Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 416/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 416/2009
Ședința publică de la 23 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară vicepreședinte
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta împotriva deciziei civile nr.123/A din 6 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- având ca obiect acțiune în constatare, în contradictoriu cu reclamanții intimați CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DE, PRIMĂRIA COMUNEI DE, PRIMARUL COMUNEI DE și pârâtul intimat INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru pârâta recurentă, lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și scutit de taxă, cauza fiind amânată de la termenul anterior la pentru comunicarea întâmpinării.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat pentru pârâta recurentă solicită admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțate de instanța de apel în sensul respingerii apelului reclamanților și menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr.878/2008 pronunțată de Judecătoria Hațeg.
În continuare susține motivele de recurs invocate în scris arătând, în esență, că în mod greșit instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu face parte din domeniul public al Comunei de astfel încât decizia dată de Inspectoatul Școlar al jud.H este lovită de nulitate absolută. S-a mai reținut de către instanța de apel că pârâta nu are vocația succesorală deși aceasta este unica moștenitoare a def. care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin certificat de moștenitor în urma decesului proprietarei.
Mai arată că prin sentința civilă nr.838/2005 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, s-a anulat prima decizie și a fost obligat Inspectoratul Școlar al jud.H să emită o altă decizie de restituire în natură a imobilului către recurenta, dar în decizia atacată instanța de apel a reținut că reclamanții nu au fost părți în acel proces și nu au putut uza de căile de atac deși recurenta s-a înțeles cu Consiliul local al comunei și a optat pentru despăgubiri, iar reclamanții au fost de acord. Solicită cheltuieli de judecată.
Notă: după dezbaterea cauzei se prezintă în instanță av. pentru reclamanții intimați, care depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța de onorariu, și solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar prin registratură.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.878/2008 pronunțată de Judecătoria Hațeg s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DE, PRIMĂRIA COMUNEI DE și PRIMARUL COMUNEI DE, jud. H împotriva pârâților INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI H și.
S-a dispus obligarea reclamanților la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, referindu-se la probele administrate, prima instanță a reținut și motivat că:
Prin sentința civilă nr. 838/2005 pronunțat de Tribunalului Hunedoara s-a admis contestația formulată de și a fost obligat Inspectoratul Școlar H să emită o decizie de restituire a dreptului de proprietate asupra imobilului construcții, situat pe terenul înscris în CF 1224 de, nr. top 37/2, 38/2/1, 39/1, 40, proprietatea Statului Român.
În baza sentinței, Inspectoratul Școlar al județului Hae mis Decizia nr. 246/13.11.2006 de restituire în natură a imobilului teren și construcții, înscris în CF 1224 de, teren în suprafață de 2624 mp, din care suprafața construită 617 mp, către.
Examinând Cf 1224 de, se reține că imobilul a fost proprietatea numitei, decedată la 15.03.1981, având ca unic moștenitor pe sora sa.
În urma decesului numitei s-a dezbătut moștenirea la notariatul de Stat Local P eliberându-e certificatul de moștenitor nr. 355/24.09.1981 pentru imobilele înscrise în CF 1224 de. Conform acestui certificat s-a stabilit că este unica moștenitoare a defunctei.
Din copiile actelor depuse la dosar se reține că după defuncta s-a dezbătut moștenirea în baza certificatului de moștenitor nr. 276 din 25 august 1986 de Notariatul de Stat P, constatându-se că moștenitori ai acesteia sunt: pârâta, în calitate de nepoată de fiu predecedat, cu cota de 1/8 parte și numiții, și, tot în calitate de nepoți de fiu predecedat, cu cota de câte 1/8 părți, și și 4/8 părți.
În baza cestui certificat de moștenitor, a demarat acțiunea în despăgubiri pentru imobilul înscris în CF 1224 de, ceilalți moștenitori nefăcând nici un demers în acest sens. Astfel, prin Sentința civilă nr. 838/2005 a fot anulată decizia nr. 41/2004 a Inspectoratului Școlar H de respingere a cererii de revendicare și a fost obligat Inspectoratul să emită o decizie de restituire în natură a imobilului către.
În baza acestei sentințe Inspectoratul Școlar Hae mis o nouă Decizie, cu nr. 246/13.11.2006 și a dispus restituirea,în natură, a imobilului.
Examinând această decizie se reține că a renunțat la restituirea, în natură, a imobilului și s-a convenit ca Primăria de și Inspectoratul Școlar H să-i acorde despăgubiri.
