Fond funciar. Speta. Decizia 229/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 229/
Ședința publică din 09 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Irina Bondoc
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Mihaela Popoacă
Grefier - - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurenții reclamanți, domiciliată în municipiul C,-, -. B,. 24, județul C și, domiciliat în municipiul B,-, sector 1 - declarat împotriva deciziei civile nr. 134/C/ din 17.martie.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în comuna,-, județul C și COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în municipiul C, B-dul. - nr. 51, județul C, având ca obiect "Legea nr. 18/1991".
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 02.iulie.2008 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă.
Completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 Cod proc. civilă a dispus amânarea pronunțării la data de 09.iulie.2008, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursurilor civil de față:
Asupra recursului civil de față;
La 31 mai 2005 petenții și au solicitat instanței obligarea pârâtelor Comisia Județeană C și Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor la punerea reclamanților în posesie asupra diferenței de 7,9 ha teren echivalent arabil, pe vechiul amplasament în zona administrativă a comunei; eliberarea titlului de proprietate pentru diferența de 7,9 ha teren; plata de daune cominatorii de 10 Euro/zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea obligațiilor; plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că, din suprafața de 20 de ha pe care autorul lor, a deținut-o în proprietate conform actelor de vânzare cumpărare încheiate în anii 1935-1938 și pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate prin Hotărârea nr. 65/2001 a Comisiei Județene C, au fost puși în posesia unei suprafețe de 12,1 ha, fiindu-le emis titlul de proprietate nr-.
Prin adresa nr. 3640 din 10.12.2003 Comisia Județeană le-a comunicat petenților că pentru diferența de 7,9 ha vor primi despăgubiri, modalitate pe care reclamanții o consideră de neacceptat câtă vreme măsura nu este justificată și nici legală, întreaga suprafață de 20 ha teren arabil regăsindu-se în perimetrul fostei IAS.
Prin sentința civilă nr. 1097 din 14 iunie 2005 Judecătoria Mangaliaa respins ca nefondată plângerea.
În considerentele sentinței instanța de fond a reținut că nu mai există alte suprafețe de teren la dispoziția Comisiei locale de fond funciar și a apreciat că în această situație sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. 4 din Legea nr. 1/2000, care stabilesc dreptul foștilor proprietari la despăgubiri pentru diferențele de teren care nu pot fi restituite în natură.
Printr-o cerere adresată Judecătoriei Mangalia la 28.11.2006, petenții și au solicitat anularea Hotărârii nr. 642 din 25.10.2006 a Comisiei Județene C și obligarea acesteia la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7 ha teren în echivalent arabil.
S-a susținut că este abuziv refuzul Comisiei locale de fond funciar de a le restitui reclamanților în natură diferența de 7 ha teren arabil la care erau îndreptățiți. La dispoziția acestei comisii s-a aflat o suprafață de 51,36 ha, teren care a fost repartizat altor 51 de persoane pe baza criteriului anteriorității depunerii cererilor, justificându-se măsura pe baza art.1 pct.5 din HG nr. 1832/2005.
Au susținut petenții că din interpretarea normelor invocate se poate deduce doar existența unui criteriu temporal pentru analizarea cererilor, iar nu acordarea priorității la restituire în funcție de data depunerii cererii la primărie.
Constatându-se litispendență între cele două cauze înregistrate de petenții și, prin sentința civilă nr. 383/C din 26.02.2007 s-a dispus judecarea celei de a doua cauze de către Tribunalul Constanța.
Împotriva sentinței civile nr. 1097 din 14 iunie 2005 pronunțată de Judecătoria Mangalia au declarat apel petenții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul omisiunii verificării corectitudinii aplicării măsurii de reducere în procent de 40% și pentru neidentificarea amplasamentului terenului petenților.
Prin decizia civilă nr. 132 din 17 martie 2008 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondat apelul și a respinge și plângerea ce a constituit obiectul dosarului civil nr- al Judecătoriei Mangalia.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că atribuirea suprafeței de 51,36 ha teren către terțe persoane, după pronunțarea sentinței apelate în prezenta cauză, a respectat criteriile prevăzute în art.1 pct.5 din HG nr.1832/2005, iar legalitatea acestei norme a fost confirmată prin sentința civilă nr.127/CA/08.03.2007 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, irevocabilă prin decizia nr.2916/06.06.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța de apel a mai reținut și că reducerea cu 40% a suprafețelor de teren ce urmau a fi restituite proprietarilor era impusă de lipsa terenului necesar satisfacerii tuturor solicitărilor de retrocedare, iar legalitatea atribuirii suprafeței de teren de 44,85 ha către terți nu a făcut obiectul cercetării la prima instanță, judecătoria nefiind sesizată cu o acțiune în nulitatea titlurilor de proprietate emise pentru terți.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și invocând nelegalitatea hotărârii în conformitate cu art. 304 pct. 5,7 și 9 Cod procedură civilă.
Au susținut recurenții că instanța nu a analizat posibilitatea ca petenților să li se atribuie teren în cadrul unităților teritorial administrative învecinate, în conformitate cu art. 3 alin. 3 din Legea nr. 1/2000.
S-a susținut că este eronată interpretarea dată de instanță textului art. 1 pct.5 din G nr. 1832/2005 pentru că prin sintagma soluționare din text nu trebuie înțeleasă distribuirea terenului disponibil, ci numai luarea în analiză a cererilor. Arată recurenții că soluția "primul venit-primul servit" este contrară principiilor pe care se bazează legile de restituire, cât timp ele au prevăzut un interval de timp pentru depunerea cererilor și câtă vreme criteriile de distribuire a terenului agricol trebuie să fie cele prevăzute în însăși legile fondului funciar, cum este criteriul reducerii proporționale prevăzut la art. 14 alin. 3 din Legea nr. 18/1991.
Se arată că tribunalul a refuzat să ia în discuție legalitatea folosirii unei părți din terenul de 51,36 ha în scop de compensare la Legea nr. 10/2001, invocând incidența dispozițiilor art. 292 alin. 1 Cod procedură civilă și calificând cererea ca o cerere nouă.
Terenul de 51,36 ha a făcut obiectul procedurilor prevăzute de legile fondului funciar în scopul reconstituirii dreptului de proprietate pentru cei îndreptățiți, astfel încât terenul nu putea să figureze în tabelul cu bunurile disponibile la compensare întocmit conform art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte, această problemă nici nu putea fi discutată la instanța de fond pentru că emiterea dispozițiilor respective s-a făcut în cursul judecării apelului. Oricum, susțin recurenții, chestiunea putea fi discutată în cererea în care tribunalul era sesizat în primă instanță, ca urmare a admiterii excepției de litispendență, iar împrejurarea că excepția dedusă din art. 292 alin. 1 Cod procedură civilă nu a fost pusă în prealabil în discuția părților este reclamată ca o încălcare a dreptului apelanților la apărare.
Tribunalul nu a respectat principiul egalității părților și pe cel al egalității armelor când a respins probele necesare stabilirii beneficiarilor suprafeței de 51,36 ha și dacă ei au deținut proprietăți de cel puțin 11 ha pentru a primi suplimentar câte 1 ha.
Instanțele nu au analizat dacă procedurile prin care comisiile au făcut atribuirea terenurilor agricole au fost corecte, cu respectarea legii, cererea reclamanților nefiind analizată pe acest aspect.
Recursul nu este întemeiat.
Cu privire la critica referitoare la atribuirea de teren pe raza altor unități administrativ teritoriale;
Potrivit art. 3 alin. 3 din Legea nr. 1/2000 "în cazul în care în localitate nu există suprafețe de teren agricol pentru a satisface integral cererile în condițiile alin. 2, reconstituirea dreptului de proprietate se va face, la propunerea comisiei locale, din suprafețele de teren agricol trecute în proprietatea comunei, orașului sau municipiului, conform art. 49 din Legea nr.18/1991, republicată, din terenul comunelor limitrofe pe raza cărora se află terenul solicitat, prin transfer de anexe cu validarea comisiei județene, precum și prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile."
Demersurile Comisiei locale pentru satisfacerea cererilor persoanelor îndreptățite în această modalitate sunt evidente, solicitările pe care intimata le-a adresat mai multor localități de pe raza Județului C fiind depuse la dosarul cauzei împreună cu răspunsurile categorice privind lipsa rezervelor de teren agricol pe raza acestor localități. În orice caz, pentru ca intimata comisia locală să poată dispune de astfel de terenuri, exista o formalitate procedurală impusă de textul legal citat, respectiv validarea acestor transferuri prin hotărârea comisiei județene de fond funciar, condiție care nu a fost îndeplinită în cauză.
Recurenții au cerut ca instanța să analizeze posibilitatea de restituire a terenului în perimetrul comunei, susținând în concluziile depuse în termenul de pronunțare că "autoritățile intimate rețin în proprietatea publică și privată suprafețe importante de teren" și afirmă, fără temei, că nu mai există nici o suprafață de teren disponibilă.
Înscrisurile depuse de recurenți relevă într-adevăr că unitatea administrativ teritorială Comuna deține în regim de proprietate privată o suprafață de 701 ha atribuită prin Ordinul nr. 43/1994 al Prefectului Județului C, dar cererea recurenților nu poate fi primită față de faptul că atribuirea acestui teren s-a făcut prin reconstituirea comunal, iar regimul unui teren cu această destinație este reglementat de art. 33 din Legea nr. 18/1991, republicată, precum și față de faptul că schimbarea regimului juridic al unui imobil aflat în proprietatea unității administrativ teritoriale se face, potrivit art. 35 alin. 5 din Legea nr. 215/2001, republicată, numai printr-o hotărâre a consiliului local. Atribuirea unui alt bun, proprietate a unității administrativ teritoriale, în locul celui preluat abuziv poate fi asimilată vânzării, întrucât ambele operațiuni presupun o ieșire a bunului din patrimoniul titularului, astfel că singura entitate îndrituită să analizeze dacă un bun proprietate a unității administrativ teritoriale trebuie să fie menținut sau nu în proprietatea acesteia, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unității administrativ teritoriale respective, este consiliul local. În lipsa unei hotărâri a Consiliului Local ori a unei acțiuni a reclamanților care să determine o asemenea modificare de regim juridic a, nu pot fi primite pretențiile recurenților de atribuire a terenului din perimetrul acestei suprafețe. Fără îndoială, o altă situație era dacă recurenții ar fi susținut existența vechiului amplasament al terenului solicitat în perimetrul acestui, pentru că în acest caz s-ar fi acordat prioritate aplicării principiului restituirii terenului pe același amplasament, principiu dedus din art. 2 din Legea nr. 1/2000, republicată.
Cu privire la greșita interpretare a textului art. 1 pct. 5 din HG1832/2005 de modificare a nr.HG 890/2005;
Legea nr. 1/2000 nu cuprinde reguli de soluționare a cererilor foștilor proprietari, de genul celei a reducerii proporționale a suprafețelor acordate prevăzute de Legea nr. 18/1991, astfel încât singurele criterii la care se poate raporta comisia de fond funciar, atunci când solicitarea nu privește același amplasament, sunt cele din art. 1 pct. 5 din HG nr. 1832/2005.
În aceste condiții, interpretarea textului la care s-a raportat comisia locală nu poate fi decât una literală, potrivit cu termenii folosiți. Ori, textul art. 1 pct. 5 folosește termenul de "soluționare" a cererilor în ordinea primirii lor, iar nu termenul de "analiză" a cererilor în ordinea primirii lor.
"Soluționarea" cererilor presupune mai mult decât "luarea în analiză a cererilor", așa cum susțin recurenții, legiuitorul înțelegând să stabilească un criteriu temporal pentru distribuirea terenului disponibil, singurul criteriu apreciat de legiuitor ca fiind unul obiectiv. De altfel, nici chiar recurenții nu au indicat un alt criteriu de distribuire care să poată fi dedus din Legea nr. 1/2000 și pe care comisia sau instanța să-l fi aplicat, aceștia limitându-se să invoce doar generic nerespectarea criteriilor de distribuire "prevăzute în însăși legile fondului funciar". Fără îndoială, criteriul reducerii proporționale prevăzut de Legea nr. 18/1991 nu își găsește locul în aplicarea Legii nr. 1/2000.
Chiar dacă soluția "primul venit-primul servit" pare, într-adevăr, nedreaptă, câtă vreme legiuitorul a înțeles să stabilească și o altă modalitate de despăgubire a foștilor proprietari, criteriul temporal în soluționarea cererilor are o rațiune obiectivă, astfel încât aplicarea lui în modalitatea în care au făcut-o comisiile intimate nu poate fi sancționată ca nelegală.
Refuzul instanței de a permite verificări efective cu privire la atribuirea celor 51,36 ha a fost justificat câtă vreme aceste verificări se puteau face numai în condiții de opozabilitate față de beneficiarii acestor atribuiri. Or, așa cum corect a reținut tribunalul, nici o cerere în nulitate a titlurilor terților nu a fost formulată în fața instanței.
Lipsa unui cadru procesual corect stabilit, care să permită verificarea legalității titlurilor terților, beneficiari ai legilor fondului funciar ori ai legii de restituire a imobilelor preluate abuziv, a împiedicat analiza legalității acestor atribuiri, tribunalul stabilind corect că acest viciu esențial al procesului determină concluzia neconcludenței probelor solicitate în legătură cu legalitatea atribuirii. De aceea, nu se poate stabili că a fost încălcat principiul egalității părților ori principiul egalității armelor.
Anularea Hotărârii nr. 642 din 25.10.2006 a Comisiei Județene, chiar dacă avea caracterul unei cereri primare adresată tribunalului, nu putea, singură, în lipsa cererii în nulitatea titlurilor emise în temeiul acesteia, să determine analiza legalității acestor titluri, iar instanței, care și-a întemeiat motivarea în principal pe această chestiune, nu i se poate reproșa încălcarea dreptului reclamanților la apărare.
Prin urmare, reținând că interpretarea dată de instanță textelor legale a fost corectă și că nici una dintre normele legale invocate în susținerea recursului nu a fost încălcată și constatând că probele solicitate în cererea de repunere pe rol a cauzei nu sunt concludente pentru dezlegarea problemelor de drept supuse dezbaterii în speța de față, Curtea va respinge cererea de repunere pe rol a cauzei și recursul, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere a cauzei pe rol.
Respinge recursul formulat de recurenții reclamanți, domiciliată în municipiul C,-, -. B,. 24, județul C și, domiciliat în municipiul B,-, sector 1 - declarat împotriva deciziei civile nr. 134/C/ din 17.martie.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în comuna,-, județul C și COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în municipiul C, B-dul. - nr. 51, județul C, având ca "obiect Legea nr. 18/1991", ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.iulie.2008.
Președinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond.
Jud.apel - -
Red.jud. -/1.09.2008
Președinte:Irina BondocJudecători:Irina Bondoc, Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
