Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1579/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

(1258/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.1579

Ședința publică de la 17 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu

JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurenta-pârâtă, împotriva deciziei civile nr.207 A din 11.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți - și.

are ca obiect - acțiune în constatare.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 10.11.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 17.10.2009, hotărând următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C la data de 23 februarie 2007, sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că reclamanții sunt singurii proprietari ai imobilului situat în comuna Tunari, județul I, tarlaua 37 parcela /26, cu obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie acest imobil; să se dispună rectificarea cărții funciare nr. 1752 comunei Tunari, cu număr cadastral 1872, astfel încât reclamanții să fie trecuți ca singurii proprietari ai imobilului sus menționat.

În motivarea cererii reclamanții au precizat că au dobândit acest imobil de la defunctul G prin actul de donație nr. 2949/1994 autentificat la notariatul de Stat al Sectorului 3 B, donația fiind scutită de raport; cu ocazia intabulării în cartea funciară, au aflat că titlul de proprietate ce a stat la baza donației a fost anulat din cauza unei erori dar s-a emis un nou titlu în care a fost inclusă și suprafața donată.

În martie 2006 donatorul a intabulat terenul donat în Cartea funciară Tunari iar reclamanții, dorind să-l contacteze pe acesta, au aflat de la pârâtă că a decedat în luna ianuarie 2007.

Reclamanții susțin că pârâta a refuzat să le pună la dispoziție actele necesare intabulării în Cartea funciară.

Reclamanții au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: contract de donație, chitanțe înștiințare de plată, adeverință, declarații de impozit, schiță, proces - verbal de punere în posesie, hotărâre a Comisiei Județene I de fond funciar, încheiere a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară, titlu de proprietate nr. 68255/2004.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea caracterului simulat al actului de donație.

În motivarea cererii reconvenționale, pârâta a arătat că actul de donație este un act public dar există și un act secret care corespunde voinței reale a părților, act semnat și de pârâtă, acesta fiind contractul de vânzare - cumpărare sub semnătură privată din data de 18 ianuarie 1992.

Pârâta a susținut că prin încheierea actului de donație s-a încercat fraudarea legii, că G suferea de surzenie totală, că la încheierea actului nu a fost însoțit de fiica sa sau de altă persoană, și că avea și o vârstă înaintată.

Pârâta a mai susținut că la data încheierii donației nu exista un titlu de proprietate și era necesar că avizul și că donația nu a avut o cauză reală, întrucât din cuprinsul contractului nu rezultă intenția de a-i gratifica pe donatari, nu au existat motive sau o cauză pentru încheierea donației.

Pârâta a susținut că trebuia încheiat actul de vânzare - cumpărare și nu donația și că titlul de proprietate indicat în act nu corespunde cu titlul pe care îl deține pârâta în prezent.

În subsidiar, pârâta a solicitat reducțiunea donației în baza art. 847 Cod civil, întrucât actul de donație a micșorat masa succesorală fiindu-i încălcat dreptul de moștenire asupra întregii mase succesorale.

Totodată pârâta a solicitat obligarea reclamanților la plata cheltuielilor efectuate cu eliberarea titlului de proprietate. La data de 25 aprilie 2002 reclamanții au depus o cerere modificatoare solicitând ca instanța să emită o hotărâre care să țină loc de titlu de proprietate pentru terenul ce a făcut obiectul donației: rectificarea Cărții funciare nr. 1752 comunei Tunari cu număr cadastral 1872 astfel încât să fie trecuți ca proprietari ai terenului.

Reclamanții au precizat că există un înscris sub semnătură privată încheiat la data de 18 ianuarie 1992 dar nu a fost posibilă autentificarea acestuia din lipsa titlului de proprietate.

Reclamanții au mai depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: adeverință, contract de vânzare - cumpărare din data de 18 ianuarie 1992. Pârâta a formulat o cerere precizatoare prin care a arătat că cererea reconvențională are ca obiect constatarea caracterului simulat al actului de donație, și nulitatea absolută a actului de donație încheiat prin fraudă la lege întrucât donația nu a avut o cauză reaIă/licită iar titlul de proprietate al reclamanților nu se identifică cu cel al pârâtei. La data de 20 iunie 2007 reclamanții au depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecata cererii modificatoare, arătând că înțeleg să mențină cererea inițială.

Reclamanții au formulat întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârâtă, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Reclamanții au precizat că nu există simulație, având în vedere că părțile din cele două contracte sunt diferite, donatorul a intenționat gratificarea donatarilor, la data încheierii contractului de donație exista un titlu de proprietate, care ulterior a fost modificat, fără să afecteze donația. Au mai susținut că pârâta a avut cunoștință de încheierea actului de donație.

Reclamanții au mai precizat că prin donație nu a fost încălcată rezerva succesorală, în masa succesorală a defunctului existând alte bunuri care depășesc această rezervă.

La data de 26 noiembrie 2007, reclamanții au depus la dosarul cauzei o cerere prin care au renunțat la judecarea cererii principale, motivând prin faptul că ei au intabulat dreptul de proprietate cu privire la terenul ce face obiectul donației și nu se mai justifică continuarea judecății.

La data de 28 noiembrie 2007, pârâta și-a precizat cererea reconvențională arătând că solicită constatarea nulității absolute a contractului de donație având în vedere că titlul de proprietate menționat în contract a fost anulat, astfel că se impunea și anularea donației.

Pârâta a mai susținut că se impune anularea donației și pentru lipsa cauzei, a intenției de a gratifica, întrucât tatăl său era bolnav la data încheierii contractului, respectiv nu auzea.

Pârâta a mai invocat și simularea contractului de donație.

Totodată pârâta a susținut că în cauză există o donație deghizată invocând o decizie a fostului Tribunal Suprem din anul 1955.

Pârâta a solicitat și rectificarea Cărții funciare nr. 1752 prin radierea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea reclamanților. Referitor la cererea de renunțare la judecată a reclamanților pârâta a precizat că se opune, și a invocat dispozițiile art. 246 alin. 3 Cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 546 din 05 martie 2008, Judecătoria C, în baza art. 246 Cod procedură civilă, a luat act că reclamanții, în contradictoriu cu pârâta, au renunțat la judecată; a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată, a luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată și a respins cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că cererea reconvențională formulată de pârâtă, așa cum a fost precizată nu este întemeiată.

