Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 179/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 179/
Ședința publică din 14 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr.49/A din data de 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurenta-pârâtă -, asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.50 din data de 14 mai 2008, emisă de Baroul V-cabinet individual și intimatul-reclamant, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.39 din data de 12.05.2008, emisă de Baroul V-cabinet individual.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, cu taxa judiciară de timbru în sumă de 16 lei, achitată cu chitanța nr.- din data de 14.05.2008, emisă de Primăria Municipiului Pitești și timbru judiciar de 0,50 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare din partea intimatului-reclamant, care se comunică, în copie, apărătorului recurentei-pârâte.
Apărătorul recurentei-pârâte, avocat, depune la dosar dovada achitării timbrajului și arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și nu solicită amânarea cauzei pentru acest motiv.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă -, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea cererii de petițiune în ereditate. Arată că recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea este dată cu încălcarea legii. În ceea ce privește calitatea de fiu a intimatului, deși se reține că sunt inadvertențe cu privire la actele de stare civilă, instanța apreciază că este fiul lui, în baza unor planșe fotografice. Precizează că autoarea recurentei s-a numit încă de la naștere și nu și-a schimbat acest nume la vârsta de 20 de ani. De asemenea, din actele dosarului, rezultă că autoarea a locuit la adresa din Pitești,-,33 și ulterior 19 și nu la nr.46. Arată că actul de adopție a fost interpretat greșit de către instanță, în sensul că intimatul ar fi fost adoptat fără efecte depline, însă chiar din conținutul acestui act rezultă că adoptatul se va bucura de toate drepturile, ca și un copil legitim. Conform dispozițiilor art.312 Cod civil, în vigoare la acea dată, intimatului trebuia să i se dea și numele adoptatorului, alături de cel purtat. Invocă încălcarea dispozițiilor art.689,690 și 700 Cod civil, cu privire la excepția prescripției dreptului la succesiune, în sensul că se reține că există o cerere a intimatului adresată primăriei, cu privire la succesiune, însă nu există coincidență de nume și adresă cu autoarea, iar o astfel de cerere nu trebuia depusă la primărie. În ceea ce privește acceptarea tacită a succesiunii, apreciază că nu s-a făcut dovada că intimatul ar fi în situația prevăzută de art.689-690 Cod civil.
Avocat, pentru intimatul-reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei tribunalului ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar dovada efectuării acestora. Arată că primul motiv de recurs este un motiv de netemeinicie, nu de nelegalitate, în sensul că se face analiza probelor avute în vedere de tribunal. Din certificatele de naștere ale lui și rezultă că ambele sunt născute la aceeași dată și au ca mamă pe -. Arată că nu se critică în recurs recunoașterea la interogatoriu a pârâtei, cu privire la faptul că mama părților este, iar intimatul este fratele recurentei. De asemenea, solicită să fie avute în vedere răspunsurile la întrebările nr.18 și 19 din interogatoriu, referitoare la adresa de domiciliu. Precizează că situațiile adopțiilor încheiate înainte de apariția Codului familiei au fost reglementate de dispozițiile art.9 din Decretul nr.52/1954. Arată că intimatul a făcut o cerere la primărie, imediat după decesul autoarei, prin care a solicitat să se aibă în vedere calitatea de fiu a acestuia și, de asemenea, și-a însușit niște bunuri ale acesteia. F
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 20 martie 2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta -, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate concurența titlului său de succesor al defunctei, decedata la data de 15.05.2006, cu cel al pârâtei, în calitate de descendent de gradul I și anularea certificatului de moștenitor nr.62 din 6 septembrie 2006, eliberat de Notarul Public (fila nr.14 din dosar).
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1948 a fost adoptat de către și Gr. așa cum reiese din sentința de adopție nr.2/5 februarie 1948, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.250/1948 (fila nr.3 din dosar), iar în acea perioadă erau în vigoare prevederile Codului civil cu privire la adopție, care reglementau adopția cu efecte restrânse.
După ce a decedat mama firească, a aflat despre drepturile pe care le are cu privire la succesiune și s-a dus la sora lui, pârâta, spre a-i propune deschiderea succesiunii, dar ea l- informat că făcuse acest pas și obținuse certificat de moștenitor doar pe numele său.
Reclamantul a apreciat că acțiunea surorii o interpretează ca pe o necunoaștere a legii și nu de fraudare a drepturilor lui.
