Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 226/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 226/
Ședința publică din 09 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Irina Bondoc
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Mihaela Popoacă
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de recurenții reclamanți și intimați și, domiciliați în Nord,-, județul C și domiciliul ales în C, str. -. - nr. 41,. 1,. 1 (la. " și ") și recurentul pârât și intimat, domiciliat în Nord,-, județul C - declarate împotriva deciziei civile nr.93/C/26.02.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, având ca obiect "ieșire din indiviziune".
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 02.iulie.2008 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă.
Completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 Cod proc. civilă a dispus amânarea pronunțării la data de 09.iulie.2008, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la 16.06.2005, reclamanții și au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul G, ca prin hotărâre judecătorească să dispună ieșirea din indiviziune a părților asupra mobilelor situate în Nord,- și 32, grănițuirea acelorași proprietăți, obligarea pârâtului să lase reclamantei, în deplină proprietate și posesie, suprafața de 30 mp pe care o ocupă abuziv, să constate că pârâtul a edificat pe linia de hotar dintre proprietatea sa și a reclamantei o construcție care încalcă servitutea de distanță, de vedere și cea a picăturii de streașină, să oblige pârâtul la ridicarea construcției astfel edificată și la plata de daune cominatorii de 1.000.000 ROL pe zi de întârziere, până la executarea în natură a obligației, la plata contravalorii stricăciunilor cauzate casei reclamantei și la plata cheltuelilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în 1967 autorul reclamanților a cumpărat de la pârât suprafața indiviză de 450 mp - din totalul de 800 mp pe care acesta îl deținea în proprietate - că pe acest teren a edificat o locuință compusă din 5 camere și dependințe și că în perioada 1972-1973 pârâtul a edificat chiar pe hotar o construcție fără autorizație, care încalcă servitutea picăturii de streașină și pe cea de vedere, afectând grav locuința reclamantei, ca urmare a umezelii care se infiltrează prin pereți.
Au mai susținut reclamanții că în urma încheierii unui contract de partaj voluntar au constatat că terenul pe care l-au moștenit de la autorul lor măsoară mai puțin cu 30 de metri și au pretins că această suprafață a fost în mod abuziv acaparată de pârât încă din anii 1970.
Prin sentința civilă nr.4069/10.04.2007 Judecătoria Constanțaa admis in parte acțiunea, a dispus iesirea din indiviziune asupra terenului situat în Nord,- și nr.30, a atribuit reclamanților terenul in suprafață de 434,70 mp situat în-, identificat cu galben în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de ing. exp. Șt., pe aliniamentul, a atribuit pârâtului terenul în suprafață de 346,17 mp situat in-, identificat cu în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de ing. exp. Șt., pe aliniamentul, și a dispus grănițuirea proprietăților părților pe linia XY, astfel cum este reprezentată în schița anexă a raportului de expertiză.
A respins celelalte capete de cerere ale acțiunii principale ca neîntemeiate și a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî în acest sens prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr 7233/19.09.1967 pârâtul Gav ândut autorului reclamanților suprafața indiviză de 450 mp, din totalul suprafeței de 800 mp situată în Nord,-, și că cele două proprietăți nu au fost niciodată despărțite prin vreun gard, deși părțile aveau cunoștință de limitele acestora; că la momentul vânzării terenului pârâtul avea deja edificată construcția cu destinație de locuință, realizată din anul 1964, pe care a extins-o în anul 1978 cu o magazie, o și un umbrar, în timp ce locuința autorilor reclamanților - realizată în temeiul autorizației de construire nr. 17281/23.07.1968 - a fost edificată inițial spre interiorul proprietății lor și extinsă spre proprietatea pârâtului în anul 1985, conform autorizatiei de construire nr. 918/21.06.1985.
A mai reținut instanța de fond că edificarea locuinței pârâtului anterior celei deținută de reclamanți lângă hotarul ce desparte cele două proprietăți este confirmată și de concluziile expertizei tehnice efectuată în cauză, care a stabilit și că pârâtul nu ocupă nimic din terenul aflat în proprietatea reclamanților și că ambele părți prezintă diferențe în minus față de actele de proprietate deținute, ceea ce condce la concluzia că revendicarea suprafeței de 30 mp nu este întemeiată
În aplicarea art.728 din Codul civil, a fost apreciată ca întemeiată cererea de ieșire din indiviziune asupra terenului, astfel că fiecărei părți i s-a atribuit suprafața pe care o deține în prezent în posesie, iar potrivit art.584 din același cod, a fost admisă și acțiunea în grănițuire a acestor proprietăți.
La respingerea cererii care vizează edificarea nelegală de către pârât a construcției aflată pe linia de hotar s-a reținut că aceasta a fost edificată anterior vânzării terenului către autorii reclamanților și că până la acest moment nu a existat gard între proprietăți, iar cererea care a vizat ridicarea construcției abuziv edificate sub sancțiunea daunelor cominatorii a fost respinsă ca lipsită de orice temei legal.
Raportat la servitutea de vedere și cea a picăturii de streașină s-a reținut că reclamanții nu au investit instanța cu vreo acțiune în realizare prin care să solicite obligarea pârâtului la astuparea geamului de la cămara dinspre proprietatea lor și nici obligarea acestuia la modificarea pantelor învelitorilor bucătăriei, cămării și magaziei, astfel cum s-a sugerat prin raportul de expertiză, iar referitor la stricăciunile cauzate imobilului proprietatea reclamantei - că reclamanții nu au dovedit existența vreunei stricăciuni și, cu atât mai puțin, contravaloarea acestora.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanți a fost admis de Tribunalul Constanța prin decizia civilă nr.93/26.02.2008 prin care a fost schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul că pârâtul a fost obligat să respecte servitutea de vedere și picătura de streașină, prin efectuarea tuturor lucrărilor necesare respectării acestora, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert.
La pronunțarea hotărârii s-a avut în vedere că expertul a delimitat în mod corect loturile ce urmează a fi atribuite în natură coproprietarilor în funcție de actele ambelor părți, iar nu numai în raport de actul de proprietate al reclamanților, reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.7233/1967, cu atât mai mult cu cât în urma măsurătorilor tehnice s-a constatat că ambele loturi au suprafețe mai mici decât cele înscrise în titlurile de proprietate, iar actul reclamanților nu cuprinde indicarea lungimilor și lățimilor terenului vândut, în suprafață de 450 mp, ci numai vecinătățile lotului inițial, de 800 mp, nefiind întocmită nici o schiță anexă care să individualizeze suprafața vândută.
A constatat tribunalul că și expertiza efectuată în apel a evidențiat, pentru ambele loturi, suprafețe de teren mai mici decât cele înscrise în actele de proprietate ale părților, expertul făcând aceeași apreciere ca și cea din expertiza de la fond, respectiv că terenurile nu au fost măsurate și evidențiate faptic la momentul dobândirii.
Referitor la grănițuire s-a reținut că a fost corect realizată atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere juridic, linia de hotar fiind stabilită în raport de actele de proprietate, de suprafețele rezultate în urma măsurătorilor de pe teren și stăpânite în fapt de părți și cu luarea în considerare a loturilor atribuite în natură în urma ieșirii din indiviziune, fără ca prin această operațiune să se aducă atingere dreptului de proprietate al reclamanților, care nu au contestat nici sub acest aspect expertiza efectuată de expertul judiciar.
Constatând că terenul indiviz are o suprafață mai mică decât cea din actul inițial, respectiv 780,87 mp față de 800 mp, și că ambele părți dețin suprafețe de teren diminuate, tribunalul a apreciat că pârâtul nu ocupă o suprafață de teren care li s-ar cuveni reclamanților și că situația constatată prin raportul de expertiză a fost generată de faptul că atât terenul inițial, cât și cel înstrăinat către autorii reclamanților, nu au fost măsurate la momentul efectuării operațiunilor juridice translative de proprietate, fapt care nu poate fi imputat pârâtului, pentru a fi obligat să lase reclamanților terenul pe care aceștia nu-l dețin în fapt.
La aprecierea nerespectării servituții de streașină și a celei de vedere s-a avut în vedere că atât în cadrul raportului de expertiză efectuat la fond de expertul judiciar, cât și în concluziile expertizei efectuate în apel d e expertul judiciar, s-a evidențiat existența unei ferestre la cămara pârâtului care încalcă servitutea de vedere, fiind deschisă la o distanță mai mică de 1,90 de fondul vecin, precum și lipsa oricăror lucrări care să ducă la scurgerea apelor pluviale pe terenul pârâtului,ceea ce reprezintă o încălcare a servituții picăturii de streașină, indiferent de momentul la care au fost efectuate lucrările care au generat aceste încălcări.
Cererea de ridicare a construcției a fost respinsă cu motivarea că din probele administrate rezultă neechivoc că pe linia de hotar dintre cele două fonduri vecine nu sunt ridicate construcții ale pârâtului, iar cea referitoare la contravaloarea stricăciunilor cauzate imobilului proprietatea reclamantei - cu motivarea că din expertiza efectuată în apel, necontestată de apelanți, rezultă că problemele ivite la construcția reclamantei, constând în mici fisuri în zugrăveala unui perete al camerei, sunt nesemnificative și nu sunt produse de factori externi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și și pârâtul
Reclamanții au criticat soluția tribunalului conform art.304 pct.1, 3 și 9 din Codul d e procedură civilă, sub următoarele aspecte:
- greșita calificare a căii de atac ce se putea promova împotriva hotărârii instanței de fond și, pe cale de consecință, soluționarea cauzei în complet nelegal constituit.
Au susținut recurenții că judecătoria a fost investită cu soluționarea unei acțiuni patrimoniale, evaluabilă în bani, iar hotărârea fondului era supusă recursului, a cărei rezolvare intra în competența tribunalului, dar și că imobilul supus partajului nu a fost evaluat pentru a se stabili valoarea, calea de atac și compunerea completului de judecată.
- ieșirea din indiviziune a fost în mod greșit efectuată în raport de suprafețele deținute de părți în fapt și de concluziile expertizei tehnice, pentru că aceasta trebuia să respecte suprafața înscrisă în actul de proprietate al recurenților reclamanți, încheiat în 1967 cu pârâtul, conform căruia autorul acestora a cumpărat 450 mp, nu 434,70 mp, cât le-a fost atribuit în urma ieșirii din indiviziune.
Totodată, instanța nu a manifestat preocupare pentru a determina de unde provin diferențele de teren constatate la loturile părților, respectiv dacă în decursul timpului strada a suferit modificări sau alinieri.
- stabilirea liniei de hotar nu s-a bazat pe probe concrete, referitoare la situația exactă a celor două ziduri aflate pe hotar, care nu se află pe același aliniament, pentru că expertul a luat în considerare doar unul dintre acestea, nu și pe cel realizat de pârât pe terenul reclamantei, iar această modalitate de realizare a grănițuirii încalcă dreptul de proprietate al reclamanților.
- deținerea de către pârât a unei suprafețe mai mici decât cea rezultată din acte nu conduce în mod automat la consecința micșorării, ca urmare a ieșirii din indiviziune, a suprafeței cumpărată de autorul reclamanților, pentru că diminuarea terenului vânzătorului pârât poate fi consecința neglijenței acestuia sau a extinderii altor proprietăți învecinate; pe de altă parte, câtă vreme expertiza a stabilit că reclamanții stăpânesc și în prezent terenul cumpărat în 1967, este evident că pârâtul nu și-a respectat obligația de a preda integral bunul vândut, obligație care este imprescriptibilă și trebuia stabilită prin admiterea acțiunii în revendicare.
- câtă vreme din expertiza tehnică rezultă că pârâtul a edificat pe hotar mai multe corpuri de construcție, care încalcă în mod evident dreptul de proprietate al reclamanților, este lipsit de relevanță momentul la care acestea au fost edificate, invocat în hotărârea instanței de fond.
- lipsa, în cuprinsul raportului de expertiză, a oricăror referiri la stricăciunile aduse imobilului proprietatea reclamantei nu este consecința inexistenței unor asemenea deteriorări, ci a refV. expertului de a răspunde acestui obiectiv, refuz necenzurat de instanță, deși reclamanții au formulat obiecțiuni în acest sens.
Pârâtul a criticat soluția dată de tribunal cererii referitoare la servitutea de vedere și a picăturii de streașină, iar în motivare a arătat că expertiza din apel - care nu a stabilit o altă situație de fapt decât cea de la fond, ci a menționat, fără nici o justificare, că cele două corpuri de clădire principale au fost edificate de recurentul pârât după 1965, când a cumpărat autorul reclamanților - este infirmată de titlul reclamanților, care a fost încheiat în 1967, de expertizele la care se face trimitere în expertiza, întocmite în 1987 și 1990, dar și de răspunsurile la interogatoriu ale reclamantei, care a recunoscut că între proprietatea recurentului pârât și cea cumpărată de tatăl său nu a existat gard despărțitor, că pârâtul avea construcția edificată în 1967, că părinții săi au construit în 1970, că această din urmă construcție a fost extinsă, astfel încât o parte este lipită de casa pârâtului și că în perioada 2001-2002 reclamanta a extins casa veche fără autorizație, astfel că streașina și burlanul casei pârâtului sunt lipite de construcția extinsă.
A mai susținut recurentul că potrivit expertizei, construcția din 2001-2002 este situată la 30 de cm de magazia și umbrarul său și are acoperișul peste acoperișul acestot încăperi, astfel că executarea lucrărilor de dezafectare a jgheaburilor și a streașinii de la construcțiile anexă nu este posibilă fără distrugerea acoperișului casei reclamantei.
Prin întâmpinări, reclamanții și pârâții au solicitat respingerea recursurilor declarate de partea adversă.
Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate instanța reține următoarele:
Cu privire la recursul reclamanților:
Instanța de fond a fost investită cu soluționarea unei cereri de ieșire din indiviziune prin care s-a solicitat partajarea terenului situat în Nord,- și nr.32, în suprafață totală de 800 mp.
Potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b din Codul d e procedură civilă, în redactarea dată textului prin Legea nr. 219/2005, sunt de competența tribunalului în primă instanță, "procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materie succesorală.".
Din interpretarea acestei norme legale rezultă că cererile de împărțeală judiciară, deci de natura celei dedusă judecății în speță, sunt cereri evaluabile în bani care, prin derogare de la regula generală a competenței după valoare, sunt date în primă instanță în competența specială a judecătoriei.
Calificarea lor ca fiind cereri evaluabile în bani are, însă, efecte în privința căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în această materie pentru că art.2821din Codul d e procedură civilă prevede că " nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în.litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv".
Din interpretarea coroborată a textelor de lege menționate rezultă că, în cererile de împărțeală judiciară al căror obiect este evaluabil în bani, hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii sunt supuse apelului sau recursului, după cum valoarea bunurilor este mai mare sau inferioară sumei de 1 miliard lei.
În speță, terenul supus partajului a fost prețuit de părți, la solicitarea tribunalului d e la termenul de judecată din 14.12.2007, la peste un miliard lei (ROL), deci la o valoare superioară celei stabilită de prevederile art.2821alin.1 din Codul d e procedură civilă, care nu a fost contestată de reclamanți prin vreo solicitare ulterioară.
Așa fiind, în mod corect a apreciat Tribunalul Constanța că hotărârea instanței de fond nu intră sub incidența dispozițiilor legale menționate și că putea fi atacată în mod legal doar cu apel, a cărui soluționare intra în sfera sa de competență, conform art.2 pct.2 din același cod, iar excepția nulității hotărârii ca urmare a pronunțării ei de către un complet nelegal constituit nu este întemeiată.
Nefondată este și critica referitoare la modalitatea de sistare a stării de indiviziune pentru că această operațiune juridică nu se poate întemeia doar pe titlul unuia dintre coindivizari, ci trebuie să respecte drepturile tuturor părților aflate în indiviziune, astfel cum rezultă din actele lor de proprietate și cum au fost determinate în fapt de măsurătorile și constatările tehnice efectuate în proces.
În speță, din actele de proprietate ale părților și concluziile expertizelor tehnice imobiliare efectuate la fond și în apel rezultă că la momentul înstrăinării suprafeței de 450 mp către autorul reclamanților terenul nu a fost identificat prin schiță, nefiindu-i determinate dimensiunile laturilor, și că, deși în act s-a menționat că s-a vândut o suprafață indiviză, vânzătorul și cumpărătorul și-au delimitat cu exactitate suprafețele deținute în proprietate, ale căror dimensiuni nu s-au modificat în timp. Totodată, din actul de partaj voluntar intervenit între reclamanți în anul 1997 rezultă că suprafața aflată efectiv în posesia acestora este de 434,70 mp, cât le-a fost atribuit și prin hotărârea instanței de fond, iar în raport de constatările acestui act, de concluziile expertizelor și de recunoașterea reclamanților că limitele loturilor nu s-au modificat în timp, este vădit neîntemeiată susținerea referitoare la ocuparea abuzivă de către pârât a unei suprafețe de 30 mp ulterior vânzării din 1967 - diferența între suprafața cumpărată și cea atribuită fiind, de altfel, de numai 13,02 mp - iar acțiunea în revendicare a acestui teren a fost în mod corect respinsă ca neîntemeiată.
Aceeași soluție se impune și în ipoteza în care se reține că pârâtul vânzător a predat autorului reclamanților o suprafață mai mică decât aceea înscrisă în actul de vânzare-cumpărare pentru că această modalitate defectuoasă de îndeplinire a obligației de predare îndreptățea cumpărătorul la promovarea acțiunii pentru scăderea prețului vânzării sau pentru rezoluțiunea acesteia, care nu au fost promovate de reclamanți sau autorul acestora în condițiile stabilite de lege.
În ceea ce privește cauza diferențelor de teren în minus constatate la loturile părților, din declarațiile martorilor și concluziile expertizelor tehnice efectuate pe parcursul soluționării cauzei rezultă că nu sunt imputabile pârâtului, cum în mod nejustificat susțin reclamanții.
Astfel, martorul Gaa rătat că, urmare a lărgirii străzii - -, părinții reclamanților și-au retras gardul cu aproximativ 70 de cm, iar căminul de apă care anterior era în curtea acestora a rămas în afara ei. Declarația martorului se coroborează cu constatările expertului, care a aratat că în avizul de principiu eliberat autorilor reclamanților în 1985 sunt menționate dimensiunile laturilor terenului acestora ca fiind de 20 ml la strada - - și 22 ml la strada - și că aceste dimensiuni nu se mai regăsesc în schița întocmită cu ocazia efectuării partajului voluntar, conform căreia lățimea la strada - - era de 19,15 ml, deci cu 85 cm mai mică decât în 1985, iar la strada - - de 22,70 ml. De altfel, chiar și în expertiza efectuată în apel s-a arătat că diferența de suprafață din lotul reclamantei se datorează unor cauze obiective, respectiv că ar putea fi influențată de sistematizarea tramei străzii -, care la data cumpărării terenului nu era sistematizată.
Nu poate fi reținută în cauză nici încălcarea prevederilor art.584 din Codul civil, respectiv stabilirea liniei de hotar cu nesocotirea dreptului de proprietate al reclamanților pentru că delimitarea s-a realizat conform expertizei tehnice efectuată la instanța de fond - necontestată de reclamanți sub nici un aspect - care a avut în vedere semnele de hotar existente și toate construcțiile edificate de părți pe hotar, confirmată de concluziile expertizei din apel - de asemeni, necontestată de reclamanți - care a arătat că linia de hotar este trasată pe aliniamentul care desparte suprafețele de teren ce aparțin părților, astfel cum au fost stabilite la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 1967, și că ea respectă întocmai documentele emise anterior, referitoare la construcțiile deținute de părți, întinderea și data edificării lor.
Cu privire la acest ultim aspect, al datei la care s-au realizat construcțiile deținute de pârât pe linia de hotar, se constată că susținerea reclamanților este lipsită de temei pentru că, pe de o parte, ea vizează hotărârea pronunțată de instanța de fond, în ale cărei considerente a fost reținut acest aspect, ori obiect al recursului de față este decizia pronunțată de tribunal în apel, iar pe de altă parte, pentru că argumentul referitor la edificarea construcțiilor pârâtului anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu autorul reclamanților a fost înlăturat de instanța de apel, care în mod corect a apreciat că, indiferent de momentul realizării lor, se impune realizarea de către pârât a lucrărilor necesare respectării tuturor dezmembrămintelor dreptului de proprietate al reclamanților.
În mod corect a fost respinsă și critica ce a vizat contravaloarea deteriorărilor aduse imobilului proprietatea reclamantei pentru că soluția instanței s-a întemeiat pe concluziile expertizei efectuată în apel, care a examinat acest aspect al pretențiilor reclamanților și a arătat că micile fisuri apărute în zugrăveala unui perete al locuinței reclamantei sunt nesemnificative și nu sunt produse de factori externi, ori constatările expertului nu au fost contestate de apelanții reclamanți, care la termenul de judecată din 22.02.2008 au arătat, prin apărător, că nu au obiecțiuni la raportul de expertiză.
Cu privire la recursul pârâtului:
Obligarea pârâtului la realizarea lucrărilor necesare respectării servituții de vedere și a celei de picătură a streașinilor nu a fost consecința constatărilor expertizei din apel, potrivit cărora cele două corpuri de clădire principală au fost edificate de pârât după cumpărarea terenului de către autorul reclamanților, cum în mod nefondat se susține în recurs.
Din concluziilor expertizelor de la fond și din apel, ca și din declarațiile martorilor, rezultă că fereastra de vedere existentă la cămara pârâtului este amplasată la o distanță mai mică de 1,90 de hotarul proprietății reclamantei, precum și că învelitorile bucătăriei și cămării corpului "A" al locuinței acestuia și ale magaziei de pe hotar au pante către terenul reclamanților și o streașină cu jgheaburi și burlane care depășesc linia de hotar, iar apele meteorice se scurg pe terenul reclamanților.
Prin urmare, modalitatea de realizare a construcțiilor pârâtului încalcă prevederile art.611 din Codul civil - care obligă reciproc pe proprietarii imobilelor învecinate să nu deschidă ferestre la o distanță mai mică de 1,90 dacă vederea este directă asupra fondului vecin - și art.615 din același cod - care obligă proprietarul să-și facă streașina casei în așa fel încât apele ce rezultă din precipitații să nu cadă pe terenul vecinului său - iar tribunalul în mod corect a apreciat că, în aplicarea acestor dispoziții legale, se impune obligarea pârâtului la realizarea lucrărilor necesare asigurării normal al locuinței reclamanților, indiferent de momentul la care au fost realizate construcțiile care aduc atingere servituților menționate anterior.
În stabilirea acestei obligații nu prezintă relevanță împrejurarea că și reclamanții au realizat construcții care afectează uzul normal al locuinței pârâtului pentru că acesta nu a solicitat instituirea unei asemenea sarcini asupra fondului aflat în proprietatea reclamanților, ori respectarea dreptului său de servitute nu poate fi dispusă de instanță din oficiu.
Considerentele ce preced conduc la concluzia că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor de drept material și procesual incidente cauzei astfel că, în temeiul art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESRE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenții reclamanți și intimați și, domiciliați în Nord,-, județul C și domiciliul ales în C, str. -. - nr. 41,. 1,. 1 (la. " și ") și recurentul pârât și intimat, domiciliat în Nord,-, județul C - declarate împotriva deciziei civile nr.93/C/26.02.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, având ca obiect "ieșire din indiviziune", ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.iulie.2008.
PREȘEDINTE, | Ptr. judecător, aflat în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Vicepreședinte instanță, |
Grefier,
- -
Jud.fond
Jud.apel - -
Red,jud.recurs. /07.08.2008
Președinte:Irina BondocJudecători:Irina Bondoc, Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