Conform art. 4 din decizie s-a dispus ca Primăria de să facă demersuri pentru promovarea unei hotărâri de guvern, în vederea alocării sumei de 105.779 lei RON, pentru achiziționarea imobilului menționat. Astfel că, la data de 17.06.2008 a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea privind repartizarea unor sume, din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, provenite din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și T pe anul 2008, pentru finanțarea achiziționării de la proprietari a unor imobile ce au fost retrocedate, în scopul desfășurării activității instructiv - educative a unităților de învățământ preuniversitar de stat, în care, la poziția 23 din Anexă, figurează și numita.
Față de acest aspect s-a apreciat că Primăria de s-a conformat dispozițiilor deciziei nr. 246 și, în mod tacit, a recunoscut că este persoana îndreptățită la despăgubiri, motiv ce duce la concluzia că prezenta acțiune este introdusă cu rea-credință.
Examinând CF 1224 de s-a reținut că nu s-au mai făcut înscrieri din anul 1929 și susținerea reclamanților că nu este înscrisă corect realitatea juridică a imobilului nu poate duce la promovarea unei astfel de acțiuni, întrucât certificatul de moștenitor nr. 355/1981 nu a fost întabulat.
S-a mai arătat că susținerile martorilor audiați în cauză nu se poate reține decât împrejurarea că inițial pe imobil a fost proprietară numita, iar ulterior imobilul a avut destinația de școală, celelalte susțineri, cum că ar fi vândut imobilul sătenilor din de, nu pot fi reținute nefiind coroborate cu acte, din declarația din 20.06.1930 rezultând doar aspectul că, urbarial din de a cumpărat casa și intravilanul din CF 22 de la și soția pentru a fi destinate școlii primare.
Față de aceste împrejurări s-a reținut că Școala Primară avea doar un drept de folosință asupra imobilului susmenționat, iar proprietar tabular era.
Prin decizia civilă 123/A/2009 Tribunalul Hunedoaraa admis ca fondat apelul civil introdus de reclamanții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DE și PRIMARUL COMUNEI DE împotriva sentinței civile nr.878/2008, pronunțată de Judecătoria Hațeg, județul H și în consecință a schimbă parțial sentința atacată, după cum urmează:
A admis acțiunea civilă introdusă de reclamanții CONSILIUL LOCAL al COM. DE și PRIMARUL COMUNEI DE împotriva pârâților INSPECTROATUL ȘCOLAR al jud.H și și ca urmare:
A constatat nulitatea absolută a deciziei nr.246/13.11.2006 emisă de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR al jud.H prin care s-a dispus restituirea în natură către pârâta a imobilului - teren și construcții, situat în localitatea de, înscris în CF nr.1224 de, nr.top.37/2, 38/2/1, 39/1 și 40 teren, în suprafață de 2624 mp, din care suprafața construită de 617 mp.
A obligat pârâții să recunoască dreptul de proprietate al comunei de asupra imobilului menționat ca aparținând domeniului public de interes local. Obligă pe pârâți să plătească reclamanților CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DE și PRIMARUL COMUNEI DE suma de 504,15 lei cheltuieli de judecată la fond.
A respins cererea de cheltuieli de judecată la fond formulată de pârâta și ca urmare înlătură obligarea reclamanților la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către această pârâtă.
A respins acțiunea civilă introdusă de reclamanta PRIMĂRIA comunei de împotriva acelorași pârâți ca făcută de o persoană fără calitate procesuală activă.
A respins apelul declarat de reclamanta PRIMĂRIA comunei de împotriva aceleiași sentințe.
A respins cererea apelanților pentru cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
Imobilul în litigiu a fost înscris inițial în CF nr.22 de, nr top 3712, 3812/1, 39/1, 40 (24 apel).
În anul 1928, prin contractul de vânzare cumpărare din 19 mai 1928, el a fost vândut de către vânzătorii și soția, ui foștilor, care și-a întabulat dreptul de proprietate astfel dobândit sub B3 în CF 537 de, transnotat din CF 22 de (29 și 31 apel).
Cumpărarea este dovedită nu numai cu declarațiile martorilor, și (57-59 din dosar -), înscrisul intitulat "Declarație" din 20.06.1930 (12 din dosar -) întabularea din CF ci și cu procesul verbal din 11.06.1922 întocmit în adunarea generală a locuitorilor comunei (45 apel), adresa nr.8229/930 (47), cu chitanța din 30.12.1928 semnată de și (84 apel) și bonul de plată de la aceeași dată semnat de aceștia (85 apel).
Pe teren existau două case de lemn, șură, cocină.
Vânzătorii și soția și-au rezervat dreptul de uzufruct viager asupra uneia din cele 2 case de lemn și asupra șurii și a cocinii (17 din dos.-).