Astfel, în ceea ce privește susținerile pârâtei cu privire la simulație după cum s-a observat din contractul de donație autentificat sub nr. 29494 din 03 august 1994 la Notariatul de Stat al Sectorului 3 B s-a încheiat între G în calitate de donator și numiții împreună cu ambii în calitate de donatori iar actul de vânzare - cumpărare sub semnătură privată din data de 18 ianuarie 1992, s-a încheiat între G în calitate de vânzător și numiții împreună cu în calitate de cumpărători, făcându-se mențiunea că de acest act a luat cunoștință și pârâta care l-a și semnat. Deci nu există identitate între părțile din cele două înscrisuri.

S-a mai reținut de prima instanță că este de observat intervalul mare de timp dintre cele două acte, înscrisul sub semnătură privată a fost încheiat la data de 18 ianuarie 1992, iar actul de donație a fost încheiat la data de 03 august 1994, la mai mult de doi ani, iar actul sub semnătură privată nu produce efectele unei vânzări între părțile stipulate în acesta, nefiind întocmit în forma prevăzută de lege, fiind doar o promisiune de vânzare - cumpărare. Pentru toate aceste considerente nu ne aflăm în prezența unei simulații, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1175 Codul civil.

Nu sunt întemeiate nici susținerile pârâtei în ceea ce privește aplicarea principiului "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis".

Cu toate că titlul de proprietate cu nr. 8975 din 20 mai 1994 care este menționat în actul de donație a fost anulat prin hotărârea nr. 03 din 14 ianuarie 2004 emisă de Comisia Județeană I, a fost emis un nou titlu dar care nu a afectat dreptul de proprietate al numitului G, nefiind afectat nici terenul ce a făcut obiectul donației, această suprafață de teren regăsindu-se în noul titlu de proprietate cu nr. 68255 din 16 ianuarie 2004, respectiv terenul în suprafață de 1,0 ha, situat în tarlaua 37.

Anularea titlului de proprietate nr. 8975/1994 a fost justificată de comiterea unei erori cu ocazia întocmirii acestuia, fără a afecta dreptul de proprietate al titularului dreptului, astfel că principiul invocat de pârâtă nu își găsește aplicarea în prezența speță.

S-a mai constatat de prima instanță că nici faptul că în momentul încheierii actului de donație, donatorul G suferea de surzenie nu constituie un motiv de nulitate a actului de donație, atâta vreme cât acesta știa să scrie și să citească așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză.

Pe de altă parte, nu există și alte motive medicale sau juridice la data încheierii actului de donație care să constituie impedimente în privința donatorului referitor la încheierea unui asemenea act, nefiind necesară nici asistarea acestuia de către un curator și nici de către pârâtă.

Nu sunt întemeiate nici susținerile pârâtei în sensul că ar fi fost încălcată rezerva succesorală având în vedere că pârâta este singura moștenitoare a defunctului G, de pe urma acestuia a rămas suprafața de 6,9488 ha teren, rezerva succesorală a acesteia este din masa succesorală iar suprafața donată este de 1,0 ha, astfel că prin donația făcută reclamanților nu s-au încălcat dispozițiile art. 897 Cod civil.

Nu sunt întemeiate nici susținerile pârâtei în sensul că donația a fost lipsită de o cauză, lipsind anirms donandi".

Astfel, donația este definitivă fiind un contract solemn, unilateral și cu titlu gratuit, prin care donatorul, cu intenție liberală își micșorează în mod actual și irevocabil patrimoniul său cu un drept, mărind patrimoniul donatarului cu același drept, fără a urmări să primească ceva în schimb (art. 801 și 803 Cod civil).

Deci, ceea ce caracterizează donația este trecerea unei valori dintr-un patrimoniu în altul, fără echivalent, cu intenția de a face o donație (animus donandi).

Această intenție concretizată în încheierea contractului în condițiile și în formele prevăzute de lege, justifică mărirea unui patrimoniu în detrimentul altuia, constituind cauza donației.

Donația reprezintă o liberalitate deoarece are ca efect micșorarea patrimoniului donatorului cu bunul donat.

Din aceste considerente a fost respinsă cererea reconvențională și sub acest aspect, având în vedere că la încheierea contractului de donație ce face obiectul cauzei au fost respectate dispozițiile prevăzute de art. 801 și următoarele Cod civil.

Având în vedere că actul de donație a fost întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, reclamanții fiind proprietarii terenului menționat în contractul de donație, nu s-a impus rectificarea Cărții funciare nr. 1752 și nici radierea dreptului de proprietate al reclamanților, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 și următoarele din Legea nr. 70/1996 republicată neexistând o hotărâre judecătorească irevocabilă care să desființeze dreptul reclamanților.

În ceea ce privește opoziția pârâtei cu privire la renunțarea reclamanților la judecată, prima instanță a observat că reclamanții au depus la dosarul cauzei cererea de renunțare la data de 26 februarie 2007, în ședință publică, cerere ce a fost comunicată și pârâtei.

La primirea cererii pârâta, nu a formulat obiecțiuni și nu a precizat că se opune la renunțarea la judecată a reclamanților

Totodată, instanța a apreciat că la momentul în care a fost formulată cererea reclamanților de renunțare la judecată, nu se intrase în dezbaterea fondului cauzei.

Pe de altă parte, instanța a apreciat că situația juridică a contractului de donație a fost clarificată prin soluționarea cererii reconvenționale, fără să fie influențată de renunțarea reclamanților la judecată. În concluzie instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 246 alin. 4 Cod procedură civilă.

Totodată, instanța a apreciat că nu se impune obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în baza art. 246 alin. 3 Cod de procedură civilă, având în vedere că cererea reconvențională formulată de pârâtă, a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta - pârâtă, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV a Civilă, sub nr. 711/-, la data de 23 iulie 2008, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii criticate și, pe fond, admiterea cererii reconvenționale.

În motivarea apelului s-a arătat că este greșită concluzia instanței de fond în sensul că nu există identitate între părțile din cele două înscrisuri.

Astfel, a susținut și făcut dovada că numitul este una și aceeași persoana cu care s-au încheiat atât contractul de donație autentificat sub nr. 29494 din 03 august 1994 cât și actul de vânzare - cumpărare încheiat sub semnătura privată semnat la data de 17 ianuarie 1992. Urmare decesului lui cererea de chemare în judecată a fost formulată de soția acestuia, fără a depune la dosar o dovadă în acest sens (certificat moștenitor, certificat deces, certificat căsătorie).

Cu privire la reclamantul s-a solicitat a se avea în vedere faptul că actul de vânzare - cumpărare sub semnătura privată încheiat și semnat la data de 18 ianuarie 1992 este semnat de tatăl reclamantului, iar contractul de donație este semnat direct de reclamant în calitate de succesor al tatălui său.

