Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 350/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 350
Ședința publică de la 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Văleana
JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 3: Mona Maria
Grefier -
S-a luat în examinare cererile de recurs declarate de și de Municipiul I prin Primar împotriva deciziei civile nr. 305 din 21.04.2008 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la prim termen, se solicită judecarea cauzei în lipsă, la dosar s-au depus prin serviciul de registratură de către recurentul-intimat, chitanța nr. -/15.09.2008 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru de 1.123,60 lei și timbru judiciar de 5 lei, și întâmpinare de către intimata Direcția de Servicii Publice Municipale I, cu duplicat ce a fost comunicat.
Instanța, din oficiu, pune în discuția părților aspectul privind cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pc.9 Cod procedură civil coroborat cu prevederile art. 304 pc.5 Cod procedură civilă ce vizează nulitatea hotărârii recurate, având în vedere contradictorialitatea dintre minută și dispozitivul hotărârii precum și nesemnarea încheierii de amânare a pronunțării de către toți judecătorii ce au participat la dezbateri.
Având în vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsă, instanța rămâne în pronunțare asupra aspectului menționat.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursurilor civile de față;
Prin sentința civilă nr. 13588 din 20.11.2007 pronunțată de Judecătoria Iașis -a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția de Servicii Publice Municipale
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu Municipiul I prin Primar și Direcția de Servicii Publice Municipale I și s-a constatat că reclamantul este titular al dreptului de concesiune asupra a două locuri de veci în cimitirul Eternitatea din I, unul în parcela 24/1, rândul de la deal de familia și, nr. 1023/1957, reg.. 1930-1967, concesionat cu chitanța nr. 3696/25.09.1957 de și și celălalt în parcela 24/1, rândul de la deal de -, concesionat cu chitanța nr. 246 din 24.04.1966 de, în baza calității sale de moștenitor după, unchiul reclamantului, decedat la 12.XI.1973.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 11 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest mod prima instanță a reținut că reclamantul este nepotul defunctului, decedat la data de 12.11.1973 în În timpul vieții, acesta a concesionat două locuri de veci în cimitirul Eternitatea, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar: cu chitanța 3696/25.11.1957, împreună cu soția sa, au concesionat un loc în parcela 26/1, rândul de la deal de familia si, nr. 1023/1957, reg. rez. 1930 - 1967, iar cu chitanța nr. 246/12.04.1966 a concesionat un loc în parcela 24/1 rândul de la deal de - (fila 5 dosar).
În privința cererii de anulare a certificatelor de moștenitor, care au fost emise după defunctul în anul 1989, sub nr. 336 și în anul 1994 sub nr. 2328, instanța s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 10069/2007, aceasta fiind irevocabilă.
Asupra cererii de constatare a calității sale de concesionar, instanța a reținut că aceasta a fost corect formulată în contradictoriu cu Municipiul I prin primar și I, aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă. Aceasta deoarece este o direcție organizată în cadrul Consiliului Local, care are în administrare cimitirele ieșene, fiind cel care ar putea contestă dreptul reclamantului de concesiune asupra locurilor de veci, invocând că acesta nu are calitate de concesionar.
A mai reținut instanța din înscrisurile depuse la dosar, că, in 1977, soția supraviețuitoare a lui a cedat în favoarea lui - și, locul de veci concesionat cu chitanța 246/ 1966, cu chitanța nr. 11576/25.03.1977 fiind cedat din nou acest loc de veci. Aceste cedări succesive ale dreptului de concesiune nu puteau afecta dreptul reclamantului cu privire la locurile de veci, cunoscându-se faptul că, potrivit Regulamentului cimitirelor, locurile de veci rămân în indiviziune celor care le primesc prin moștenire.
