Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 319/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 319
Sedința publică din 14 decembrie 2009
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.1116/7.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primar și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat pârâții intimați Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T prin consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, s-a acordat cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta pârâților intimați Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T prin Primar, având cuvântul, a solicitat respingerea apelului.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1116/7.04.2009, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primar și Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, prin care reclamanții au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în F nr. 7483, nr. top 8967 -8968 T, reprezentat de terenul aferent construcției dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9575/1.10.1996, încheiat cu A URBIS T, cu consecința întabulării dreptului lor de proprietate asupra terenului în discuție, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 112/1995 ( art. 21 ), art. 37 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 112/1995, art. 23 din Legea nr. 18/1991.
Tribunalul a reținut că reclamanții, prin contractul de vânzare-cumpărare menționat, au devenit proprietarii locuinței din T, str. P-ța B nr. 10, în temeiul Legii nr. 112/1995, dobândind un bun individual determinat.
În acest context, s-a apreciat că reclamanții nu pot dobândi, cu titlu gratuit, terenul aferent locuinței, căci dispozițiile art. 13 din Legea nr. 112/1995, art. 19 și art. 17 din Normele Metodologice, potrivit cu care dreptul de proprietate asupra terenului, aferent construcțiilor, se dobândește în aceleași condiții ca și dreptul de proprietate asupra locuinței, adică prin vânzare - cumpărare, adică contra unui preț, calculat după criterii legale prestabilite, proprietarul terenului neputând refuza încheierea contractului.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat apel, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, context în care se reclamă greșita interpretare a dispozițiilor legale, respectiv ignorarea interpretării gramaticale a textelor invocate care conduc la ideea că aceste terenuri trec în proprietatea deținătorilor construcției, fără plată, izvorul dreptului fiind legea.
Verificând apelul astfel declarat, prin prisma dispozițiilor art. 282 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică.
Astfel, din considerentele hotărârii, Tribunalul reține că instanța a aplicat legea în litera și sprijinul ei, uzând de o interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente în cauză, căci art. 37 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 112/1995, nu prevăd, nici în mod direct, nici indirect, dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent locuințelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 ope legis, cu titlu gratuit.
În mod coerent și armonios, instanța a demonstrat că interpretarea furnizată de reclamanți nu poate fi primită, ca efect al înlăturării din conținutul fostului art. 33 al Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 ( devenit prin republicarea art. 37) a mențiunii potrivit cu care " dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcție se dobândește în condițiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991", pe de o parte, iar, pe de altă parte, în raport cu dispozițiile art. 17 și 19 din Norme, respectiv art. 13 din Legea nr. 112/1995, din care rezultă condițiile în care se dobândește dreptul de proprietate asupra terenului în discuție, dispozițiile art. 13 stabilind modalitatea de calcul a valorii terenului aferent locuințelor înstrăinate, inclusiv în ipoteza stabilirii prețului de vânzare către chiriași. La acestea se adaugă Criteriile nr. 2665/1C/311 din 28.02.1992, cu completările ulterioare, elaborate de Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, atât pentru imobilele prevăzute de art. 17, cât și pentru cele prevăzute în art. 18 din Norme.
Așa fiind, în baza art. 294 - 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
Văzând că nu s - au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.1116/7.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, neîntemeiat.
Definitivă și cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 14 decembrie 2009.
Președinte JUDECĂTOR 2: Marinela Giurginca
PROF.-.DR.- - - -
Grefier
- -
RED.B /24.12.2009
DACT.B/9ex/5.01.2010
- INST.FOND- - Tribunalul Timiș
Se comunică:
|
Judecători:Univ Lidia Barac, Marinela Giurginca