Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 61/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 61/2010-
Ședința publică din 14.01.2010
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
JUDECĂTOR 3: Moșincat
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O, str. -, nr. 3. județul B, recurenții reclamanți, cu domiciliul în comuna, sat, nr. 340, județul B, cu domiciliul în O,-, - 48,. 6, județul B, cu domiciliul în, nr. 354, județul B, împotriva deciziei civile nr. 251/A din data de 26.06.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a schimbat în parte sentința civilă nr. 412 din data de 23.01.2009, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr-, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta recurenților reclamanți, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 108 din data de 14.01.2010, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 9,5 lei, și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:
Reprezentanta recurenților reclamanți arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat în cauză alte probe, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurenților reclamanți solicită admiterea recursului declarat de recurenții reclamanți astfel cum fost formulat în scris, în principal modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor și menținerea ca legală și temeinică hotărârii pronunțată de instanța de fond, de asemenea, solicită obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculată asupra sumei de 30.668,60 dolari, cu începere de la data reținerii, respectiv 01.05.1991 până la data plății efective, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată în apel, în vederea completării probațiunii, fără cheltuieli de judecată, respingerea recursului declarat de recurentul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 412 din 23.01.2009 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a respins excepția prescripției și lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, s-a admis cererea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și pe cale de consecință: s-a constatat caracterul abuziv al confiscării sumei de 30.668,60 dolari, dispusă în baza Decretului nr. 210/1960, în dosarele nr. 9/P/1988 și 70/P/1989 si restituirea de către pârâtă a sumei de 73.538,76 USD în favoarea reclamanților reprezentând valuta confiscată în valoarea actualizată. A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată de 1000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin testamentul datat la 31 ianuarie 1986 în orașul, Provincia, defunctul a gratificat-o pe antecesoarea reclamanților cu suma de 30.668,60 dolari, sumă ce i-a fost confiscată în baza art. 43 al. 2 din Decretul nr. 210/1960, reținându-se că aceasta s-a făcut vinovată de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 37 al. 1 din același act normativ
Prin adresa nr- s-a comunicat reclamantului de rândul 1 refuzul de restituire a sumei de 30668,6 lei confiscată de la defuncta, cu motivarea că măsura de siguranță a confiscării în folosul statului a fost legal dispusă, față de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 37 al. 1 din Decretul nr. 210/1960, fiind irelevant faptul că măsura nu a fost dispusă de o instanță judecătorească, organele de urmărire penală erau împuternicite să dispună confiscarea, iar abrogarea ulterioară a art. 37 din nr. 210/1960 produce efecte numai pentru viitor nu și pentru trecut.
S-a retinut că prin raportul de expertiză contabilă extrajudiciară suma de 30.668,60 lei a fost actualizată în raport de rata inflației pe perioada 1986-iulie 2008, actualizare care nu a fost contestată de pârât.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost respinsa ca neîntemeiată, intrucat potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, statul în calitate de persoană juridică participă ca subiect de drepturi și obligații în raporturile juridice și este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, cu excepția cazului când legea stabilește anume organe în acest scop.
Din interpretarea art. 26 al. 1 și 1^1 din OUG nr. 190/2000 si art. 40 al. (2) din Normele Metodologice pentru aplicarea prevederilor nr.OUG 190/2000 privind regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase în România s-a apreciat că numai în cazul litigiilor având ca obiect restituirea metalelor prețioase statul va fi reprezentat în instanță de BNR, nu și atunci când litigiul are ca obiect revendicarea unor sume de bani confiscate abuziv.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsa de asemenea ca neîntemeiată, deoarece potrivit art. 1 din nr. 158/1967 prevederile acestui act normativ se aplică doar în cazul drepturilor de creanță nu și drepturilor reale. Or, acțiunea de față având ca obiect revendicare, este o acțiune reală petitorie, imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv, această acțiune nu se stinge decât odată cu stingerea însuși a dreptului de proprietate prin dobândirea acestui drept de către o altă persoană, prin uzucapiune sau bună credință.
Pe fond, instanța a apreciat acțiunea formulată ca fiind întemeiată, retinandu-se că art. 37 al. 1 din Decretul nr. 210/1960 incrimina ca infracțiune fapta de a nu preda, ceda sau declara mijloacele de plata straine si metalele pretioase, fapt care se pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar conform art. 43 al. 2 din acleași act normativ în toate cazurile, se dispunea si confiscarea valorilor în cauza, potrivit legii penale.
