Speta Legea 10/2001. Decizia 78/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 78/
Ședința publică din 21 octombrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanții, domiciliat în Tg.M,-, domiciliată în, B-dul 1 - 2..2 PP.22, jud.C și, domiciliat în Tg.M,-, împotriva sentinței civile nr.361 din 25 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr.1159/2002.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea din 7 octombrie 2008 - încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea fiind amânată pentru data de 14 octombrie 2008 și apoi pentru astăzi, 21 octombrie 2008.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.361 din 25 aprilie 2003 Tribunalului Mureșs -a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta (decedată în timpul procesului) a cărei calitate procesuală a fost preluată de mandatarul acesteia, împotriva Primăriei G; s-a constatat că imobilul situat în comuna G, Satul nr.192, județul M - construcție cu destinație de moară și teren aferent de 2160 mp înscris în CF nr.1060 S se încadrează în dispozițiile art.18 lit.c din Legea nr.10/2001 și în consecință, a obligat primăria intimată să emită o dispoziție prin care să facă o ofertă de despăgubire în condițiile art.24 din aceiași lege; s-au respins ca nefondate capetele de cerere privind restituirea în natură a imobilului, respectiv plata despăgubirilor de 300.000.000 lei ROL și respectiv 5.000.000 lei ROL lunar; fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri s-a declarat apel soluționat prin decizia civilă nr.374/A a Curții de Apel Tg-M atacata cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție care la 2 mai 2007, prin decizia nr.3504, a admis recursul declarat de reclamanții, și, a dispus casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului declarat de reclamanți. Prin aceiași deciziei s-au menținut restul dispozițiilor deciziei atacate și s-a respins ca nefondat recursul declarat de Consiliul local al comunei G împotriva aceleiași decizii.
La rejudecarea apelului ținându-se cont de considerentele hotărârii ICCJ s-a efectuat expertiza tehnică în specialitate mașini și utilaje, s-a solicitat de la primăria comunei G toate procesele verbale de înlocuire, de casare sau distrugere a instalațiilor preluate din patrimoniul imobilului cu destinația de moară.
Conform expertizei tehnice valoarea totală a utilajelor proprietatea familie este de 27085 lei din care existente la data efectuării expertizei este de 18025lei iar valoarea mașinilor si utilajelor naționalizate, dar care nu se mai găsesc în patrimoniul actual este 9060 lei, se precizează că valoarea utilajelor primăriei este 9205 lei, iar a utilajelor SC "SRL este 13 788,50 lei.
Analizând apelul declarat prin prisma prevederilor art. 294, 295, 296.pr.civ. se constată că este fondat urmând a se admite avându-se în vedere următoarele:
Referitor la concluziile expertizei care demonstrează existența utilajelor naționalizate pârâta va fi obligată să le predea în natură către reclamanți, avându-se în vedere prevederile Legii nr.10/2001, care statuează în acest sens în situația dedusă judecății.
În această fază procesuală s-a făcut adresă către Primăria comunei G, către Întreprinderea de Producție și Prestări Servicii (), către Întreprinderea de și Panificație M și compania.
Conform expertizei în cauză s-a stabilit valoarea utilajelor instalațiilor care au fost proprietatea familie existente ca fiind de 18.025 lei iar valoarea utilajelor care nu mai există ca fiind de 9060 lei. De asemenea utilajele și instalațiile proprietatea primăriei s-au expertizat a fi cu o valoare totală de 9025 lei iar valoarea totală a utilajelor SC""SRL de 13.788,5 lei.
Ca urmare prin admiterea apelului s-a obligat pârâta să predea reclamanților utilajele existente în dotarea morii în litigiu în valoare de 18.025 lei conform raportului de expertiză întocmit în cauză aplicându-se prevederile Legii 10/2001.
In ce privește imobilul în litigiu se constată că poate fi restituit în natură întrucât prevalează principiul restituirii în natură a imobilelor naționalizate abuziv de către stat în condițiile în care este posibil, și nu acordarea de despăgubiri, conform art.1 din Legea nr.10/2001.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate avându-se în vedre că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt și de drept ale cauzei dedusă judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanții, ambii domiciliați în Tg-M,-, județul M, și, domiciliată în localitatea, B-dul 1 - 2. Bl.2PP,.22, județul C, împotriva sentinței civile nr.361 din 25 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr.1159/2002.
Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei, județul M, prin reprezentant legal și în consecință:
Obligă pârâta să predea reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul clădit situat în comuna G, S nr.192, județul M, compus din moară și teren aferent în suprafață de 2.160 mp, înscris în CF nr.1060 Sat, nr.top.365/11, 365/12, precum și utilajele existente în dotarea morii, în valoare de 18.025 lei, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert, aflat la filele 154-174 dosar, care face parte integrantă din prezenta.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 3.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 octombrie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTOR 1: Nemenționat
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
7 exp.
30.01.2009.
Jud.fond:
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat