Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 155/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 155/2008 -

Ședința publică din 21 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel

- - - - grefier

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de reclamanta "" - cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI, prin Primar, cu sediul în, județul B, împotriva sentinței civile nr. 710 din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă reprezentantul apelantei reclamante "" - O, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 15.04.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual și reprezentanta intimatei pârâte PRIMĂRIA COMUNEI, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 15.04.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că apelul este legal timbrat cu suma de 342 lei, achitată prin chitanța nr. 100-1-21/9.04.2008 emisă de Primăria Municipiului O - Direcția Finanțe Locale și timbru judiciar de 5 lei, după care:

Nefiind probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul apelantei reclamante solicită admiterea apelului declarat, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulată de "" - O și respingerii cererii formulată de PRIMĂRIA COMUNEI în dosarul conexat, cu obligarea părții intimate la cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, onorarii avocațiale și onorarii pentru experți. Arată că instanța de fond nu a luat în considerare dispozițiile legale aplicabile, în cauză societatea reclamantă - societate comercială cu capital integral de stat - a devenit proprietara imobilelor prin efectul legii, urmare a privatizării iar în consecință întregul patrimoniu a trecut în capitalul social a acesteia; imobilul se afla în administrarea operativă a reclamantei din anul 1982, în anul 1996 și potrivit nr.HG 834/1995 și-a întabulat dreptul de proprietate asupra clădirii în virtutea legilor de privatizare, însă în ce privește terenul aferent, Primăria Comunei nu a semnat delimitarea vecinătăților. Referitor la cererea intimatei de revendicare a construcției, aceasta este neîntemeiată, imobilul se afla în folosința apelantei din anul 1982, apoi în proprietate din anul 1996, ori prin admiterea acestei cereri, deși a invocat nelegalitatea Hotărârii de Guvern nr. 970/2002, s-ar ajunge la o naționalizare a imobilului aflat în proprietatea unei persoane juridice, în speță apelanta.

Reprezentanta intimatei pârâte solicită respingerea apelului, menținerea sentinței civile nr. 710/2007 a Tribunalului Bihor și obligarea intimatei la cheltuieli de judecată. Susține că prin cererea formulată, Primăria Comunei a solicitat anularea întabulării efectuată în beneficiul apelantei cu titlu de construire, imobilul reprezintă în realitate domeniu public, este monument istoric, la data privatizării nu a făcut parte din patrimoniul societății comerciale, astfel cum rezultă din fișele de inventar și expertiza tehnică efectuată în cauză, prin urmare nu putea fi construit de către apelantă în anul 1996.

În replică, reprezentantul apelantei reclamante arată că în anul 1982 clădirea a fost predată antecesoarei apelantei de către fostul Consiliu Popular al Comunei.

CURTEA DE APEL

deliberând,

Constată că, prin sentința civilă nr. 710 din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins cererea formulată de reclamanta "" - O în contradictoriu cu pârâta Comuna, prin Primar, în dosarul nr. 2681/2003 al Judecătoriei Oradea; s-a admis cererea formulată de reclamanta Primăria Comunei în contradictoriu cu pârâta "" - O în dosarul conexat nr. 3189/2003 al Judecătoriei Oradea și în consecință s-a dispus radierea înscrierilor din nr. 4, de sub B 2, și restabilirea situației anterioare de carte funciară; pârâta a fost obligată să-i lase reclamantei în deplină posesie și proprietate imobilele cu nr. cad. 13, înscrise în nr. 4 și să-i plătească suma de 1.350 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Astfel cum rezultă din evidența nr. 6799, asupra imobilelor înscrise în această coală funciară, Statul Român și-a întabulat dreptul de proprietate la data de 15.08.1995 în baza încheierii nr. 10235, iar în baza procesului verbal nr. 807/1995 s-a dispus notarea dreptului de administrare operativă asupra acestor imobile reprezentând terenuri și clădiri, în favoarea Universității

Asupra imobilului înscris în 3076, reprezentând și curte în suprafață de 6999 mp. Statul Român și-a întabulat dreptul de proprietate în același an - 1995, prin încheierea nr. 11165, în baza adeverinței nr. 409/1995,Hotărârii Consiliului Local nr. 12/1995 și adeverinței cu nr. 1239/1995 eliberată de Direcția Generală pentru Agricultură.