Cealaltă casă de lemn a fost renovată și transformată în local de școală prin contribuția locuitorilor și cu ajutor de stat în anii 1928 - 1930 și a fost folosită continuu cu această destinație până în prezent (43-57 și 67-83 apel).
La data de 11 august 1949, imobilul a fost întabulat pe numele STATULUI ROMÂN și transcris din CF 537 în CF 1224 de, iar Școala elementară de apare ca uzufructuar (31 și 33-34 apel) supraedificatele au fost expertizate prin expertiza efectuată de expertul în dosarul nr.7218/2004 al Tribunalului Hunedoara având ca obiect Legea 10/2001 și s-a stabilit că sunt situate pe terenul înscris în CF 1224 de.
Prin urmare, în perioada 1928-1948 a fost proprietar tabular cu titlul de cumpărare deci preluarea imobilului la stat în anul 1949 s-a făcut de la foștilor și nu de la antecesorii pârâtei.
Aceștia, așa cum am arătat mai, au rămas doar uzufructuari pe o casă din lemn, o șură și o cocină, drept care s-a stins data decesului lor, conform art.557 Cod Civil, ultima decedând în anul 1981. După decesul uzufructuarilor, casa de lemn locuită de aceștia a fost demolată așa încât în prezent pe teren se află numai localul școlii (declarațiile martorilor și ȘI RAPORTUL DE EXPETIZĂ din dosarul de 10/2001).
Împrejurarea că în certificatul de moștenitor nr.355/1981 de care s-a prevalat pârâta în dosarul nr.7218/2004 având ca obiect Legea 10/2001 au fost trecute construcțiile în litigiu nu prezintă relevanță, întrucât acel certificat de moștenitor nu este opozabil proprietarilor tabulari, respectiv ui, dovada dreptului de proprietate în regim de CF făcându-se cu foaia de proprietate care atestă înscrierile făcute în CF conform disp.art.32 din 115/1938.
De altfel, în practica judiciară s-a statuat în mod unanim și constant că certificatul de moștenitor nu poate fi opus terților ca titlu de proprietate.
Prin decizia atacată s-a dispus restituirea localului folosit ca școală din anul 1928, asupra căruia antecesorii pârâtei nu mai erau proprietari din anul 1928 și nici măcar uzufructuari, așa încât asupra acelui local pârâta nu mai avea vocație la restituire în temeiul Legii nr.10/2001.
De asemenea, nici asupra casei vechi și anexelor asupra cărora antecesorii ei și-au păstrat dreptul de uzufruct viager, ce a fost demolată după decesul acestora pârâta nu mai avea vocație la despăgubiri, întrucât ca titulari ai unui drept de uzufruct asupra acelei case și anexe antecesorii ei beneficiau doar de posesia și folosința acelor construcții, ceea ce nu dă drept la restituire sau măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr.10/2001. În acest sens s-a pronunțat și - Secția Civilă și de proprietate intelectuală prin decizia nr. 9323/2006 (46 din dosar -).
Reclamanții CONSILIUL LOCAL și PRIMARUL COMUNEI DE nu au fost părți în dosarul de Legea 10/2001 unde pârât a fost persoana juridică notificată INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI H și în această situație ei nu puteau uza de căile de atac din procedura specială prevăzută de Legea nr.10/2001.
Imobilul face parte din domeniul public de pe lângă Consiliul Local al comunei de. potrivit disp.art.166 al.4 din Legea Învățământului nr.84/1995 republicată și așa cum rezultă din Anexa nr.57 - bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei de, publicată în Monitorul Oficial 634 bis din 28 august 2002 (36 și 42 în apel), iar titularii acțiunilor privind aceste bunuri sunt Consiliul local care administrează bunurile proprietate publică a comunității și Primarul ca reprezentant al comunității, deci ei au calitate procesuală activă.
În această calitate, fiind terți lezați, prin decizia emisă în baza Legii 10/2001 pârâtei, ei au la dispoziție acțiunea în nulitate de drept comun împotriva acelei decizii așa cum a statuat prin decizia civilă nr.4108/2005 (44 din dosar -). Sentința civilă nr.838/2005 pronunțată în baza legii 10/2001 în dosarul nr.7218/2004 al Tribunalului Hunedoara, le este reclamanților inopozabilă.
Așa fiind și analizând decizia nr.246/2006 emisă de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI H prin prisma motivelor invocate de reclamanți se constată că această decizie este lovită de nulitate absolută pentru cauză ilicită și falsă, întrucât s-au încălcat dispozițiile Legii nr.10/2001 prin aceea că s-a dispus restituirea unui imobil către pârâta care este o persoană lipsită de vocație la restituire și pentru că imobilul în litigiu făcând parte din domeniul public de interes local, proprietatea publică este inalienabilă conform art.11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, înstrăinările deci și decizia atacată fiind lovite de nulitate absolută.
