Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 487/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 487
Ședința publică de la 26 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Andronic
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER:
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de Lichidator I, în calitate de lichidator în numele și pentru - Industrie SA I, împotriva deciziei civile nr.503 din 25 iunie 2008 Tribunalului Iași; cauza având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av. pentru recurentă; lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată.
Nefiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se dă cuvântul recurentei cu privire la excepțiile invocate la termenul din 12 noiembrie 2008, referitoare la tardivitatea precum și nulitatea recursului.
Av., privitor la cele două excepții invocate, lasă soluția la aprecierea instanței.
Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.14475 din 07 decembrie 2007 Judecătoriei Iașia fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta - Industrie SA I în contradictoriu cu Primarul Municipiului
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că, prin cererea înregistrată sub nr. inițial 5438/2006 pe rolul Judecătoriei Iași, reclamanta - Industrie SA a chemat în judecată Consiliul Local I și Primarul Municipiului I, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul ei de administrare și folosință asupra construcției și terenului aferent în folosință din imobilul situat în I,- și obligarea pârâților la semnarea vecinătăților.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este constituită prin decizia Prefecturii nr.180/1991 în baza Legii nr.15/1990, primind în conformitate cu prevederile art.20 din actul normativ menționat clădirea situată în-. Prin protocolul de predare-primire din data de 14 mai 1991 au fost predate către - Industrie SA activul și pasivul existent la data de 28.02.1991. În anexa 3 la protocol sunt cuprinse listele de inventariere și evaluare a mijloacelor fixe, acest patrimoniu fiind confirmat prin actele ulterioare. În conformitate cu HG 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societăți comerciale cu capital de stat, s-a întrunit Comisia pentru stabilirea limitelor terenului eferent clădirii, procedându-se la semnarea procesului-verbal de vecinătăți cu - Industrie SA și - Alcool SA. Reclamanta a arătat că prin încheierea nr.5600/2001 s-a intabulat dreptul de proprietate, înscriindu-se în cartea funciară 17214 municipiului I pentru clădirile C 2-C 10. Susține reclamanta că având în vedere că posesia sa este neîntreruptă, publică, pașnică sub nume de proprietar sunt aplicabile dispozițiile referitoare la prescripția achizitivă de 10 ani, motiv pentru care a solicitat admiterea acțiunii.
În drept, au fost invocate prevederile art.1895 și urm. Cod civil, art. 517 și urm. Cod civil, art. 111 Cod procedură civilă, Legea 15/1990.
Pârâtul Primarul Municipiului Iai nvocat excepțiile inadmisibilității acțiunii în baza art. 111 Cod procedură civilă, reclamanta tinzând la constatarea unei situații de fapt și excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat se determină, în conformitate cu art.1 din HG 838/1991, de către ministerele de resort pentru acele societăți care au fost înființate prin hotărâre a guvernului, iar pentru societățile înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de autoritatea publică județeană.
Reclamanta a solicitat respingerea excepțiilor ca neîntemeiate, precizând totodată că nu solicită constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, ci doar constatarea dreptului de administrare și de folosință pe teren și construcție și obligarea pârâților la semnarea vecinătăților.
Prin sentința civilă nr.7490/09.06.2006 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și în consecință acțiunea a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs reclamanta.
Prin decizia civilă 160/28.02.2007, dată în dosarul 14700/2006 al Tribunalului Iași, s-a decis admiterea recursului formulat, s-a resăins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului I, desființându-se sentința apelată și trimițându-se cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr- la data de 27.07.2007.
Instanța a pus în vedere că precizeze obiectul acțiunii sub sancțiunea dispozițiilor art.155 indice 1 Cod procedură civilă.
La solicitarea instanței, OCPI Iac omunicat copie certificată de pe cartea funciară 17214 municipiului I, carte funciară de superficie.
Reclamanta a depus precizări la acțiune prin care a arătat că a introdus la Judecătoria Iașio cerere prin care a solicitat instanței să oblige Consiliul Local I și Primarul Mun.I, la semnarea vecinătăților imobilului format din construcție și a terenului aferent în folosință din I,-, având în vedere dreptul invocat de administrare și dreptul de folosință asupra acestui teren și dreptul de proprietate a imobilului. Toate acestea sunt formalități prealabile ce trebuie îndeplinite conform HG 834/1991. A arătat reclamantul că pârâtul Primarul Municipiului Iaf ost chemat în judecată în calitate de reprezentant al Municipiului I, având în vedere prevederile legale ale Legii 215/2001 a administrației publice locale, art. 21(1). Reclamanta a susținut că terenul este învecinat, conform schiței, din două părți cu pârâtul Consiliul Local I ca administrator de drumuri publice, iar Primarul Municipiului I este reprezentant al Municipiului I ce este proprietarul terenului. A arătat reclamanta, reluând situația de fapt prezentată în acțiune, că pentru semnarea vecinătăților, Primarul Mun.I este cel chemat în judecată deoarece terenul obiect al cauzei este învecinat din două laturi cu-, drept de proprietate publică, strada fiind parte a domeniului public al unității administrativ-teritoriale. În consecință,- fiind componentă a rețelei stradale a municipiului I este bun aparținând domeniului public, conform art.475-478 Cod civil, iar Primarul Municipiului I este cel responsabil cu semnarea vecinătăților. A susținut reclamanta prin precizări că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă doar semnarea vecinătăților și doar în acest sens a invocat dreptul său de proprietate formal, având în vedere că decizia nr.180/1991 nu a fost contestată niciodată.
Pârâtul a depus la dosare punct de vedere arătând că în ceea ce privește capătul de cerere privind semnarea de bună vecinătate, în conformitate cu încheierea de intabulare nr.5600/2001, reclamanta este proprietară doar pe construcțiile situate în I,-. Terenul pe care se află ridicate aceste construcții nu se află în proprietatea reclamantei ci în proprietatea statului, reclamanta având doar un drept de superficie. Conform schițelor existente la dosarul cauzei acest teren se învecinează cu o stradă, deci domeniul public. În aceste condiții, cererea reclamantei apare ca inadmisibilă deoarece ar însemna obligarea instituției la semnarea de bună vecinătate cu ea însăși. De altfel, semnarea de bună vecinătate are loc doar în cazul procedurii prevăzute de HG 834/1991, însă reclamanta, pe lângă faptul că nu face dovada parcurgerii procedurii speciale, nu face dovada faptului că a înaintat vreo solicitare în acest sens pentru rezolvarea pe cale amiabilă.
Având în vedere precizările la acțiune, întrucât obiectul cauzei a fost restrâns la obligarea Primarului Municipiului I, în calitate de reprezentant al Municipiului I la semnarea vecinătăților, instanța a apreciat că excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes a cererii privind constatarea dreptului de administrare și folosință asupra clădirii din-, excepții invocate de pârâtă, au rămas fără obiect, instanța nemaifiind investită cu o astfel de cerere.
Instanța a acordat cuvântul pe excepția lipsei calității de reprezentant a consilierului juridic pentru reclamantă, excepție admisă în baza deciziei XXII/2006, decizie în interesul legii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă, interpretativă, prin care s-a apreciat că profesia de consilier juridic, nefiind o profesie liberă, cum este aceea de avocat, nu poate fi exercitată decât în limitele cadrului legal al raportului de serviciu sau al raportului juridic de muncă. Or, întrucât consilierul juridic nu a făcut dovada unui astfel de raport, instanța a apreciat că acesta nu poate reprezenta societatea în temeiul unui contract de asistență juridică.
Analizând probatoriul administrat, instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor art.1 din Hotărârea nr.834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat "terenurile aflate în patrimoniul societăților cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărârea guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului d e resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană." În atribuțiile comisiilor care evaluează terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat intră și activități legate de participarea la delimitarea prin bornare a suprafeței de teren aferente fiecărei societăți comerciale cu capital de stat (art.4 lit.b din Criteriul nr.2665 din 28 februarie 1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat publicat în Of. nr.54 din 31 martie 1992), iar în conformitate cu punctul 9 din anexa la criteriul menționat, operațiunile topografice în vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, presupun și recunoașterea limitei suprafeței incintei de către comisia constituită conform art.2, în prezența vecinătăților societății comerciale cu capital de stat și consemnarea acesteia într-un proces verbal care va conține schițe cu conturul incintei și numărul punctelor de înfrângere.
Or, așa cum recunoaște și reclamanta prin acțiune, prin Decizia nr.180/1991 și actele ulterioare, a primit în proprietate exclusiv construcțiile situate pe terenul din-, dreptul de proprietate asupra construcțiilor fiind intabulat în cartea de superficie 17214 municipiului
În consecință, reclamanta nu a probat că în cadrul procesului de privatizare i s-ar fi atribuit teren, în condițiile art.1 din HG nr.834/1991, ci exclusiv clădiri, asupra cărora are un drept de proprietate necontestat, înscris și opozabil terților.
Emiterea certificatului de arestare a dreptului de proprietate revine ministerului d e resort sau autorității publice județene și reprezintă un act administrativ de autoritate, așa încât între părți nu există un raport juridic de natură civilă, care să poată fi valorificat pe calea unei acțiuni având ca obiect o obligație de a face.
Mai mult, așa cum s-a decis (în acest sens decizia 4520/30.05.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de proprietate intelectuală), pentru a avea un raport obligațional, a cărui nerespectare să fie contestată de creditor, conform art.1077 din Codul civil, prin intermediul instanței de judecată care să dispună în sensul autorizării acestuia să aducă la îndeplinire această obligație, în contul debitorului este necesar ca între părți să existe în conținutul acestuia, un drept de creanță aparținând creditorului și obligația corespunzătoare acestui drept, care incumbă debitorului. Or, în cazul concret dedus judecății, acest raport nu se descrie pe tărâmul obligațional și nu poate fi valorificat în instanță printr-o acțiune întemeiată pe o obligație de a face, în esență, constitutivă de drepturi. De vreme ce dreptul reclamantei nu este realizat, acțiunea având ca temei obligația de a face, nu se poate valorifica în interesul acesteia, întrucât părțile își contestă chiar dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, situație care presupune alte modalități specifice, în realizarea dreptului.
În consecință, întrucât reclamanta nu a probat că în procedura prevăzută de HG 834/1991 i s-ar fi recunoscut de autoritatea administrativă dreptul asupra terenului aferent construcțiilor, iar prin acțiunea în obligarea pârâtului la semnarea vecinătăților nu se poate ajunge, pe cale ocolită, indirectă, la recunoașterea unui drept real asupra acestuia, instanța a respins acțiunea, astfel cum a fost restrânsă ca neîntemeiată.
Reclamanta - Industrie SA Iad eclarat apel împotriva acestei sentințe.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr.503 din 25 iunie 2008 respins apelul declarat de reclamanta - Industrie SA I împotriva sentinței civile nr. 14475/7.12.2007 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care a păstrat-
Instanța de control judiciar, analizând sentința atacată în raport de motivele invocate și de dispozițiile art.294 și urm. Cod procedură civilă, a constatat că apelul este neîntemeiat.
Astfel, societatea apelantă s-a înființat conform Legii nr.15/1990, iar prin decizia nr.180/1991 a primit în proprietate construcțiile aflate pe terenul situat în-.
Comisia pentru stabilirea limitelor terenului s-a întrunit, conform prevederilor nr.HG834/1991, fiind semnat procesul verbal de vecinătate cu - SA și - SA, potrivit susținerilor apelantului.
În cauza de față, terenul face parte din domeniul public.
Pentru terenurile aflate în patrimoniul societății comerciale, competentă în privința evaluării și delimitării prin bornare este Comisia înființată special conform dispozițiilor art.4 lit.b din Criteriul nr.2665/28.02.1991.
Între apelantul reclamant și intimatul pârât nu există nici un raport juridic obligațional civil, astfel cum a reținut și instanța de fond.
Semnarea procesului verbal de vecinătate cu Municipiul I care este și proprietar al terenului nu se justifică atât timp cât apelantul este titular al dreptului de superficie.
Atât timp cât apelantul recunoaște că proprietatea terenului nu îi aparține, nu poate obține pe calea unei acțiuni în "obligație de a face", constatarea dreptului după cum precizează în declarația de apel.
În raport de aceste considerente, tribunalul a apreciat ca nefondat apelul și l-a respins, cu păstrarea sentinței de fond.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs Lichidator I, în calitate de lichidator în numele și pentru - Industrie SA I, societate aflată în insolvență judiciară, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Susține recurenta că, instanța de fond, în mod eronat a reținut faptul că atâta vreme cât nu dovedise proprietatea asupra terenului nu putea solicita semnarea vecinătăților. Or, este logic și firesc -așa cum a și recunoscut în mod constant pe parcursul judecării cauzei și a dovedit și cu probe- că dacă ar fi avut proprietatea asupra terenului (și nu doar administrarea și folosința) nu ar mai fi solicitat obligarea la semnarea de vecinătăți pentru îndeplinirea formalităților prealabile obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Altfel spus, dacă ar fi avut titlu de proprietate asupra terenului, acesta ar fi fost opozabil absolut erga omnes prin sine însuși, nemaifiind necesar a avea un certificat de atestare a titlului de proprietate complementar sau suplimentar pentru a-l opune vecinilor. Datorită acestor motive, este mai mult decât evidentă eroarea săvârșită de instanța de fond în reținerea aspectelor de fond și în aplicarea dispozițiilor legale în materie. Prin urmare, este legală și temeinică introducerea în calitate de pârât a Primarului Municipiului I în calitate de reprezentant al Municipiului I, având în vedere totodată prevederile legale ale Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, art.21. Terenul este învecinat, conform schiței, din două părți cu pârâtul Consiliul Local I ca administrator de drumuri publice, iar Primarul Municipiului I în calitate de reprezentant al Municipiului I ce este proprietarul; în acest sens, a introdus acțiunea de fond în contradictoriu cu aceștia. Mai