Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1484/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1484/
Ședința publică din 21 octombrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de intervenienta Asociația, cu sediul în B,- sector 1, împotriva deciziei civile nr.12 din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea din 7 octombrie 2008 - încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea fiind amânată pentru data de 14 octombrie 2008 și apoi pentru astăzi, 21 octombrie 2008.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 324 din 22 februarie 2006, pronunțată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc în dosarul nr. 2192/2005 s-a admis acțiunea reclamantului Consiliul Local O S și în consecință s-a constatat existența dreptului de proprietate a reclamantului asupra imobilului - teren fără construcții - înscris în CF 2754 O S nr. top 1951/2, 1951/2. 1953/2/2, 1954/2, 1955/2, 1956/2, 1957/2, 1958/2, 1959/2, 1960/2, 1961/2/2, afectat de dreptul de concesiune a pârâtei Industrie SA, înființat în baza contractului de concesiune încheiat la 29 ianuarie 1993. Pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 185 din 19 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2252/2006 s-a admis cererea de intervenție în interes propriu și apelul formulat de Asociația " " și s-a desființat sentința sus-menționată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin aceeași decizie s-a luat act de renunțarea la judecarea apelului declarat de apelanta Industrie SA cu sediul în
Prin decizia civilă nr. 1141/R/18 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie în dosarul nr- s-au respins excepțiile netimbrării recursului și a nulității recursului pentru lipsa calității de reprezentant sau ca fiind promovat de o persoană fără capacitate procesuală de folosință. S-a admis recursul declarat de reclamantul Consiliul Local O S, reprezentat prin Primarul orașului O S, împotriva deciziei civile nr. 185/2005 a Tribunalului Harghita, casând în tot decizia atacată și trimițând cauza spre rejudecare Tribunalului Harghita.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut că Tribunalul Harghita, la momentul pronunțării deciziei atacate, nu a luat în considerare faptul că reclamantul Consiliul Local OSe ra dizolvat de drept încă din 18 iulie 2006 și nu a introdus în cauză, în calitate de reprezentant al Consiliului Local pe Primarul municipiului O În aceste condiții s-a apreciat că sunt incidente în cauză prevederile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, procesul fiind soluționat în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor cât și la dezbaterea fondului, astfel că se impune casarea deciziei pronunțate de instanța de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În urma rejudecării cauzei, prin decizia civilă nr. 12 din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția Civilă în dosarul nr-, în baza art. 246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțare la judecarea apelului declarat de Industrie SA împotriva sentinței civile nr. 324/2006 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc. Prin aceeași decizie s-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Asociația religioasă " ", în interesul apelantei Industrie SA, ca rămasă fără obiect. S-a respins, de asemenea, și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta Asociația religioasă " ", ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs intervenienta Asociația " ", cu sediul în B și a solicitat, în principal casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate sub aspectul încuviințării în principiu a intervenției principale formulată de recurentă, cu consecința disjungerii acestei cereri.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea tribunalului a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează admisibilitatea cererii de intervenție principală în procesul civil.
S-a susținut că este nelegală soluția pronunțată de instanța de apel în rejudecare față de împrejurarea că în mod greșit au fost extinse efectele opoziției exprimate cu privire la cererea de intervenție accesorie de către reclamantul Consiliul Local al municipiului O S și cu privire la cererea de intervenție principală. În acest sens s-a arătat că din actele și lucrările dosarului rezultă că în primul ciclu procesual, cu ocazia soluționării apelului, nici una din părți nu și-a exprimat vreo poziție cu privire la cererea de intervenție principală formulată de intervenientă și în aceste condiții, simpla formulare a cererii de intervenție principală în apel, neafectată de opoziția vreuneia dintre părțile în litigiu a condus la modificarea cadrului procesual, instanța având prin urmare obligația să soluționeze atât cererea introductivă, cât și cererea de intervenție principală.
