Anulare act. Decizia 1576/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1632/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1576
Ședința publică de la 17.11.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă A, împotriva deciziei civile nr. 586 din 10.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți și.
are ca obiect - anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul pentru apelanta reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr. 70.143/30.06.2009, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimații pârâți și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul recurentei reclamante depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță prin rezoluția de primire a dosarului, potrivit chitanței nr.- din 12.11.2009, eliberată de Consiliul Local Sector 1 B, Direcția Generală Impozite și Taxe Locale, privind achitarea sumei de 10 lei, aplicând și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pe care instanța le anulează.
Arată că nu are probe noi de administrat și nici cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentei reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului, iar, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, să se constate nulitatea absolută a certificatului de calitate nr. 13/06.03.2003, având în vedere următoarele considerente:
Consideră că instanța de apel a interpretat în mod greșit certificatul de calitate de moștenitor dedus judecății, dispozițiile art. 679 din Codul civil și prevederile Legii nr. 319/1944. Potrivit Legii nr. 319/1944, soțul supraviețuitor are drepturi succesorale indiferente de existența sau inexistența rudelor soțului decedat, până la gradul al patrulea, în concursul cu această categorie de moștenitori fiind diferită doar cota succesorale ce li se cuvine. Această lege nu era însă aplicabilă certificatului de calitate atacat.
Având în vedere momentul decesului numitului, respectiv 04.07.1942, ce reprezintă data deschiderii succesiunii de pe urma defunctului, este evident că dispozițiile aplicabile în materia succesiunii, în vigoare la acea dată, erau cele ale art. 679 din Codul civil și nu cele ale Legii nr. 319/1944, adoptată la doi ani de la decesul lui. Prin urmare, la nivelul anului 1942, soția supraviețuitoare nu putea culege moștenirea soțului predecedat dacă acesta avea copii
În speță, a făcut dovada că la data decesului, defunctul avea un fiu, născut la data de 30.09.1911, motiv pentru care, certificatul de calitate a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv. Faptul că nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii de către fiul al defunctului, nu are relevanță asupra existenței dreptului la moștenire asupra soțului supraviețuitor.
Referitor la cheltuielile de judecată ocazionate cu desfășurarea prezentului proces, arată că urmează să le solicite pe cale separată.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 17.03.2008, reclamanta - "" - a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând să se dispună constatarea nulității absolute a certificatului de calitate nr.13/06.03.2003 emis de BNP în dosarul nr.14/2002.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are calitatea de proprietar al imobilului din B,-, sector 1, calitate recunoscută prin sentința civilă nr.13889/16.10.1997 a Judecătoriei sectorului 1 B și de certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr.0148/25.06.1998. Dreptul său de proprietate a fost înscris în cartea funciară a imobilului în baza încheierii nr.2606/20.03.2000.
Pârâții sunt succesorii în drepturi ai numitei -, conform certificatului de moștenitor nr.16/15.03.2005 și a contractului de vânzare - cumpărare de drepturi succesorale nr.2506/20.07.2005. - a solicitat, în contradictoriu cu reclamanta, obligarea acesteia la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului în litigiu, iar, în caz de refuz, obligarea societății la restituirea în natură a bunului. Cauza se află în prezent în rejudecare la Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
Defuncta - și-a justificat calitatea de proprietar în acel proces pe certificatul de moștenitor suplimentar nr.86/18.09.2002, eliberat de BNP escu în baza testamentului din 28.10.1976, autentificat de un notar din Franța și supralegalizat sub nr.11439/12.11.1976. Acest testament a fost lăsat de defuncta, care, la rândul său, în baza certificatului de calitate nr.13/06.03.2003, contestat în prezenta cauză, a fost certificată drept unică moștenitoare a defunctului, decedat la 04.07.1942 (indicat în dosarul de revendicare ca adevărat proprietar al imobilului din B,-, sector 1).
Reclamanta a precizat că certificatul de calitate a fost emis în baza Legii nr.319/1944, care nu era însă în vigoare la data decesului defunctului. Conform art.679 Cod civil, soțul supraviețuitor poate culege moștenirea soțului decedat numai după ultimul colateral de gradul al patrulea, dispoziție legală în vigoare la decesul lui.
Prin sentința civilă nr.6302 din 26.06.2008, Judecătoria Sectorului 2 Bar espins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta - "" -.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că defunctul a decedat la 04.07.1942, succesiunea de pe urma sa fiind dezbătută la 06.03.2003 de BNP, care a eliberat certificatul de calitate de moștenitor nr.13, în baza căruia unica moștenitoare a fost desemnată defuncta, în calitate de soție supraviețuitoare.
Reclamanta a invocat drept motiv de nulitate a certificatului de calitate de moștenitor frauda la lege, motivată prin aceea că la data deschiderii succesiunii nu era adoptată Legea nr.319/1944, în baza căreia s-a stabilit calitatea de succesor legal a soției supraviețuitoare.
Modalitatea de întocmire a certificatului de calitate de moștenitor se supune legislației în vigoare în ceea ce privește forma, fiind în mod corect eliberat de un notar public în conformitate cu dispozițiile Legii nr.36/1995. Constatarea calității de moștenitor cu vocație succesorală concretă se apreciază însă în raport de momentul deschiderii succesiunii și, evident, în raport de legislația în vigoare la acea dată, deoarece legea civilă nu retroactivează.
Cu toate acestea, simpla menționare eronată în cuprinsul actului a unui alt text de lege nu este de natură a atrage nulitatea absolută a actului, atât timp cât calitatea de moștenitor a fost corect stabilită în raport de normele de drept în vigoare la data deschiderii succesiunii, astfel spus nu se poate vorbi despre o fraudare a legii prin folosirea unor prevederi legale într-un anume sens încât să fie eludate alte dispozițiile legale imperative. O atare situație s-ar putea constata doar în cazul în care prevederile Legii nr.319/1944 ar fi contrare normelor legale în vigoare la momentul dezbaterii succesiunii.
În ceea ce privește calitatea de moștenitor a soțului supraviețuitor, instanța a reținut că la data decesului defunctului erau aplicabile dispozițiile art.679 Cod civil. Astfel, rudele în grad succesibil erau rudele până la gradul IV inclusiv, conform art.676 Cod civil, astfel modificat prin legea din 28.07.1921 privind impozitul progresiv pe succesiuni.
Textul de lege indicat în certificatul de calitate nu conține prevederi contrare Codului civil pe aspectul modalității în care soțul supraviețuitor vine la moștenire, ci, dimpotrivă, în art.1 menționează că "în lipsa rudelor mai sus arătate (descendenți, ascendenți, colaterali până la gradul IV inclusiv), soțul supraviețuitor moștenește averea întreagă", în timp ce art.6 din același act normativ prevede că "dispozițiile art.676 cod civil modificate prin art.4 din Legea impozitului progresiv pe succesiuni, din 28.06.1921, prin care s-a restrâns ordinea succesorală până la gradul al IV-lea inclusiv, sunt și rămân în vigoare".
Așadar, atât legea în vigoare la momentul deschiderii succesiunii, cât și Legea nr.319/1944 conțin aceleași dispoziții, conform cărora, în lipsă de moștenitori până la gradul al IV-lea inclusiv, soțul supraviețuitor moștenește întreaga avere.
Verificările efectuate de notarul public în ambele situații - constatarea calității în raport de norma generală ori în raport de Legea nr.319/1944 - sunt aceleași, neputând fi vorba despre o încălcare a unor dispoziții imperative ale legii pentru obținerea de către pârâți a unor foloase de care nu ar fi beneficiat altfel.
În consecință, în ambele situații, în lipsă de moștenitori cu vocație succesorală, defunctei, în calitate de unică moștenitoare legală a defunctului, îi revine întreaga masă succesorală.
Întrucât nu s-a făcut vorbire despre existența altor moștenitori legali înlăturați de către pârâți, prin fraudarea legii, de la succesiunea lui, instanța de fond a reținut că la stabilirea calității de moștenitor și eliberarea certificatului de calitate nr.13/2003 nu au fost încălcate norme legale imperative în vigoare la data deschiderii succesiunii.
În termen legal, a declarat apel reclamanta, arătând că, printr-o analiză superficială a textelor de lege invocate, instanța de fond a constatat că ambele norme juridice stabilesc aceleași drepturi pentru soțul supraviețuitor și, în consecință, certificatul atacat este legal.