Prin - nr. 9/1989 privind abrogarea unor acte normative emis de Consiliul Națonale cu următorul preambul: "În scopul inlaturarii imediate din legislatia tarii noastre a unor reglementari legale emise de fostul regim dictatorial care prin caracterul lor discriminator, nedrept, au adus grave prejudicii materiale si morale poporului R, intereselor legitime ale tuturor cetatenilor, desfasurarii unor relatii normale cu celelalte state" s-a dispus că "Sunt si rămân abrogate urmatoarele acte normative:. 21. Art. 37 din Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plata straine".
S-a apreciat că susținerea pârâtului că - nr. 9/1989 nu are efect asupra confiscărilor dispuse anterior acestui act normativ, urmare a principiului neretroativității legii civile este nefondată, deoarece în actul normativ de abrogare se inserează scopul reparator al abrogării, cu efecte asupra tuturor situațiilor în care s-a dispus confiscarea în condițiile art. 37 din nr. 210/1960, aplicare care redată clar în exprimarea pentru trecu și viitor " sunt si rămân abrogate"
Constatându-se caracterul abuziv al art. 37 din nr. 210/1960 și implicit a confiscării dispuse în baza acelui act normativ, efectul care se impune este acela al reparării imediate și integrale prejudiciului.
A mai retinut instanta că prin confiscarea sumei de bani au fost violate atât dispozițiile constituționale din România de la acea dată, care la art. 36 si 37 declara ocrotite de lege dreptul proprietate personală și dreptul de moștenire, dar și dreptul de a dispune pentru cauză de moarte aparținând testatorului.
De asemenea măsura confiscării fiind declarată abuzivă, inclusiv prin OUG nr. 190/2000, însemnă că reclamanții au redobândit dreptul de proprietate asupra sumei de bani în temeiul legii, însă au fost lipsite de prerogativele acestui drept. Iar conform Primului Protocol Adițional CEDO art. 1 dreptul de proprietate privată este garantat.
In consecinta în baza disp. art. 109 pr. civ, art. 25 din Decretul nr. 31/1954 a fost respinsa excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, în baza disp. art. 480 civ, art. 18 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, a fost respinsa excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, în baza - nr. 9/1989, art. 26 al. 1^2 din OUG nr. 190/2000 privind regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase în România s-a constatat caracterul abuziv al confiscării sumei de 30.668, 60 lei, iar în baza prev. 480-482 civ, al art. 1 din primul Protocol Adițional la Convenție, a principiului echității și reparării integrale a prejudiciului, s- dispus restituirea în favoarea reclamanților a sumei de 73.538,76 dolari reprezentând actualizarea sumei de 30.668,60 dolari, confiscată abuziv.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, solicitând admiterea apelului și schimbarea în totalitate a sentinței apelate, in sensul respingerii actiunii.
Prin decizia civilă nr. 251/A din data de 26.06.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora admis ca fondat apelul civil introdus de apelantul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B,-, sector 5, prin reprezentant DIRECȚIA GENERLĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O,-/B, jud. B în contradictoriu cu intimații domiciliat în comuna, sat, nr. 340, jud. B, domiciliat în O,-, - 48,. 6, jud. B, domiciliată în comuna, sat, nr. 354, jud., împotriva sentinței civile nr. 412 din 23.01.2009 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:
A dispus restituirea de către pârâtă a sumei de 30.668,60 dolari în favoarea reclamanților, reprezentând valută confiscată.
A menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
In baza testamentul intocmit la data 31 ianuarie 1986, în orașul, Provincia, numitul a lasat intreaga sa avere antecesoarei reclamanților.
In urma decesului unchiului său din Canada, numita a mostenit o suma de bani in valuta, suma care i-a trimisa de catre executorul testamentar.
Ulterior numita si fiul acesteia au fost anchetati pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 37 al. 1 si alin. 5 din Decretul nr. 210/1960, in dosarele penale nr. 9/P/1988 si nr. 70/P/1988, dispunandu-se de catre Procuratura Generala solutia de neincepere a urmaririi penale, luandu-se insa masura confiscarii in folosul statului a sumei de 30.668 dolari, în baza art. 43 al. 2 din Decretul nr. 210/1960.