Sub un alt aspect, s-a susținut că instanța de apel, cu ocazia rejudecării, a apreciat în mod greșit ca fiind inadmisibilă cererea de intervenție principală față de împrejurarea că s-a renunțat la apel, precum și față de opoziția reclamantului manifestată ulterior momentului discutării admisibilității cererii de intervenție principală. Astfel, s-a relevat faptul că o dată cu depunerea cererii de intervenție principală, chiar recalificată, s-a creat un incident procedural, care trebuia soluționat anterior pronunțării instanței asupra declarației de renunțare la apel. Întrucât cererea de intervenție principală este independentă față de cererea introductivă, instanța nu putea să se pronunțe cu prioritate asupra încetării procesului civil.
Referitor la limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare, dispozițiile instanței de control nu au fost de natură să schimbe soluția pronunțată în primul ciclu procesual de instanța de apel, din moment ce casarea a fost dispusă exclusiv pentru motive care țin de nelegalitatea îndeplinirii procedurii de citare cu reclamantul, iar instanța de control nu s-a pronunțat cu privire la inadmisibilitatea cererii de intervenție principală, ci doar a îndrumat instanța de rejudecare să dezlege această problemă de drept.
Recrenta intervenientă a invocat totodată faptul că în contextul în care cu ocazia soluționării apelului în primul ciclu nici una din părți nu și-a exprimat o poziție față de intervenția principală, admisibilitatea cererii trebuia să fie verificată în raport de actele aflate la dosarul cauzei la momentul discutării admisibilității și nu în raport de poziția procesuală ulterioară a reclamantului.
Pe de altă parte, în condițiile în care instanța de apel a apreciat că prin cererea de intervenție intervenienta invocă un drept propriu și urmărește ca hotărârea să se dea în favoarea sa, soluția corectă ar fi fost aceea de a încuviința în principiu cererea și de aod isjunge spre o judecare separată în raport de dispozițiile art. 135 Cod procedură civilă.
Reclamantul Consiliul Local al municipiului OSa formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, arătând că retragerea apelului de către pârâtă nu permitea modificarea tardivă a cererii de intervenție accesorie în intervenția principală și pe de altă parte au fost încălcate și prevederile art. 50 alin. 1 Cod procedură civilă cererea de intervenție principală nefiind făcută în forma prevăzută de lege pentru cererea de chemare în judecată și în plus nu a fost comunicată reclamantului și pârâtei.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
În primul rând, înainte de a analiza decizia atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, trebuie precizat că pe parcursul judecării căii de atac, s-au pus în discuție mai multe aspecte legate de soluționarea cauzei.
Astfel, la termenul din 19 iunie 2008 s-a pus în discuție, la cererea recurentei, calitatea avocatului de reprezentant în recurs al Consiliului Local al municipiului O S, în contextul în care acesta fusese angajat de Primarul municipiului O S să reprezinte interesele Consiliului Local al municipiului O S, deoarece consiliul fusese dizolvat de drept, conform Ordinului nr. 349 din 18 iulie 2006, emis de Prefectul județului
Conform Hotărârii nr. 24/2008 adoptată de Consiliul Local al municipiului O S, consiliu care a fost validat în urma alegerilor locale din anul 2008, d-nul avocat a fost împuternicit să reprezinte interesele reclamantului în dosarul nr-, aflat pe rolul Curții de Apel Târgu -M și în aceste condiții, calitatea d-nului avocat de reprezentant al reclamantului, în recurs, nu a mai fost contestată.
De asemenea, s-a invocat excepția tardivității recursului care a fost respinsă ca nefondată având în vedere că s-a făcut dovada că s-a expediat prin poștă cererea de recurs, prin scrisoare recomandată, și aceasta a fost predată la oficiul poștal în termenul de recurs.
Totodată, recurenta intervenientă a invocat nulitatea cererii de chemare în judecată, pe motiv că aceasta a fost formulată de Primar, deși Consiliul Local nu era dizolvat la acea dată. Instanța de recurs a respins și această excepție având în vedere că în cauză cererea introductivă a fost formulată de Consiliul Local O S, iar d-nul avocat a fost împuternicit de acest reclamant pentru reprezentarea intereselor în cauză.
