Obligație de a face. Decizia 417/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 417/2009
Ședința publică de la 23 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară vicepreședinte
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâtul împotriva deciziei civile nr.160/A din 7 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar cu nr.unic - având ca obiect obligația de a face, în contradictoriu cu reclamanta intimată PRIMĂRIA ORAȘULUI H-PRIN PRIMAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat.
Se constată că la dosar s-au depus prin registratură: întâmpinare din partea reclamantei intimate, și chitanță în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,50 lei-reprezentând taxa de timbru datorată de recurent.
Având în vedere că intimata a solicitat în întâmpinare și judecarea cauzei în lipsă, față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față reține:
Prin acțiunea înregistrată la udecătoria Hațeg sub dosar nr.- reclamanta Primăria orașului H prin Primarul orașului a chemat în judecată pe pârâtul solicitând obligarea acestuia la desființarea (demolarea) construcției situate în H,- executată fără autorizație.
Prin sentința civilă nr.831/2008 Judecătoria Hațega admis acțiunea în baza art.28 și 32 din Legea nr.50/1991 și l-a obligat pe pârât să desființeze (demoleze) construcția menționată în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a sentinței, în caz contrar fiind autorizat primarul să efectueze această demolare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.898/2006 a Judecătoriei Hațega fost respinsă contestația formulată de - împotriva procesului verbal de contravenție nr.1/921 din 17.01.2006 încheiat de Primăria orașului
Această sentință civilă a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.167/R/2007 a Tribunalului Hunedoara care a admis recursul formulat de - și a modificat sentința nr.898/2006 în sensul că a redus cuantumul amenzii de la 7000 Ron la 1000 Ron. Prin această decizie au fost menținute dispozițiile procesului verbal atacat.
Examinând procesul-verbal nr.1/921 din 17.01.2006 s-a reținut că pârâtul - a executat o lucrare de construcție, cu regim de înălțime parter, cu pereți din zidărie de cărămidă, cu trei ferestre și o ușă cu acoperiș de tablă, susținut cu rigle de lemn și patru stâlpi din țeavă, iar terenul pe care se construiește este rezervat pentru realizarea unei investiții publice, conform planului urbanistic general aprobat. Prin acest proces-verbal i s-a aplicat o amendă în cuantum de 7000 lei pârâtul - și s-a dispus, de asemenea, desființarea construcției menționate, în termen de 15 zile de la primirea procesului-verbal.
Văzând împrejurarea că decizia nr.167/R/2007 a Tribunalului Hunedoara nu a dispus nimic cu privire la această măsură complementară (desființarea construcției), ci doar a micșorat cuantumul amenzii aplicate, s-a apreciat că pârâtul trebuie să se conformeze acestor dispoziții.
Văzând dispozițiile art.28 și art.32 din Legea nr.50/1991 republicată, s-a reținut că Primarul orașului H este îndreptățit să solicite obligarea pârâtului la desființarea construcției, iar în caz contrar autorizarea sa să efectueze demolarea.
Prin decizia civilă nr.160/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr.- a fost respins ca nefondat apelul introdus de către pârâtul - împotriva sentinței de mai sus.
În considerentele deciziei s-a reținut că din declarațiile martorilor audiați la fond rezultă că pe terenul cumpărat de pârât și soția sa există un garaj din tablă iar pârâtul a turnat o șapă de beton și între stâlpi de beton a ridicat ziduri din cărămidă.
S-a mai constatat că din procesul verbal de contravenție nr.1/921 din 17.01.2006 rezultă că în urma controlului efectuat la imobilul în litigiu s-a constatat că se execută o construcție cu regim de înălțime parter, cu pereți de zidărie de cărămidă, cu trei ferestre și o ușă cu acoperiș din tablă, susținut de lemn și patru stâlpi din țeavă.
S-a apreciat că modificările efectuate de pârât la construcțiile existente constând în modificarea planimetriei interioare și exterioare, a volumetriei și a structurii de rezistență necesitau autorizație de construcție.
Pârâtul a solicitat anularea autorizației dar nu i s-a aprobat cu motivarea că pe terenul pe care este proprietar împreună cu soția sa, planul de urbanism regional aprobat potrivit legii, prevede edificarea unei construcții de interes public destinate învățământului.
A considerat că pârâtul are la îndemână căile legale de a acționa împotriva refuzului eliberării autorizației de construcție sau de atacare a -ului. Însă, câtă vreme el nu posedă autorizație de construire și a efectuat modificări la o construcție provizorie, care necesitau autorizație de construire s-a apreciat că în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.28 și 32 din Legea nr.50/1991, republicată. Împrejurarea că în acea construcție funcționează societatea comercială a pârâtului care are aprobările legale, s-a reținut că nu prezintă relevanță juridică față de obiectul acțiunii de față.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul solicitând casarea hotărârii și respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului arată că împreună cu soția este proprietar al terenului în discuție iar pe acest teren se află construcția la care a adus îmbunătățiri, fără a-i schimba forma inițială.
Susține că a solicitat Primăriei să-i aprobe efectuarea unei construcții dar a fost refuzat pe motiv că terenul este destinat pentru construcție de interes public, fără a se emite un ordin în acest sens.
Prin dărâmarea construcției s-ar cauza pierderi, societatea comercială nemaiputând funcționa.
Mai arată că instanța de apel a prluat motivarea hotărârii instanței de fond fără a cerceta actele și probele de la dosar și, de asemenea, în motivarea hotărârii se arată că reclamantul ar fi solicitat anularea autorizației, lucru care nu rezultă din dosar.
În fine, susține că instanța de judecată a uitat să se pronunțe asupra faptului că și soția reclamantului este proprietară a terenului, deci construcția se află pe terenul ambilor iar hotărârea este dată doar împotriva pârâtului.
Consideră că dărâmarea construcției este un abuz.
Recursul nu este motivat în drept.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Primăria orașului Has olicitat respingerea cererii arătând că din cererea de recurs nu rezultă niciunul din motivele de recurs prevăzute de pr.civ. și de asemenea instanțele în mod corect au soluționat cauza conform art.28 alin.2 și 32 alin.2 din Legea nr.50/1991.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate Curtea constată următoarele:
Procesul verbal nr.1/921 din 17.01.2006 prin care s-a constatat că pârâtul execută o construcție fără autorizație și s-a aplicat acestuia o amendă contravențională luându-se, totodată măsura desființării acesteia, a fost cenzurat de instanțele judecătorești, măsura obligării pârâtului la desființarea construcției rămânând irevocabilă.
De asemenea, se reține că pârâtul a solicitat primăriei să-i aprobe efectuarea unei construcții însă a fost refuzat motivat de faptul că terenul este destinat pentru construcții de interes public.
Deși nu este de acord cu acest refuz al intimatei, pârâtul nu a făcut nicio probă din care să rezulte că a atacat în instanță, în conformitate cu normele și procedurile legale incidente, acest refuz și că a continuat astfel demersurile autorizării construcției.
În contextul rezultat din cele de mai sus, respectiv, în condițiile în care, pe de o parte măsura desființării construcției este irevocabilă iar, pe de o altă parte, pârâtul nu a reușit să obțină actele legale de autorizare, iar aceste aspecte nu pot forma obiect al discuției în dosarul de față, Curtea, constată că în mod legal, față de dispozițiile art.32 din Legea nr.50/1991 a fost admisă cererea reclamantei.
În raport de cele reținute, și luând în considerare că măsura desființării nu mai poate fi analizată, instanțele pronunțându-se deja irevocabil cu privire la aceasta iar refuzul de a elibera autorizație nu constituie obiect al cererii de față și oricum nu poate fi cenzurat de instanțele civile, Curtea apreciază că nu prezintă nicio relevanță în speță împrejurarea că terenul este proprietatea ambilor deoarece măsura vizează construcția iar nu terenul.
De asemenea, lipsit de importanță este și faptul că aplicarea acestei măsuri cauzează pierderi societății comerciale ce funcționează în imobil atâta timp cât, așa cum s-a mai reținut măsura desființării este irevocabilă iar instanțele sunt obligate să-i dea eficiență în conformitate cu prevederile art.32 din actul normativ menționat. Față de această din urmă reținere, având în vedere dispozițiile legale pe care instanțele le-au avut în vedere când au apreciat că acțiunea reclamantei este legală, nu se poate susține cu temei că dărâmarea construcției constituie un abuz.
Față de cele ce preced, neputând fi reținut ca fondat niciunul din motivele prevăzute de art.304 pr.civ. Curtea în temeiul art.312 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.160/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact. 4 ex/19.11.2009
Jud..
Jud.fond
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară, Mihaela
