb ld. nr. 2 -. 36 județul S M și de recurenta pârât, cu domiciliul în S M- județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți, -, -, toți cu domiciliul în S M- județul S M, împotriva sentinței civile nr. 73/Ap din 04 martie 2008 pronunțat de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care a fost schimbat în parte sentința civil nr. 4505 din 25 octombrie 2006 pronunțat de Judec toria Satu Mare în dosar nr. 4313/20006, având ca obiect: acțiune în constatare,

La apelul nominal fcut în ședința public de azi se prezint recurentul reclamant, asistat de reprezentantul su av. - în baza împuternicirii avocațiale nr. 1/2008 emis de Baroul Satu Mare - Cabinet individual, iar pentru recurenta pârât, lips, se prezint reprezentantul su av. în baza împuternicirii avocațial nr. 28/2008 emis de Baroul Satu Mare - Cabinet individual, lips fiind de asemenea ceilalți intimați pârâți.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei, învederându-se instanței c ambele recursuri sunt legal timbrate cu suma de câte 19 lei tax judiciar de timbru fiecare și cu timbre judiciare în valoare de câte 0,15 lei, dup care:

Nefiind cereri sau excepții de formulate, instanța declar dezbaterile închise și acord cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului reclamant solicit admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul constatrii contribuției de 90% a reclamantului la achiziționarea bunurilor, obligarea pârâtei la plata unei sulte ctre acesta și la predarea bunurilor personale aflate în posesia ei, conform petitului, cu cheltuieli de judecat.

Se mai arat c la data vânzrii apartamentului pârâtei imobilul era construit deja în proporție de 75%, deci nu puteau avea o contribuție egal în edificarea acestuia, autoturismul ce se susține c a fost vândut era vechi, neavând o valoare semnificativ, s-a dovedit c reclamantul a suportat toate cheltuielile, iar pârâta a și recunoscut de altfel c bunurile s-au aflat în posesia ei, bunuri ce acum au disprut. Se mai solicit respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat, argumentele invocate de aceasta fiind strine de cauz.

Reprezentanta recurentei pârâte solicit admiterea recursului su, modificarea deciziei în sensul admiterii în parte a cererii inițiale, respingerea captului de cerere referitor la sistarea indiviziunii ca inadmisibil și cel referitor la predarea bunurilor ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecat în toate fazele procesuale. Instanțele anterioare au acordat ceea ce nu s-a cerut, reclamantul a investit instanța cu stabilirea cotelor de contribuție nu cu sistarea coproprietții, nu a cerut atribuirea și nici stabilirea unei sulte. În mod greșit s-a acordat reclamantului un drept de creanț mascat sub forma unei sulte, în condițiile în care acesta nu a solicitat acest lucru, ci doar și-a precizat acțiunea în sensul ca imobilul s-i fie atribuit pârâtei cu obligarea acesteia la plata unei sulte corespunztoare cotei acestuia de contribuție. Mai mult, este inadmisibil atribuirea imobilului ctre coproprietari și acordarea unei sulte în condițiile în care reclamantul nu a fost și nu este proprietar de carte funciar, neputându-se pune problema unui partaj sau a ieșirii din indiviziune.

De asemenea, solicit respingerea recursului reclamantului ca nefondat, casa a fost construit pe terenul aflat în proprietatea prinților ei.

În replic, reprezentantul recurentului reclamant arat c la dosarul de apel s-a depus copia colii de CF din care rezult c întabularea casei s-a fcut dup introducerea acțiunii, fiind construit în timpul concubinajului, extratabular.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de faț, constat urmtoarele:

Prin sentința civil nr. 4505 din 25 octombrie 2006 pronunțat de Judec toria Satu Mare în dosar nr. 4313/20006, a fost admis în parte acțiunea civil formulat de reclamantul în contradictoriu cu pârâții,.

