Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1413/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(839/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1413
Ședința publică din 20.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 3: Simona
Grefier - -
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurenta reclamantă și de recurenta pârâtă -, împotriva deciziei civile nr. 1439 din 12.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații intervenienți și.
Cauza are ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 13 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 20 octombrie, apoi la 27 octombrie 2009 și a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B, la data de 04.04.2007, sub nr-, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâta, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să loc de act autentic de vânzare-cumpărare a imobilului teren situat în B, - - nr.139, sector 6, în suprafață de 1607,40 mp, cu o lățime de 17,86 ml și lungime de 90 ml, având ca vecinătăți: la - -, la Vest - teren agricol, la Nord - str. - -, la Sud -.
La data de 14.05.2007, reclamanta a formulat cerere precizatoare, în sensul că numele corect al pârâtei este, fostă, instanța luând act de această precizare, conform art.132 Cod procedură civilă.
De asemenea, prin cererea precizatoare, reclamanta a arătat ca a plătit în întregime prețul terenului, și anume: 500 USD, la data de 01.03.1997, către pârâta, la data de 22.01.1998, suma de 2.500 USD, pârâtei și, la data de 18.07.1998, suma de 2.145 USD, soțului pârâtei.
Prin întimpinarea formulată, pârâta a recunoscut faptul că reclamanta i-a achitat prețul terenului și a arătat că nu mai înțelege să își respecte obligațiile asumate prin precontract.
La data de 23.10.2007, reclamanta a formulat cerere de intervenție, solicitând introducerea în cauză a lui și și constatarea, în contradictoriu cu aceștia, a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2494/09.03.2004 de BNP.
La data de 28.01.2008, reclamanta a formulat o precizare a cererii de intervenție, formulată la data de 23.10.2007, în sensul că solicită constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1900/23.11.2000, de către BNP, pentru nerespectarea interdicției legale imperative de înstrăinare.
La termenul de judecată din data de 28.01.2008, în temeiul art.84 Cod procedură civilă, instanța a recalificat cererea de intervenție, în sensul că aceasta reprezintă o precizare a cererii de chemare în judecată, prin lărgirea cadrului procesual, atât în ceea ce privește petitul cererii, cât și în ceea ce privește cadrul procesual pasiv.
Prin sentința civilă nr.1613/03.03.2008, Judecătoria Sectorului 5 Bar espins acțiunea, astfel cum a fost precizată, de către reclamanta, în contradictoriu cu pârâții, și, ca neîntemeiată și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâta, cereri înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr-, la data de 15.05.208.
Prin decizia civilă nr. 1439 din 12.11.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - reclamantă, precum și apelul declarat de apelanta intimată; a respins, cererea apelantei - reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reținut că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 01.03.1997, pârâta - fostă, în calitate de promitentă vânzătoare, s-a obligat să-i vândă reclamantei, în calitate de promitentă cumpărătoare, un teren în suprafață de 1607,40, situat în B,-, pentru prețul de 9645 USD, din care a fost achitată, la data perfectării antecontractului, suma de 5000 USD, cu titlu de avans.
Prin același antecontract, s-a prevăzut ca părțile să încheie contractul de vânzare - cumpărare, în formă autentică, la data de 01.03.2005.
Din chitanța depusă la fila 11 - dosar fond, reiese că, la data de 22.01.1998, reclamanta i-a achitat pârâtei - fostă, suma de 2500 USD.
Din chitanța depusă la fila 10 dosar fond, reiese că, la data de 18.07.1998, reclamanta i-a achitat soțului pârâtei, suma de 2145 USD.
La data de 17.10.2006, reclamanta a notificat-o pe pârâta, pentru a se prezenta la notar, în vederea perfectării contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.
Prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.1900/2000, de BNP, pârâta a vândut pârâților și un teren în suprafață de 714,72 mp, situat în B,-.
În ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la soluționarea greșită a primului capăt de cerere, privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, tribunalul a constatat că este neîntemeiat.