Impotriva acestei solutii reclamantii au formulat plangere la Procuratura Generala, iar prin adresa nr- li s-a comunicat refuzul de restituire a sumei de 30.668,6o dolari confiscată de la defuncta, cu motivarea că măsura de siguranță a confiscării în folosul statului a fost legal dispusă, in baza art. 43 al. 2 din Decretul nr. 210/1960, față de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 37 al. 1 si 5 din Decretul nr. 210/1960, fiind irelevant faptul că măsura nu a fost dispusă de o instanță judecătorească, organele de urmărire penală erau împuternicite să dispună confiscarea, iar abrogarea ulterioară a art. 37 din nr. 210/1960 produce efecte numai pentru viitor nu și pentru trecut.
Instanta de apel a retinut ca art. 37 din Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plata straine a fost abrogat prin - nr. 9/1989 care are urmatorul preambul: "In scopul inlaturarii imediate din legislatia tarii noastre a unor reglementari legale emise de fostul regim dictatorial care princaracterul lor discriminator, nedrept,au adus grave prejudicii materiale si morale poporului R, intereselor legitime ale tuturor cetatenilor, desfasurarii unor relatii normale cu celelalte state."
Asadar caracterul nedrept, abuziv al art. 37 din nr. 210/1960 a fost recunoscut de Statul Dispozitiile nr. 210/1960 erau in coliziune vadita cu principiile care guvernau si ocroteau dreptul de proprietate privata si dreptul la mostenire, izvorâte din prevederile Constitutiei sub care a fost adoptat.
De asemenea prin art. 26 alin. 1^2 din OUG nr. 190/2000 astfel cum a fost modif. se stabileste ca în sensul acestei ordonante de urgenta, prin preluare abuziva se întelege si preluarea efectuata în baza Decretului nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plata straine, metalelor pretioase si pietrelor pretioase. Chiar daca OUG nr. 190/2000 se refera la regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase, prin acest act normativ statul Rar ecunoscut inca odata caracterul abuziv al Decretului nr. 210/1960.
Sunt nefondate sustinerile apelantei in sensul ca instanta de fond a dispus restituirea valutei confiscate in baza OUG nr. 190/2000 care reglementeaza regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase, intrucat asa cum rezulta din considerentele hotării atacate aceasta masură a fost dispusă in temeiul prev. 480-482 civ. si al art. 1 din primul Protocol Adițional la Convenție, referirile la OUG nr. 190/2000 facandu-se numai cu privire la constatarea caracterului abuziv al nr. 210/1960.
In ce priveste critica apelantei in sensul că instanța de fond si-a depășit atribuțiile, intrând în sfera legislativului, instanta de apel a apreciat-o ca nefondata, intrucat instantele judecatoresti sunt competente sa judece litigiile referitoare la incalcarea dreptului de proprietate si a celorlalte drepturi reale, intervenita in perioada 1944- 1989, cum este situatia in speta. A considera că instantele judecatoresti nu au competenta de a cenzura si dispune restituirea valutei confiscata prin nr. 210/1960 si că aceasta competenta ar reveni exclusiv Parlamentului, asa cum sustine apelanta, ar insemna a se incalca dreptul de acces la justitie, garantat de art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului Ministerul Finantelor, instanta de apel a retinut că in mod intemeiat a fost respinsa. Astfel confiscarea valutei s-a realizat de Statul R, prin organele de urmarire penala, in cadrul unor masuri cu caracter penal. Iar în speta aplicabile dispozitiile generale cuprinse in art. 25 din Decretul nr. 21/1954 care consacră capacitatea (vocatia) generală a Ministerului Finantelor de reprezentant material si procesual al statului
Prevederile art. 40 alin. 2 din HG nr. 1344/2003 se refera la reprezentarea statului de catre Banca Nationala a Romaniei in instantelor de judecata in actiunile formulate de ersoanele p. fizice si juridice ale caror obiecte din metale pretioase si pietre pretioase au fost preluate abuziv de catre stat, aceste dispozitii nefiind incidente in cauză.
Mai mult valuta confiscata in baza nr. 210/1960 nu era predata catre BNR asa cum sustine apelanta, ci catre Banca de Comert.
de cele de mai sus, in mod corect, in baza art. 480. civ. sa- admis actiunea in revendicare.
Odată admisa actiunea in reventicare, posesorul parat este obligat să restituie bunul adevaratului proprietar, in speta fiind vorba despre suma de 30.668,60 dolari.