Intervenienta a invocat, de asemenea, la termenul din 7 octombrie 2008 că declarația de renunțare la apel formulată de Industrie SA, cu sediul în B, nu îndeplinește condițiile legale, deoarece conform prevederilor art. 267 Cod procedură civilă aceasta trebuia făcută prin înscris autentic, astfel că în mod nelegal Tribunalul Harghitaa luat act de renunțare.
Față de aspectele invocate în legătură cu cererea de renunțare formulată de pârâtă trebuie avut în vedere faptul că prin cererea înregistrată la 2 octombrie 2006 la Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2252/2006 (fila 89 dosar) pârâta a solicitat ca în conformitate cu prevederile art. 246 Cod procedură civilă să se ia act de renunțarea sa la judecarea apelului. Prevederile art. 257 Cod procedură civilă, invocate de intervenientă, se referă la renunțarea la calea de atac, ceea ce reprezintă o achiesare la hotărârea atacată, aceasta fiind însă o instituție distinctă de renunțarea la judecată prevăzută de art. 246 Cod procedură civilă. În consecință, în condițiile în care pârâta nu a formulat o cerere de renunțare întemeiată pe prevederile art. 267 Cod procedură civilă, în mod nejustificat se susține că aceasta trebuia să fie făcută în formă autentică și ca atare susținerile intervenientei în acest sens se apreciază a fi nefondate.
Referitor la cererea de intervenție formulată de interveneinta Asociația " ", instanța de recurs reține că aceasta a fost formulată pe parcursul judecării apelului declarat de pârâta Industrie SA împotriva sentinței civile nr. 324/2006, pronunțată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, prin care s-a soluționat acțiunea în constatarea dreptului de proprietate formulată de reclamantul Consiliul Local O
Trebuie precizat că pentru termenul de jduecată din apel din 15 iunie 2006 intervenienta Asociația " ", a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul apelantei pârâte, cerere care a fost încuviințată în principiu la termenul din 14 septembrie 2006.
Ulterior, respectiv la data de 5 octombrie 2006, intervenienta, prin avocat, a depus la dosar o cerere prin care a solicitat calificarea cererii de intervenție accesorie depusă ca fiind o cerere de intervenție în interes propriu, având în vedere că din cuprinsul acesteia rezultă că intervenienta solicită protejarea unui drept propriu față de normele de ordine publică încălcate prin hotărârea atacată (fila 91 dosar nr. 2252/2006 al Tribunalului Harghita ).
La termenul din 5 octombrie 2006 instanța de apel a admis cererea de recalificare a cererii de intervenție și a soluționat-o ca atare, luând totodată act de renunțarea pârâtei la judecarea apelului.
Decizia instanței de apel a fost însă casată prin decizia civilă nr. 1141/R/18 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Ca și motiv de casare s-a reținut nelegala citare a reclamantului Consiliul Local O S, care la data pronunțării hotărârii era dizolvat și nu a fost citat prin Primar. Prin decizia de casare s-a stabilit că în rejudecarea apelului urmează a se cita Primarul municipiului O S în calitate de reprezentant al Consiliului Local O S și totodată urmează a se reaprecia actele și probele dosarului, ținând seama și de motivele de recurs invocate referitoare la admisibilitatea recalificării cererii de intervenție în interesul pârâtei în cerere în intervenție interes propriu.
În urma rejudecării cauzei de către instanța de apel, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientă a fost respinsă ca inadmisibilă, reținându-se că prin prisma prevederilor art. 50 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă, aceasta nu poate fi primită în contextul în care a fost formulată doar în apel și pârâta a renunțat la judecarea apelului, iar reclamantul s-a opus admiterii cererii de intervenție în interes propriu.
Susținerile intervenientei în sensul că instanța de apel a aplicat și a interpretat greșit dispozițiile legale care reglementează admisibilitatea cererii de intervenție principală în procesul civil se apreciază a fi nefondate.
Conform prevederilor art. 50 alin. 2 Cod procedură civilă cererea de intervenție în interes propriu se poate face numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor, iar alin. 3 al aceluiași articol prevede că intervenția în interes propriu se poate face și în instanța de apel, însă numai cu învoirea părților.