S-a constatat c imobilul situat în S M,-, cruia în natur îi corespunde cas de locuit s-a construit în perioada concubinajului reclamantului cu pârâta, reclamantul având o cot de contribuție de 40 % la edificarea construcției, pârâții fiind obligați s achite reclamantului o sult în valoare de 1.076.800.000 lei conform expertizei efectuate de ing. - și care face parte integrant din hotrâre. A fost respins captul de cerere privind sistarea indiviziunii cu privire la construcția mai sus arat. S-a luat act de renunțarea reclamantului cu privire la atribuirea ctre acesta a construcției. Pârâta a fost obligat la predarea bunurilor personale ctre reclamant, respectiv: aparat radio "" în valoare de 3.000.000 lei și a sculelor de ceasornicrie și pieselor de schimb, restul bunurilor nefiind dovedite. Cheltuielile judecat s-au compensat.

Pentru a pronunța aceast sentinț, prima instanț a reținut c în perioada 1991-2002 prțile au trit în concubinaj și, pe terenul proprietatea prinților pârâtei, s-a edificat o construcție mansard, imobil situat în S M,-. Reclamantul susține c, la edificarea acestei construcții a avut o contribuție de 90 %. Pentru a-și dovedi cererea, reclamantul a depus înscrisuri și, la cererea ambelor prți, s-a administrat proba testimonial și interogator.

Din ansamblul probator, prima instanț a constatat c nu se poate reține o cot de contribuție a reclamantului de 90 % așa cum solicitat, ci doar de 40 % întrucât s-a dovedit în mod cert c o parte din banii necesari pentru construirea imobilului au provenit din vânzarea unui apartament moștenit de fiica pârâtei și din vânzarea unui autoturism lsat pârâtei de ctre defunctul su soț. Motivul pentru care s-a reținut o cot mai M de contribuției a pârâtei este faptul c aceasta a fost ajutat și de ctre prinții ei care obțineau venituri din vânzarea. Nu se poate reține c reclamantul nu ar fi adus nici o contribuție la edificarea imobilului deoarece martorii propuși de acesta au declarat c reclamantul avea dou firme a cror activitate era prosper și mai era asociat și la SC INTERNAȚIONAL SRL. Având în vedere valoarea indicat de expert - în raportul de expertiz, judectoria a obligat pârâții s achite reclamantului 40 % din valoarea stabilit, respectiv 1.076.800.000 lei cu titlu de sult. Nu a fost luat în considerare valoarea indicat de expert deoarece este de notorietate c o cas de locuit nu poate avea o valoare de piaț așa de mic, respectiv 1.553.255.225 lei. La plata acestei sulte au fost obligați toți pârâții întrucât în ședința public din 27.09.20006 și din 18.10.2006, reclamantul a renunțat s-i fie atribuit imobilul, solicitând s fie despgubit pentru investițiile fcute în timpul concubinajului.

Captul de cerere privind sistarea indiviziunii a fost respins deoarece reclamantul nu a fost niciodat proprietar tabular și astfel este exclus posibilitatea ca acesta s dobândeasc o cot indiviz din imobil. Instanța a admis doar în parte captul de cerere privind predarea bunurilor personale ale reclamantului, deoarece pârâta a recunoscut la interogator doar c înaintea relației de concubinaj acesta a avut doar aparatul de radio "" și sculele pentru ceasornicrie, celelalte bunuri mobile solicitate nefiind dovedite. În baza art. 275.proc.civ. cheltuielile de judecat au fost compensate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței în sensul constatrii unei contribuții de 90 % la edificarea imobilului situat în S M- și obligarea pârâților la plata unei sulte corespunztoare, obligarea pârâtei s-i predea și celelalte bunuri mobile indicate în cererea de chemare în judecat.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și pârâta, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței în parte, în sensul de a se admite doar în parte acțiunea și de a se respinge cererea privind sistarea indiviziunii ca inadmisibil și cea de predare a bunurilor ca neîntemeiat.