Prin urmare există identitate între părțile semnatare ale actului sub semnătură privată și actul public, și sunt incidente dispozițiile art. 1175 Cod Civil

Apelanta - pârâtă a solicitat a se avea în vedere faptul că în mod voit reclamanții au ascuns existența primului act iar la interogatoriul luat reclamanții au negat existența actului semnat sub semnătura privată privind cumpărarea suprafeței de teren ce face obiectul contractului de donație.

Între autorul apelantei - pârâte și autorii reclamanților nu au existat relații subiective care să motiveze liberalitatea făcută prin intermediul contractului de donație.

Pe de altă parte apelanta - pârâtă nu a avut cunoștință de existența contractului de donație deși reclamanții au încercat să inducă aceasta ipoteză pe care nu au dovedita în niciun fel, pe de altă parte au susținut că donația ar fi intervenit pentru a se acoperi anumite datorii datorate de autorul său St. G, afirmații de asemenea nedovedite.

Cu privire la incidența principiului de drept "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis" apreciază ca s-a dat o interpretare greșită. Potrivit acestui principiu de drept anularea actului primar atrage după sine și anularea actului subsecvent datorită legăturii lor juridice.

Titlul de proprietate menționat în contractul de donație a fost anulat prin Hotărârea nr. 03 din 14 ianuarie 2004 emisă de Comisia Județeană, iar prin adresa nr. I//188/2004 a fost înștiințată că s-a emis un nou titlu de proprietate. Pe această adresă există o mențiune pe partea de sus a paginii "nu se vinde", mențiune care nu a fost analizată.

Pe de altă parte, s-a solicitat a se avea în vedere că titlul a fost anulat întrucât a fost modificat de o persoană neautorizată și pentru modificare vecinătăți.

Cu privire la starea sănătății defunctului G la data încheierii contractului de donație, instanța a apreciat că suferința sa "sindrom vestibular" ceea ce înseamnă afectarea capacității auditive, afectată 100% "surzenie totală" nu poate conduce la nulitatea actului încheiat. Din dosarul notarial nu rezultă că notarul a ținut cont de această împrejurare, cum de altfel nu rezultă vârsta înaintată sau că a fost asistat de un curator special sau că s-a cerut prezența unei rude. Mai mult din același dosar nu rezultă existența cererii formulată de defunctul G pentru redactarea actului de donație.

Art. 25 din Decretul nr. 377/1960 prevedea că în cazul surdului, mutului sau a surdomutului declarația de voință se va da în scris în fața notarului de către parte care va insera în scris înaintea semnăturii "consimt la prezentul act, pe care l-am citit". În cazul de față, nu există o astfel de declarație, nu exista mențiunea că defunctului i s-a citit actul. Aceeași dispoziție este preluata prin art. 61 din Legea nr. 36/1995.

A susținut apelanta că nu a ratificat contractul de donație și nici nu l-a executat voluntar - art. 1167 alin. 3 Cod Civil, ci a luat la cunoștință în momentul la care a fost chemată în judecată, întrucât apelanta a avut și are posesia și folosința, și a făcut acte de dispoziție cu privire la această suprafață de teren.

Între defunctul său tată și reclamanți respectiv autorii acestora nu au existat relații subiective care să motiveze existența liberalității, dimpotrivă profitând de vârsta înaintata 81 ani de faptul că avea distrusă capacitatea auditivă, prin conivența cu notarul care a perfectat actul l-au forțat pe defunct să semneze contractul de donație.

În acest mod se explică de ce contractul s-a redactat și autentificat de către Notariatul de Stat Sectorul 3 B, când pe raza fostului Sector Agricol I exista notariat teritorial sau de ce nu s-a încheiat actul pe raza sectorului de domiciliu al reclamanților respectiv sectorul 5, respectiv 6, precum și de ce reclamanții au formulat cerere de chemare în judecată după decesul defunctului său tată respectiv la 04 ianuarie 2007.

Apelanta a mai arătat că în mod greșit a reținut instanța că în cauză nu s-au încălcat dispozițiile art. 897 Cod civil. Apelanta a solicitat a se avea în vedere dispozițiile art. 847 cod civil întrucât actul de donație a micșorat masa succesorală, fiindu-i încălcat dreptul la moștenire asupra întregii mase.

Cu privire încălcarea dispozițiilor art. 966, art. 968 Cod civil, greșit s-a apreciat că nu sunt întemeiata susținerile apelantei.

De asemenea, apelanta a susținut că donația nu a avut o cauza reală întrucât din cuprinsul acestuia nu rezultă intenția de a-i gratifica pe donatari - 948 Cod civil. Donația este un act solemn, unilateral și cu titlu gratuit prin care donatorul își micșorează patrimoniul său, mărind patrimoniul celeilalte părți, și care se încheie în considerarea unei relații deosebite între părți și pe care vrea să o gratifice, ori în cazul de față între autorul apelantei și donatari nu a existat nicio relație deosebită care să-l determine pe acesta să facă donația. Nu a existat niciun motiv sau o cauză care să determine încheierea donației.

S-a mai susținut că între apelantă și defunctul său tată a existat o relație deosebită, foarte apropiată, a fost permanent îngrijit și înconjurat de afecțiune atât din partea apelantei cât și a familiei. Prin urmare defunctul său tată nu a fost nevoit să apeleze la terțe persoane pentru a-i acorda ajutorul și orice ar fi avut nevoie, singurul motiv pentru care probabil a semnat contractul de donație fiind existența contractului de vânzare - cumpărare; în atare situație lipsește intenția de a gratifica, adevărata cauză a cărei reprezentare a avut-o a fost vânzarea - cumpărarea.

Dată fiind vârsta înaintată a acestuia, nu i-a făcut cunoscută încheierea contractului de donație întrucât nu și-a dat seama ce a semnat sau a uitat că a fost pus să semneze; nu se justifică încheierea acestui act ci trebuia perfectat în formă autentică vânzarea - cumpărarea așa cum a existat inițial învoiala pârtilor. Însă reclamanții au evitat să perfecteze vânzarea - cumpărarea întrucât cunoșteau că au stat în pasivitate și trebuiau să completeze prețul de vânzare - cumpărare.

Având în vedere lipsa de interes a reclamanților în a perfecta contractul de vânzare - cumpărare și dată fiind vârsta înaintată a autorului apelantei a depus diligențe pentru obținerea titlului de proprietate, care a fost emis la data de 16 ianuarie 2004, făcut demersuri pentru întocmirea dosarului cadastral și înscrierea în Cartea funciară, diligențe care au necesitat cheltuieli deosebite, care pe de altă parte au reprezentat obligații legale.