Cu ocazia soluționării apelului în primul ciclu procesual, într-adevăr, niciuna dintre părți nu și-a exprimat vreo poziție cu privire la cererea de intervenție principală, însă părțile nu sunt în culpă pentru această situație, deoarece recalificarea cererii de intervenție accesorie în cerere de intervenție principală s-a făcut la ultimul termen de judecată - 5 octombrie 2006. La acest termen părțile, respectiv reprezentanții reclamantului și ai pârâtei nu au fost prezenți, iar instanța fără a aduce la cunoștința acestora solicitarea intervenientei de recalificare a cererii de intervenție a dispus recalificarea cererii și a reținut cauza în pronunțare, dispunând totodată amânarea pronunțării pentru data de 12 octombrie 2006.
Trebuie precizat însă că în cadrul termenului de pronunțare, respectiv la 11 octombrie 2006, reprezentantul reclamantului a depus la dosar note de ședință și a solicitat respingerea atât a cererii de intervenție principală, cât și a cererii de intervenție accesorie (fila 113 dosar nr. 2252/2006 al Tribunalului Harghita ).
De asemenea, și prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei instanței de apel reclamantul și-a manifestat opoziția față de cererea de intervenție în interes propriu și de altfel acesta a și fost motivul pentru care s-a declarat recurs, invocându-se nerespectarea prevederilor art. 50 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă. Reclamantul și-a menținut aceeași poziție și pe parcursul rejudecării cauzei după casare, declarând că se opune admiterii cererii de intervenție principală formulată direct în apel.
În aceste condiții, în mod nejustificat se susține că instanța de apel în rejudecare a extins efectele opoziției exprimate cu privire la cererea de intervenție accesorie de către Consiliul Local al municipiului O S și cu privire la cererea de intervenție principală.
Simpla formulare a cererii de intervenție principală în apel, neafectată de opoziția vreuneia dintre părțile în litigiu nu putea duce automat la soluționarea acesteia pe fond, din moment ce nu a fost pusă în discuția părților, cu respectarea principiului contradictorialității și mai mult calea de atac declarată de reclamant a vizat tocmai îndreptarea acestei neregularități. În acest context, instanța de recurs apreciază că nu are relevanță faptul că reclamantul și-a manifestat opoziția doar ulterior recalificării cererii de intervenție, având în vedere că numai după acest moment a luat cunoștință de faptul că intervenienta înțelege să formuleze cerere de intervenție în interes propriu.
În ceea ce privește renunțarea pârâtei la judecarea apelului, chiar dacă această renunțare nu împiedică admiterea în principiu a unei cereri de intervenție principală, trebuie avut în vedere faptul că în speță reclamantul s-a opus cererii de intervenție principală formulată direct în apel și prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 50 alin. 3 Cod procedură civilă cererea respectivă nu este admisibilă.
Referitor la limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare, chiar dacă instanța de recurs a reținut în principal că în apel procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, a dat îndrumări instanței de rejudecare să analizeze și admisibilitatea cererii de intervenție principală, or lămurirea acestei chestiuni era obligatorie pentru instanță.
În privința opoziției părților față de cererea de intervenție principală, această opoziție a fost exprimată de reclamant după admiterea cererii de recalificare a intervenției în contextul în care doar la acest moment a aflat de cererea respectivă și nu și-a putut exprima poziția anterior. De asemenea, nu se poate susține că părțile și-au schimbat poziția cu privire la admisibilitatea cererii de intervenție principală, din moment ce aceasta nu a fost pusă în discuție.
Pe de altă parte, în condițiile în care prin cererea de intervenție principală s-a invocat un drept propriu, iar această cerere a fost respinsă pe motive procedurale și nu a fost analizată pe fond, intervenienta nu este prejudiciată, deoarece își poate valorifica acest drept pe cale separată și ca atare instanța apreciază că nu se impunea disjungerea cererii respective.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, curtea reține că soluția instanței de apel d e respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție principală este legală, fiind pronunțată cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie (art. 50 Cod procedură civilă ), nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și în consecință recursul declarat de intervenientă urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienta Asociația religioasă " ", cu sediul în B,- sector 1, împotriva deciziei civile nr.12 din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond: Cs.
Jud.apel: I;
-12.12.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