Împrejurarea că acea decizie a fost emisă în executarea unei hotărâri judecătorești este lipsită de relevanță întrucât acea hotărâre judecătorească nu le este opozabilă reclamanților.
De asemenea împrejurarea că prin hotărâre de guvern s-a alocat suma de bani necesară pentru cumpărarea imobilului de la pârâta, nu prezintă relevanță, întrucât imobilul nu trebuie retrocedat așa încât hotărârea de guvern va rămâne sub acest aspect fără obiect.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta invocând în drept prevederile art.304 pct.9 pr.civ.
În expunerea criticilor se arată următoarele:
1.-imobilul în litigiu a fost proprietatea antecesoarei reclamantei conform certificatelor de moștenitor nr.355/1981 și 275/1986. Reclamanții nu au solicitat anularea celor două certificate susținând că dreptul de proprietate nu poate fi dovedit decât prin înscrierea în cartea funciară, susținere contrară disp.art.26 din DL 115/1938 care precizează că drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară în cazuri de moarte. Astfel prin aceste certificate de moștenitor s-a făcut dovada dreptului de proprietate.
2.-prin sentința 838/2005 a Tribunalului Hunedoaraa fost obligat Inspectoratul Școlar să emită decizie de restituire în natură a imobilului înscris în CF 1224 l de top.37/2, 38/2/1, 39/1, 40, proprietatea Statului Român în condițiile art.15 din Legea 10/2001.
În decizia atacată se reține greșit că reclamanții nu au fost părți în acel proces și ca atare nu puteau uza de căile de atac. Acest considerent este în contradicție cu Legea 10/2001 deoarece potrivit art.11 din lege, persoana îndreptățită notifică persoana juridică deținătoare. Sentința fiind irevocabilă a fost obligatorie pentru Inspectoratul Școlar, restituirea s-a făcut conform legii speciale și, ca atare, în spețănu sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun.
3.-până în anul 1949 imobilul în litigiu nu a fost proprietatea Primăriei com.l de și nici a școlii, aceasta având doar un drept de folosință. În 1949 imobilul a fost preluat de către stat și, întrucât pe acest imobil există 2 case, fosta proprietară a locuit în continuare în imobil până la data decesului 15.03.1981.
Considerentele hotărârii instanței de apel că decizia de restituire 246/2006 este lovită de nulitate absolută, respectiv că partea nu are vocație succesorală și că reclamanții nu au fost parte în proces, sunt în contradictoriu cu probele administrate în cauză. Cu cele două certificate s-a făcut dovada vocației succesorale, iar reclamanții, deși li s-a comunicat decizie nu au folosit calea de atac prevăzută de Legea 10/2001.
Imobilul în litigiu a fost înscris în mai multe cărți funciare iar nr.top.37, 38 și 29 au fost dezmembrate iar din 1928 nu s-au mai făcut notări în cartea funciară cu excepția din august 1949 când s-a expropriat un alt imobil de sub B1 nr.top.867/
Înscrierile din CF 537 l de, de care au făcut caz reclamanții, invocând că sunt proprietari în baza art.480 civ. sunt inexacte.
Prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, e de menționat că față de actuala configurație a art.304 pr.civ. care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.
În consecință, întrucât criticile prin care se tinde la schimbarea situației de fapt nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art.304 pr.civ. ele nu pot fi analizate, instanța de recurs urmând a verifica doar dacă, raportat la situația de fapt definitiv stabilită în etapa procesuală anterioară s-a aplicat corect sau nu legea.
Or, fiind stabilit că imobilul în litigiu a fost proprietatea ui foștilor de din patrimoniul căruia a fost preluat de Statul Român, criticile formulate la pct.1 nu pot fi primite.
Dealtfel se impune precizarea că față de copiile cărților funciare depuse la dosar, situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de apel.
Prin urmare susținerile recurentei că imobilul a fost proprietatea antecesoarei sale, a cărei moștenitoare este, nu este susținută de nici o probă. Imobilul în litigiu a fost vândut încă din 1928, antecesoarea reclamantei păstrându-și doar dreptul de uzufruct viager asupra unei case de locuit, uzufruct stins în 1981.
Întrucât proprietar al imobilului era cu titlu de cumpărare din 1928, preluarea de către Statul Român s-a realizat din patrimoniul acestuia.
Referirile la cele două certificate de moștenitor ale reclamantei sunt de neprimit.