Prin sentința civilă nr.4845 din 2 octombrie 2007, Judecătoria Râmnicu Vâlceaa admis acțiunea și a onstatat concurența titlului reclamantului de succesor al defunctei, decedată la data de 15.05.2006, cu ultimul domiciliu în municipiului Râmnicu V,-, județul V, cu cel al pârâtei și a dispus anularea certificatului de moștenitor nr.62 din 6 septembrie 2006, eliberat de Biroul Notarului Public.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 14 ianuarie 1948 s-a născut reclamantul, iar prin sentința de adopție nr.2 din 5 februarie 1948 pronunțată de Tribunalul Vâlceaa fost adoptat de către și. Din actul de naștere al reclamantului s-a reținut că mama acestuia se numea și locuia în Râmnicu V, B-dul - nr.46.
Reclamantul a susținut că la același domiciliu a locuit până a decedat și, care este aceeași persoană cu. La interogatoriu (fila 55), pârâta a recunoscut că mama sa ( ) i-a spus, după ce reclamantul a terminat armata, că el este fiul ei. din acea perioadă părțile s-au mai întâlnit, una din ocazii fiind la nunta reclamantului în anul 1971, când pârâta a venit însoțită de, de sora ei geamănă și de alte rude.
La rândul său și pârâta l-a invitat la nunta sa care a avut loc în anul 1980 și reclamantul a venit împreună cu soția și fiica lui.
Pârâta l-a recunoscut pe reclamant ca frate și cei doi au participat la mai multe evenimente din viața lor și a numitei, respectiv zile de naștere, zile onomastice etc.
De asemenea, pârâta l-a anunțat pe reclamant când a avut loc decesul autoarei, aceasta locuind și decedând în casa din-. La șase săptămâni de la deces pârâta a dat din casa mamei unele bunuri, ca, reclamantului și fiicei acestuia. Faptul că reclamantul a ridicat unele bunuri (putini, damigene, dormeză, lemne de foc, plasă de sârmă,etc.) din casa autoarei, a fost confirmat și de martorii și. Martorul a mai declarat că a auzit-o pe pârâtă discutând cu ginerele reclamantului că aceste bunuri sunt ale mamei lor și că le împarte cu fratele ei.
Instanța a reținut că deși în actul de naștere al reclamantului este trecută la rubrica mamei, o persoană cu numele, mențiunile cu privire la domiciliul acesteia corespund cu adresa la care a locuit și unde a decedat autoarea, din coincidența vârstei celor două persoane, din recunoașterea autoarei în perioada când trăia și din comportamentul acesteia și al sorei-pârâtă față de reclamant, instanța apreciind că este una și aceeași persoană cu autoarea și aceasta este mama celor două părți aflate azi în conflict.
Reclamantul, așa cum rezultă din cererea adresată Primăriei Municipiului Râmnicu V și din răspunsul primit (filele 24-25), a solicitat în luna mai 2006, luna decesului autoarei, să fie trecut ca succesor în actele ce se vor elibera, apreciind că are un drept succesoral la bunurile rămase de pe urma acesteia.
Având în vedere și recunoașterea pârâtei că i-a dat reclamantului unele bunuri ce au aparținut mamei lor, chiar dacă ea consideră că le-a dat de, deși martorii spun că nu se dau bunuri de ce au aparținut unei persoane decedate decât la femei, instanța a apreciat că reclamantul a săvârșit acte de acceptare a succesiunii în termenul prevăzut de lege.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că reclamantul este fiul autoarei, că a acceptat succesiunea în termen și are drept de succesiune, alături de sora lui, la bunurile ce aparțin mamei lor, astfel că a admis acțiunea, a constatat concurența titlului reclamantului de succesor al defunctei, decedată la 15.05.2006, cu ultimul domiciliu în Municipiul Râmnicu V,-, județul V, cu cel al pârâtei și a dispus anularea certificatului de moștenitor nr.62 din 6 septembrie 2006, eliberat de Biroul Notarului Public.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta --, considerând că este nelegală și netemeinică, deoarece în mod greșit a reținut prima instanță că este una și aceeași persoană cu autoarea, întrucât din extrasul Registrului de nașteri nu rezultă data nașterii mamei, așa cum a susținut reclamantul.