Astfel, prin sentința civilă nr. 1340/2007 a Judecătoriei Sectorului 6 B, irevocabilă prin decizia civilă nr. 892 R/2007 a Tribunalului București, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare- cumpărare, cu privire la terenul în suprafață de 1607,40 mp, situat în B,-.
Instanța de apel a constatat că, în speță, este întrunită tripla identitate - de părți, obiect și cauză, prevăzută de art.1201 Cod civil.
Astfel, în dosarul nr-, au figurat aceleași părți, ca și în prezentul dosar, respectiv reclamanta și pârâta.
De asemenea, obiectul dosarului nr- l-a constituit pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare- cumpărare cu privire la terenul în suprafață de 1607,40 mp, situat în B,-, iar, în drept, au fost invocate dispozițiile art.1073 și 1077 Cod civil.
Tribunalul nu a putut admite excepția autorității de lucru judecat, cu privire la capătul de cerere, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, față de dispozițiile art.296 al.2 teza a 2-a Cod procedură civilă.
Astfel, potrivit dispozițiilor legale menționate, "apelantului nu i se poate crea, în propria cale de atac, o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată".
În speță, prin admiterea excepției autorității de lucru judecat, i s-ar crea apelantei o situație mai grea decât cea stabilită prin sentința primei instanțe.
Fără a constata autoritatea de lucru judecat, tribunalul a apreciat că raportul juridic dedus judecății a fost stabilit irevocabil prin sentința civilă nr.1340/2007 a Judecătoriei Sectorului 6 B, irevocabilă prin decizia civilă nr.892 R/2007 a Tribunalului București, astfel că, pentru a se respecta principiul securității raporturilor juridice, nu se mai poate analiza din nou acest raport juridic.
Nici cel de-al doilea motiv de apel invocat, referitor la greșita soluționare a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr.1900/2000, nu este întemeiat.
În privința primei cauze de nulitate a contractului, ca urmare a nerespectării dispozițiilor art.32 din Legea nr.18/1991, tribunalul a reținut că, potrivit art.32 alin.1 din Legea nr.18/1991, " terenul atribuit, conform art.19 alin. 1, 21 și 43, nu poate fi înstrăinat, prin acte între vii, timp de 10 ani, socotiți de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietății, sub sancțiunea nulității absolute a actului de înstrăinare".
Potrivit art.19 alin.1 din Legea nr.18/1991, "membrilor cooperatori activi, care nu au adus teren în agricolă de producție sau au adus teren mai puțin de 5000 mp, precum și celor care, neavând calitatea de cooperatori, au lucrat, în orice mod, ca angajați, în ultimii 3 ani în cooperativă, li se pot atribui în proprietate loturi de teren".
Potrivit art.21 din Legea nr.18/1991,"în localitățile cu excedent de suprafață agricolă, cu deficit de forță de muncă în agricultură, se poate atribui în proprietate teren până la 10 ha în echivalent arabil".
Potrivit art.43 din Legea nr.18/1991, "în zona montană-defavorizată de factori naturali, se poate atribui în proprietate, la cerere, o suprafață de teren de până la 10 h,a în echivalent arabil, familiilor tinere de țărani, care provin din mediul agricol montan".
Tribunalul a constatat că dispozițiile art.32 alin.1 din Legea nr.18/1991 nu sunt incidente în cauză, întrucât pârâtei i s-a atribuit în proprietate terenul în suprafață de 5000 mp, prin titlul de proprietate nr.11334/1994, în baza Legii nr.42/1992 pentru cinstirea eroilor martiri și art.15 alin.5 din Legea nr.18/1991, și nu în baza art.19 alin.1, 21 și 43 din Legea nr.18/1991, astfel că pârâta putea înstrăina terenul menționat mai sus oricând, neexistând, pentru aceasta, vreo interdicție de înstrăinare.
Tribunalul a constatat că și cea de-a doua cauză de nulitate a contractului de vânzare - cumpărare, pentru cauză ilicită, este neîntemeiată.
Potrivit art.968 Cod civil, "cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice".
Tribunalul a constatat că, în speță, cauza contractului de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr. 1900/2000, nu este prohibită de legi, nu este contrară ordinii publice și moralei.
