Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1589/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1589/
Ședința publică din 14 octombrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul, cu domiciliul ales în Tg.M,- și de pârâtul, cu domiciliul ales în Tg.M,-/II/A, împotriva deciziei civile nr.19 din 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților, acestea nefiind citate.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea din 7 octombrie 2009 - încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie - pronunțarea fiind amânată pentru astăzi, 14 octombrie 2009.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 3709 din 4 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria Târgu -M s-a admis cererea formulată de reclamantul, prin mandatar, în contradictoriu cu pârâtul; s-a respins cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional; s-a constatat că unicul moștenitor testamentar al defunctei, este reclamantul; s-a constatat că masa succesorală a defunctei se compune din imobilul situat în Târgu-M, Pasajul -, nr. 5,. 6, compus din 3 camere și dependințe, înscris în CF nr. 15067 ind. Târgu-M, nr. top 1024/2/2, 1024/2/3, 1025/1/3 și 1026/2; s-a dispus întabularea în CF 15067 Târgu-M a dreptului de proprietate dobândit de reclamant prin moștenire; s-au respins capetele de cerere reconvențională pentru stabilirea calității de moștenitor, masa succesorală și înscriere dreptului de proprietate; pârâtul a fost obligat la plata sumei de 19,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Prin decizia civilă nr. 19 din 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția civilă, s-a admis apelul declarat de, împotriva sentinței civile nr. 3709 din 4 iunie 2008 Judecătoriei Târgu -M și în consecință: s-a dispus schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii exercitată de reclamantul împotriva pârâtului și admiterii în parte a acțiunii reconvenționale formulată de reclamantul - reconvențional împotriva pârâtului reconvențional și în consecință: s-a constatat că au calitate de succesori ai defunctei, numitul, decedat, în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă de 1/8 părți din masa succesorală și reclamantul, în calitate de fiu cu o cotă de 7/8 părți din masa succesorală; s-a dispus eliminarea din dispozitivul hotărârii mențiunea privind întabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului care compune masa succesorală în favoarea reclamantului; s-a compensat cheltuielile de judecată; au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamantul și pârâtul.
Reclamantul a solicitat modificarea deciziei atacate și în consecință respingerea apelului declarat de pârât și menținerea dispozițiilor sentinței civile pronunțată de judecătorie, cu cheltuieli de judecată, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, în condițiile în care stabilit dreptul lui asupra cotei de 1/8 parte din moștenirea defunctei sale soții, prin reducțiunea testamentului acesteia atribuindu-i lui rezerva legală stabilită de art. 2 din Legea nr. 319/1944, deși în cauză nu s-a formulat un petit de reducțiune a testamentului.
S-a mai susținut că hotărârea atacată este nelegală și prin prisma respingerii excepției prescripției dreptului la acțiunea în reducțiune, având în vedere că în situația în care tatăl pârâtului dorea să-și valorifice dreptul la succesiunea soției sale avea la dispoziție calea procedurală de exercitare a dreptului de a cere reducțiunea liberalităților prin formularea unei acțiuni în reducțiune adresată instanțelor de judecată. Acțiunea pentru reducțiunea liberalităților este o acțiune personală și patrimonială care se îndreaptă împotriva legatarilor sau donatarilor fiind supusă termenului de prescripție de trei ani, termen care curge de la data deschiderii succesiunii.
Față de această situație, s-a arătat că în speță singurul în drept să solicite reducțiunea liberalităților excesive era tatăl pârâtului, numitul care a decedat la 8 iulie 2006. Întrucât nu a existat o înțelegere între moștenitorii rezervatari și nici nu s-a intentat o acțiune în reducțiune, dreptul de a exercita această acțiune s-a prescris la data de 10 iunie 2003, respectiv la împlinirea termenului de trei ani de la deschiderea succesiunii după defuncta.
Reclamantul a mai susținut că împrejurarea că prin testamentul lăsat de defunctă în favoarea sa a fost atinsă rezerva soțului supraviețuitor, nu are relevanță cât timp cel pretins lezat în rezerva succesorală, nu a formulat în termen legal o acțiune în reducțiunea testamentului.
Față de această stare de fapt și de drept, reclamantul a considerat nelegală soluția instanței de apel care a reținut că cererea de reducțiune a liberalităților înaintată de pârât prin cererea reconvențională formulată la 29 martie 2007 este în interiorul termenului de prescripție de trei ani, deoarece antecesorul acestuia nu a avut interes să ceară reducțiunea liberalităților.
Pârâtul a solicitat admiterea recursului și în rejudecare să se dispună admiterea cererii reconvenționale formulată în dosarul instanței de fond și în consecință, să se constate faptul că reclamantul nu a acceptat succesiunea după defuncta în termen de 6 luni, nefăcând nici un act de acceptare tacită în acest sens și de asemenea, că legatul olograf lăsat de către defunctă este caduc întrucât ulterior încheierii acestui legat, legatara s-a căsătorit cu defunctul, tatăl pârâtului.
În motivarea recursului s-a arătat că în anul 1992 mama reclamantului a întocmit un testament olograf prin care a afirmat în mod declarativ că singurul său moștenitor legal este fiul său, reclamantul, iar tatălui pârâtului i-a acordat drept de folosință asupra casei de locuit, proprietatea ei, situată în Târgu-M, Pasajul -, nr. 5/6.
S-a mai susținut că în condițiile în care în anul 1993 tatăl pârâtului s-a căsătorit cu mama reclamantului, acest testament nu mai putea fi aplicat, fiind lovit de caducitate, întrucât reclamantul nu mai era unicul moștenitor legal după defunctă și pe de altă parte, soțul supraviețuitor avea drept de abitație asupra casei de locuit, proprietatea soțului predecedat.
Pârâtul a invocat faptul că așa cum în doctrină este unanim acceptat faptul că nașterea ulterioară a unui copil conduce la caducitatea testamentului încheiat înaintea nașterii copilului respectiv, prin comparație există similitudine și în situația în care testatorul încheie ulterior o căsătorie.
S-a mai relevat faptul că reclamantul a plecat în Ungaria la începutul anilor 90 și nu a mai ținut legătura cu mama sa și de asemenea, nu a participat nici măcar la înmormântarea acesteia și nu a contribuit la cheltuielile de înmormântare. Reclamantul nu a solicitat în termen legal de 6 luni dezbaterea succesiunii după defunctă, nu a semnat o declarație de acceptare pură și simplă a moștenirii și nici nu a acceptat succesiunea în mod tacit.
Pârâtul a apreciat că reclamantul a indus în eroare instanța de fond, folosindu-se de împrejurarea că fiica sa minoră împreună cu fosta soție, s-au prezentat la 3-4 luni de la decesul defunctei și au preluat o pereche de cercei care îi erau destinați prin voința defunctei, însă acești cercei au fost predați fiicei reclamantului din bunăvoința defunctului și deci, nu au dispus de aceste bunuri în calitate de proprietari. Pe de altă parte, nu s-a dovedit existența unui mandat special din partea lui prin care acesta le-ar fi împuternicit pe soția și pe fiica sa să accepte moștenirea.
Modalitatea în care susține reclamantul că ar fi acceptat succesiunea în mod tacit, nu întrunește condițiile cerute de lege și doctrină, întrucât aceste acte trebuie să fie de dispoziție și trebuie efectuate în mod personal de către moștenitor sau prin mandatar, iar pe de altă parte, aceste acte trebuie să nu fie susceptibile de a fi interpretate și în alt mod și să nu poată fi făcute în mod legal și de alte persoane.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Față de recursul declarat de pârât, reclamantul a formulat întâmpinare și a solicitat în primul rând să se constate nulitatea acestuia, susținând că recursul nu a fost motivat, întrucât nu s-au arătat care dispoziții ale instanței de apel au încălcat anumite dispoziții legale imperative, prin cererea de recurs fiind reluată expunerea stării de fapt și a motivelor din acțiunea reconvențională.
Referitor la fondul cauzei s-a arătat că instanța de fond și instanța de apel în mod corect au apreciat că reclamantul a acceptat moștenirea în mod tacit, întrucât bijuteriile defunctei puteau fi preluate de soția și de fiica lui, doar în calitate de reprezentanți ai reclamantului, ele neavând calitate de moștenitoare legale sau testamentare. Prin preluarea bunurilor succesorale dobândite prin testament, reclamantul a acceptat în mod tacit succesiunea după mama sa prin intermediul fiicei și soției sale, conform art. 689 Cod civil.
În ceea ce privește caducitatea testamentului, s-a invocat faptul că această susținere a pârâtului este lipsită de temei. Motivul invocat de recurentul pârât nu constituie cauză de caducitate, deoarece nu se încadrează în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 924-929 Cod civil, așa cum și instanța de apel a reținut în mod corect.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă formulată la 5 decembrie 2006, reclamantul solicitat în contradictoriu cu pârâtul să se constate că este unicul moștenitor al defunctei, decedată la 10 iunie 2000 și că din masa succesorală face parte imobilul situat în Tg-M, Pasajul, nr.5,.6, jud. M și totodată să se dispună întabularea în nr.15067 Tg-M a dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului în litigiu.
Pârâtul formulat la rândul său întâmpinare și acțiune reconvențională și a invocat excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală a reclamantului după defuncta și în consecință să se constate că singurul moștenitor acceptant al succesiunii după defunctă este soțul supraviețuitor, care a decedat la 8 iulie 2006, iar pârâtul este unicul moștenitor al acestuia. În consecință, s-a solicitat să se dispună întabularea imobilului în litigiu pe numele pârâtului.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a respins acțiunea reconvențională, reținând că reclamantul are calitatea de unic moștenitor al mamei sale, conform testamentului întocmit de defuncta la 8 mai 1991, prin același testament fiind instituit în favoarea lui un drept de uzufruct viager asupra imobilului ce intră în masa succesorală. Instanța de fond a mai reținut că reclamantul a acceptat tacit succesiunea, în condițiile în care la trei luni de zile după decesul mamei sale, soția și fiica acestuia au venit în România și au preluat din masa succesorală bijuteriile ce i-au aparținut defunctei.
Instanța de apel a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în parte sentința pronunțată de prima instanță în sensul că a constatat că au calitatea de succesori ai defunctei numitul, în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă de 1/8 parte din masa succesorală și reclamantul, în calitate de fiu, cu o cotă de 7/8 parte din masa succesorală.
Instanța de apel a reținut că prima instanță nu a ținut cont de faptul că soțul supraviețuitor al defunctei are calitatea de moștenitor rezervatar. Referitor la reducțiunea liberalităților excesive s-a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani nu curge de la data deschiderii succesiunii după defuncta, în condițiile în care până la decesul lui, survenit la data de 8 iulie 2006, acesta a folosit apartamentul ce constituie masa succesorală și ca atare acțiunea reconvențională înregistrată la 29 martie 2007 este formulată în termenul de opțiune succesorală.
Din actele dosarului rezultă că prin testamentul olograf întocmit la 8 mai 1991 reclamanta l-a instituit ca unic moștenitor al averii sale mobiliare și imobiliare pe fiul său, care s-a stabilit în Ungaria, fiind cetățean. Prin același testament s-a instituit în favoarea numitului, care la acea dată era concubinul reclamantei, un drept de uzufruct viager asupra imobilului situat în Tg-M,-,.6, județul În ceea ce privește bunurile comune dobândite împreună de defunctă și - televizorul, biblioteca, congelatorul, o canapea și cărțile s-a dispus ca acestea să se împartă după decesul sau renunțarea lui, între reclamantul și pârâtul.
Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat dezbaterea succesiunii după defuncta, invocând faptul că, deși după decesul lui, cu care mama lui s-a căsătorit la data de 27 noiembrie 1993, s-a prezentat împreună cu fiul defunctului, pârâtul la notar, procedura necontencioasă nu s- putut desfășura deoarece pârâtul a ridicat pretenții cu privire la imobil.
Referitor la excepția prescripției dreptului la opțiune succesorală al reclamantului, curtea apreciază că în mod corect au reținut atât prima instanță, cât și instanța de apel că această excepție este nefondată.
Conform prevederilor art.700 alin.1 cod civil dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni, socotit de la data deschiderii succesiunii, iar în privința acceptării succesiunii, succesibilul își poate manifesta voința expres ori tacit. În privința acceptării tacite trebuie precizat că aceasta poate fi făcută și prin reprezentant.
În speță, s-a făcut dovada faptului că la aproximativ două sau trei luni după decesul mamei reclamantului, deci în termenul de opțiune succesorală, soția și fiica acestuia au venit în România și au preluat de la soțul defunctei bijuteriile ce i-au aparținut acesteia. În contextul în care bijuteriile fac parte din masa succesorală, iar soția și fiica reclamantului nu aveau calitatea de moștenitoare legale sau testamentare, astfel că nu puteau prelua în nume propriu bunuri ce i-au aparținut defunctei, în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că preluarea bijuteriilor are valoarea unui act de acceptare tacită a succesiunii. Soția și fiica reclamantului au preluat bijuteriile în calitate de reprezentante ale reclamantului, iar preluarea acestor bijuterii dovedește în mod neîndoielnic voința reclamantului de accepta moștenirea.
În consecință, susținerile pârâtului în sensul că reclamantul nu a făcut dovada acceptării succesiunii se apreciază a fi nefondate.
Referitor la caducitatea testamentului olograf întocmit cu defuncta invocată de pârât, susținerile acestuia în sensul că testamentul întocmit de defunctă în anul 1991 devenit caduc, în condițiile în care în anul 1993 defuncta s-a căsătorit cu tatăl pârâtului și astfel, reclamantul nu mai era unicul (potențial) moștenitor legal și pe de altă parte soțul supraviețuitor oricum avea drept de abitație asupra casei de locuit, sunt lipsite de temei, având în vedere că aceste motive, astfel cum a reținut și instanța de apel, nu se încadrează în cazurile de caducitate reglementate de art.924 și urm. din Codul civil.
În mod nejustificat se susține că există similitudine între situația acceptată în doctrină în care testamentul devine caduc ca urmare a nașterii unui copil ulterior întocmirii testamentului și situația din speță în care, ulterior întocmirii testamentului intervenit căsătoria testatorului cu o altă persoană. Situația prezentată de pârât are ca scop protecția drepturilor copilului, însă nu este similară cu situația din speță în care testatoarea, după ce a întocmit testamentul în favoarea fiului său s-a căsătorit cu tatăl pârâtului.
Referitor la reducțiunea testamentului, instanța de apel a reținut că în mod greșit a stabilit prima instanță că reclamantul este unicul moștenitor al defunctei, fără ține cont de calitatea de soț supraviețuitor a tatălui pârâtului, acesta fiind moștenitor rezervatar, motiv pentru care a dispus reducțiunea testamentului întocmit de defunctă, reținând că reclamantului, în calitate de fiu, îi revine o cotă de 7/8 parte din masa succesorală, iar tatălui pârâtului, în calitate de soț supraviețuitor o cotă de 1/8 parte din masa succesorală.
Referitor la dreptul moștenitorului rezervatar la reducțiunea testamentului, trebuie precizat că acesta poate fi valorificat pe calea acțiunii în reducțiune.
Sub acest aspect instanța de apel a reținut că reclamantul a formulat o astfel de cerere pe calea acțiunii reconvenționale.
Examinând acțiunea reconvențională cu care a fost investită instanța se constată însă, că pârâtul a solicitat prin acțiunea reconvențională a se stabili că soțul supraviețuitor este singurul moștenitor acceptant al succesiunii, întrucât reclamantul nu a acceptat succesiunea în termen de 6 luni de zile, iar pârâtul la rândul său este singurul moștenitor al defunctului și în consecință, să se dispună întabularea imobilului în litigiu pe numele pârâtului. Se constată astfel că prin acțiunea reconvențională dedusă judecății reclamantul nu a solicitat reducțiunea testamentului și doar în apel a solicitat să se aibă în vedere și calitatea de moștenitor rezervatar a soțului supraviețuitor. O dovadă în acest sens o constituie și faptul că prima instanță nu a analizat o astfel de cerere și nici nu a făcut referire la rezerva soțului supraviețuitor.
Având în vedere că în fața primei instanțe pârâtul nu formulat cerere de reducțiune a testamentului, instanța de apel, în urma admiterii apelului, s-a pronunțat extra petita acordând ceea ce nu s-a cerut, fiind incident astfel, în speță motivul de recurs prev. de art. 304 pct.6 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, în speță trebuie avut în vedere și un alt aspect. Acțiunea în reducțiune este prescriptibilă în termen de trei ani de la data deschiderii succesiunii, ori în speță moștenitorul rezervatar nu formulat în termenul de prescripție o astfel de cerere. Nu se poate susține că termenul de prescripție nu a curs cât timp a folosit imobilul în litigiu, având în vedere că acesta a avut cunoștință de existența testamentului prin care reclamantul a fost instituit unic moștenitor, astfel că avea interes să solicite în termen legal reducțiunea testamentului prin care s-a adus atingere rezervei sale succesorale. Faptul că tatăl pârâtului a folosit imobilul până la deces nu exclude interesul acestuia de a solicita reducțiunea testamentului, întrucât prin testament a fost instituit în favoarea sa un drept de uzufruct viager, iar în urma reducțiunii testamentului, acesta ar fi dobândit o cotă parte din dreptul de proprietate asupra imobilului.
În aceste condiții, instanța de apel în mod greșit a reținut că în speță nu a intervenit prescripția dreptului de a cere reducțiunea testamentului.
Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recursul declarat de reclamant este fondat, fiind incidente în speță motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă, având în vedere că instanța de apel a schimbat hotărârea pronunțată de judecătorie și a dispus reducțiunea testamentului, deși prima instanță nu a fost investită cu o astfel de cerere și pe de altă parte, nu a ținut cont de faptul că o astfel de cerere nu a fost formulată în termen de 3 ani de la deschiderea succesiunii. Ca atare, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă curtea va admite recursul declarat de reclamant și va modifica în tot decizia atacată, în sensul că va respinge ca nefondat apelul pârâtului, menținând dispozițiile sentinței pronunțate de judecătorie.
Referitor la recursul pârâtului, reclamantul a invocat excepția nulității pe motiv că, deși recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, nu s-au arătat care dispoziții ale instanței de apel încalcă anumite prevederi legale imperative, însă această excepție se apreciază a fi nefondată, întrucât recurentul pârât expus motivele pentru care a apreciat că hotărârea atacată nu este legală, chiar dacă nu a arătat în concret care prevederi legale aplicabile în materie au fost încălcate.
Ținând seama de faptul că în speță s-a făcut dovada acceptării tacite de către reclamant a succesiunii după mama sa și nu există motive de caducitate a testamentului întocmit de defunctă, recursul declarat de pârât se apreciază a fi nefondat, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și ca atare urmează să fie respins.
Cu aplicarea art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales în Târgu-M,-, județul M, împotriva deciziei civile nr. 19 din 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Civilă în dosarul nr-.
Modifică în tot decizia atacată și în consecință:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul, cu domiciliul ales în Târgu-M, str. -, nr. 58,.A,. 2, județul M, împotriva sentinței civile nr. 3709 din 4 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria Târgu -M în dosarul nr-.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 19 din 27 ianuarie 2009 Tribunalului Mureș.
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 10,15 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/4ex
10.11.2009
jud.fond:
jud.apel:;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
