Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 17/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 17/2010

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară vicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară

JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina Cojan

Judecător: - -

Grefier:

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de petenta împotriva deciziei civile nr. 311/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare, se prezintă avocat pentru recurenta reclamantă, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare și nu s-a depus întâmpinare.

Instanța apreciată necesar lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se prezenta în instanță intimații.

La reluarea cauzei și apelul nominal făcut se prezintă avocat pentru recurenta reclamantă, lipsă fiind părțile.

Partea prezentă arată că nu mai are cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Mandatarul recurentei reclamante, avocat, solicită admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe Judecătoria Sibiu. Fără cheltuieli de judecată.

În susținerea recursului arată că instanța de apel a încercat să acopere lipsa motivării hotărârii instanței de fond, motivându-și în exces hotărârea și schimbând natura juridică a actului dedus judecății - îndreptarea unor erori materiale strecurate în sentința pronunțată de Judecătoria Sibiu în anul 2001. Consideră că excesul de motivare al instanței de apel reprezintă de fapt o rejudecare a hotărârii pronunțate în apel în anul 2002.

Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin încheierea civilă dată în data de 27.04.2009 în dosar nr. 4216/2001 al Judecătoriei Sibius -a respins cererea de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul sentinței civile nr. 8829/2001 formulată de reclamanta, cu motivarea că prin cererea formulată reclamanta a solicitat modificarea hotărârii pronunțate de instanță la data de 6.12.2001 și reformularea minutei, că deși împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat apel, acesta a menținut dispozițiile instanței de fond, astfel că nu sunt îndeplinite cond. art. 281 pr.civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, care a solicitat desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că hotărârea atacate nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind, deci, motivată.

Prin decizia civilă nr. 311/2009 Tribunalul Sibiua respins apelul formulat de reclamanta împotriva încheierii civile din 27.IV.2009 din dosarul civil nr.4216/2001 a Judecătoriei Sibiu, care a fost păstrată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut și motivat următoarele:

În primul rând, Tribunalul constată că instanța de fond, deși succint, a reținut motivele pentru care a respins cererea reclamantei, respectiv faptul că aceasta a solicitat modificarea dispozitivului hotărârii din anul 2001, și că deși s-a declarat apel, acesta a fost respins, motiv pentru care nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de îndreptare a erorii materiale.

Într-adevăr, cererea formulată de reclamantă tinde la modificarea dispozitivului sentinței civile nr. 8829/2001, ori această împrejurare putea constitui motiv de apel. Este adevărat că prin acțiunea formulată, la petitul 4 reclamanta a solicitat sistarea indiviziunii și atribuirea imobilului celor doi reclamanți, "în cotele avute și dobândite", iar instanța, prin sentința civilă nr. 8829/2001, a dispus sistarea indiviziunii și atribuirea imobilului către cei doi reclamanți, omițând să indice cotele acestora, însă această omisiune nu a făcut obiectul apelului. Reclamanta nici nu a invocat în apel faptul că instanța nu a dispus cu privire la cotele de proprietate ce se vor întabula în CF, iar instanța de apel a schimbat în parte hotărârea atacată doar în sensul înlăturării dispozițiilor privind condiționarea întabulării de dovada plății sultei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Apoi, în acțiunea formulată reclamanta a solicitat sistarea indiviziunii asupra imobilului prin atribuirea acestuia în întregime către reclamanți și nicidecum prin atribuirea cotei de 2/6 părți din imobil, așa cum solicită în cererea de îndreptare a erorii materiale. Reclamanta are posibilitatea rezolvării problemei sale prin alte mijloacele procedurale civile, având în vedere că încheierea de întabulare a sentinței, nu prevede cotele părților, deși din succesiunea transmisiunilor dreptului de proprietate și din sentința civilă nr. 8829/2001 rezultă aceste cote. Înscrierea efectuată prin încheierea de întabulare nr.39067/2007 nu se referă decât la cota de 2/6 care a aparținut lui, nu și la cota de 2/6 care a aparținut lui. Astfel, din cartea funciară rezultă cu certitudine că reclamanta avea întabulată o cotă de 2/6 părți cu titlu de moștenire, iar restul, cota de 4/6, au dobândit-o cei doi reclamanți, și, prin sentința 8829/2001, în cote egale, cu titlu de moștenire, de la cota de 2/6 și prin sistarea indiviziunii, cealaltă cotă de 2/6 de la . . efectuată în baza sentinței civile nr. 8829/2001 prin încheierea de întabulare nr.39067/2007 nu respectă dispozițiile sentinței. În ce privește, însă cererea de îndreptare a erorii materiale, aceasta este neîntemeiată, față de considerentele de mai sus, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 281 pr.civ. respectiv nu sunt erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea, susținerile părților sau erori de calcul, ori alte erori materiale.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs petenta, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7 teza I, 304 pct. 8 teza I și 304 pct. 8 Cod procedură civilă, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În expunerea criticilor se arată în esență următoarele:

- prin hotărârea primei instanțe s-au încălcat prevederile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă întrucât prin unicul considerent reținut, încheierea nu a fost motivată;

- instanța de fond nu a analizat motivele de fapt și de drept;

- instanța de apel a apreciat subiectiv că hotărârea ar fi succint motivată și a substituit nereușit motivarea printr-un exces de așa-zise argumente;

În realitate, instanța de apel a schimbat natura juridică a actului dedus judecății, a realizat o veritabilă remotivare;

- Tribunalul Sibiu comite erori de drept prin reținerea greșită a unor raporturi juridice vizând dreptul de proprietate al părților.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:

E de menționat că recurenta, deși își întemeiază cererea de recurs pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, nu arată distinct criticile care fundamentează fiecare motiv de recurs.

Primele două critici, ce se vor a fundamenta motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, nu pot fi primite.

În primul rând aceste critici vizează hotărârea instanței de fond și au constituit motive de apel, fiind analizate pe larg de către instanța de apel.

În cel de-al doilea rând, hotărârea instanței de apel, hotărâre care este supusă analizei instanței superioare de recurs, potrivit art. 299 Cod procedură civilă, cuprinde motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței.

Astfel, dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă au fost respectate.

Mai mult, în mod corect instanța de a apel a reținut că hotărârea instanței de fond a fost motivată, chiar dacă succint.

Pe de altă parte, nici un text legal al procedurii civile române nu interzice instanței de control judiciar să suplinească sau chiar să substituie considerentele hotărârii atacate atunci cânt se constată că soluția este temeinică și legală.

Și aceasta cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 295 Cod procedură civilă obligă instanța de apel, știut fiind că apelul este devolutiv, să verifice stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Prin urmare, nici critica ce se vrea a fundamenta motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă nu poate fi primită.

Dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă nu sunt incidente în cauză întrucât acest motiv de recurs este aplicabil în situațiile în care instanța de apel a interpretat actul juridic dedus judecății în sens de negotium - cerere ce în speță nu s-a invocat și nici dovedit.

Nici ultima critică nu poate fi primită. ce se invocă de către recurentă a fi săvârșite de către instanța de apel cu referire la greșita reținere a titlurilor în baza cărora s-a întabulat în CF cota de 2/5 părți în favoarea petentei, nu constituie erori de drept și nici reținerea greșită a unor raporturi juridice vizând dreptul de proprietate al părților asupra imobilelor în litigiu nu impietează asupra soluției pronunțate.

Solicitarea formulată de recurentă, de casare a hotărârilor cu trimitere, fundamentată pe dispozițiile art. 312 alin 5 Cod procedură civilă, este nefondată.

Acest text legal nu este incident întrucât instanțele de fond au analizat fondul cauzei, reținând în mod corect că cererea de îndreptare a erorii materiale nu este întemeiată, nefiind întrunite cerințele art. 281 Cod procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, întrucât în cauză nu este incident niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat prezentul recurs.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de petenta împotriva deciziei civile nr. 311/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15.01.2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehnored. /5 ex/10.02.2010

-,.

-

Președinte:Cristina Gheorghina Nicoară
Judecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Mihaela Florentina Cojan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 17/2010. Curtea de Apel Alba Iulia