Imobilele cu nr. top. 2, 1927, 1928, 1929, 1930, au fost transcrise în nr. 4, asupra terenului fiind întabulat dreptul de proprietate al Statului Român, iar asupra construcțiilor constând din atelier, cabină portar, 5 depozite și magazie, s-a dispus întabularea reclamantei pârâte "" - O, cu titlu de construire și transfer prin încheierea cu nr. 11998/2000.

După cum rezultă din actele dosarului, în prezent reclamanta "" - O este o societate comercială privatizată.

Susținerea acestei reclamante, cum că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu în temeiul nr.HG 834/1995, nu poate fi primită, în condițiile în care nu s-a făcut dovada obținerii certificatului de atestare al dreptului de proprietate, asupra imobilelor în cauză.

Nu a putut fi primită nici susținerea conform căreia reclamanta ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra acelor imobile în cadrul procesului de privatizare.

În acest sens, urmează a fi avute în vedere contractele de vânzare cumpărare ce au fost încheiate în cadrul procesului de privatizare de către reclamantă (filele 85-90 din dosarul nr. 2681/2003 al Judecătoriei Oradea ), din care rezultă că aceasta a cumpărat acțiuni și nu active, iar privatizarea asupra acțiunilor sau părților sociale aparținând statului, nu înseamnă și o înstrăinare a bunurilor imobile.

Cum reclamanta "" - O nu a reușit să facă dovada faptului că imobilele în litigiu au intrat în patrimoniul și proprietatea sa, aceasta având doar un drept de administrare directă, astfel cum acesta a fost dobândit prin decizia nr. 228 Consiliului Popular al Județului B, rezultă că întabularea reclamantei asupra acestor imobile în nr. 4 este ilegală, fiind întrunite condițiile pentru admisibilitatea acțiunii în rectificare reglementate de art. 36 din Legea nr. 7/1996.

Acțiunea reclamantei "" - O, cu atât mai mult nu ar putea fi primită, cu cât prin Hotărârea Guvernului nr. 970/2002 s-a atestat apartenența imobilelor ce formează obiect al prezentei cauze la domeniul public de interes local al Comunei, iar caracterul ilegal al acestei hotărâri invocat de reclamantă nu poate fi reținut.

Excepția autorității de lucru judecat invocată de Comuna a fost respinsă, nefiind îndeplinită condiția identității de obiect dintre prezentul dosar și cel soluționat prin sentința civilă nr. 3716/1998 pronunțată de Judecătoria Oradea.

Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat apel pârâta apelantă "" - O, solicitând casarea hotărârii atacate, iar în fond, admiterea acțiunii formulată de aceasta, respectiv respingerea cererii Primăriei Comunei.

În motivarea apelului se arată că instanța a denaturat dispozițiile legale referitoare la privatizarea societăților comerciale cu capital integral de stat, care prevedeau că întregul patrimoniu deținut de acestea - indiferent cu ce titlu - inclusiv cel aflat în administrare directă, trece în capitalul social al societății, care apoi în expresia sa bănească a fost vândută de agenția de privatizare - adică

Ca atare, societatea apelantă a devenit proprietara imobilului în litigiu - ul, drept obținut în condițiile legii.

În ce privește terenul aferent clădirii, acesta a făcut obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate conform Decretului nr. 834/1995.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Primăria Comunei a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Verificând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod corect a reținut instanța de fond că reclamanta "" - O nu a făcut dovada faptului că imobilele în litigiu au trecut în proprietatea sa, fiind deținute doar cu titlu de administrare directă conform deciziei nr. 228 Consiliului Popular al Județului

În acest sens, este de menționat și împrejurarea că prin contractele de vânzare - cumpărare încheiate cu ocazia privatizării, reclamanta a cumpărat acțiuni și nu active, imobilele în litigiu neputând oricum face obiectul unor astfel de contracte, ele aparținând domeniului public de interes local al Comunei, conform nr.HG 970/2002, fiind cuprinse în lista monumentelor istorice.

Față de considerentele mai sus expuse, Curtea urmează în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, să respingă apelul ca nefondat, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă să o oblige pe apelantă la 1.200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat apelul civil declarat de reclamanta "" - cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI, prin Primar, cu sediul în, județul B, împotriva sentinței civile nr. 710 din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă partea apelantă să plătească părții intimate suma de 1.200 lei, cheltuieli de judecată în apel.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

R - - - - -

red.

în concept la 30.10.2008.

jud.fond.

dact.

4 ex./31.10.2008.

- 2 com./

- "" - - O,-, județul B,

- PRIMĂRIA COMUNEI, prin Primar -, județul

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Pantea Viorel, Chivari Alexandrina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 155/2008. Curtea de Apel Oradea