Considerentele expuse de prima instanță ratifică în mod greșit ilegalitatea săvârșită la eliberarea certificatului de moștenitor, iar faptul că acest act a fost eliberat după 51 de ani de la data decesului defunctului, moment la care era în vigoare Legea nr.319/1944, nu justifică încălcarea principiului conform căruia calitatea de moștenitor trebuie stabilită în raport de legea în vigoare la data decesului, în speță, Codul civil, chiar dacă s-ar găsi că ambele reglementări ar avea aceleași prevederi de drept substanțial.
Din simpla lecturare a normelor invocate se poate vedea clar că dispozițiile art.679 Cod civil, aplicabile certificatului de calitate contestat, se referă la soțul supraviețuitor care dobândește drepturi succesorale numai după ce se stabilește că soțul decedat nu are alte rude până la gradul al IV-lea.
Potrivit Legii nr.319/1944, soțul supraviețuitor are drepturi succesorale indiferent de existența sau inexistența rudelor soțului decedat până la gradul al IV-lea, în concursul cu această categorie de moșteniri fiind diferită doar cota succesorală ce i se cuvine. Astfel, chiar dacă ar exista rude până la gradul al IV-lea al defunctului, soțul supraviețuitor are un drept la moștenire distinct și paralel cu cel al unor astfel de rude, ceea ce nu este legal conform Codului civil aplicabil în speță.
Apelanta a precizat că, în fond, a solicitat efectuarea unei adrese către BNP în vederea comunicării de către acest birou notarial a actelor ce au stat la baza emiterii certificatului contestat, motivând cererea sa pe faptul că documentele trebuiau să adeverească respectarea prevederilor art.679 Cod civil.
Prin decizia civilă nr.586 din 10.04.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins apelul, ca nefondat.
În considerentele hotărârii, instanța de apel, analizând probele noi administrate, a reținut următoarele:
Deși la emiterea certificatului de moștenitor contestat s-a făcut aplicarea unor dispoziții legale ce nu erau în vigoare la momentul deschiderii moștenirii, respectiv Legea nr.319/1944, aplicarea art.679 Cod civil, potrivit cu care moștenirea este culeasă de soțul supraviețuitor nedespărțit în caz că nu există alte rude în grad succesibil, nici copii i, nu are o altă consecință, finalitatea celor două norme fiind aceeași; textul indicat nu înlătura soțul supraviețuitor de la moștenire, calitatea sa de succesor fiind doar condiționată de lipsa rudelor în grad succesibil.
Apelanta - reclamantă nu a făcut dovada că la data emiterii certificatului contestat existau succesibili din categoria celor enumerați de art.679 Cod civil, relațiile depuse la dosar, din care rezultă că este fiul lui și, nefiind de natură a aprecia că acesta ar fi putut să o înlăture pe mama sa de la succesiune, de vreme ce nu a făcut dovada acceptării moștenirii, conform art.700 Cod civil.
Ceea ce a demonstrat apelanta este faptul că la momentul deschiderii succesiunii defunctului mai erau alți succesibili, însă nu și alți moștenitori acceptanți.
Dezbaterea succesiunii în acord cu dispozițiile art.679 Cod civil și nu cu prevederile Legii nr.319/1944 stabilea tot în favoarea soției supraviețuitoare calitate de unic moștenitor în condițiile în care eventualul descendent nu a făcut acte de acceptare a succesiunii în termenul prescris de lege.
În termen legal a formulat recurs reclamanta - "" -, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, iar, pe fond, admiterea cererii, constatarea nulității absolute a certificatului de calitate nr.13/06.03.2003 emis de BNP.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că la data deschiderii succesiunii, 04.07.1942, în materia succesiunii erau în vigoare dispozițiile art.679 Cod civil din anul 1924, care stipulau următoarele: "Când defunctul nu are nici rude în grad succesibil, nici copii i, bunurile succesiunii trec la soțul în viață nedespărțit". Așadar, la nivelul anului 1942, soția supraviețuitoare nu putea culege moștenirea soțului predecedat dacă acesta avea copii Or, în speță, s-a dovedit că defunctul avea un fiu, pe, născut la 30.09.1911.
Instanța de apel a interpretat greșit certificatul de calitate de moștenitor dedus judecății, precum și dispozițiile art.679 Cod civil și ale Legii nr.319/1944. Ca atare, sunt incidente prevederile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
În opinia recurentei, atât prima instanță, cât și instanța de apel au concluzionat în mod greșit că Legea nr.319/1944 stabilește aceleași drepturi pentru soțul supraviețuitor ca și prevederile art.679 din Codul civil la nivelul anului 1924, cât timp prima reglementare se referă la drepturile succesorale ale acestuia indiferent de existența sau inexistența rudelor soțului decedat până la gradul al IV-lea inclusiv, în concursul cu această categorie de moștenitori fiind diferită doar cota succesorală care i se cuvine, iar cea de-a doua vizează recunoașterea vocației succesorale generale pentru soțul supraviețuitor numai în situația în care defunctul nu avea nici rude în grad succesibil, nici copii
În sensul acestor din urmă dispoziții legale, faptul că nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii de către fiul al defunctului nu are relevanță asupra nașterii dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor; simpla existență în viață a unui fiu duce la imposibilitatea juridică a soțului supraviețuitor de a moșteni soțul predecedat.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:
Recurenta - "" - a invocat, ca temei juridic în recurs, atât dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă, cât și pe cele ale art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Cu referire la primul motiv susținut de reclamantă, Curtea reține că acest text de lege privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, fiind vădit neîndoielnic, instanța îi schimbă natura ori înțelesul.
Or, în speță, s-a solicitat constatarea nulității absolute a unui certificat de calitate de moștenitor, tribunalul raportându-se la acest act juridic în analiza criticilor privind legalitatea sa.
Ca atare, sub acest aspect recursul nu este fondat.
Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea analizează în cele ce urmează încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către instanța de apel.
Curtea constată că, într-adevăr, între Codul civil din 1924 și Legea nr.319/1944, cât privește drepturile soțului supraviețuitor, există deosebire: sub imperiul Codului civil situația succesorală a soțului supraviețuitor era nefavorabilă, în sensul că el dobândea moștenirea lăsată de soțul defunct numai după ultimul colateral de gradul IV ori în lipsa unui fiu; prin Legea nr.319/1944, soțul supraviețuitor vine în concurs cu ceilalți moștenitori, cota sa de moștenire fiind individualizată în funcție de clasa de moștenitori la care se raportează.
Cu toate acestea, atât legea în vigoare la data deschiderii succesiunii defunctului (Codul civil), cât și Legea nr.319/1944, în baza căreia a fost eliberat certificatul contestat, conțin aceleași dispoziții, conform cărora, în lipsă de moștenitori până la gradul al IV-lea inclusiv, soțul supraviețuitor moștenește întreaga avere.
În speță, verificările efectuate în raport de cele două norme legale conduc la aceeași concluzie, neputând fi vorba de o încălcare a dispozițiilor imperative ale legii de către pârâți în scopul obținerii, prin manopere dolosive, a unor foloase de care nu ar fi beneficiat altfel.
Împrejurarea că tribunalul, în conținutul deciziei, a reținut și considerente legate de existența unui succesibil al defunctului, de calitatea acestuia de moștenitor al tatălui său condiționată de acceptarea succesiunii și de consecințele dezbaterii moștenirii în acord cu dispozițiile art.679 Cod civil nu este de natură să conducă la admiterea recursului.
În speță, nu poate fi primită susținerea recurentei, conform căreia orice succesibil al defunctului, în gradul prohibit de lege, era și moștenitor al acestuia. Chiar dacă termenul de acceptare a succesiunii era cu totul altul în reglementarea anterioară (art.700 Cod civil fiind modificat abia prin Decretul nr.73/1954, în temeiul căruia dreptul tuturor moștenitorilor de a accepta succesiunea se prescrie în termen de 6 luni), această obligație exista; or, în speță, deși reclamanta a prezentat relații din care reiese existența unui fiu al defunctului, în fapt nu a dovedit că acesta a acceptat succesiunea tatălui și, prin aceasta, a înlăturat-o de la moștenire pe soția supraviețuitoare.
Întrucât, pentru aceste considerente, nu se poate reține aplicarea greșită a legii în cazul dedus judecății, Curtea, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă - "" -, împotriva deciziei civile nr.586 A/10.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
./
2 ex./11.01.2010
TB-5 -;
Jud.2 -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