În speță, reclamanta nu și-a înscris, în cartea funciară, dreptul care decurgea din antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat cu, astfel că acest antecontract nu le este opozabil intimaților pârâți și.
Pe de altă parte, tribunalul a avut în vedere și faptul că, potrivit art.1182 Cod civil, "față de terți, este opozabilă numai data certă", or, în speță, antecontractul de vânzare - cumpărare, încheiat între cele două apelante, nu poartă o dată certă, astfel că nu le este opozabil celor doi intimați.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art.296 Cod procedură civilă, a respins, ca fiind nefondate, cele două apeluri.
Constatând că apelanta se află în culpă procesuală, tribunalul a respins cererea acesteia privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate, admiterea apelului și, în consecință, admiterea acțiunii reclamantei și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1900 din 23.11.2000.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că Legea nr. 42/1990, care conține norme generale privitoare la drepturile participanților la Revoluție, a fost adoptată la 19 1990, și că, în forma inițială și, chiar la prima modificare a acestei legi, (prin Legea nr. 4/1991), legea nu conținea nicio dispoziție legală cu privire la acordarea vreunei suprafețe de teren către participanții sau eroii.
Prima reglementare de acest gen a apărut, odată cu adoptarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (la 20 februarie 1991), conform căreia (art.14 aliniatul 5): " Se vor atribui, la cerere, persoanelor care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă și moștenitorilor celor care au decedat - ca urmare a participării la lupta pentru victoria din 1989 - in proprietate, terenuri in suprafață de 10.000 mp, în echivalent arabil".
Așa cum se poate constata, din chiar titulatura acestei legi, Legea nr.18/1991 a instituit normele generale în materie de fond funciar în România, iar, prin art.14 aliniatul 5, s-a prevăzut, de asemenea, o norma generală de fond funciar pentru participanții la Revoluție.
Prin introducerea literei "ț", în cuprinsul art. 8 alineatul 1 din Legea nr.42/1990, prin intrarea în vigoare a Legii nr.93/1992 (12 august 1992), în fapt, în cadrul normelor generale privind drepturile participanților la Revoluție, s-a introdus o norma generală de drept funciar, respectiv: "acordarea unei suprafețe de teren în condițiile Legii fondului Funciar nr.18/1991".
În aceste condiții, recurenta solicită să se constate că, în cauză, suntem în prezența unui conflict de norme generale cu aplicabilitate în timp.
Astfel, norma generală, cuprinsă în art.14 aliniatul 5 din Legea fondului funciar, adoptata la 20 februarie 1991, fost abrogată implicit, prin norma generală de la art.8 aliniatul 1 litera ț) din 12 august 1992, prin Legea nr.93/1992, care a modificat Legea nr.42/1990.
Abrogarea este evidentă, întrucât, în art.14 aliniatul 5, se făcea referire doar la "persoanele care și-au pierdut, total sau parțial, capacitatea de muncă și moștenitorii celor care au decedat", pe când art.8 alin.1, în care a fost inclusă reglementarea de la litera ț), stabilește mult mai multe categorii de beneficiari, respectiv "urmașii eroilor-martiri ai, răniții, precum și pensionarii de invaliditate, care și-au pierdut, total sau parțial, capacitatea de muncă în lupta pentru victoria ".
De asemenea, abrogarea implicită a normei generale mai vechi din art.14 aliniatul 5, de către norma generală mai nouă, din art.8 alin.1 litera ț), este evidentă, deoarece ambele norme generale reglementau același drept de proprietate în favoarea participanților la Revoluție, or, din punct de vedere al tehnicilor de redactare a actelor normative, nu se mai justifică menținerea în vigoare a două texte de lege cu același conținut.
Recurenta solicită să se constate că atribuirea de terenuri în proprietate către "răniții. în lupta pentru victoria" (așa cum dispun prevederile normei generale de la art.8 alin.1 din Legea nr.42/1990), inclusiv către autoarea sa, s-a făcut de către Comisia Municipiului B și a Sectorului Agricol I pentru aplicarea Legii fondului funciar nr.18/1991, prin emiterea unui titlu de proprietate, pentru o suprafață de doar 0,5 ha (5.000 mp), așa cum rezultă din titlul de proprietate și procesul-verbal de punere în posesie, aflate la dosarul de fond.