Prin urmare donația trebuie să aibă o cauză (scopul sau motivul) pentru care s-a realizat, trebuie să existe voința de a da "animus donandi" și motivul ce a determinat donația întrucât potrivit art. 966 Cod civil obligația fără cauză fondată pe o cauză falsă, ilicită nu poate avea efect. În mod greșit s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 801 și 803 Cod civil.

Cu privire la radierea dreptului de proprietate apelanta a arătat că instanța a apreciat generic că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 70/1996, probabil Legea nr. 7/1996, întrucât Legea nr. 70/1996 are dispoziții în cu totul alt domeniu. Instanța de fond a omis faptul că dreptul de proprietate al apelantei asupra acestei suprafețe de teren a fost primul înscris, reclamanții și-au înscris dreptul pretins în cursul litigiului. Prin urmare instanța trebuia să admită cererea de radiere, întrucât în cazul de față s-a putut nota cel mult existența litigiului, urmând a se înscrie dreptul numai după soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului.

Dreptul de proprietate al apelantei, odată înscris în Cartea funciară devine opozabil față de terți - art. 26 din Legea nr. 7/1996 republicată, iar potrivit art. 44 din același act normativ nu pot fi înscriși mai mulți proprietari decât dacă se află în coproprietate.

Cu privire la renunțarea la judecată formulată de către reclamanții - pârâți, în raport de faptul că renunțarea la judecată s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, după administrarea probelor, s-a arătat că nu a fost făcută personal în fața instanței s-au în forma autentică și mai mult s-a opus acestei cereri solicitând aplicarea art. 243 alin. 3 Cod de procedură civilă.

Prin urmare, apelanta a apreciat că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea de a fi obligați reclamanții - pârâți la suportarea cheltuielilor de judecată constând în taxe judiciare și onorariu avocat, întrucât acestea au fost generate de cererea de chemare în judecată.

Prin întâmpinare, intimații și au solicitat respingerea apelului arătând că nu se poate vorbi de un veritabil contract de vânzare - cumpărare atât timp cât există interdicția de înstrăinare de 10 ani ci reprezintă un antecontract de vânzare - cumpărare și nu poate fi considerat un contraînscris în sensul dat de lege pentru constatarea simulației. Mai mult s-a susținut că actele trebuie încheiate între aceleași părți.

S-a mai susținut că defunctul G se afla în strânse legături cu tatăl intimaților și cu intimatul și că hadicapul la care face trimite apelanta i-a permis defunctului să mai trăiască 12 ani după încheierea actului.

Intimații au mai învederat că apelanta trebuie să dovedească că există liberalități excesive, or din titlul de proprietate rezultă că defunctul a avut în patrimoniu peste 6 ha de teren.

S-a mai arată că instanța nu avea cum să radieze dreptul de proprietate atât timp cât nu a fost desființat actul, iar cu privire la faptul că nu au fost obligați la cheltuielile de judecată ca urmare a renunțării, nu le datorează având în vedere că renunțarea s-a făcut înainte de a se intra în dezbaterea fondului și procesul continuat oricum în ceea ce privește cererea reconvențională.

Prin decizia civilă nr.207 A din 11 februarie 2009, Tribunalul București - Secția a IV a Civilă a admis apelul declarat de apelanta - pârâtă și a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că i-a obligat pe reclamanți la plata sumei de 1.500 lei, către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate în faza procesuală a apelului.

Astfel, instanța de apel a reținut că primul motiv de apel este neîntemeiat având în vedere că, după cum rezultă din actele dosarului, contractul de donație autentificat sub nr. 29494 din 03 august 1994 la Notariatul de Stat al Sectorului 3 B s-a încheiat între G în calitate de donator și numiții împreună cu ambii în calitate de donatari iar actul de vânzare - cumpărare sub semnătură privată din data de 18 ianuarie 1992, s-a încheiat între G în calitate de vânzător și numiții împreună cu în calitate de cumpărători.

De esența simulației este dovedirea înțelegerii dintre părți în sensul că între părți produce efecte actul secret, or cum să se vorbească de o astfel de înțelegere când contractul de donație a fost încheiat la mai bine de doi ani după încheierea așa zisului act secret și nu cu și ci cu și

Deci, nu există identitate între părțile din cele două înscrisuri, neavând relevanță în această materie calitatea de succesor, ci dovedirea înțelegerii dintre părțile din actul aparent în sensul că, de fapt, s-a încheiat o vânzare - cumpărare, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Mai mult actul sub semnătură privată nu produce efectele unei vânzări între părțile stipulate în acesta, nefiind întocmit în forma prevăzută de lege, fiind doar o promisiune de vânzare - cumpărare. Pentru toate aceste considerente nu ne aflăm în prezența unei simulații, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1175 Cod civil.

Pe de altă parte nu poate fi reținută existența simulației din faptul că intimații ar fi ascuns existența promisiunii de vânzare - cumpărare. Tribunalul a constatat că nu sunt întemeiate nici susținerile pârâtei în ceea ce privește aplicarea principiului "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis".

Astfel, deși titlul de proprietate cu nr. 8975 din 20 mai 1994 care este menționat în actul de donație a fost anulat prin Hotărârea nr. 03 din 14 ianuarie 2004 emisă de Comisia Județeană I, a fost emis un nou titlu dar care nu a afectat dreptul de proprietate al numitului G, nefiind afectat nici terenul ce a făcut obiectul donației, această suprafață de teren regăsindu-se în noul titlu de proprietate cu nr. 68255 din 16 ianuarie 2004, respectiv terenul în suprafață de 1,0 ha, situat în tarlaua 37.

Aplicarea pur formală a principiului enunțat nu s-a impus având în vedere că dreptul de proprietate a fost confirmat din nou în patrimoniul donatorului, instanța fiind ținută să asigure și securitatea raporturilor juridice. Mențiunea la care face trimitere apelantul nu valorează interdicție legală care să afecteze validitatea contractului. În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de apel tribunalul a constatat că actele medicale la care face trimitere apelanta (filele 125 - 126 dosar de fond) sunt emise la 20 martie 2007, deci după introducerea acțiunii principale, ridicându-se serioase întrebări cum un medic a putut să constate că din 1970 G suferea de boli care îi afectau auzul în condițiile în care la data eliberării respectivelor acte medicale respectiva persoană era decedată.

Pe de altă parte, din declarațiile martorilor audiați rezultă că defunctul nu folosea întotdeauna aparatul auditiv, astfel că nu s-a putut reține că la data încheierii actului de donație acesta suferea de surzenie care să fi afectat 100% auzul acestuia pentru a se putea vorbi de nerespectarea art. 25 din Regulamentul de aplicare a Decretul nr. 377/1960 aprobat prin nr. 1518/1960.

