Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 41/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.41/
Ședința publică din 11 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ștefan Badea președinte secție civilă
JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamantele, domiciliată în Râmnicu V, strada -, nr.1,.1,.A,.7, județul V și, domiciliată în Râmnicu V,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.271/A din 01 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și a chitanței nr.28798 din 04.02.2008, emisă de Primăria Municipiului Pitești, din care rezultă că a fost achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 04 februarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării a fost pronunțată următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că la data de 20 ianuarie 2006, reclamantele - și au chemat în judecată pe pârâții și - precum și Municipiul Râmnicu V - reprezentat prin Primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că sunt proprietarele terenului în suprafață de 696,83 situată în municipiul Râmnicu V,-, imobil ce se învecinează cu pârâții.
Prin acțiune, reclamantele au arătat în esență că au cumpărat în anul 1058 împreună cu autorul lor, un teren de construcții situat în Rm.V, fosta str.-, actuala str.-, iar în actul de vânzare-cumpărare s-a trecut suprafața aproximativă a terenului de 500.
Au mai arătat că terenul l-au împrejmuit, l-au stăpânit continuu, public, pașnic și sub nume de proprietar peste 45 de ani, pe acesta și-au ridicat casa unde locuiesc din anul 1960 și că nu au înregistrat litigii cu vecinii - persoane fizice chemați în judecată, celelalte vecinătăți fiind cu domeniul public al municipiului Rm.
Cum proprietatea lor este aliniată cu celelalte proprietăți vecine, gardurile despărțitoare și-au păstrat aliniamentele de zeci de ani, solicită să se constate, în baza art.111 Cod pr.civilă, că sunt proprietare pe suprafața de 696,83, pentru ca apoi să înscrie terenul în cartea funciară.
Prin cererea de la filele 36-38 dosar, reclamantele au solicitat chemarea în judecată și a celorlalți moștenitori ai autorului -, respectiv: și -, pentru ca în contradictoriu și cu aceștia să fie admisă acțiunea în constatare.
Prin această cerere s-au făcut precizări suplimentare de către reclamantă în sensul că printr-un act sub semnătură privată încheiat anterior perfectării contractului în formă autentică, s-a prevăzut lățimea terenului ce l-au cumpărat ca fiind de 14, iar prin autorizația de construcție din 1960 a fost precizată suprafața de 590,7, mai mare decât cea din actul autentic.
S-a mai arătat că, după realizarea lucrării de aducțiune a apei potabile pe str.-, în anul 1960 toate proprietățile au fost aliniate la stradă pe lângă conducta de apă, cu acordul proprietarului de la care fusese cumpărate toate proprietățile din zonă.
Se fac referiri la proprietăți limitrofe care au suferit anumite modificări urmare operațiunii descrise mai sus.
Prin sentința civilă nr.1181/27.02.2007 pronunțată de Judecătoria Rm.V s-a admis în parte cererea reclamantelor cu precizările de la filele 36 și 110 dosar, s-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâți și a constatat că reclamantele sunt proprietarele unui teren în suprafață de 590,7 situat în Rm.V,-, identificat conform schiței anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de către expert ing..
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că terenul cumpărat de reclamanta împreună cu autorul la 8 noiembrie 1958, trecut în acte ca având 500, are de fapt suprafața de 590,7, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză, în această situație fiind posedat de reclamante după alinierea proprietăților din anul 1978.
S-a mai reținut că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, întrucât pentru diferența dintre suprafața prevăzută în act și cea efectiv cumpărată, reclamantele nu au la îndemână o acțiune în realizare.
S-a respins cererea reclamantelor referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată întrucât nu se reține vreo culpă procesuală în sarcina pârâților, aceeași soluție fiind menținută și prin sentința civilă nr.2171/17.04.2007 pronunțată în completarea sentinței civile nr.1181/27.02.2007.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel reclamantele și, susținând în esență că în mod greșit a fost admisă acestora doar în parte, întrucât posedă în realitate suprafața de 693,83 încă din anul 1968, astfel încât trebuia să se admită acțiunea în constatare pentru întreaga suprafață. Au mai invocat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune precum și faptul că proprietatea autorului - era situată dincolo de, nefiind direct vecină cu proprietatea lor.
Cum posesia acestora a început anterior adoptării Legilor nr.58 și 59/1974, prescripția achizitivă nu a fost întreruptă, iar cererea lor era admisibilă în totalitate, invocând în acest sens decizia nr.4 din 16 ianuarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții reunite, în interesul legii.