Întrucât atribuirea, către autoarea recurentei, s-a făcut, pentru doar 5.000 mp, și nu pentru 10.000 mp, așa cum prevedeau dispozițiile art.14 alin. 5 din Legea fondului funciar, adoptată la 20 februarie 1991, este evident că și acest organism de stat a considerat că norma generală de la art.8 litera ț) a Legii nr.42/1990 (adoptat la din 12 august 1992) a abrogat norma generală, cuprinsă în art.14 alin. 5 din Legea nr.18/1991.
In aceste condiții, norma generală de la art.8 alin.1 litera ț), potrivit cu care: "acordarea unei suprafețe de teren în condițiile Legii fondului Funciar nr.18/1991"trebuie interpretată, potrivit principiilor de interpretare a normelor juridice.
Astfel, în primul rând, acest text de lege trebuie interpretat în sensul de a produce efecte juridice, și nu în acela ce n-ar putea produce niciunul, întrucât norma generală, cuprinsă la art.14 aliniatul 5, este abrogată, s-ar putea concluziona că norma generală de la art.8 aliniatul I litera ț) nu poate fi pusă în aplicare și, deci, că nu produce efecte juridice.
În opinia sa, norma generală art.8 aliniatul 1 litera ț) produce efecte juridice, și în lipsa normei generale abrogate (cuprinse la art.14 aliniatul 5), astfel încât "acordarea unei suprafețe de teren în condițiile de Legii fondului Funciar nr.18/1991" s-a făcut în mod corect către autoarea sa.
Ceea ce, însă, instanța de apel nu a observat, ducând, în acest fel, la pronunțarea unei hotărâri cu aplicarea greșită a legii, este faptul că atribuirea de teren către autoarea recurentei s-a realizat în condițiile art.18 alin.1 din Legea nr.18/1991, și nu în condițiile prevăzute de dispozițiile art.14 alin.5 din Legea nr.18/1991, așa cum, în mod greșit, a reținut instanța de apel.
În susținerea aplicării greșite de către instanța de apel a dispozițiilor art.14 aliniatul 5 și a dispozițiilor art.18 alin.1 din Legea nr.18/1991, recurenta învederează ca, în tot cuprinsul Legii nr.18/1991, atribuirea unei suprafețe de teren de doar 5.000 mp era posibila numai pentru situația prevăzută la art.18 alin.1, situație care a fost aplicată, prin analogie, și situațiilor în care constituirea dreptului de proprietate s-a făcut pentru participanții la Revoluție.
De aceea, recurenta apreciază că, prin Legea nr.18/1991, în cazul tuturor constituirilor de drepturi de proprietate, indiferent de titular (revoluționar, membru cooperator sau nu etc.), legiuitorul a urmărit instituirea unei interdicții legale de înstrăinare pentru 10 ani, astfel încât să stopeze tendințele speculative ale celor care au dobândit aceste terenuri în mod gratuit.
Modul de redactare a normei juridice de la art.31 alin.1 din Legea nr.18/1991, ce conține interdicția legală menționată mai sus, confirmă această ipoteză, căci interdicția legală de înstrăinare se aplică cazurilor de la art.18 aliniatul 1, art.20 și art.39, în care, fără excepție, este vorba de toate cazurile de constituire a dreptului de proprietate reglementate de Legea nr.18/1991, iar, pentru toate cazurile de reconstituire a dreptului de proprietate, Legea nr. 18/1991 nu prevede nici o interdicție.
Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și pârâta, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei, spre competentă soluționare în fond, Judecătoriei Sectorului 6
În motivarea cererii de recurs, s-a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea competenței alte instanțe, ceea ce reprezintă un motiv de casare reglementat de art.304 pct.3 Cod procedură civilă, întrucât, prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, s-a solicitat, Judecătoriei Sectorului 5 B, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, cu privire la un teren situat pe raza sectorului 6 B, iar, prin sentința pronunțată, s-a încălcat competența teritorială exclusivă a Judecătoriei Sectorului 6 B, prin raportare la dispozițiile art.13 alin.1, coroborate cu dispozițiile art.159 pct.3 și art.19 Cod procedură civilă.
Intimații și au formulat întâmpinare, obligatorie conform art.308 alin.2 Cod procedură civilă, prin care au solicitat respingerea recursului exercitat de recurenta, ca neîntemeiat, întrucât art.13 Cod procedură civilă se aplică doar acțiunilor reale imobiliare, nu și acțiunilor personale imobiliare și acțiunilor mixte.
În ceea ce privește recursul introdus de recurenta, intimații au susținut că aceasta a introdus recurs numai în ceea ce privește soluționarea unei părți din primul motiv de apel, respectiv soluționarea cererii de constatare a nulității contractului, pentru nerespectarea unor dispoziții din Legea nr.18/1991, în acest context, rămânând irevocabile, prin nerecurare, părțile din decizia civilă nr.1439 A/12.11.2008 a Tribunalului București, care privesc cererea referitoare la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare și de constatare a nulității contractului încheiat între intimați și, pe motiv de cauză ilicită.
Astfel, intimații au susținut că, fiind stabilit irevocabil, că nu poate cere în instanță pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare - cumpărare, aceasta nu mai are un interes născut și actual în invocarea unei pretinse nulități a actului lor, cu consecința necesității respingerii recursului declarat de aceasta, ca lipsit de interes.
În subsidiar, intimații au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, invocând faptul că instanța de apel nu putea face o greșită aplicare a dispozițiilor art.14 alin.5 și art.31 din Legea nr.18/1991, precum și a dispozițiilor art.8 alin.1 lit.ț din Legea nr.42/1990, întrucât nu a făcut aplicarea acestora, dispozițiile care au întemeiat cererea de chemare în judecată fiind cele ale art.32 din Legea nr.18/1991.
În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art.305 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate de ambele recurente, și analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale relevante, Curtea reține următoarele:
Asupra recursului exercitat de recurenta, Curtea îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin efectul introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamanta, instanța de fond, Judecătoria Sectorului 5 B, a fost învestită, sub aspect obiectiv, cu soluționarea unei cereri având ca obiect pronunțarea unei hotărâri, care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, cu privire la terenul în suprafață de 1.607,4 mp, situat în B,-, sector 6, în considerarea unui antecontract de vânzare - cumpărare, încheiat, la data de 01.03.1997, între reclamanta, în calitate de promitentă cumpărătoare și (actuala ), în calitate de promitentă vânzătoare.
Or, în opinia instanței de recurs o asemenea cerere de chemare în judecată are natura unei acțiuni mixte, iar nu natura unei acțiuni reale imobiliare, a cărei competență teritorială exclusivă de soluționare ar atrage aplicabilitatea art.13 alin.1 Cod procedură civilă (cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele) combinat cu art.19 și art.159 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă.
Astfel, în ipoteza unei cereri, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare cu privire la un imobil, sunt aplicabile dispozițiile art. 5 Cod procedură civilă, conform căroracererea se face la instanța domiciliului pârâtului,care, în cauză se află pe raza teritorială a sectorului 5 B, sau, după caz, cele ale art.10 pct.1 Cod procedură civilă, care consacră o competența teritorială alternativă de soluționare a cauzei.
În considerarea acestor argumente, Curtea constată că instanța de fond a respectat normele legale, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei deduse judecății, nefiind incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta, împotriva deciziei civile nr.1439 A din 12.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
Asupra recursului declarat de recurenta - reclamantă, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Sub un prim aspect, Curtea consideră necesar să sublinieze că, luând act de existența sentinței civile nr.1340/2007 a Judecătoriei Sectorului 6 B, irevocabilă, prin decizia civilă nr.892 R/2007 a Tribunalului București, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare -cumpărare, cu privire la terenul în suprafață de 1.607,40 mp, situat în B,-, sector 6, acest aspect nu mai poate fi repus în discuție, întrucât se opune efectul pozitiv al sentinței civile irevocabile nr.1340/2007, căreia îi este atașată o prezumție de validitate.
Astfel, rămâne a fi cercetat recursul declarat de recurenta, numai sub aspectul cauzelor de nulitate ce ar afecta contractul de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr.1900/23.11.2000, de către BNP, prin care recurenta - pârâtă a vândut intimaților și terenul în suprafață de 714,72 mp, din suprafața totală de 5.000 mp, teren situat în B, sector 6 (fost sectorul 5),-, pentru prețul de 135.000.000 lei, achitat integral.
În acest context, instanța reține că recurenta invocă, drept cauză de nulitate a titlului de proprietate, invocat de intimații și, nerespectarea de către părțile contractante a interdicției imperative de înstrăinare, timp de 10 ani, a terenurilor prevăzute la art.32 din Legea nr.18/1991 republicată.
În consecință, este important a stabili dacă terenul în litigiu intră sub incidența dispozițiilor art.32 alin.1 din Legea nr.18/1991 republicată și dispozițiilor art.8 alin.1 lit. ț din Legea nr.42/18.12.1990 (temei juridic neinvocat prin cererea de chemare în judecată, ci doar prin motivele de apel și cele de recurs, lege abrogată) și acestuia îi era aplicabilă interdicția temporară de înstrăinare reglementată de aceste acte normative.
Astfel, instanța constată că titlul de proprietate al vânzătoarei, fostă, îl reprezintă titlul de proprietate nr.11334, emis, la data de 14.09.1994, de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, prin care acesteia i s-a constituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 5.000 mp, situată pe raza sectorului 5 B, în temeiul art.15 alin.5 al Legii nr.18/1991, republicată, în conformitate cu care "persoanele care și-au pierdut, total sau parțial, capacitatea de muncă, ca urmare a participării la lupta pentru victoria din 1989, vor primi în proprietate terenuri în suprafață de 10.000 mp".
Din examinarea dispozițiilor Legii nr.18/1991, rezultă că terenurile care nu pot fi înstrăinate prin acte între vii, timp de 10 ani, sunt cele prevăzute la art.32 alin.1 din Legea nr.18/1991 republicată și acestea sunt terenurile atribuite conform art.19 alin.1, art.21 și art.43 din acest act normativ.
Astfel, instanța apreciază că ipoteza la care se referă recurenta și care este justificată, în opinia acesteia, de atribuirea, în favoarea numitei a unei suprafețe de numai 5.000 mp, suprafață de ar fi fost posibilă numai în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.18/1991, (art. 19 alin. 1 în forma legii republicată), iar nu a unei suprafețe de 10.000 mp, așa cum prevedeau dispozițiile art. 15 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, nu poate fi extinsă prin analogie, întrucât interdicțiile de înstrăinare, reprezentând excepții de la principiul libertății contractuale și autonomiei de voință a părților, acestea sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot fi extinse prin analogie.
În același sens, în ceea ce privește cauzele de nulitate ce se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 42/1990 și pe cele ale art. 32 din Legea nr. 18/1991 republicată, Curtea constată că acestea au fost analizate și în cuprinsul deciziei civile nr. 963/11 mai 2004, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția a III-a civilă, irevocabilă, prin respingerea recursului declarat de recurenta, considerente care fac corp comun cu dispozitivul hotărârii, și care, de asemenea, se bucură de o prezumție de validitate, intrând în puterea lucrului judecat.
Pentru considerentele expuse, constatând valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr.1900/23.11.2000, de către BNP, ce nu este afectat de nicio cauză de nulitate, Curtea apreciază că nu este operant motivul de recurs reglementat de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, astfel încât, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.1439 A din 12.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta - reclamantă și de către recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr.1439 A din 12.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații -pârâți și.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact./
Ex.2/22.12.2009
Secția a IV-a Civ. -
-
Jud. sector 5. - Veste
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu, Simona