Prin decizia civil nr. 73/Ap din 04 martie 2008 pronunțat de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, a fost admis apelul declarat de apelantul-reclamant și în consecinț a fost schimbat în parte sentința apelat în sensul c s-a dispus sistarea coproprietții asupra construcției situat în S M,-, înscris în CF nr. 16299-S M cu nr. top. 4777/4, prin atribuirea acestei construcții pârâților, fiind obligați pârâții s plteasc reclamantului suma de 107.680 lei lei (1.076.800.000 lei rol) cu titlu de sult.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A fost respins apelul declarat de apelanta-pârât împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a pronunța aceast decizie, Tribunalul Satu Marea reținut, din actele și lucrrile dosarului, ca Judec toria Satu Mare cauza a fost înregistrat sub dosar nr. 4313/2004 și prin Sentința civil nr. 4501/25.10.2006 acțiunea a fost admis în parte. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâta.

Prin Decizia civil nr. 64/Ap/20.03.2007 pronunțat în dosar nr-, Tribunalul Satu Marea respins apelul reclamantului-apelant și a admis apelul apelantei-pârâte, sentința apelat fiind modificat în parte, în sensul respingerii, ca inadmisibil a cererii având ca obiect sistarea coproprietții, stabilirea cotei de proprietate și plata sultei, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-reclamant, recurs admis prin Decizia civil nr. 1210/2007-R a Curții de Apel Oradea, decizia recurat fiind casat cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Satu Mare.

În rejudecare, Tribunalul Satu Marea constatat c devine superflu cercetarea acestui apel raportat la criticile ce vizeaz calitatea de proprietari a foștilor concubini, instanța urmând a cerceta doar aspectele ce vizeaz cota de contribuție a apelantului-reclamant la edificarea construcției. Sub același aspect s-a cercetat și apelul declarat de ctre apelantul-reclamant, întrucât potrivit dispozițiilor art. 315 alin. 1.proc.civ. "În caz de casare, hotrârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesitții administrrii unor probe sunt obligatorii pentru judectorii fondului".

Raportat la limitele rejudecrii, Tribunalul a reținut c, potrivit înscrierilor din cartea funciar, imobilul înscris în CF nr. 16299 S M nr. top. 4777/4, în natur teren în suprafaț de 653 m, cu cas, situat în S M,- A, constituie proprietate tabular, în cot de ¼ fiecare, a apelantei-intimate-pârâte și a intimaților-pârâți,. Deși în cartea funciar apelantul-reclamant nu are înscris vreun drept asupra imobilului descris, prin decizia de casare, nr. 1210/2007 a Curții de Apel Oradeas -a stabilit c acesta deține o cot de proprietate asupra construcției, întrucât a contribuit la edificarea acesteia, în timpul relațiilor de concubinaj cu apelanta-intimat-pârât. Apelantul-reclamant a susținut c la edificarea construcției respective a avut o contribuție proprie de 90 %, dar nu s-a fcut dovada acestei contribuții. Sub acest aspect, criticile aduse sentinței apelate sunt neîntemeiate, în mod corect, raportat la ansamblul probator administrat la instanța de fond, s-a stabilit o contribuție a apelantului-reclamant de 40 %. Apelanta-pârât, precum și intimații, au recunoscut c reclamantul are și el o contribuție la edificarea construcției. Intimații-pârâți în apel nu au contestat cota stabilit de prima instanț, iar pârâta se rezum la a susține, în apelul declarat, c fostul su concubin, nu a avut o contribuție de 90%, ci una insignifiant. Ca atare, Tribunalul a apreciat ca just stabilirea unei cote de contribuție de 40 % a apelantului-reclamant la edificarea construcției situat în S M,-/

În ce privește criticile aduse sentinței apelate, de ctre, critici care vizeaz bunurile mobile, s-a reținut c acestea sunt neîntemeiate întrucât, în mod legal și temeinic, instanța de fond a obligat-o pe pârât la predarea bunurilor ce se afl în posesia sa, potrivit interogatoriilor administrate, apelantul-reclamant nefcând dovada prin alte probe, în prim instanț ori în apel, a existenței celorlalte bunuri în posesia apelantei-pârâte.

Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs reclamantul recurent, solicitând modificarea hotrârii atacate în sensul de a se reține o contribuție a acestuia de 90% la edificarea imobilului în litigiu, construit în perioada concubinajului cu intimata -, cu obligarea acesteia la plata unei sulte corespunztoare acestei cote precum și la predarea bunurilor mobile indicate în petitul acțiunii, cu cheltuieli de judecat.

În motivarea recursului se arat c instanța de apel a ignorat materialului probator existent la dosar (probele testimoniale), care pune în evidenț contribuția recurentului la edificarea imobilului în litigiu, în sensul c majoritatea plților au fost efectuate de recurent, apartamentul intimatei fiind vândut în anul 1997, dat la care casa era construit în proporție de 70%.

În ceea ce privește bunurile personale ale recurentului, acesta a probat cu martori c aceste bunuri au rmas în posesia intimatei la data desprțirii în fapt.

În drept, invoc dispozițiile articolului 304 punctul 8 Cod procedur civil.

Recurs a declarat și intimata recurent, solicitând modificarea în parte a hotrârii atacate în sensul admiterii doar în parte a acțiunii în constatare, respingând cererea de sistare a indiviziunii și de predare a bunurilor personale ca inadmisibil, respectiv neîntemeiat, cu cheltuieli de judecat.

În motivarea recursului se arat c instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut, în sensul c apelantul nu a solicitat sistarea comunitții, ci a investit instanța de apel doar cu problema contribuției personale și a restituirii bunurilor mobile.

Mai arat c instanța a cordat un drept de creanț mascat sub titulatura de sult, deși nu a fost investit cu stabilirea unui astfel de drept.

Verificând recursurile prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Curtea apreciaz c acestea sunt nefondate pentru urmtoarele considerente:

Împrejurarea c recurentul reclamant nu este întabulat în cartea funciar nu are relevanț sub aspectul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

În speț, fiind vorba de concubini, sunt aplicabile regulile ce guverneaz proprietatea comun pe cote prți, fiind posibil stabilirea unor drepturi de proprietate în indiviziune asupra bunurilor dobândite de aceștia pe timpul concubinajului, în raport de contribuția fiecruia în parte.

Sub acest aspect este pe deplin dovedit edificarea construcției în litigiu de ctre ambii concubini, împrejurare de altfel necontestat de aceștia.

În ceea ce privește contribuția de 90% pretins de recurent, în mod corect a reținut instanța de apel c aceasta nu a fost dovedit.

Nedovedit este și existența în posesia intimatei a bunurilor mobile personale pretinse de recurentul reclamant.

Faț de împrejurrile mai sus reținute, Curtea urmeaz în baza articolului 312 aliniatul 1 coroborat cu articolele 316 și 296 Cod procedur civil, s resping recursurile ca nefondate fr cheltuieli de judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE ca nefondate recursurile civileformulate derecurentul reclamant, cu domiciliul în SMb ld. nr. 2 -. 36 județul S M și de recurenta pârât, cu domiciliul în S M- județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți, -, -, toți cu domiciliul în S M- județul S M, împotriva sentinței civile nr. 73/Ap din 04 martie 2008 pronunțat de Tribunalul Satu Mare,pe care o menține în întregime.

Fr cheltuieli de judecat.

IREVOCABIL .

Pronunțat în ședința public de azi, 30 septembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR GREFIER

R - - - - - - -

decizie:./07.10.2008

Complet fond:

Complet apel: Melita Fl. -

în 2 ex.: /21.10.2008

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1335/2008. Curtea de Apel Oradea