Instanta de apel a apreciat insa că in mod gresit s-a dispus reactualizarea sumei de 30.668,60 lei in raport cu rata inflatiei monedei nationale.
mai poate fi definită ca fiind un dezechilibru de ansamblu al economiei reliefat de trei tendințe majore: creșterea mai rapidă a cantității de monedă comparativ cu creșterea altor variabile ale economiei; creșterea prețurilor; scăderea puterii de cumpărare.puterii de cumpărare a monedeiconstă în faptul că în decursul unei perioade relativ lungi, volumul bunurilor și serviciilor ce se cumpără într-o economie scade în comparație cu masa monetară și nivelul prețurilor.
Procesul de inflatie la care s-a făcut referire in raportul de expertiza efectuat in cauza a vizat numai moneda natională, adică leul, nu si dolarul.
În conditiile in care s-a luat masura confiscarii unei sume in valuta, iar restituirea s-a dispus in aceeasi moneda, si nu in moneda nationala, instanta de apel a considerat ca in mod eronat s-a procedat la reactualizarea acesteia, inflatia afectand numai moneda nationala, nu si puterea de cumparare a dolarului.
Ca efect al admiterii actiunii in revendicare reclamantii aveau dreptul la restituirea fructelor produse de bun, care in cazul unei sume de bani sunt dobanzile, actiunea in restituirea fructelor civile fiind prescriptibila si depinzand de buna sau reaua credinta a posesorului.
In consecinta, in baza art. 296. pr. civ. a fost admis ca fondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 412 din 23.01.2009 pronunțată de Judecătoria Oradea, ce a fost schimbată în parte, în sensul că: s-a dispus restituirea de către pârâtă a sumei de 30.668,60 dolari în favoarea reclamanților, reprezentând valută confiscată.
S-a constatat că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs apelantul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând admiterea acestuia, schimbarea deciziei în sensul respingerii acțiunii și intimații, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului, a menținerii sentinței.
Prin motivele de recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bai nvocat că, nu au calitate procesuală pasivă, chiar dacă instanța a reținut aplicarea art. 26 din Decretul nr. 31/1954 a recunoscut că valuta confiscată a fost predată BNR care conform OUG nr. 190/2000 are implicit calitate procesuală pasivă.
Nu s-a pronunțat instanța asupra excepției de netimbrare, fără probe a reținut preluarea abuzivă a valutei deși a intrat în patrimoniul statului în baza unui just titlu - Decretul nr. 210/1960 care, chiar dacă a fost abrogat, nu există la fel ca la metalele prețioase, un act normativ reparator pentru valută.
Nu s-a apreciat legalitatea actului de preluare a valutei prin raportare la Decretul nr. 233/1974 ce prevedea posibilitatea de a folosi sumele în valută în țară și străinătate de către cetățenii români ce au realizat venituri în valută, succesorii lor, astfel că, aprecierea trebuia făcută în raport de legislația în vigoare, deci, era aplicabil termenul de prescripție prevăzut de Decretul Lege nr. 167/1958 care începea să curgă de la rămânerea definitivă a unei eventuale hotărâri de confiscare.
Instanța nu s-a pronunțat asupra solicitării de respingere a cheltuielilor de judecată.
S-a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurenții, prin motivele de recurs au invocat că în mod greșit s-a înlăturat raportul de expertiză contabilă extrajudiciară pe care s-a fondat sentința, fără a se pune în discuția părților necesitatea administrării unei expertize noi care să stabilească întinderea exactă prejudiciului suferit prin confiscarea în anul 1986.
Caracterul abuziv al confiscării a fost consecința aplicării Decretului nr. 210/1960, act samavolnic ce încălca Constituția României de la acea dată, art. 981 Cod civil, tratatele internaționale. Hotărârea le prejudiciază grav interesele, fiind îndreptățiți atât la restituirea sumei confiscate cât și la fructe, respectiv dobânzi, ce le-ar fi putut obține prin depozitarea sumei la o bancă.
Expertul a procedat la actualizarea sumei de 30.668,68 dolari transformând această sumă la cursul BNR pentru anul 1996, aplicând indicele de inflație. S-a luat în calcul această variantă nu a fructelor produse - dobânzile - întrucât era interzisă deținerea cu orice titlu a mijloacelor de plată străine și metalelor prețioase iar cei ce le dețineau trebuiau să le declare, predea la Banca de stat, nerespectarea obligației fiind infracțiune.