De asemenea, tribunalul a constatat că nu sunt întemeiate nici susținerile pârâtei în sensul că ar fi fost încălcată rezerva succesorală având în vedere că pârâta este singura moștenitoare a defunctului G, de pe urma acestuia i-a rămas suprafața de 6,9488 ha teren, rezerva succesorală a acesteia este din masa succesorală iar suprafața donată este de 1,0 ha, iar potrivit art. 847 Cod civil reducțiunea liberalităților excesive intervine doar în cazul încălcării rezervei și nu a oricărei micșorări a patrimoniului. În ceea ce privește motivul de apel referitor la încălcarea dispozițiilor art. 966 și 968 Cod civil tribunalul a constatat că acesta este neîntemeiat având în vedere donația este definitivă fiind un contract solemn, unilateral și cu titlu gratuit, prin care donatorul, cu intenție liberală își micșorează în mod actual și irevocabil patrimoniul său cu un drept, mărind patrimoniul donatarului cu același drept, fără a urmări să primească ceva în schimb, iar apelanta nu a răsturnat prezumția existenței cauzei, eventualele bune relații dintre apelantă și defunct neputând fi considerată drept o prezumție a lipsei cauzei. În ceea ce privește criticile referitoare la neradierea dreptului din cartea funciară tribunalul a constatat că nu s-a putut reține că prima instanță a motivat generic respingerea acestei cererii ci din contră a reținut elementele esențiale ce au condus la o astfel de soluție, respectiv menținerea validității contractului de donație și lipsa unei alte hotărâri irevocabile care să desființeze dreptul intimaților. Mai mult prezenta situație de fapt este defavorabilă apelantei prin prisma articolelor invocate chiar de acesta. În ceea ce privește motivul de apel referitor la neacordarea cheltuielilor de judecată tribunalul a constatat că este întemeiat.

Astfel, potrivit art. 246 alin. 3 Cod de procedură civilă dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța va obligat, la cererea pârâtului, pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată, trebuind să se facă distincție între acordarea cheltuielilor de judecată și acordul cerut de alineatul 4 pentru a se putea lua act de renunțare.

Având în vedere că onorariul a fost acordat atât în considerarea acțiunii introductive cât și a cererii reconvenționale, tribunalul în temeiul art. 246 alin. 3 obligat reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, recurenta - pârâtă, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, iar, pe fond, admiterea cererii reconvenționale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod de procedură civilă recurenta - pârâtă a arătat că intimata - reclamantă nu a făcut dovada calității sale procesuale întrucât nu a depus acte de stare civilă și dovada decesului defunctului.

De asemenea, a susținut recurenta - pârâtă că în mod greșit instanța de apel a reținut că nu există identitate de părți între cele două înscrisuri cu referire la care a solicitat să se constate simulația având în vedere că intimații nu au contestat sau negat existența promisiunii de vânzare - cumpărare încheiată sub semnătură privată la data de 18 ianuarie 1992 semnată de G, și, astfel că erau aplicabile dispozițiile art. 1176 și 1177 Cod civil; împrejurarea că actul de donație este semnat numai de și nu conduce, în opinia recurentei - pârâte, la concluzia că nu a existat identitate de persoane având în vedere și relația existentă între defuncți și intimați.

A arătat recurenta - pârâtă că existența primului act sub semnătură privată a fost ascunsă instanței, că a luat act de existența contractului de donație la data chemării în judecată și că intimații au încercat să acrediteze ideea că aceasta și-ar fi dat acordul la încheierea contractului de donație; nu au fost probate susținerile intimaților în sensul că St. Gaî ncheiat contractul de donație în contul unor sume de bani împrumutate de la intimați și nu sunt reale afirmațiile intimaților prin care s-a arătat că donația ar fi fost executată voluntar atât de defunctul G cât și de recurenta - pârâtă.

În cadrul aceluiași motiv de recurs s-a arătat că neexecutarea voluntară a donației a fost probată cu înscrisuri privind rolul fiscal, achitarea obligațiilor fiscale, dosarul cadastral și cele vizând înscrierea în Cartea funciară; în plus, din actele aflate în dosarul notarial nu rezultă că s-a ținut seama de vârsta înaintată a defunctului St. G, că acesta ar fi fost asistat de o persoană calificată ori că acesta a citit actul de donație. De asemenea, nu există cererea acestuia pentru întocmirea contractului de donație și s-a făcut mențiune doar în sensul că acesta a consimțit la semnarea actului.

Printr-o altă critică, recurenta - pârâtă a arătat că, deși nu s-a cerut, instanța de apel s-a pronunțat asupra efectelor contractului de vânzare - cumpărare încheiat prin act sub semnătură privată și a apreciat, contrar dispozițiilor art. 1179 Cod civil, că acesta nu produce efecte întrucât nu a fost încheiat în forma cerută de lege.

Cu referire la principiul de drept "resoluto iure dantis, resolvitur jus accipientis", recurenta - pârâtă a arătat că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a acestuia având în vedere că titlul de proprietate menționat în contractul de donație a fost anulat prin Hotărârea nr. 3 din 14 ianuarie 2004 emisă de Comisia Județeană iar prin adresa nr. 1//188/2004 a fost înștiințată că se va emite un nou titlu de proprietate pentru modificare amplasament și pentru că au fost efectuate mențiuni pe titlul inițial de o persoană neautorizată; mențiunea înscrisă pe această adresă "nu se vinde" a fost confirmată și de martorul.

În ceea ce privește actele medicale referitoare la starea sănătății defunctului G la data încheierii contractului de donație, recurenta - pârâtă a arătat că în mod greșit au fost înlăturate de instanța de apel care, dacă avea dubii privitoare la modul în care au fost obținute, putea solicita relații suplimentare.

S-au mai arătat că din dosarul notarial nu rezultă că notarul a ținut cont de această împrejurare, cum de altfel nu rezultă vârsta înaintată sau că a fost asistat de un curator special sau că s-a cerut prezența unei rude. Mai mult din același dosar nu rezultă existența cererii formulată de defunctul G pentru redactarea actului de donație.

Art. 25 din Decretul nr. 377/1960 prevedea că în cazul surdului, mutului sau a surdomutului declarația de voință se va da în scris în fața notarului de către partea care va insera în scris înaintea semnăturii "consimt la prezentul act, pe care l-am citit". În cazul de față, nu există o astfel de declarație, nu există mențiunea că defunctului i s-a citit actul.

Aceeași dispoziție este preluata prin art. 61 din Legea nr. 36/1995.

Cei doi martori audiați de tribunal au recunoscut faptul că defunctul nu auzea și nu purta aparat auditiv întrucât nu-l suporta așa încât este eronată aprecierea tribunalului că nu au fost încălcate dispozițiile Decretului nr. 377/1960.

Astfel greșit apreciază tribunalul că vârsta donatorului - peste 80 ani și boala de care suferea surzenie totală - nu pot constitui impedimente la încheierea donației.

Reiterează recurenta faptul că nu a ratificat contractul de donație sau executat voluntar - art. 1167 alin. 3 Cod civil, ci a luat la cunoștință în momentul la care a fost chemată în judecată, întrucât aceasta a avut și are posesia și folosința, și a făcut acte de dispoziții cu privire la această suprafață de teren.

Contractul de donație s-a redactat și autentificat de către Notariatul de Stat al Sectorului 3 B, când pe raza fostului Sector Agricol I exista notariat teritorial sau de ce nu s-a încheiat actul pe raza sectorului de domiciliu al intimaților - reclamanți respectiv sectorul 5 și 6, împrejurare ce confirmă conivența dintre notar și intimați.

Pe de altă parte, intimații - reclamanții au formulat cerere de chemare în judecată după decesul defunctului său tată respectiv la 04 ianuarie 2007, evident fiind faptul că la această dată defunctul nu mai putea da răspunsurile pe care instanța i le-ar fi pus într-o altă situație.

În mod greșit a reținut instanța că în cauză nu s-au încălcat dispozițiile art. 847 Cod civil.

Recurenta a solicitat a se avea în vedere dispozițiile art. 847 Cod civil întrucât actul de donație a micșorat masa succesorală fiindu-i încălcat dreptul la moștenire asupra întregii mase succesorale și nu a cotei de .

Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 966 și 968 Cod civil greșit s-a apreciat că nu sunt întemeiate susținerile recurentei. Aceasta a susținut și dovedit că donația nu a avut o cauză reală, din cuprinsul acestuia nu rezultă intenția de a-i gratifica pe donatari - art. 948 Cod civil.

Donația este un act solemn, unilateral și cu titlu gratuit prin care donatorul își micșorează patrimoniul său, mărind patrimoniul celeilalte părți, și care se încheie în considerarea unei relații deosebite între părți, ori în cazul de față între autorul recurentei și donatari nu a existat nici o relație deosebită care să determine pe acesta să facă donația. Nu a existat nici un motiv sau o cauză care să determine încheierea donației.

Între recurentă și defunctul său tată a existat o relației deosebită, foarte apropiată, a fost permanent îngrijit și înconjurat de afecțiune atât din partea recurentei cât și a familiei. Prin urmare defunctul nu a fost abandonat, nu a fost nevoit să apeleze la terțe persoane pentru a-i acorda ajutorul și orice ar fi avut nevoie, singurul motiv pentru care probabil a semnat contractul de donație este existența contractului de vânzare - cumpărare, în atare situație lipsește intenția de a gratifica, adevărata cauză a cărei reprezentare a avut-o a fost vânzarea - cumpărarea.

Dată fiind vârsta înaintata a acestuia, nu i-a făcut cunoscută încheierea contractului de donație întrucât nu și-a dat seama ce a semnat, a uitat că a fost pus să semneze, întrucât nu se justifică încheierea acestui act ci trebuia perfectat în formă autentică vânzarea - cumpărarea așa cum a existat inițial învoiala pârtilor; reclamanții au evitat să perfecteze vânzarea - cumpărarea întrucât cunoșteau că au stat în pasivitate și trebuiau să completeze prețul de vânzare - cumpărare.

Având în vedere lipsa de interes a reclamanților în a perfecta contractul de vânzare - cumpărare și dată fiind vârsta înaintată a autorului recurentei a depus diligențe pentru obținerea titlului de proprietate, care a fost emis la data de 16 ianuarie 2004, făcut demersuri pentru întocmirea dosarului cadastral și înscrierea în Cartea funciară, diligențe care au necesitat cheltuieli deosebite, care pe de altă parte au reprezentat obligații legale.

Intimații au încercat să motiveze încheierea donației pretinzând pe de o parte, existența unor relații apropiate între aceștia și defunct iar pe de altă parte, existența unui împrumut datorat de defunct. Nici una din aceste teze nu a fost dovedită. Singura probă subiectivă pe care a solicitat-o a fi înlăturată a fost declarația martorului audiat în apel, care s-a dovedit a fi subiectivă și nesinceră, declarație ce nu s-a coroborat cu celelalte probe.

Martorul a recunoscut că pretinsele relații apropiate dintre defunct și intimați le cunoaște din ceea ce i-a relatat intimatul.

Defunctul avea o situație foarte bună, dovadă fiind probele administrate, coroborate și cu declarația martorei audiată în apel care a arătat că îl cunoștea foarte bine pe defunct, nu cunoștea că acesta să aibă vreo relație cu familie cu sau, nu-i cunoaște, relațiile defunctului cu terțe persoane erau foarte restrânsă, că defunctul avea capacitatea auditivă afectată de 100% că nu purta aparatul auditiv întrucât nu-l suporta. A mai declarat că a cunoscut că defunctul a intenționat să vândă la un moment dat o suprafață de teren, vânzare nefinalizată.

La data încheierii contractului de donație, dată fiind natura proprietății era interzis transferul dreptului de proprietate. Prin actul de donație s-a realizat un veritabil transfer al dreptului de proprietate, transfer interzis, prin urmare a fost încălcată legea. Chiar și martorul a recunoscut existența actului secret încheiat sub semnătură privată și că la momentul anului 1994 era interzis transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole.

Recurenta a solicitat să se aibă în vedere și adresa nr. 1//188/2004 prin care a fost înștiințată că se va emite un nou titlu de proprietate, care pe partea de sus a paginii dreapta purta mențiunea ce nu a fost analizată "nu se vinde".

Cu privire la radierea dreptului de proprietate instanța a apreciat generic că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 7/1996.

Instanța de fond a omis faptul că dreptul de proprietate al recurentei asupra acestei suprafețe de teren a fost primul înscris, reclamanții și-au înscris dreptul pretins în cursul litigiului. Prin urmare instanța ar fi trebuit să admită cererea de radiere, întrucât în cazul de față se putea nota cel mult existența litigiului, urmând a se înscrie dreptul numai după soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului.

Dreptul de proprietate al recurentei, odată înscris în Cartea funciară devine opozabil față de terți - art. 26 din Legea nr. 7/1996 republicată, iar potrivit art. 44 din același act normativ nu pot fi înscriși mai mulți proprietari decât dacă s-ar afla în coproprietate.

Intimații - reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, prin care au solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. 1 Cod de procedură civilă pentru neîncadrarea criticilor în ipotezele prevăzute la art. 304 Cod de procedură civilă, iar în subsidiar, ca nefondat.

Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 14 lei achitată cu chitanța nr. - din 08 septembrie 2009 eliberată de Consiliul Local Sector 1 B - Direcția Generală Impozite și Taxe Locale; s-au aplicat timbre judiciare în valoare de 0,3 lei.

Intimata - reclamantă a depus la dosar, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, în combaterea criticii prin care s-a susținut că nu are legitimare procesuală, certificatul de moștenitor nr. 236 din 10 iulie 1998 eliberat de Biroul Notarului Public " ", ca urmare a decesului lui survenit la data de 29 aprilie 1998, certificatul de deces nr. 1322 din 30 aprilie 1998, copie de pe cartea de identitate și certificatul de căsătorie nr. 1711 din 04 decembrie 1970.

Față de conținutul acestor înscrisuri administrate în faza procesuală a recursului în condițiile art. 305 Cod de procedură civilă, din care rezultă că a decedat la 29 aprilie 1998 iar unica sa moștenitoare, în calitate de soție supraviețuitoare este intimata - reclamantă, Curtea reține că este nefondată critica recurentei - pârâte prin care s-a susținut lipsa legitimării procesuale a intimatei - reclamante.

În ceea ce privește criticile aduse deciziei recurate sub aspectul interpretării și aplicării dispozițiilor art. 1176, 1177 și 1175 Cod civil, Curtea reține că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Instituția juridică a simulației presupune existența concomitentă, între aceleași părți, a două contracte: unul public, aparent, denumit și contract simulat și altul secret, denumit contraînscris, care corespunde voinței reale a părților și prin care acestea anihilează, în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public simulat; de asemenea, este necesar ca actul secret (contraînscrisul) să se fi încheiat concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului aparent.

poate îmbrăca mai multe forme respectiv: contractul aparent poate fi fictiv, contractul poate fi deghizat (când se urmărește a se ascunde însăși natura actului secret sau a fi ignorate anumite elemente ale contractului secret) sau se poate apela la interpunerea de persoane.

Recurenta - pârâtă a susținut că actul public este contractul de donație încheiat în formă autentică iar actul secret este reprezentat de contractul de vânzare - cumpărare încheiat prin act sub semnătură privată la data de 18 ianuarie 1992.

Curtea apreciază că instanța de apel a făcut corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1175 Cod civil în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile simulației având în vedere lipsa identității totale a părților din cele două acte juridice, și intervalul mare de timp scurs între cele două operațiuni juridice.

reține, de asemenea, că deși instituția simulației nu este incompatibililă cu identitatea parțială de părți în operațiunile juridice analizate, în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei înțelegeri între părțile din contraînscris (din actul secret care trebuie să fie anterior celui public dacă operațiunile nu sunt concomitente) sub aspectul deghizării naturii juridice a contractului de vânzare - cumpărare în donație și nici sub aspectul interpunerii unor persoane.

Relația de filiație între și nu creează automat prezumția de interpunere de persoane, întrucât indiferent de relația de rudenie sunt subiecte de drept distincte.

Împrejurarea că intimații - reclamanți nu s-au prevalat în cererea lor de existența înscrisului sub semnătură privată încheiat la 18 ianuarie 1992, nu are relevanță juridică sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 1175 Cod civil, reclamanții au dorit să valorifice actul de donație care este translativ de proprietate și nu era contestat, în vederea înscrierii dreptului real în Cartea funciară.

De asemenea sunt lipsite de relevanță juridică atât sub aspectul simulației cât și sub aspectul condițiilor de validitate ale contractului de donație, acceptul recurentei - pârâte la încheierea actului ori executarea voluntară a acesteia de către recurenta - pârâtă ori de autorul său având în vedere că donația estre un act juridic solemn care a fost încheiat în forma cerută de lege de titularul dreptului de proprietate.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 1176 și 1177 Cod civil, Curtea reține că intimata - reclamantă nu a contestat valabilitatea actului sub semnătură privată (în calitate de succesor al promitentului - cumpărător ) astfel că înscrisul sub semnătură privată indicat de recurenta - pârâtă poate produce, de principiu, efectele juridice specifice însă vizând transmiterea dreptului de proprietate asupra unui teren este necesară încheierea actului de vânzare - cumpărare în formă autentică; înscrisul încheiat la 18 ianuarie 1992 are valoarea unui antecontract de vânzare - cumpărare împrejurarea care nu are relevanță juridică întrucât operațiunea juridică a simulației nu a fost dovedită, iar defunctul nu a înțeles să valorifice acest antecontract de vânzare - cumpărare.

Ca urmare a încheierii actului de donație nici succesoarea acestuia nu a înțeles să valorifice acest antecontract (eventual sub aspectul restituirii sumei de bani achitată cu titlu de preț).

În ceea ce îl privește pe intimatul - reclamant acesta nu a avut calitatea de parte în antecontractul de vânzare - cumpărare astfel că nu putea valorifica nici un drept din acest act juridic; acesta a semnat doar în calitate de martor.

Prin urmare dispozițiile art. 1176 și 1177 Cod civil nu pun în discuție legalitatea deciziei recurate.

Cu referire la critica circumscrisă aplicării dispozițiilor art. 1179 Cod civil, Curtea reține că instanța de apel, analizând motivele de apel și apărările intimaților - reclamanți a analizat efectele pe care le poate produce antecontractul de vânzare - cumpărare în limitele învestirii și a apreciat, în mod corect, că, acesta nu este translativ de proprietate, având valoarea unui antecontract de vânzare - cumpărare. Desigur că acest act juridic poate produce, așa cum s-a arătat deja, efectele specifice unei promisiuni de vânzare - cumpărare dar nu valorează act translativ de proprietate, prin urmare nu se reține vreun aspect de nelegalitate a deciziei recurate decurgând din interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1179 Cod civil; valabilitatea antecontractului de vânzare - cumpărare din punctul de vedere al numărului de exemplare întocmite nici nu a făcut obiectul judecății.

De asemenea, sunt nefondate și criticile care vizează nevalabilitatea actului de donație ca urmare a încălcării dispozițiilor legale legate de starea personală a donatorului, la încheierea contractului.

Pe baza situației de fapt reținute de instanțele de fond care nu poate face obiect de analiză în recurs, Curtea reține că donatorul, deși avea deficiență de auz avea aparat auditiv și era alfabetizat astfel că nu se impunea să se dea eficiență dispozițiilor art. 25 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 377/1960 aprobat prin nr. 1518/1960; nu s-a făcut dovada că acesta nu purta aparatul auditiv la data autentificării actului de donație ori că se află într-o situație care să necesite asistarea de către o altă persoană ori instituirea curatelei.

În ceea ce privește înlăturarea de către instanța de apel a înscrisurilor medicale depuse de apelanta - pârâtă cu privire la starea de surzenie a autorului său Curtea reține că interpretarea probatorului de către instanța de apel vizează temeinicia iar nu legalitatea deciziei recurate iar tribunalul nu a dat eficiență acestor înscrisuri motivând această măsură, întrucât judecătorii din apel și-au format convingerea cu referire la situația de fapt pe baza celorlalte probe administrate. Nu constituie motiv de nulitate lipsa cererii de întocmire/autentificare a actului din dosarul notarial iar dispozițiile art. 61 din Legea nr. 36/1995 - nu sunt aplicabile în speță întrucât actul de donație a fost autentificat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

În faza procesuală a recursului nu se poate analiza valoarea probatorie a declarațiilor de martori; așa cum s-a arătat deja, pe baza situației de fapt reținute de instanța de apel, Curtea a apreciat că vârsta și deficiența de auz a donatorului nu impunea respectarea dispozițiilor art. 25 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 377/1960.

Momentul la care recurenta - pârâtă a luat cunoștință de existența contractului de donație nu influențează valabilitatea acestuia și nici împrejurarea dacă a fost de acord cu acest act juridic ori dacă l-a ratificat sau executat voluntar.

Este de menționat că sunt supuse ratificării doar actele juridice anulabile situație care nu se regăsește în speță iar problema executării voluntare a acestui contract de către recurenta - pârâtă este o critică lipsită de orice fundament având în vedere că efectul translativ de proprietate s-a produs la momentul încheierii actului de donație iar recurenta - pârâtă nu avea nici o calitate cu privire la acest bun de vreme ce, fiind în viață autorul său, acesta putea dispune de bunurile sale.

actelor juridice translative de proprietate cum este cel în speță nu atrage norme de competență teritorială imperative iar data formulării cererii de chemare în judecată nu constituie prin ea însăși o dovadă a nerespectării condițiilor de valabilitate ale contractului de donație.

Nefondate sunt și criticile privitoare la desființarea actului de donație pentru considerentul că titlul de proprietate al donatorului menționat în act a fost anulat.

Curtea reține că sancțiunea nulității absolute sau relative este exclusiv judiciară astfel că după intrarea în circuitul civil a unui act juridic instituția care l-a emis nu poate să-l anuleze.

În speță, reținându-se efectuarea unor mențiuni pe titlul de proprietate al defunctului G s-a procedat la eliberarea unui nou titlu prin hotărâre a consiliului local, cu date inițiale. Această rectificare a titlului de proprietate nu influențează valabilitatea actului de donație întrucât, dreptul de proprietate al donatorului nu a fost afectat prin eliberarea unui act înscris doveditor al acestui drept.

Împrejurarea că pe adresa nr. 1//188/2004 emisă de Prefectura județului I s-a făcut o mențiune olografă în sensul că "nu se vinde" nesemnată, este total nerelevantă întrucât restrângerea dreptului de dispoziție nu se poate face decât în cadrul prevăzut de lege; în plus la data de 15 ianuarie 2005 contractul de donație era încheiat iar interdicțiile de vânzare nu se probează cu martori ci cu înscrisuri.

Așa cum s-a arătat însă, în speță nu a fost vorba de o desființare a titlului de proprietate al donatorului ci de eliberarea unui nou înscris doveditor al dreptului de proprietate cu datele din titlul inițial ca urmare a efectuării unor modificări de către o persoană neautorizată.

Curtea mai reține că potrivit dispozițiilor art. 847 Cod civil pot fi reduse libertățile care trec peste cotitatea disponibilă; potrivit dispozițiilor art. 841 Cod civil defunctul G putea dispune prin acte juridice între vii sau pentru cauză de moarte de din bunurile sale întrucât a lăsat ca moștenitor un singur descendent, respectiv pe recurenta - pârâtă.

Recurenta - pârâtă susține că dispozițiile art. 847 Cod civil i-au fost încălcate pentru că i-a fost afectat dreptul la moștenire asupra întregii mase succesorale, susținere nefondată întrucât art. 847 Cod civil ocrotește doar rezerva succesorală care în cazul său a fost respectată întrucât autorul său a donat 1 ha din cele 6,94 ha pe care le deținea; prin urmare și această critică este nefondată.

În ceea ce privește criticile referitoare la nevalabilitatea contractului de donație sub aspectul lipsei cauzei Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 948 Cod civil existența unei cauze licite este o condiție esențială pentru validitatea unei convenții. Conform dispozițiilor art. 967 Cod civil existența și valabilitatea cauzei se prezumă până la dovada contrarie.

Recurenta - pârâtă a susținut că nu a existat intenția donatorului de a gratifica și că nu s-a făcut dovada existenței unei datorii bănești a autorului său către donatari.

Curtea reține că în mod corect instanța de apel a apreciat nefondate criticile apelantei sub aspectul lipsei cauzei contractului de donație având în vedere natura juridică a acestui contract a cărui cauză juridică este intenția de a gratifica prin micșorarea patrimoniului propriu, fără a urmări să primești ceva în schimb.

Prin urmare nu era necesar ca intimații - reclamanți să facă dovada existenței unor relații apropiate cu defunctul donator, a abandonului acestuia de către familie după cum este lipsit de relevanță sub aspectul cauzei dacă donatorul a înștiințat-o despre acest act juridic pe fiica sa. Aceasta nu a răsturnat prezumția de existență și valabilitate a cauzei astfel că și această critică va fi respinsă.

Nefondată este și critica prin care s-a susținut că în mod greșit s-a respins cererea de radiere din Cartea funciară a dreptului de proprietate al intimaților - pârâți.

Curtea reține că intimații - reclamanți sunt succesori cu titlu particular al defunctului G cu privire la suprafața de teren ce a făcut obiectul contractului de donație autentificat sub nr. 29494 din 03 august 1994 la Notariatul de Stat al Sectorului 3 B astfel că potrivit dispozițiilor art. 22 și 23 din Legea nr. 7/1996 au dreptul la înscrierea dreptului lor de proprietate în evidențele de publicitate imobiliară.

Pentru toate aceste considerente în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 207 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnodat.

2ex./01.02.2010

-4.-;

Jud.C-Gh.

Președinte:Bianca Elena Țăndărescu
Judecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu

#Judecator Bianca Elena Tandarescu

Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1579/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1579/2009. Curtea de Apel Bucuresti