Certificatul de moștenitor, eliberat de notarul public în cadrul procedurii succesorale necontencioase și care cuprinde constatări referitoare la masa succesorală, calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin din patrimoniul defunctului, face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte între părți.
Față de terți, mențiunile certificatului sunt opozabile numai până la dovada contrarie.
Certificatul de moștenitor nu poate fi opus terților ca instrument de dovadă a proprietății, nu constituie față de terți un titlu de proprietate căci notarul nu are căderea că certifice calitatea de proprietar a celui care lasă moștenirea ci numai calitatea de moștenitor și ce cotă are sau se cuvine fiecărui moștenitor în parte.
Astfel, certificatul de moștenitor nu constituie o dovadă că bunurile aflate în patrimoniul defunctului i-au aparținut acestuia în proprietate care apoi, prin efectul moștenirii, au fost transferate în patrimoniul succesorilor.
În consecință, dovada proprietății asupra imobilului nu se poate face în cauză cu cele două certificate de moștenitor contrar susținerilor recurentei.
Nici anularea celor două certificate la cererea reclamanților nu se impunea față de cele reținute mai, ei fiind terți, neparticipând la emiterea lor, deci, neputând să le fie opuse ca dovadă a proprietății asupra imobilelor în litigiu.
Față de evidența înscrierilor în CF, respectiv vânzarea realizată încă din 1928, susținerile recurentei sunt vădit nefondate.
Într-adevăr, conform art.25 din DL 115/1938 drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, însă aplicarea acestui text presupune ca proprietar tabular să fie defunctul. Ori, în cauză antecesorii recurentei au vândut imobilul în 1928, potrivit evidențelor de carte funciare, astfel nu puteau lăsa moștenire un bun ieșit din patrimoniu.
Nici susținerile recurentei de la punctul 2 din declarația de recurs nu pot fi primite.
Decizia emisă în cadrul procedurii Legii 10/2001, corect a fost constatată nulă de către instanța de apel.
Contrar celor susținute de către recurentă, în cadrul procedurii administrative și judiciare prev.de Legea 10/2001, prezenții reclamanți nu puteau uza de nici o cale de atac și nici nu puteau interveni în proces, având calitatea de terți. În procedurile prevăzute de Legea 10/2001, are calitate unitatea notificată și persoana îndreptățită. Prin urmare, această decizie emisă de Inspectoratul Școlar nu putea fi atacată de către reclamanți în procedura specială ci doar pe calea dreptului comun, ceea ce s-a realizat în prezentul proces.
Corect a reținut instanța de apel că este irelevant că decizia a fost emisă în executarea unei hotărâri judecătorești, întrucât hotărârea dată în cadrul procedurii speciale a Legii 10/2001 nu este opozabilă reclamanților, nefiind părți în respectivul proces. Astfel, susținerile recurentei că Tribunalul Hunedoara nu face referire la 838/2005 este vădit nefondată.
Așa cum s-a arătat criticile recurentei de la punctul 3 și care privesc situația de fapt ce nu poate fi schimbată în recurs față de actuala configurație a art.304 pr.civ. nu vor fi analizate.
În consecință, stabilindu-se că imobilul în litigiu a ieșit din patrimoniul antecesoarei recurentei în 1928, fiind proprietate publică, și că prin decizia atacată s-a dispus restituirea în natură către o persoană care este lipsită de vocație la restituire, corect instanța de apel a constatat nulitatea absolută a acestei decizii.
De asemenea, ultima critică a recurentei este de neprimit față de înscrisurile de la dosar respectiv cărțile funciare și cele reținute mai. Imobilul în litigiu a fost înscris inițial în CF 22 37 sub nr.top.37/2, 38/2/1, 49/1 și 40, și s-a transcris în CF 537 prin încheierea 403/31 martie 1938 în favoarea ui conform mențiunilor de la 31 din CF 22, respectiv B3 din CF 537, cu titlu cumpărare. Apoi la 4 din CF 537 se întabulează dreptul de proprietate a Statului Român și s-a transcris în CF 1224.
Prin urmare susținerile recurentei referitoare la înscrierile din CF sunt vădit contrare evidențelor de carte funciară.
Pentru considerentele expuse, întrucât în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. Curtea, în temeiul disp.art.312 pr.civ. va respinge ca nefondat prezentul recurs, decizia atacată fiind legală.
Față de dispozițiile art.274 pr.civ. recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimați și justificate cu înscrisuri la dosar.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.123/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
Obligă recurenta să plătească intimaților Consiliu local de și Primarul com. de suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact.7ex/24.11.2009
Jud..
Jud.fond
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară, Mihaela