Chiar dacă ar fi reușit în 1986 să intre în posesia sumei, nu puteau să o păstreze, aspecte ce nu au fost avute în vedere, iar procesul inflaționist a afectat nu doar moneda națională. Statul Român nu se poate reține că fost de bună credință, termenul de prescripție pentru restituirea fructelor - dobânzi -, nefiind astfel împlinit.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Potrivit actului aflat la filele 22, 23 dosar fond - tradus din limba engleză în limba română de către traducătorul autorizat -, numita domiciliată în 410 - 2 orașul, Provincia, a instituit-o pe, nepoata sa, moștenitor a averii sale, după plata integrală a datoriilor, fiind numit în acest sens un executor testamentar - la data de 31.01.1986, fiind astfel gratificată cu 30.668,60 dolari.
Din adresa nr- emisă de Procuratura Generală - fila 7 dosar fond - se reține că a fost cercetată penal în dosarele nr. 9/P/1988, nr. 70/P/1989 pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 37 alin. 5, art. 38â7 alin. 1 din Decretul nr. 210/1960, aplicându-i-se măsura confiscării 28.668,60 dolari și 2000 dolari, conform art. 43 alin. 2 din Decretul nr. 210/1960.
conform certificatului de deces, aflat în copie dosar fond fila 8, decedat la 03.09.1990, recurenții reclamanți, conform actelor de stare civilă aflate în copie la dosar - filele 9 - 14 - fiind succesorii acesteia.
Se reține faptul că antecesoarea recurenților a obținut o sumă de bani în valută străină, pe care, întrucât nu declarat-o, Statul Român în baza art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 218/1960 confiscat- Tocmai datorită faptului că, prin Decretul Lege nr. 9/31.12.1989 în preambulul căruia s-a inserat mențiunea că, trebuie înlăturate imediat din legislația țării unele reglementări legale emise de fostul regim dictatorial ce au avut un caracter discriminator, nedrept, s-a recunoscut de către Statul Român că Decretul nr. 218/1960, alături de alte acte normative, au fost abuzive, nedrepte. De altfel, prin Legea nr. 158/2004 s-a reiterat acest principiu, inclusiv că, aceste acte normative alături de altele, au fost contrare Constituției.
Nu se poate contesta afirmația Statului Român în sensul că, valuta confiscată de acesta, în perioada anterioară anilor 1990, nu ar fi avut loc în baza unui titlu - Decretul nr. 210/1960 - însă, acest act normativ nu a fost unul emis conform principiilor ce reglementau dreptul de proprietate privată, dreptul la moștenire, instituit nu doar de Constituția României în vigoare în anul 1960 cât și de Codul civil - art. 48 - 650 și următoarele.
OUG nr. 190/2000 a fost emisă doar pentru a reglementa regimul metalelor prețioase (aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2003, Legea nr. 261/2002) iar în art. 1 ^1 nu se regăsește și ceea ce face obiectul litigiului de față - valută confiscată - astfel că, instanțele au făcut referire la acest act normativ doar pentru că din cuprinsul acestuia se reține o dată în plus raportat la cele expuse mai sus, că legiuitorul stabilit caracterul abuziv al Decretului nr. 210/1960, criticile Statului Român fiind nefondate.
Referitor la Decretul nr. 233/1974 raportat la care confiscarea ar fi fost una legală, în opinia Ministerului Finanțelor Publice, ca urmare a faptului că și acest act normativ, prin Legea nr. 120/2000 a fost abrogat, fiind considerat nu doar contrar Constituției ci și ordinii de drept, se impun aceleași considerente ca și cele expuse raportat la Decretul nr. 210/1960, astfel că, nu vor mai fi repetate.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice se reține faptul că, în primul rând, valuta a fost confiscată de către Statul Român prin organele de urmărire penală, în baza unor acte normative abuzive, astfel că, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, statul participă ca subiect de drepturi și obligații în raporturile juridice, în calitate de persoană juridică, fiind reprezentat de această instituție, iar pe de altă parte, OUG nr. 190/2000 care conform Normelor Metodologice de Aplicare a conferit calitate procesuală pasivă Băncii Naționale a României, nu se referă la valută confiscată, cum este cazul în speță, astfel că, în mod corect ambele instanțe au reținut calitatea procesuală pasivă, criticile nefiind fondate.
Nu s-a adoptat de către legiuitor după anul 1990 un act normativ referitor la restituirea valutei confiscate în baza Decretului nr. 210/1960, însă, acest aspect nu poate duce la concluzia că instanțele nu ar avea competența, posibilitatea legală de-a soluționa astfel de cereri, altfel s-ar încălca nu doar art. 3 din Codul civil ci și art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, dreptul reclamanților la un proces echitabil.
Potrivit art. 15 alin. 1 lit. o din Legea nr. 146/1997, sunt scutite de la plata taxelor de timbru, acțiunile, cererile, inclusiv căile de atac referitoare la despăgubirile civile solicitate pentru daunele materiale ce decurg din cauze penale, ori, în speță, confiscarea a avut loc în cadrul urmăririi penale inițiate în baza unui act normativ abuziv, în prezent abrogat, astfel că, referirile Statului Român la necesitatea timbrării acțiunii, sunt neîntemeiate.
Cât privește critica referitoare la acordarea de către instanța de fond cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților, acest aspect s-a dispus conform art. 274 Cod procedură civilă, culpa Statului Român fiind evidentă, refuzul său în restituirea valutei confiscate, a opunerii în admiterea acțiunii, confirmând acest aspect, critica fiind nefondată.
Referitor la critica cu privire la faptul că acțiunea ar fi prescrisă, se rețin următoarele:
Într-adevăr Decretul Lege nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în art. 1 alin. 1 stabilit că, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, termen ce la art. 3 alin. 1 fost stabilit ca fiind de 3 ani.
Obiectul acțiunii însă, nu l-a reprezentat o acțiune tipică în restituirea unei sume de bani, acțiune patrimonială, ci o veritabilă acțiune în revendicarea unor bunuri confiscate în mod abuziv de către fostul regim comunist în baza unui act normativ nelegal, deci în lipsa unui just titlu, putând astfel fi calificat demersul reclamanților ca fiind practic o acțiune reală în sensul art. 1890 Cod civil, termenul de prescripție fiind în astfel de situații de 30 de ani, care nu fost depășit de aceștia.
De altfel, suma de bani fiind confiscată de Statul Român în baza unui act normativ contrar constituției în vigoare la acea dată, a art. 480, 650 și urm. Cod civil, acest aspect poate fi calificat fără îndoială ca o rea credință din partea acestuia, se află în posesia instituțiilor acestuia, astfel că, acțiunea în revendicare poate fi calificată ca fiind una imprescriptibilă, nefiind aplicabile dispozițiile art. 1909 Cod civil, cum corect de altfel au reținut ambele instanțe.
Chiar în lipsa textelor legale invocate și considerentelor expuse, se impune a se preciza faptul că, după anul 1990, Statul Român a adoptat mai multe legi speciale cu caracter reparatoriu referitor la imobilele confiscate de fostul regim totalitar - Legea nr. 18/1991, Legea nr. 112/19950, Legea nr. 10/2001 etc. stabilind în acest sens anumite termen în care cei îndreptățiți puteau solicita măsurile reparatorii, termene ce au fost prelungite în mod succesiv pe parcursul anilor.
Referitor la bunurile mobile confiscate de fostul regim, s-a adoptat conform celor de mai sus OUG nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase, aprobată cu modificări prin Legea nr. 261/2002 care în art. 34 prevăzut o procedură și un termen în care cei deposedați de metalele prețioase prevăzute în art. 3, pot obține restituirea acestora sau despăgubiri. Termenul de 1 an de la data intrării în vigoare a OUG nr. 190/2000 a fost prelungit prin Legea nr. 261/2001 de aprobare a acesteia, respectiv prin Legea nr. 82/2007 și expirat doar la 31.12.2009, deci după promovarea litigiului de față.
Sigur că, aceste acte normative nu au vizat și restituirea valutei confiscate de fostul regim, dar, aceasta face parte indubitabil din categoria bunurilor mobile la fel ca și metalele prețioase la care aceste ultime acte normative evocate se referă. Ar fi o inechitate, o încălcare a principiului egalității părților, în măsura în care s-ar accepta ideea Statului Român în sensul că, acțiunea de față ar fi prescrisă, în condițiile în care, în situații similare s-au cel puțin analoage - cazul metalelor prețioase, monedelor confiscate de regimul totalitar -, termenul de prescripție pentru restituirea acestora s-a împlinit doar la 31.12.2009.