Mai mult, autoarea nu a locuit niciodată în Râmnicu V,-, ci tot timpul a locuit în casa familiei, în Râmnicu V,-, 33 și 19, așa cum rezultă din buletinul de identitate.
Din adresa nr.69 din 10 mai 2007, eliberată de Primăria -Mari, rezultă că s-a încheiat căsătoria numitei cu numitul și nu este vorba despre căsătoria autoarei, care nu a fost căsătorită niciodată.
Autoarea a locuit toată viața la adresa menționată în certificatul de deces, iar suprafața locuibilă din această casă a fost obținută după decesul fostei proprietare, prin testament.
Din actele depuse la dosar nu rezultă că acolo ar fi locuit vreodată numita, precizată drept mamă a reclamantului.
În ceea ce privește calitatea de frate pretinsă de reclamant, pârâta a invocat sentința de adopție nr.2 din 5 februarie 1948, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în care se precizează că acesta a fost adoptat de și, cu toate drepturile acordate de Codul civil, fiind ca și copilul lor legitim, purtând numele acestora, cu precizarea că se va bucura și de drepturile referitoare la succesiune și filiație.
că a avut loc astfel o înfiere cu drepturi depline, altfel acesta nu ar fi avut numele adoptatorilor și nici dreptul la succesiunea acestora.
În ceea ce privește respingerea excepției privind prescripția dreptului de a accepta succesiunea, în mod greșit a apreciat prima instanță că simplul fapt prin care i-a dat intimatului de unele bunuri rămase de la soțul apelantei ar reprezenta acte de acceptare a succesiunii autoarei.
Susține că reclamantul nu a acceptat succesiunea nici expres și nici în mod tacit. Acesta nu a făcut nici un fel de acte de administrare sau alte acte din care să rezulte intenția de a accepta succesiunea autoarei.
Conform art.689 din Codul civil, acceptarea este tacită când eredele face un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea lui de erede și care lasă să se presupună neapărat intenția de acceptare.
Primirea unor bunuri de nu echivalează cu acceptarea succesiunii, nici cu actele de conservare, de îngrijire și administrare la care se referă art. 690 din Codul civil.
Prin decizia civilă nr.49/A din 6 martie 2008, Tribunalul Vâlceaa respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, care a fost obligată să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele:
Deși există inadvertențe privind actele de stare civilă ale autoarei, întocmite cu ocazia decesului și actul de naștere, respectiv de adopție din 1948 întocmit pe numele reclamantului, așa cum a reținut și prima instanță, din recunoașterea autoarei, din depoziția martorei, precum și din comportamentul pârâtei, concretizat atât prin răspunsul la interogatoriu cât și prin planșele fotografice depuse la dosar și făcute cu ocazia evenimentelor de familie, s-a reținut că reclamantul este fiul autoarei, aceasta fiind mama firească.
În ceea ce privește adopția din 1948, potrivit dispozițiilor Codului civil în vigoare la data respectivă și înainte de adoptarea Decretului nr.32/1954 privind punerea în aplicare a Codului familiei, a fost vorba numai despre o adopție cu efecte restrânse și nu cu efecte depline, astfel că adoptatul și-a păstrat legătura cu familia sa firească, respectiv cu autoarea.
Art.9 din Decretul nr.32/1954 prevede expres că "adopțiile și înfierile încuviințate înainte de intrarea în vigoare a Codului familiei rămân suspuse legilor în vigoare la data când au fost încuviințate, numai în ce privește validitatea lor", iar pentru a fi considerată o adopție cu efecte depline, trebuia să se ceară expres acest lucru într-un termen de un an de zile, autorității competente, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
În consecință, acesta are calitatea de succesibil al autoarei, în calitate de descendent de gradul I, alături de fiica pârâtă.
În ceea ce privește acceptarea succesiunii, prima instanță a apreciat corect depozițiile martorilor audiați în cauză și interogatoriile părților, din care rezultă că reclamantul nu a primit bunuri de de la soțul sorei-pârâte, ci a luat de la ultimul domiciliu al autoarei bunuri de uz casnic și gospodăresc.
Atât din aceste împrejurări, cât și din faptul că reclamantul s-a deplasat la Serviciul stării civile al Primăriei Municipiului Râmnicu V, solicitând să fie trecut în evidențe ca moștenitor al autoarei, rezultă că reclamantul a acceptat tacit succesiunea autoarei, în termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii, astfel că dreptul său de opțiune succesorală nu s-a stins prin prescripția de 6 luni invocată de pârâtă, în mod legal și temeinic prima instanță respingând această excepție.
În consecință, instanța a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamantului de descendent de gradul I concurent cu al pârâtei, la succesiunea autoarei, dispunând anularea Certificatului de moștenitor nr.62 din 6 septembrie 2006, eliberat de Biroul Notarul Public numai în favoarea pârâtei, urmând ca părțile să treacă la realizarea partajului potrivit dispozițiilor de drept comun.
Împotriva deciziei civile nr.49/A/6 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a formulat în termen recurs pârâta -, criticând-o pentru nelegalitate în sensul motivului de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocându-se aplicarea greșită a legii.
Motivând recursul, pârâta susține că instanța de apel a greșit întrucât, deși există inadvertențe privind actele de stare civilă ale autoarei, din coroborarea probelor administrate în cauză, a considerat că reclamantul este fiul autoarei.
Pârâta susține de asemenea că, autoarea a locuit în permanență în casa familiei, cea care i-a și testat imobilul după deces, și niciodată în B, sau la altă familie.
A doua critică vizează adopția reclamantului, care nu s-ar fi realizat în condițiile prevăzute de art.312, 313 Cod civil, nefiind vorba de un copil înregistrat în familia naturală și care să fi rămas în cadrul acesteia. El apare ca un copil legitim al celui care l-a înfiat de la naștere, având aparența unei înfieri cu efecte depline, așa că nu poate veni la succesiunea părinților naturali.
Ultima critică se referă la încălcarea prevederilor art.689, 690 și 700 Cod civil, în sensul că dacă s-ar admite că reclamantul este fratele pârâtei, atunci ar opera prescripția dreptului de a accepta succesiunea, prevăzută de art.700 Cod civil.
Tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat deschiderea succesiunii prin cererea făcută în luna mai 2006 către Primăria Râmnicu V, ori cererea nu putea fi considerată ca o cerere de deschidere succesiunii.
Nu poate fi considerată nici o acceptare tacită a succesiunii, urmare bunurilor date chiar de pârâtă, reclamantului, iar din probele administrate în cauză nu rezultă ce alte acte ar fi făcut reclamantul din care să reiasă intenția sa de a accepta succesiunea.
În considerarea celor de mai sus, se solicită admiterea recursului și modificarea deciziei.
Examinând criticile formulate se constată că nu sunt întemeiate, iar recursul nu este fondat.
În ce privește prima critică, în susținerile făcute pârâta invocă chestiuni de netemeinicie și nu de nelegalitate, legate de aprecierea și interpretarea probelor administrate în cauză, probe pe care le și enunță și care nu pot face obiectul cercetării instanței de control judiciar.
Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe aplicarea greșită a legii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Nici cea de a doua critică nu se justifică în condițiile în care dispozițiile art.312, 313 cod civil au fost abrogate prin dispozițiile art.49 din Decretul nr.32/1954, pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și juridice.
Situația înfierilor și adopțiilor încuviințate înainte de adoptarea Codului familiei a fost reglementată prin art.9 din Decretul nr.32/1954, acestea rămânând supuse legilor sub care au fost încuviințate, dar numai în ce privește "validitatea lor".
Dacă se vroia a fi o adopție cu efecte depline, în termenul prevăzut de lege, trebuia cerut expres acest lucru, urmând a se face și mențiunea corespunzătoare pe actul de adopție, ceea ce nu se regăsește în speța de față.
Reclamantul rămâne alături de pârâtă, succesor al autoarei, mama lor, în calitate de descendent de gradul I, cum de altfel a recunoscut însăși pârâta.
Nici ultima critică nu este întemeiată.
Pe lângă faptul că reclamantul și-a însușit bunuri rămase în succesiunea autoarei, acesta s-a adresat cu cerere scrisă și unui organ local al administrației publice, respectiv Serviciului de Stare civilă al Primăriei Municipiului Râmnicu V, solicitând să fie trecut în documentele ce se vor elibera pentru efectuarea succesiunii după defuncta.
Față de toate cele arătate mai sus, se apreciază că recursul nu este fondat și în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă va fi respins.
Conform dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 560 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs și cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr.49/A din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosar nr-.
Obligă pe recurenta-pârâtă - să plătească intimatului-reclamant suma de 560 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/09.06.2008.
Jud.apel: St.
.
Jud.fond:
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