Reținând și faptul că reclamantul este nepotul de soră al defunctului, după cum relevă certificatele de moștenitor aflate la filele 7 și 8 din dosarul inițial, văzând și faptul că cele două locuri de veci au rămas în masa succesorală după defunctul, ținând seama și de dispozițiile speciale cu privire la indiviziunea perpetuă și forțată instituită prin Regulamentul cimitirelor cu privire la locurile de veci, instanța a admis acțiunea și a constatat că reclamantul este titularul dreptului de concesiune asupra a două locuri de veci în cimitirul Eternitatea din I, unul în parcela 24/1, rândul de la deal de familia și, concesionat cu chitanța 3696/25.09.1957 de și și celălalt in parcela 24/1, rândul de la deal de -, concesionat cu chitanța 246/12.04.1966 de, calitate pe care o are (de concesionar) în baza calității sale de moștenitor după, unchiul său, decedat la 12.11.1973.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 11 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Deși ulterior pronunțării, reclamantul a depus la dosar înscrisuri pentru a proba cheltuieli de judecată suplimentare, acestea nu au putut fi avute în vedere de instanța, neexistând la dosar la momentul pronunțării.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 305 din 21.04.2008, a admis apelul declarat de și Direcția Servicii Publice Municipale I, a schimbat în parte sentința judecătoriei în sensul admiterii excepției lipsei capacității procesuale pasive a Direcției de Servicii Publice Municipale A fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală. A fost respins apelul declarat de Municipiul I reprezentat prin primar.
Pronunțând această soluție, tribunalul a reținut că prima instanță, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11 lei, deși la dosarul cauzei au fost depuse: chitanța nr. 153/ 29.06.2006 în valoare de 100 lei, chitanța nr. 95/ 29.11.2005 în valoare de 1000 și chitanța nr. 158/ 19.07.2006 în valoare de 100 lei și copie de pe contractul de asistență juridică încheiat la data de 28.11.2005.
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă suma la plata căreia trebuiau să fie obligați pârâții este de 311 lei, aceste cheltuieli fiind făcute de reclamant cu ocazia acestui proces care a parcurs mai multe cicluri procedurale.
Apelul pârâtei Direcția de Servicii Publice Municipale I, este întemeiat, deoarece, prin decizia nr. 341/4.07.2007 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, a fost admis recursul declarat de împotriva deciziei civile nr. 139 din 21.02.2007 pronunțată de Tribunalul Iași și sentinței civile nr. 12610 din 24.11.2006 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care le-a casat, cauza fiind trimisă spre rejudecare.
În considerentele acestei decizii se reține că " I face parte din structura funcțională cu activitatea permanentă conf. art. 77 din legea nr. 215/ 2001 denumită "primărie", ce nu poate fi parte în judecată conform art. 41 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile Regulamentului de funcționare a cimitirelor organizate în sistem public, are obligația, conf. art. 11 al. 2 de a pune în aplicare transmiterea concesiunii conform voinței titularilor exprimată prin înscrisuri fie sub semnătură privată, fie acte oficiale.
Deci nu are competența de a cenzura nici actul sub semnătură privată și nici actul autentic depus la administrație.
În consecință, față de cele expuse mai sus, tribunalul va reține că nu are calitate procesuală pasivă în cauză și va dispune în consecință.
În ceea ce privește aspectele invocate de apelantă referitoare la fondul cauzei, acestea nu au putut fi examinate în condițiile admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.
Apelul Municipiului I, reprezentat prin Primar este neîntemeiat întrucât prin aceeași decizie menționată mai sus, Curtea de Apel a mai reținut în considerente că locurile de înhumare fac parte din categoria bunurilor proprietate publică al căror administrator este Consiliul Local I, acesta având în atribuție privind concesionarea conf. art. 36 din Legea nr. 215/ 2001.
În clarificarea cadrului juridic Curtea de Apel mai precizează "părți în proces pot fi alăturat titularului dreptului de proprietate, Municipiul I, chemat în judecată, care deși nu contestat dreptul reclamantului, a dispus în favoarea altor persoane.".
În consecință având în vedere considerentele deciziei civile a Curții de APEL IAȘI, dar și în conformitate cu dispozițiile art. 21 al. 2 din Legea nr. 215/ 2001, Municipiul I reprezentat prin Primar are calitate procesuală pasivă în cauză.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul, cât și Municipiul I prin primar.
Reclamantul critică decizia instanței de apel sub aspectul neobligării pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate, deși apelul care viza tocmai neacordarea acestor cheltuieli i-a fost admis.
Reclamantul-recurent mai solicită obligarea pârâților la plata următoarelor sume: 3.000 lei (Ron) - despăgubiri pentru timpul consumat cu procesul; 76,75 lei (Ron) taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, 5.000 lei (Ron) - daune morale; 2.800 lei (Ron) - lipsa de folosință a locurilor de veci începând cu data de 10.03.2008 la zi; 600 lei (Ron) - onorariu de avocat și 100 lei (Ron) - dobândă penalizatoare.
Municipiul I prin primar consideră că instanțele au stabilit greșit calitatea procesuală pasivă a celor doi plârâți, deoarece, potrivit art. 12 alin. 5 din Legea nr-, titularul dreptului de administrare răspunde, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații.
Susține recurentul că Direcția Servicii Publice Municipale nu a contestat pe parcursul procesului calitatea sa de pârât, iar admiterea acțiunii în contradictoriu cu Municipiul I nu este utilă reclamantului, atât timp cât aceasta nu este opozabilă tocmai administratorului cimitirelor.
Direcția Serviciilor Publice Municipale Iaf ormulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive motivat de faptul că administratorul cimitirelor nu are competența legală de a contesta sau stabili calitatea de succesor a reclamantului.
La termenul de judecată din 19.09.2008, Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în dezbaterea contradictorie a părților neconcordanța dintre minută și dispozitivul deciziei recurate, precum și nesemnarea încheierii de amânare a pronunțării de către toți judecătorii care au participat la dezbateri.
În acest sens, Curtea reține că prin minuta întocmită, în urma deliberării, de către instanța de apel s-a admis apelul declarat de și s-a dispus obligarea pârâtului Municipiul I de a-i plăti suma de 311 lei (Ron), cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin dispozitivul deciziei recurate se admite apelul declarat de, însă lipsește dispoziția de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantul căruia i s-a admis apelul.
Această omisiune nu poate fi considerată o simplă greșeală de dactilografiere, deoarece există neconcordanță și între minută și considerentele deciziei recurate.
Astfel, în minută s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 311 lei, iar în considerente, instanța de apel reține că reclamantul ar fi îndreptățit la 311 lei, astfel 100 lei, conform chitanței nr. 153/29.06.2006; 100 lei, conform chitanței nr. 158/19.07.2006 și 1.000 lei, conform chitanței nr. 95/29.11.2005.
Însă, din adunarea sumelor indicate de instanța de apel ar rezulta o cu totul altă sumă, respectiv 1.200 lei.
Curtea mai reține că instanța de apel a rămas în pronunțare la data de 14.04.2008, însă, din lipsă de timpul pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 21.04.2008.
Cu această ocazie a fost întocmită încheierea de dezbateri care a fost semnată numai de către președinte nu și de către cel de-al doilea judecător care compunea completul de judecată în apel.
Raportat la acest aspect, Curtea apreciază că nesemnarea încheierii de dezbateri de către toți membrii completului echivalează cu lipsa acestei încheieri. Curtea reține că lipsa încheierii, în care trebuie consemnate dezbaterile, duce la nulitatea hotărârii, deoarece determină imposibilitatea exercitării controlului judiciar, instanța de recurs neputând verifica toate împrejurările privitoare la modul în care au decurs dezbaterile, ceea ce face operant în cauză motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
În consecință, în baza art. 312 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, se vor admite recursurile declarate de reclamantul și de pârâtul Municipiul I prin primar și se va casa decizia recurată.
În baza art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, se va trimite cauza spre rejudecare la tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de și de Municipiul I prin Primar împotriva deciziei civile nr. 305 din 21.04.2008 a Tribunalului Iași, decizie pe care o casează.
Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
17.10.2008
2 ex.-
Președinte:Cristina VăleanaJudecători:Cristina Văleana, Georgeta Protea, Mona Maria