Au mai criticat modul defectuos în care instanța de fond a rezolvat problema cheltuielilor de judecată, considerând că trebuiau să le fie acordate și nu respinse.
De asemenea, au declarat apel pârâții -, și, criticând hotărârea pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că nu au calitate procesuală pasivă întrucât terenul reclamantelor s-a învecinat cu pârâul și nu cu terenul acestora.
Pe fondul cererii consideră că expertul nu a prezentat situația reală privind terenul regularizat ce a constituit cursul și limitele terenului cumpărat de reclamante în anul 1958. Se mai arată că o parte din terenul de 590 pentru care a fost admisă acțiunea în constatare, face parte din terenul expropriat de la autorul acestora, aflat în proprietatea municipiului Rm.V și de aceea nu trebuia admisă acțiunea în constatare în condițiile în care acești apelanți au solicitat restituirea terenului în natură.
Municipiul Rm.V a aderat la cele două apeluri al reclamantelor și al pârâților și au solicitat modificarea în totalitate a sentinței pronunțată de prima instanță și respingerea acțiunii în constatare ca inadmisibilă.
Au precizat că reclamantele au fost expropriate cu suprafața de 154 prin Decretul nr.724/28.08.1968, iar instanța a admis acțiunea în constatare prin includerea și a acestei suprafețe pentru care reclamantele nu mai aveau drept de proprietate.
Consideră că instanța a dat ceea ce nu s-a cerut, iar suprafața de 154 preluată de stat prin expropriere nu putea face obiectul acțiunii de față promovată de reclamante, Legile nr.33/1994 și nr.10/2001 prevăzând alte posibilități de reparare a eventualelor prejudicii încercate de reclamante.
Prin decizia civilă nr.271/A din 1 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr.2171 din 17 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Rm.V, în dosarul nr-. S-a admis apelul declarat de pârâții -, și, precum și cererea de aderare la apelul acestora formulată de Municipiul Rm.V împotriva aceleiași sentințe. S-a schimbat în totalitate sentința susmenționată și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în constatare formulată de reclamantele și. Au fost obligate reclamantele, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată de către -, și.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut următoarele:
Se constată astfel că reclamantele solicită în cadrul unei acțiuni în constatare a existenței dreptului, să se constate că sunt proprietarele unei suprafețe de teren mai mari decât cea trecută în actul autentic din 1958.
Așa cum s-a relatat mai sus, din probele administrate în cauză, inclusiv din cererile reclamantelor, între 1958 și situația din prezent, au intervenit modificări ale terenurilor din zona aflată în litigiu, regularizări de terenuri, alinieri la stradă și exproprieri pentru edificarea unor obiective de utilitate publică, în speță, grădinița pentru copii din zona.
Între terenul cumpărat de către reclamante și autorul acestora în 1958 și terenul deținut de autorul -, exista o altă suprafață de teren afectată de, care în mod normal ar fi făcut parte din domeniul public al mun. Rm.
Această suprafață de teren a dispărut între timp, în sensul că nu a mai fost afectată de, ci prin regularizare, a fost transformată în teren pentru construcții, fiind încorporată, parțial, în terenul aferent grădiniței de copii și parțial în proprietățile vecine, inclusiv al reclamantelor.
Așa cum s-a menționat mai sus, în aceeași zonă s-au făcut și exproprieri, iar terenul pe care îl posedă reclamantele în prezent provine parțial din terenul ce a aparținut mun. Rm.V, din fosta Va N. și chiar din suprafața de 154 mp. expropriată chiar de la acestea pentru construirea grădiniței.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că inclusiv terenul reclamantelor, așa cum este împrejmuit de mai mulți ani, face obiectul unor litigii cu vecinii, iar parțial intra sub incidența Legilor nr.33/1994 și nr.10/2001, de care puteau să uzeze.
Reclamantele aveau astfel la îndemână o acțiune în realizarea dreptului și, în conformitate cu dispozițiile art.111, teza a II-a Cod procedură civilă, acțiunea în constatare era inadmisibilă, având un caracter subsidiar față de acțiunea în realizarea dreptului.
În consecință, se impunea respingerea acțiunii reclamantelor ca inadmisibilă, în mod nelegal și netemeinic prima instanță admițând chiar și în parte acțiunea.
Impunându-se respingerea acțiunii, apelul reclamantelor prin care solicitau să se admită acțiunea în constatare pentru o suprafață și mai mare decât cea pentru care a admis prima instanță cererea acestora, este nefondat, urmând să fie respins.
În ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, apelul acestora este,de asemenea, nefundat, în condițiile în care nu au invocat astfel de motive în fața instanței de fond, ci direct în fața instanței de apel, iar acțiunea în constatare întemeiată pe disp. art.111 Cod proc.civ. este inadmisibilă în cauza de față în care, cele două reclamante se află de fapt în litigii cu vecinii.
Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune poate fi invocată de către reclamante în cadrul acțiunii în realizare pe care o au atât împotriva Municipiului Rm.V, cât și împotriva moștenitorilor autorului -, în măsura în care consideră că prin actele și faptele acestora, pârâții le încalcă dreptul de proprietate.
Situația litigioasă a terenului pentru care au solicitat reclamantele să se constate existența dreptului de proprietate rezultă atât din faptul că s-au judecat anterior într-o acțiune în revendicare cu pârâtul -, însă acesta a renunțat la judecată, cât și din faptul că prin Dispoziția nr.2749/22.03.2007, emisă de Primarul Mun. Rm.V în favoarea moștenitorilor autorului -, este afectată chiar suprafața de teren aflată în posesia reclamantelor.
Toate aceste elemente conduc la concluzia că reclamantele au la îndemână acțiunea în realizarea dreptului, fie în cadrul acțiunii în revendicare, fie în cadrul acțiunilor specifice Legilor nr.33/1994, respectiv nr.10/2001, acțiunea în constatare urmând să fie respinsă ca inadmisibilă.
Față de soluția preconizată mai sus, apare ca nefondat apelul reclamantelor și privind problema cheltuielilor de judecată pe care le solicitau.
Pentru aceleași considerente arătate mai sus, se apreciază că este întemeiat apelul pârâților -.
Aceștia au calitate procesuală pasivă în cauză, în condițiile în care prin dispoziția primarului li se acordă parțial teren în natură, care afectează chiar terenul reclamantelor și se află în vecinătatea acestuia.
Se constată însă că terenul posedat de reclamante în prezent poate proveni inclusiv din proprietatea expropriată de la autorul acestora, ceea ce determină caracterul litigios al terenurilor învecinate și posibilitatea reclamantelor să recurgă la o acțiune în realizarea dreptului, inclusiv față de aceștia, respectiv acțiunea în revendicare sau acțiunea în grănițuire a proprietăților vecine.
Față de aceste considerente, instanța de apel a pronunțat soluția expusă mai sus.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs recurentele-reclamantele și, criticând-o pentru motivele prevăzute de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul că Tribunalul Vâlceaa făcut o aplicare și interpretare greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.111 Cod pr.civilă.
În acest sens precizează că, din conținutul acestui articol rezultă că cel care are un interes poate solicita instanței să constate existența dreptului sau inexistența dreptului altuia, iar caracterul litigios al dreptului nu poate determina calificarea unei astfel de cereri ca fiind inadmisibilă. Dispozițiile art.111 Cod pr.civilă se regăsesc în cuprinsul procedurii contencioase și nu în partea care se referă la procedura grațioasă.
Recurentele sunt nevoite să promoveze acțiunea de față întrucât nu au la îndemână nici una din acțiunile în realizarea dreptului, atâta timp cât sunt în posesia terenului care este îngrădit și care este în stăpânirea acestora de zeci de ani.
Nu pot promova acțiunea în revendicare nici acțiunea în grănițuire pentru că ultima ar fi inadmisibilă, existând un gard despărțitor între recurente și partea de teren stăpânită de pârâții, edificat cu mulți ani în urmă, cu semne evidente de hotar.
În lipsa posibilității promovării unei acțiuni în realizarea dreptului au promovat acțiunea în constatarea dreptului recurentelor, iar împrejurarea că unii dintre pârâți le contestă dreptul, justifică în plus promovarea acțiunii de față.
Apreciază că tribunalul a făcut o aplicare și interpretare greșită a prevederilor art.111 Cod pr.civilă prin admiterea apelului pârâților și a cererii de aderare la apel și de aceea apelul reclamantelor a rămas neanalizat ca o consecință a respingerii acțiunii recurentelor pe cale de excepție.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei la același tribunal pentru soluționarea pe fond a apelului recurentelor, ca o consecință a constatării împrejurării dreptului formulării cererii reclamantelor ca admisibilă, cu cheltuieli de judecată în apel și recurs.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Se verifică critica formulată de recurentele-reclamante - și, întemeiată în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, constând în aceea că tribunalul a făcut o aplicare greșită a prevederilor art.111 Cod procedură civilă și în consecință în mod eronat a respins acțiunea reclamantelor ca inadmisibilă.
Este adevărat că din dispozițiile art.111 Cod procedură civilă rezultă că acțiunea în constatare are un caracter subsidiar, adică această cale nu este deschisă atâta timp cât partea poate cere realizarea dreptului.
În aprecierea caracterului subsidiar trebuie să se aibă în vedere că art.111 se referă la toate mijloacele de realizare a dreptului, astfel încât în cadrul acestui motiv de recurs se va analiza dacă recurentele-reclamante nu au la îndemână un alt mijloc decât acțiunea în constatare, fără a se trece peste dispoziția legală care consacră caracterul subsidiar, fiind necesar să se examineze cu deosebită atenție cererile părților pentru a se aprecia dacă există sau nu calea realizării dreptului.
Cu alte cuvinte, deși acțiunea în constatare prezintă aceste particularități, nu trebuie neglijat faptul că art.111 prevede în mod expres cerința unei condiții care este comună tuturor acțiunilor și anume interesul.
Instanța de apel, analizând apelul reclamantelor, a apreciat că acțiunea în constatare promovată de către acestea este inadmisibilă și a considerat că invocarea constatării dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune nu poate fi primită, atâta timp cât o asemenea cerere a fost făcută direct în fața instanței de apel.
Cât privește acțiunea în constatare întemeiată pe dispozițiile art.111 Cod procedură civilă, instanța de apel a reținut că reclamantele au la îndemână acțiunea în realizarea dreptului, fie în cadrul acțiunii în revendicare, fie în cadrul acțiunilor specifice Legilor nr.33/1994, respectiv nr.10/2001.
Trecând la analizarea apelului pârâților, instanța de apel mai reține pe lângă posibilitatea reclamantelor de a recurge la acțiunile în realizarea dreptului arătate mai sus, pe cea în grănițuire a proprietăților vecine, considerente pentru care acțiunea în constatare a reclamantelor a fost privită ca inadmisibilă.
Analizând pe rând posibilitățile reclamantelor pentru realizarea dreptului pretins în acțiunea de față, Curtea constată că acestea nu au acces la nici una din acțiunile în realizare pe care instanța de apel le-a reținut în motivarea deciziei sale.
Astfel, acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar.
Altfel spus, acțiunea în revendicare este acțiunea prin care o persoană cere în justiție să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedată.
Numai că reclamantele au precizat prin acțiunea de față că sunt în posesia terenului care este îngrădit și aflat în stăpânirea acestora de zeci de ani.
Cum acțiunea în revendicare poate fi introdusă numai de titularul dreptului real de proprietate și numai împotriva persoanei care posedă bunul revendicat, rezultă că reclamantele nu au acces la această acțiune în realizarea dreptului lor, atâta timp cât nu pretind că nici unul din pârâți nu posedă din terenul situat în municipiul Râmnicu V,-.
Dimpotrivă, pârâții -, și, în cauza ce a constituit obiectul dosarului nr.9453/1991 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.474/15.01.1992, au promovat acțiune în revendicare în contradictoriu cu pârâtul (autorul reclaN. ) la care, în faza de recurs (decizia civilă nr.991/18.06.1992 a Tribunalului Vâlcea ) au renunțat la judecată (50-51 fond). În motivarea acelei acțiuni s-a pretins acapararea suprafeței de 400 de către din terenul în litigiu.
Prin urmare, cum reclamantele nu urmăresc predarea posesiunii unei suprafețe din terenul revendicat pentru a face posibilă introducerea acțiunii împotriva celui ce deține bunul, acțiunea în revendicare nu poate fi introdusă de reclamante împotriva pârâților, aceștia nefiind persoane în a căror posesie nelegitimă să se afle bunul revendicat.
Reclamantele nu au acces nici la acțiunea în grănițuire a terenului în litigiu.
Potrivit art.584 cod civil "Orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe J".
În sensul textului citat, grănițuirea constituie o operațiune de determinare prin semne exterioare și vizibile, a limitelor dintre două proprietăți limitrofe, pentru a se ști limitele fondului asupra căruia poartă dreptul de folosință al proprietarilor celor două fonduri.
Scopul grănițuirii fiind de a se stabili hotarul între proprietățile aparținând la persoane deosebite, este cert că, pentru ca o acțiune în grănițuire să fie admisibilă trebuie ca proprietățile să fie limitrofe și să existe îndoială asupra hotarului.
Față de cele expuse mai sus, rezultă că reclamantele nu au acces la acțiunea în grănițuire față de pârâții -, și -, întrucât terenul proprietatea reclamantelor nu se învecinează și nu s-a învecinat niciodată cu terenul proprietatea pârâților, stare de fapt susținută de cei din urmă prin motivele de apel (163-apel).
De altfel, pârâții, urmare acestei apărări, au ridicat excepția lipsei calității lor procesuale pasive, pe considerentul că vecinătatea dintre părți nu este directă.
Pârâții, prin apărător, au susținut aceeași stare de fapt și cu ocazia acordării cuvântului pe fond asupra apelului, adăugând că dacă reclamantele doresc să-și confecționeze un act de proprietate, cererea trebuia făcută în contradictoriu doar cu statul (221-paragraful 7 - apel).
Cât privește celălalt pârât Municipiul Râmnicu V - prin Primar, Curtea constată că prin cererea de aderare la apelul formulat de reclamantele - și, acest pârât arată că în timpul procesului a declarat că nu se opune ca instanța să constate că reclamantele sunt proprietare pe terenul cuprins între actuala stradă - și limita vestică a terenului cumpărat în anul 1958 (187 - apel).
Faptul că din analiza ulterioară a raportului de expertiză efectuat în cauză de către expertul ing., a constatat că instanța prin admiterea în parte a acțiunii în constatare că reclamantele sunt proprietare, inclusiv pe suprafața de 154 expropriată prin Decretul nr.724/1968, este o chestiune pe care instanța de apel o putea analiza doar pe fondul cauzei, astfel încât schimbarea în totalitate a sentinței civile nr.2171/17.04.2007 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în constatare formulată de reclamante, este o soluție bazată pe o aplicare și interpretare greșită a prevederilor art.111 Cod procedură civilă.
Reclamantele nu au la îndemână acțiunea în realizarea dreptului în cadrul acțiunilor specifice Legilor nr.33/1994, respectiv nr.10/2001, pentru următoarele considerente:
Pentru suprafața expropriată de care amintește instanța de apel în motivarea hotărârii civile recurate (224), reclamantele nu pot utiliza o acțiune specifică Legii nr.33/1994, întrucât situația exproprierii pentru cauză de utilitate publică de care amintesc pârâții în apărările lor, este reglementată de dispozițiile art.35 din această lege.
Or, prin Decizia nr.LIII (53) din 04.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, s-a statuat că dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, se interpretează în sensul că: "Aceste dispoziții nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 06.03.1945-22.12.1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001".
Cum intimatul-pârât Municipiul Râmnicu V susține că reclamantele au fost expropriate cu suprafața de 154 (120 - fond), prin Decretul nr.724/1968 (187 - apel), expropriere ce se situează în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, rezultă că acestea nu au la îndemână o acțiune specifică Legii nr.33/1994, așa cum în mod eronat a apreciat tribunalul.
Reclamantele nu au la îndemână nici acțiunea în realizarea dreptului specifică Legii nr.10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989.
Pentru realizarea procedurii necontencioase de restituire a imobilului, reclamantele ar fi trebuit să se adreseze potrivit art.21 (1) din lege, uneia din categoriile de persoane juridice deținătoare a imobilului teren, expres prevăzute în acest sens.
Cum însă reclamantele susțin că terenul în litigiu se află în posesia acestora de peste 46 ani (38 - fond), rezultă că acestea nu au acces la acțiunea în realizarea dreptului specifică acestei legi, atâta timp cât nu există o asemenea entitate deținătoare a imobilului.
Cum din considerentele expuse anterior, rezultă că nu există calea realizării dreptului pentru reclamante, acțiunea în constatare de față este admisibilă, urmând ca în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă să fie admis recursul declarat de reclamantele - și împotriva deciziei civile pronunțate de tribunal, casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea pentru a se pronunța asupra fondului acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentele-reclamante - și, împotriva deciziei civile nr.271/A/01 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-, intimați-pârâți fiind, -, MUNICIPIUL RÂMNICU V - PRIN PRIMAR, și .
Casează decizia civilă și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea - Secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/07.03.2008.
Jud.apel:.
.
Jud.fond:.
Președinte:Ștefan BadeaJudecători:Ștefan Badea, Ion Rebeca