Ca urmare, chiar în lipsa considerentelor legale expuse, s-ar fi impus respingerea excepției de prescripție pentru da eficiență principiului egalității în drepturi, reglementat nu doar de Constituția României ci și de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care interzice orice gen de discriminare, a Protocolului nr. 12 al acesteia, convenție ce face parte din dreptul intern conforma art. 11, 14 din Constituția României, după ratificarea sa în anul 1994.
Față de toate considerentele expuse, se impune conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, respingerea ca nefondat a recursului declarat de către Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Cât privește recursul declarat de către reclamanții, se rețin următoarele:
Instanțele au concluzionat că s-a impus admiterea acțiunii în revendicare, raportat la dispozițiile art. 480 Cod Civil, conform căruia, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege, și implicit a dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, conform căruia, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege.
Art. 481 cod civil stabilește că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, ori, în speță, antecesoarea recurenților reclamanți a fost lipsită în baza unui act normativ abuziv, de dreptul său de proprietate dobândit cu titlu de moștenire, fără fi primit o justă și prealabilă despăgubire, situație ce a impus aplicarea implicită a art. 998 Cod civil - orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s- ocazionat, a-l repara, dispoziții legale în baza cărora, în mod corect instanța de apel dispus restituirea sumei de 30668,60 dolari în favoarea succesorilor celui deposedat de bunul său în mod abuziv.
Art. 1082 Cod civil prevede faptul că, debitorul este osândit, de se cuvine la plata de daune interese pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligației, cu toate că nu este de rea credință, afară de cazul în care va justifica că întârzierea provine dintr-o cauză străină ce nu îi este imputabilă. Conform art. 1084 Cod civil, daunele interese ce sunt debite creditorului, cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Dispozițiile legale susmenționate nu au fost avute în vedere de instanța de apel, astfel că, acest aspect se impune a fi corectat fără a fi nevoie, conform celor ce vor fi arătate mai jos, de o casare cauzei cu trimiterea spre o nouă judecare pentru administrarea de noi probe. Chiar dacă inițial reclamanții au solicitat actualizarea sumei confiscate, conform indicilor de inflație, instanța de apel reținând că acest capăt de cerere era nefondat, în urma explicitării, clarificării acestui petit în fața instanței de recurs, urmează a se face aplicarea art. 1082 - 1084 Cod civil.
Conform art. 1088 Cod civil, la obligațiile ce au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, daune ce se cuvin fără a se justifica un prejudiciu, iar conform art. 1087 Cod civil, aceste daune se cuvin de la data punerii în întârziere a debitorului, ca o derogare a dispozițiilor art. 1088 alin. 2 Cod civil conform cărora se acordă doar de la data formulării cererii de chemare în judecată.
Raportat la considerentele expuse, a aplicării art. 1084 Cod civil conform căruia daunele interese cuprind pierderea suferită și beneficiul de care a fost lipsit, beneficiu ce constă în speță în dobânda ce ar fi putut-o obține reclamanții dacă valuta le-ar fi fost restituită prin capitalizarea sa la o bancă, întrucât aceștia au pus în întârziere Statul Român în luna mai 1991 când au solicitat Procuraturii generale restituirea sumei confiscate ( răspunsurile date de această instituție sub nr- - fila 7 dosar fond), instanța de recurs apreciază că din 1 mai 1991 Statul Român datorează dobânda legală ce se impune astfel fi acordată până la plata efectivă a debitului stabilit în sarcina acestuia.
Raportat la toate considerentele expuse, fiind aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 481, 1011, 1082, 1084, 1088 Cod civil, în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă va admite ca fondat recursul declarat de reclamanții, va modifica în parte decizia în sensul că va obliga Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B la plata dobânzii legale calculate asupra sumei de 30668,60 dolari, cu începere din 01.05.1991, până la plata efectivă, urmând a menține celelalte dispoziții ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil introdus de recurenții reclamanți, cu domiciliul în comuna, sat, nr. 340, județul B, cu domiciliul în O,-, - 48,. 6, județul B, cu domiciliul în, nr. 354, județul B, împotriva deciziei civile nr. 251/A din data de 26.06.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice să le plătească reclamanților și dobânda legală calculată asupra sumei de 30.668,60 dolari, cu începere din 01.05.1991 până la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O, str. -, nr. 3. județul
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14.01.2010.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 22.01.2010
- judecători fond -
- judecători apel -,
- dact. gref. - 22.01.2010 - 7 ex.
- emis 5 com. - 22.01.2010 - MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B,
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat
