Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1667/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1667/R/2009
Ședința publică din 26 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
JUDECĂTOR: --- -
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 190/A/27 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe intimații, și, având ca obiect acțiune în constatare - constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta recurentă, asistat de avocat, pârâții intimați și, asistați de avocat, G, care depune împuternicire avocațială la dosar-fila 11, pârâtul intimat, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că recursul este la primul termen de judecată, a fost declarat și motivat în termenul legal.
Se constată că la data de 23 iunie 2009, s-a depus la dosar din partea pârâților intimați, întâmpinare, care se comunică părților prezente.
La întrebarea instanței, pârâtul intimat arată că nu i s-a comunicat un exemplar din motivele de recurs, însă nu solicită comunicarea acestora.
Reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar o cerere pentru acordarea ajutorului judiciar, la care a anexat un certificat de atestare fiscală, o declarație autentificată sub nr. 1134 din 25 iunie 2009, de către Notatul Public și un cupon de pensii, un exemplar comunicându-se cu reprezentantul pârâților intimați și solicită în subsidiar acordarea ajutorului public judiciar sub forma eșalonării plății taxei judiciare de timbru în cazul în care se respinge cererea de scutire de la plata acesteia.
Reprezentantul reclamantei recurente comunică un exemplar din motivele de recurs cu pârâtul intimat.
Reprezentantul pârâților intimați și, invocă excepția netimbrării recursului.
Curtea, fixează ora 10,00 pentru examinarea recursului până când se va soluționa cererea de scutire a taxei judiciare de timbru în sumă de 1786,4 lei și prorogă analizarea excepției netimbrării până după soluționarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar.
La apelul nominal, la a doua strigare, după soluționarea cererii de scutire a taxei judiciare de timbru, se prezintă reclamanta recurentă, asistat de avocat, pârâții intimați și, asistați de avocat, G, care depune împuternicire avocațială la dosar-fila 11, pârâtul intimat, personal.
Reprezentantul pârâților intimați, după pronunțarea soluției în ce privește eșalonarea taxei judiciare de timbru, arată că nu mai susține excepția netimbrării recursului și nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității acelor motive de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii atacate, având în vedere că punctele 10 și 11 ale art. 304.proc. civ. au fost abrogate prin art. I, pct. 1111și 112 din nr.OUG 138/2000.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru motivele invocate prin memoriul de recurs pe care îl susține și oral, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. În ce privește excepția invocată o lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul pârâților intimați solicită admiterea excepției inadmisibilității. Solicită respingerea recursului, menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 11212/15.10.2008 de Judecătoria Cluj -N, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta, împotriva pârâților, și, reclamanta fiind obligată la plata în favoarea pârâților și a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin contractul de împrumut cu ipotecă autentificat sub nr. 184/08.03.2006 de notarul public, reclamanta a împrumutat de la pârâtul suma de 36.000 Euro, garantând rambursarea ei cu ipoteca constituită asupra apartamentului proprietatea sa, situat în municipiul C-N,- - 19,. 45, județul C, cu scadența la data de 08.06.2006.
La data de 21.07.2006 prin contractul de împrumut sub semnătură privată, reclamanta a mai împrumutat de la pârâtul suma de 10.000 Euro, cu termen de rambursare la data de 20.09.2006, potrivit înscrisului aflat la fila 83 dosar și răspunsului la întrebarea 2 din interogatoriul luat reclamantei.
Conform recunoașterii reclamantei aceasta nu a restituit împrumutul, astfel că la data de 25.09.2006, pârâtul a solicitat și dobândit investirea cu formulă executorie a contractului de împrumut încheiat în formă autentică, astfel cum rezultă din încheierea nr. 10565/CC/2006, pronunțată de Judecătoria Cluj -
Pentru a amâna executarea silită și rambursarea împrumutului, reclamanta a mandatat pe pârâtul, prin procură autentificată sub nr. 2157/25.10.2006 de notarul public, să vândă apartamentul proprietatea sa sus identificat cui va crede de cuviință și cu prețul pe care îl va stabili de comun acord cu cumpărătorul, consimțind la întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al dobânditorului.
Astfel, potrivit depoziției martorilor audiați și, pârâtul și martorul au condus la apartamentul în discuție mai multe persoane care erau interesate să cumpere locuința, fapt recunoscut de reclamantă prin interogator, cărora reclamanta le spunea că apartamentul este ipotecat, situație în care vânzarea imobilului nu s-a realizat.
Ulterior, au vizitat apartamentul reclamantei și pârâții și, care au întrebat pe reclamantă, printre altele, și despre împuternicirea pârâtului de a vinde apartamentul și având confirmarea reclamantei, astfel cum rezultă din întrebarea nr. 1 din interogatoriul luat pârâților, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 109/12.02.2007 au cumpărat imobilul în cauză, cu prețul de 35.000 Euro achitat în întregime pârâtului.
Prin contractul de vânzare-cumpărare s-a convenit ca apartamentul să fie predat la data de 20.02.2007, când reclamanta și fiica acesteia care îl ocupau au refuzat să îl elibereze, condiții în care între reclamantă și cumpărători s-a încheiat o convenție prin care reclamanta a recunoscut contractul de vânzare-cumpărare autentic și a permis cumpărătorilor și fiicelor acesteia să folosească două camere și dependințele imobilului și să predea definitiv apartamentul la data de 30.04.2007, ceea ce în fapt nu s-a întâmplat, după cum atestă sentința civilă nr. 6857/2007, pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosarul civil nr-.
Pentru stabilirea valorii de circulație a apartamentului în discuție, în cauză a fost administrat un raport de evaluare, întocmit de expert evaluator -, care a concluzionat că valoarea de circulație a bunului imobil la data vânzării a fost de 70.400 Euro.
Martorul a arătat că după ce a vizitat apartamentul reclamantei a cumpărat un apartament cu două camere, situat în municipiul C-N, Calea, cu suma de 50.000 Euro.
În drept, conform art. 948 Cod civil, printre condițiile esențiale de validitate ale actului juridic se numără și un obiect determinat, ceea ce în cazul contractelor de vânzare-cumpărare reprezintă pe de o parte, transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun și însăși acel bun, iar pe de altă parte, transmiterea dreptului de proprietate asupra unei sume de bani și prețul în sine, care la rândul său trebuie să îndeplinească cerințele de a fi serios și determinat de părți, potrivit prevederilor art. 1303 Cod civil.
În același timp, potrivit art. 1322 Cod civil, invocat de reclamantă, vânzătorul nu este dator să predea lucrul, dacă cumpărătorul nu plătește prețul și nu are dat de vânzător un termen pentru plată.
În interpretarea prevederilor legale, atât doctrina, cât și practica judiciară sunt unanime în opinia conform căreia prețul este serios atunci când constituie o cauză suficientă a obligației asumată de vânzător, de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce constituie obiectul material al vânzării, care reclamă existența unei proporții între prețul fixat și valoarea reală a bunului vândut, fără a impune însă o echivalență perfectă.
Nu se poate susține așadar că vânzarea-cumpărarea este lipsită de obiect pentru cumpărător și de cauză pentru vânzător dacă disproporția dintre valoarea bunului și prețul lui nu este atât de mare încât prețul să poată fi cu ușurință considerat derizoriu.
Cu probațiunea administrată în cauză, raportat la normele de drept incidente și interpretarea lor, reclamanta nu a dovedit că prețul vânzării este neserios, iar cumpărătorii de rea-credință.
Pentru a statua aceasta, instanța a avut în vedere că înseși reclamanta a recunoscut că a spus tuturor potențialilor cumpărători prezentați de mandatar sau alte persoane ca și potențiali cumpărători că apartamentul este ipotecat și aceștia plecau, astfel cum rezultă din răspunsurile date la interogator, verificându-se astfel și susținerile pârâtului, care a arătat că a încercat să vândă apartamentul cu prețul de 60.000 Euro, însă reclamanta și fiica acesteia spuneau vizitatorilor apartamentului că nu vor pleca din locuință decât peste 1 - 2 ani, ceea ce este lesne de înțeles că a îngreunat găsirea unor cumpărători care să plătească un preț mai mare pentru un apartament ocupat, făcând ca subiectivismul părților contractante să atârne greu în stabilirea lui.
De asemenea, dacă reclamanta urmărea realizarea unui preț mai mare nu se justifică pasivitatea în care a stat de la data la care a hotărât să vândă și până la vânzarea locuinței către pârâții și nici faptul că a încredințat fixarea prețului pârâtului, fără nici o limită.
Apoi, faptul că pârâtul nu i-a predat prețul ori chitanța descărcătoare nu are nici o legătură cu seriozitatea prețului și oricum privește exclusiv raportul juridic încheiat cu acesta iar nu și pe pârâții, care au plătit prețul mandatarului abilitat în acest sens prin procură specială încheiată în formă autentică.
De altfel, buna-credință a pârâților și nu mai poate fi pusă la îndoială din momentul în care, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentic, au solicitat informații despre mandatul acordat pârâtului chiar de la reclamantă, conform interogatoriilor luate tuturor părților, care se coroborează.
Depozițiile martorilor propuși de către reclamantă și nu sunt utile soluționării cauzei, ci denotă doar nesinceritatea acesteia în raporturile cu aceste persoane de-a lungul timpului întrucât, deși apropiați ai reclamantei și fiicei acesteia, cu care locuiau, au cunoscut târziu faptul că a împrumutat sume mari de bani pe care nu le-a restituit și nu au aflat deloc, ori foarte târziu, despre faptul că reclamanta a mandatat pe pârâtul să vândă apartamentul în cauză la prețul pe care îl va conveni cu cumpărătorul și că în acest scop au venit diverse persoane să vândă locuința. De asemenea, toate informațiile acestora provin din spusele reclamantei, fiind astfel doar probe indirecte, nerelevante cauzei.
În acest context, rezultă fără putință de tăgadă că disproporția dintre valoarea imobilului vândut și prețul plătit de pârâții și, chiar dacă există, nu se identifică cu prețul neserios și ca atare nu este cauză de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu cât se datorează și lipsei de diligență a reclamantei și chiar comportamentului și atitudinii ei în legătură cu vânzarea imobilului și modalității în care pârâtul a înțeles să își îndeplinească mandatul.
Astfel, dacă mandatarul a vândut cu un preț disproporționat, iar nu neserios, cum nu se poate susține că este cazul în speță, prin care i s-a adus un prejudiciu și mandatarul este în culpă, mandantul are acțiunea separată în răspunderea civilă contractuală, însă instanța nu a fost investită în acest sens.
Față de soluția asupra căreia instanța s-a oprit, asupra principalului capăt de cerere și cum pârâții și nu au nici o datorie în legătură cu bunul imobil către reclamantă, cererea de repunere a părților în situația anterioară și respectiv de instituire a dreptului de retenție asupra apartamentului în discuție fiind neîntemeiate.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta.
Prin decizia civilă nr. 190/A din 27 martie 2009, Tribunalul Cluj a respinge ca nefondat apelul, dispunând darea în debit a reclamantei cu suma de 1.785,84 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru fondul cauzei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că argumentul principal adus de reclamantă pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare îl constituie prețul neserios al contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere faptul că s-a plătit de către cumpărători suma de 35.000 Euro, în condițiile în care imobilul a fost evaluat prin expertiza tehnică judiciară administrată de către instanța fondului la suma de 70.000 Euro.
În literatura de specialitate, nu s-a făcut referire la niște criterii valorice precise în vederea stabilirii faptului dacă un preț este neserios sau derizoriu (infim), considerându-se că seriozitatea fiind o chestiune de fond, este lăsată la aprecierea instanței.
Cu toate acestea, s-a arătat că un preț este derizoriu când este atât de disproporționat în raport cu valoarea bunului vândut, încât să nu existe preț, adică să nu poată constitui obiectul obligației cumpărătorului și deci, o cauză suficientă a obligației asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate.
Evident că se impune a exista o proporție între prețul fixat și valoarea reală a bunului, fără însă a reclama o echivalență perfectă, instanțele de judecată pronunțându-se în mod suveran asupra acestei proporții în raport cu circumstanțele cauzei.
Din probatoriul vast administrat în cauză, tribunalul a concluzionat că nu se poate stabili o disproporție prea mare, nesusceptibilă de o justificare firească, în condițiile în care apartamentul a făcut inițial obiectul executării silite pornite de către pârâtul, executare care a încetat la insistențele reclamantei conform răspunsurilor sale la interogatoriu (fila 93 dosar fond), în condițiile în care i-a propus să îl împuternicească pe acesta pentru vânzarea apartamentului, însă cu toate acestea, deși s-au perindat mai mulți potențiali cumpărători la imobil, aceștia au fost descurajați de către proprietară, spunându-le că imobilul este ipotecat, aspect care de asemenea a fost recunoscut la interogator (fila 92 dosar fond).
S-a mai reținut, că așa cum reiese din declarația martorului, audiat la propunerea pârâtului, persoanele interesate de cumpărarea imobilului, conduse de acest martor și care l-au văzut erau nemulțumite de faptul că reclamanta declara că se va muta doar peste 2 - 3 ani din el, situație în care renunțau la achiziționarea acestuia.
Deși reclamanta avea posibilitatea înstrăinării apartamentului prin forțe proprii, fără să apeleze la pârât, totuși a înțeles să-l mandateze pe acesta, convenindu-se în contractul de mandat autentificat sub nr. 2157/26.10.2006 de, ca pârâtul să prezinte actele de proprietate, să procure toate actele necesare vânzării, că va putea încasa prețul vânzării, va fixa eventualele modalități de plată ale acestuia, putând da chitanță pentru socoteală și va putea semna contractul de vânzare în fața notarului public.
În consecință, tribunalul a apreciat că nu se poate stabili o disproporție prea mare între preț și valoarea bunului, raportat la circumstanțele cauzei, echivalența care se impune fiind relativă raportată nu numai la valoarea lucrului vândut, dar și la subiectivismul părților și împrejurările în care s-a vândut. Eventualele înțelegeri ulterioare intervenite între părți sunt lipsite de importanță.
De asemenea, reclamanta a invocat ca și motiv de nulitate cauza ilicită a actului juridic și care constă în fraudarea intereselor sale, cu motivația că prin declararea unui preț mult inferior celui de piață și acceptarea încheierii contractului în aceste condiții atât mandatarul vânzătoarei, cât și cumpărătorii au acționat cu rea-credință, încheierea actului fiind rodul unei convenții frauduloase.
Având în vedere împrejurările în care s-a încheiat această convenție de înstrăinare, enunțate anterior, respectiv existența unui mandat dat de către reclamantă pârâtului, insistențele acesteia de a se renunța la executarea silită pornită, atitudinea ostilă a acesteia față de posibilii cumpărători ai apartamentului, lipsa oricărei probe în ceea ce privește reaua-credință a cumpărătorilor, fiind bine știut că în favoarea acesteia operează prezumția de bună-credință conform art. 1899 Cod civil, duc la concluzia că actul în discuție nu are o cauză ilicită.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a menținut soluția pronunțată de către judecătorie, ca fiind temeinică și legală, respingând apelul promovat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
În motivare a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală deoarece a interpretat de o manieră proprie textele de lege pe care și-a fundamentat cererea de chemare în judecată.
Consideră că se impune constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, în primul rând pentru prețul neserios al vânzării, întrucât prețul reprezintă 50% din prețul de piață al apartamentului la momentul vânzării.
Arată că în momentul în care l-a mandatat pe să vândă apartamentul prin procură autentică, acesta avea înscris asupra lui un drept de ipotecă convențională de 36000 Euro, totuși vinde apartamentul cu 35000 Euro, acceptând să piardă 1000 Euro, aceasta demonstrând că numitul era în complicitate cu pârâții, perfectând în mod fraudulos vădit în afara legii contractul.
Disproporția dintre prețul vânzării și valoarea bunului este acceptat cu o singură condiție, să fie susceptibilă de o justificare firească, din probele dosarului nerezultând nici o justificare de a vinde apartamentul la un preț diminuat cu 50% față de prețul de circulație.
Un al doilea considerent reprezintă nulitatea contractului datorată cauzei ilicite care a stat la baza perfectării lui și anume fraudarea cu bună știință a intereselor reclamantei prin declararea unui preț mult inferior prețului de piață.
Sub acest aspect a probat existența cauzei ilicite constând în aceia că pârâții și în complicitate au declarat prețul vânzării la 35.000 Euro în condițiile în care prețul real a fost de 60.000 Euro, sumă plătită mandatarului așa cum rezultă din copia contractelor depuse la dosar, acesta încasând această sumă dar nu i-a plătit reclamantei diferența de preț, nu a încheiat chitanțe descărcătoare a mandatului așa cum îl obligă legea, certificând fraudarea deplină a intereselor reclamantei.
Intimații și, prin întâmpinarea de la fila 9-10, au solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând fi respins pentru următoarele considerente:
Recurenta consideră că se impune constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare pentru prețul neserios al vânzării, întrucât prețul reprezintă 50% din prețul de piață al apartamentului la momentul vânzării.
Curtea reține că există o disproporție între valoarea de piață a apartamentului și prețul reținut în contractul de vânzare-cumpărare dar această disproporție este justificată și nu este atât de mare încât să facă să nu mai existe un preț.
Justificarea prețului mai mic constă în faptul că imobilul era ipotecat iar reclamanta și fiica acesteia spuneau vizitatorilor apartamentului că nu vor pleca din locuință decât peste 1 - 2 ani, ceea ce a îngreunat găsirea unor cumpărători care să plătească un preț mai mare pentru un apartament ocupat, făcând ca subiectivismul părților contractante să atârne greu în stabilirea lui.
La seriozitatea prețului se analizează proporția, mai bine zis disproporția acestuia. Prețul este neserios atunci când este derizoriu adică atât de disproporționat încât nu există preț, este infim și tinde spre zero. Or, în speță prețul există, este disproporționat, dar nu atât de mult încât acesta să nu existe.
Oricum, seriozitatea este o chestiune de fapt lăsată la aprecierea instanțelor de fond, care sunt suverane în a stabili aceasta, iar motivele de recurs ce tind la modificarea deciziei urmare a unei reaprecieri a probelor, sunt inadmisibile, deoarece instanța de recurs nu examinează faptele cauzei, existența și aprecierea lor aparținând puterii suverane a instanțelor de fond. Controlul exercitat de instanța de recurs se referă doar la corectitudinea concluziei instanței de fond, dacă judecătorii fondului au interpretat și aplicat corect norma de drept.
Arată recurenta că în momentul în care l-a mandatat pe să vândă apartamentul prin procură autentică, acesta avea înscris asupra lui un drept de ipotecă convențională de 36000 Euro, totuși vinde apartamentul cu 35000 Euro, acceptând să piardă 1000 Euro, aceasta demonstrând că numitul era în complicitate cu pârâții, perfectând în mod fraudulos vădit în afara legii contractul.
Mai susține că disproporția dintre prețul vânzării și valoarea bunului este acceptat cu o singură condiție, să fie susceptibilă de o justificare firească, din probele dosarului nerezultând nici o justificare de a vinde apartamentul la un preț diminuat cu 50% față de prețul de circulație.
Curtea, cu privire la justificarea disproporției de preț, constată că aceasta este justificată potrivit celor de mai sus iar dacă reclamanta urmărea realizarea unui preț mai mare nu se justifică pasivitatea în care a stat de la data la care a hotărât să vândă și până la vânzarea locuinței către pârâții și nici faptul că a încredințat fixarea prețului pârâtului, fără nici o limită.
Un al doilea considerent, susține recurenta, îl reprezintă nulitatea contractului datorată cauzei ilicite care a stat la baza perfectării lui și anume fraudarea cu bună știință a intereselor reclamantei prin declararea unui preț mult inferior prețului de piață.
Sub acest aspect a probat existența cauzei ilicite constând în aceia că pârâții și în complicitate au declarat prețul vânzării la 35.000 Euro în condițiile în care prețul real a fost de 60.000 Euro, sumă plătită mandatarului așa cum rezultă din copia contractelor depuse la dosar, acesta încasând această sumă dar nu i-a plătit reclamantei diferența de preț, nu a încheiat chitanțe descărcătoare a mandatului așa cum îl obligă legea, certificând fraudarea deplină a intereselor reclamantei. Arată că a invocat dispozițiile art. 948 pct. 4 Cod civil.
Curtea constată că pentru a se reține cauza ilicită ar însemna ca aceasta să fie contrarie bunelor moravuri, ordinii publice sau legii ori în speță nu se poate afirma că un preț inferior se încadrează la noțiunea de cauză ilicită, iar analiza trebuind făcută în termenii seriozității sau neseriozității prețului.
Faptul că pârâtul nu i-a predat prețul ori chitanța descărcătoare nu are nici o legătură cu seriozitatea prețului și privește exclusiv raportul juridic încheiat cu acesta iar nu și pe pârâții. Dacă mandatarul a vândut cu un preț disproporționat, iar nu neserios, cum nu se poate susține că este cazul în speță, prin care i s-a adus un prejudiciu și mandatarul este în culpă, mandantul are acțiunea separată în răspunderea civilă contractuală.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga pe recurenta, aflată în culpă procesuală față de respingerea recursului, să plătească intimaților și suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat potrivit chitanței de la fila 12 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 190/A/ din 27.03.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimaților și suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - - - -
GREFIER
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 07.07.2009
Judecător fond - - Judecătoria Cluj -
Judecători apel -, - Tribunalul Cluj
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