susține recurenta că, - Industrie SA s-a constituit și a primit în patrimoniul său social bunul ce face obiectul prezentului litigiu; făcând referire la decizia prefecturii nr.180/1991 emisă în baza Legii nr.15/1990, act normativ potrivit căruia a primit în proprietate clădirea din-. În anexa nr.3 la protocolul de predare-primire din 28.02.1991 sunt cuprinse listele de inventariere și evaluarea mijloacelor fixe, patrimoniu ce a fost conformat și prin actele ulterioare de privatizare. Între spațiile predate se află și cel situat în I,-. În conformitate cu prevederile HG nr.834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, s-a întrunit comisia pentru stabilirea limitelor terenului, procedându-se la semnarea procesului verbal de vecinătăți cu - SA și - SA. În aceste condiții, obiectul cererii formulate de recurentă constă în obligarea pârâtului la semnarea vecinătăților terenului în cauză, iar în sprijinul acestui capăt de cerere a expus și dreptul de proprietate formal, având în vedere faptul că niciodată decizia nr.180/1991 de înființare a - Industrie SA în baza Legii nr.15/1990 nu a fost contestată sau desființată de vreo autoritate. De altfel, ar putea să se considere și faptul că recurenta se află în fața unei situații privind prescripția achizitivă de 10 ani, având în vedere posesia neîntreruptă, publică, neviciată și în aceiași circumscripție teritorială cu pârâtul. Consideră recurenta că, cel responsabil cu semnarea vecinătăților, în acest caz, este Primarul municipiului I, în calitate de reprezentant al Municipiului Mai arată recurenta că, o constatare a unui drept, așa cum este obiectul prezentei acțiuni, este una din atribuțiile acordate în mod exclusiv instanțelor judecătorești și de aceia a făcut această solicitare către instanța de judecată competentă, în conformitate cu toate prevederile legale actualmente în vigoare. În fine, recurenta a mai cerut a se observa lipsa de motivare în fapt și în drept a deciziei pronunțate de Tribunalul Iași, instanța de apel rezumându-se la a afirma doar faptul că "între reclamant și pârât nu există nici un raport juridic obligațional, așa cum a reținut în mod corect și instanța de fond", nemanifestând rolul său activ și nemotivând prin prisma propriilor considerente preluarea acestei afirmații.
La termenul din 12 noiembrie 2008 instanța a invocat, din oficiu, excepția de tardivitate a declarării recursului de față, având în vedere data comunicării deciziei atacate-16.09.2008 și data înregistrării cererii de recurs-07.10.2008. Totodată, constatându-se că motivele de recurs invocate nu se încadrează în dispozițiile art.304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, s-a invocat și excepția nulității recursului; amânându-se cauza pentru a se răspunde la excepțiile invocate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pentru termenul din 12 noiembrie 2008, intimații Primarul Municipiului I și Consiliul Local I au solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei civile nr.503 din 25 iunie 2008 Tribunalului Iași.
În ședința de la termenul din 26 noiembrie 2008, având cuvântul cu privire la excepțiile invocate, recurenta prin apărător a lăsat soluția la aprecierea instanței.
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură.
Raportat la actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul formulat de Lichidator I, în calitate de lichidator în numele și pentru - Industrie SA I-societate aflată în insolvență juridică, este tardiv introdus.
Potrivit art.301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Astfel, se reține faptul că decizia civilă nr.503 din 25 iunie 2008 a Tribunalului Iașia fost comunicată recurentei la data de 16 septembrie 2008, iar recursul a fost înregistrat la data de 07 octombrie 2008, peste termenul legal.
Potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (1) Cod procedură civilă, se prevede că: "termenele de înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul".
Față de textul menționat, ultima zi de depunere a recursului era 02 octombrie 2008, iar recursul formulat a fost înregistrat la data de 07 octombrie 2008, peste termenul legal.
Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 103 alin. (1) Cod procedură civilă care prevăd că "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal, atrage decăderea."
În consecință, față de dispozițiile sus-citate, nu va mai putea fi analizată nici excepția invocată referitoare la nulitatea recursului.
Pentru aceste considerente, urmează a se respinge ca tardiv declarat recursul formulat de Lichidator I, în calitate de lichidator în numele și pentru - Industrie SA I-societate aflată în insolvență juridică, împotriva deciziei civile nr.503 din 25 iunie 2008 Tribunalului Iași, pe care o va menține.
Pentru aceste motive
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul formulat de Lichidator I, în calitate de lichidator, în numele și pentru - Industrie SA împotriva deciziei civile nr.503 din 25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Tribunalul Iași:
-
-
AC/AC
2 ex.
14.12
Judecători:Georgeta Buliga, Adriana Elena Andronic, Elena
