Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 661/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.661
Ședința publică din 26 iunie 2008
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 148 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați MUNICIPIUL APRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâților intimați Municipiul T prin primar și Consiliul Local al Municipiului T, avocat în reprezentarea reclamantului recurent, lipsă fiind pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului recurent depune taxa judiciară de timbru în valoare de 5 lei, timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și un exemplar CF nr. 7034 T cu data de 24.06.2008.
Se comunică un exemplar al întâmpinării cu reprezentantul reclamantului recurent, care arată că a studiat-o și nu solicită amânarea cauzei.
Nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent a pus concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei Tribunalului Timiș în sensul admiterii apelului și rejudecând în fond admiterea acțiunii în revendicare așa cum a fost formulată în scris. În drept a invocat prevederile art. 299 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 și 312 Cod procedură civilă. A făcut trimitere la jurisprudența CEDO și la dispozițiile cuprinse în art. 1 din Primul Protocol la Convenție. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâților intimați Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T prin Primar a solicitat respingerea recursului reclamantului ca fiind netemeinic și nelegal, cu consecința menținerii ca temeinică și legală deciziei civile nr. 148/A/25.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr.4172/325 la data de 16.03.2007, reclamantul, in calitate de mostenitor al defunctei sale mame (aceeasi cu, a chemat in judecata pârâții Municipiul T prin Primar si Consiliul Local al Municipiului T precum și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța in cauză să se constate ca imobilul situat in T, str. - - (fosta str. -) nr.16, înscris in CF nr.7034 T, nr. cadastral 11495, compus din casă și curte în suprafață de 382 mp și nr. cadastral 11496 compus din gradina în- în suprafață de 471 mp, a trecut fără titlu valabil in proprietatea Statului Român și în administrarea T la data de 30 august 1988; să se admită acțiunea in revendicare și pe cale de consecință, să se dispună radierea din CF nr.7034 Tad reptului de proprietate al Statului Român și a dreptului de administrare al T (actual Direcția de Patrimoniu a Primăriei Municipiului T), întabularea dreptului de proprietate asupra întregului imobil în favoarea reclamantului, în calitate de moștenitor legal al defunctei, să fie obligați pârâții la a-i lăsa în deplină și exclusivă proprietate, pașnică posesie și folosință întregul imobil, cu plata către Statul Român a sumei de 21.028 lei, eactualizată, primită de către mama sa în anul 1988, cu ocazia înstrăinării in mod abuziv a imobilului-casă către Statul Român.
In motivarea actiunii reclamantul a aratat că imobilul in litigiu a fost dobândit prin cumpărare de către părinții săi in anul 1971, iar după decesul tatălui său, mama sa, a moștenit cota de 1/2 părți din imobil ce aparținuse acestuia, devenind unică proprietară asupra întregului imobil.
În anul 1988, mama reclamantului a solicitat Statului Român aprobarea emigrării legale in Germania, dar cererea de emigrare a fost condiționată de înstrăinarea către Statul Român a construcției - casa, iar curtea și grădina in suprafață totală de 853 mp, au trecut in proprietatea Statului Român in mod abuziv, fără nici o despăgubire. În temeiul Decretului 223/1974, a fost emisă Decizia nr. 1135/1988 in baza căreia imobilul in litigiu a trecut în proprietatea statului român cu plata unor despăgubiri in sumă de 21.028 lei aferente construcției.
In drept a invocat art.6 pct.1, 2 și 3 din Legea nr. 213/1998, art.480 Cod civil, art.44 din Constituția României, art.1 din Protocolul adițional la.
Prin sentința civilă nr.6695/21.06.2007, Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului român in baza Decretului nr.223/1974, caz în care devin aplicabile dispozițiile legii speciale de reparație, respectiv, Legea nr.10/2001, astfel cum rezultă din coroborarea art.1 alin.1, art. 2 din lege si art.1.4 lit. b din HG 498/2003.
S-a apreciat că această procedură specială nu aduce atingere dreptului de proprietate astfel cum este definit de art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, (evocându-se jurisprudența O) și nici dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenție, dispozițiile legii menționate prevăzând posibilitatea atacării la tribunal a deciziilor organelor administrative investite cu atribuții în soluționarea cererilor de reconstituire.
In ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, chemat în judecată în reprezentarea Statului român, instanța de fond a apreciat-o ca neîntemeiată și a respins-o, având în vedere, pe de o parte, evidențele CF 7034 T, din care rezultă că asupra imobilului în litigiu a fost înscris la 30.08.1988 dreptul de proprietate al Statului Român, iar pe de altă parte, prevederile art. 25 din Decretul nr.31/1954, potrivit cărora, statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, participând în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor afară de cazurile în care legea stabilește anume și alte organe în acest scop
La termenul de judecata din 14.06.2007, instanța de fond a respins ca neîntemeiata excepția inadmisibilității acțiunii invocate de parați având in vedere temeiul de drept invocat in susținerea acțiunii precum și art.1 pct.1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins in întregime acțiunea reclamantului ca neîntemeiata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr.4172/325/05.09.2007.
În motivarea apelului reclamantul a criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate, întrucât petitul privind analiza valabilității titlului statului român a fost respins fără a fi cercetat deși art. 6 al.3 din Legea nr. 213/1998 obligă instanțele să stabilească valabilitatea titlului.
Reclamantul a arătat că nu a uzat de prevederile Legii nr.10/2001 și ca atare, in cauză nu este aplicabil principiul "electa una non datur recursus ad alteram", astfel cum greșit s-a reținut de către prima instanță.
Prin întâmpinare, intimatul Municipiul T reprezentat de Primar și Consiliul Local al Municipiului T au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, apreciind ca prima instanță pronunțat o hotărâre legală in raport de art.6 al. 1 și 2 din Legea nr.213/1998, imobilul făcând obiectul unei legi speciale de reparație. Au invocat sub acest aspect decizia nr.53/2007 (depusă la dosar), dată asupra recursului în interesul legii de către instanța supremă in care se arată că după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, retrocedarea imobilelor poate avea loc doar în condițiile acestei legi.
Prin întâmpinare, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tas olicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, reiterând apărările si susținerile făcute in fața instanței de fond.
Pentru a se stabili natura juridică a căii de atac declarată in cauză, la cererea instanței, prin înscrisul depus la fila 31 dosar apel, apelantul a precizat valoarea imobilului revendicat ca fiind de 180.148, 482 RON, valoare ce exclude incidenta art.282 ind.1 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 148 din 25.02.2008, Tribunalul Timișa respins apelul declarat de reclamantul-apelant, împotriva sentinței civile nr.6695/21.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că potrivit art. 6 al.1 din Legea nr. 213/1998, " parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat ".
Aliniatul 2 din același text reglementează situația bunurilor preluate de stat fără un titlu valabil, arătând că aceste bunuri " pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație ".
În acest ultim caz, competența stabilirii valabilității titlului revine instanțelor judecătorești, potrivit al. 3 din același text. Prin urmare, conform normei citate, in cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, instanțele sunt chemate să stabilească valabilitatea titlului numai dacă imobilul nu face obiectul unei legi speciale de reparație.
Tribunalul a considerat că Legea nr.10/2001 este o lege specială de reparație și ca atare, revendicarea unui imobil ce constituie obiect de reglementare al legii speciale trebuie să urmeze imperativ procedura arătată în corpul legii și nu dreptul comun, așa cum a înțeles să invoce reclamantul în speța de față.
Cum imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului român in baza Decretului nr.223/1974, acesta constituie obiect de reglementare al legii reparatorii, potrivit art.2 din lege.
Procedura prevăzută de legea specială, inclusiv termenul de formulare a notificării, a fost instituită de legiuitor din rațiuni ce țin de siguranța, securitatea si certitudinea circuitului civil, nefiind încălcat dreptul de proprietate al persoanei, dimpotrivă, prin reglementarea specială, legiuitorul a înțeles să respecte proprietatea persoanei in sensul arătat de art.1 din Protocolul adițional la.
Prin aceasta nu se aduce atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil prevăzut de art.6 din
Raportat la dispozițiile Legii nr.10/2001, s-a concluzionat că după intrarea în vigoare a acestei legi, instanțele pot stabili valabilitatea titlului statului privind imobilele ce constituie obiect de reglementare al legii, in sensul arătat de art. 6 al.2 din Legea nr. 213/1998, doar în cazul în care a fost declanșată procedura administrativă prevăzută de legea specială, prin sesizarea persoanei juridice deținătoare a imobilului, ceea ce în speță nu s-a realizat.
Împotriva deciziei civile nr. 148 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în termen legal a declarat recurs reclamantul criticând hotărârea pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr.148 din 25 februarie 2008 Tribunalului Timiș în sensul admiterii apelului, schimbării în totalitate a sentinței civile nr. 6695 din 21 iunie 2007 Judecătoriei Timișoara și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept,a motivat recursul cu dispozițiile cuprinse în art. 304 pct. 9 și 312 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului a arătat că ambele instanțe au respins capătul de cerere privind constatarea trecerii imobilului în proprietatea statului fără titlu valabil, nesocotind prev. art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, normă juridică care reglementează posibilitatea instanțelor judecătorești de a stabili valabilitatea titlului de proprietate al statului, această normă de drept fiind în concordanță cu prevederile art. 21 al. 1 din Constituția României.
În argumentarea admisibilității cererii sale, privind constatarea nevalabilității titlului statului, a fost invocată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârea pronunțată în cauza Vlasia Vasilescu contra României, precum și art. 20 al. 2 din Constituția României unde se precizează că "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Referitor la această chestiune reclamantul a invocat decizia nr. 145/2004, a Curții Constituționale a României care permite aplicarea directă în dreptul intern a reglementărilor internaționale.
A arătat că în Decizia nr. 46 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 21/2002, se vorbește despre consecințele pe care le poate atrage pentru Statul Român nerespectarea de către acesta a reglementărilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Dreptul intern român, respectiv art. 6 din Legea nr. 213/1998, cere realizarea unui control judiciar asupra constituționalității transferului bunurilor în patrimoniul Statului Român, iar în speță instanțele nu s-au pronunțat dacă în momentul preluării bunului reclamantului au fost respectate sau nu prevederile Constituției României, exemplificând acest lucru prin prezentarea cauzei Vlasia Vasilescu contra României. În această speță Curtea Europeană a concluzionat că acțiunea în revendicare a reclamantului Vlasia Vasilescu nu a fost judecată în mod echitabil, ceea ce contravine prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană, iar dezlegarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului are prioritate în fața tuturor legilor române conform art. 20 al. 2 din Constituția României.
O altă critică adusă hotărârii se referă la faptul că ambele instanțe au respins ca nefondată acțiunea în revendicare însă i s- reproșat reclamantului că nu a uzat de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 10/2001.
Instanțele au recunoscut că acțiunea în revendicare imobiliară este imprescriptibilă însă argumentația instanțelor a fost aceea că "după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 instanțele pot stabili valabilitatea titlului statului numai în cazul în care a fost declanșată procedura administrativă prevăzută de legea specială".
În acest fel, spune reclamantul, un drept imprescriptibil - dreptul de proprietate imobiliară - devine prescriptibil, iar soluția Tribunalului Timiș nesocotește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Pentru motivele arătate reclamantul solicită admiterea recursului hotărât fiind ca în final să se adreseze instanței internaționale, Curții Europene a Drepturilor Omului.
Analizând legalitatea hotărârii recurate, în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile cuprinse în art. 304 și urm. Cod procedură civilă, Curtea stabilește că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a revendicat imobilul situat în T-, înscris în CF 7034 T, nr. cadastral 11495, compus din casă și curte în suprafață de 382. și nr. cadastral 11496 compus din grădină în- în suprafață de 471.
Și-a dovedit calitatea procesuală prin depunerea Certificatului de calitate de moștenitor nr. 87/2006, din care rezultă că este moștenitorul legal, în calitate de fiu, al defunctei, decedată la 13.11.1989.
Imobilul revendicat de către reclamant a fost dobândit prin cumpărare de către părinții săi și in anul 1971, iar după decesul tatălui său, mama sa, a moștenit cota de 1/2 părți din imobil ce aparținuse acestuia, devenind unică proprietară asupra întregului imobil.
În anul 1988, mama reclamantului a solicitat Statului Român aprobarea emigrării legale in Germania, dar cererea de emigrare a fost condiționată de înstrăinarea către Statul Român a construcției - casa, iar curtea și grădina in suprafață totală de 853 mp, au trecut in proprietatea Statului Român in mod abuziv, fără nici o despăgubire. În temeiul Decretului 223/1974, a fost emisă Decizia nr. 1135/1988 in baza căreia imobilul in litigiu a trecut în proprietatea statului român cu plata unor despăgubiri in sumă de 21.028 lei aferente construcției.
În prezent, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară nr. 7034 T, proprietar al imobilului este Statul Român, imobilul nefiind înstrăinat către chiriași.
Aceasta este starea de fapt.
Reclamantul a formulat o acțiunea în revendicare imobiliară invocând ca temei de drept dispozițiile cuprinse în art. 480 Cod civil, art. 6 al. 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Atât prima instanță cât și instanța de apel au respins acțiunea în revendicare imobiliară formulată de reclamant reproșându-i acestuia faptul că nu a uzat de dispozițiile legii speciale în materie, Legea nr. 10/2001, cele două instanțe considerând că acțiunea în revendicare imobiliară, deși este imprescriptibilă, totuși nu poate fi admisă câtă vreme reclamantul nu declanșat procedura administrativă prevăzută de această lege.
Raționamentul este greșit.
Este adevărat că, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului stabilit pentru depunerea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent, dar faptul că potențialul beneficiar al Legii nr. 10/2001, prin nerespectarea exigențelor procedurale ale acestui act normativ, pierde vocația de a se bucura de măsurile reparatorii speciale, nu-l împiedică să promoveze în justiție o acțiune în revendicare imobiliară de drept comun, cu atât mai mult cu cât nici Legea nr. 10/2001, nu interzice să se facă uz de mijloacele dreptului comun.
Referitor la acțiunea în revendicare, formulată de reclamant, doctrina și jurisprudența au definit revendicarea ca pe o acțiune petitorie imprescriptibilă prin care proprietarul unui bun determinat și care a pierdut posesia acestuia încearcă să-și recapete dreptul de proprietate asupra bunului, putând fi paralizată numai prin evocarea uzucapiunii.
Potrivit art. 480 Cod civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune în mod exclusiv și absolut de un bun, în condițiile legii.
În dreptul internațional principiul respectării proprietății este enunțat în Declarația Universală a Drepturilor Omului unde se prevede, în art. 17 că: "(1)" Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; (2) Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa; De asemenea, Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului dispune în art. 1 alin. 1 că"orice persoană fizică sau morală are dreptul să i se respecte bunurile sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale de drept internațional".
Art. 20 din Constituția României stabilește că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte; dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Ca urmare a aderării, spune art. 148 pct. 2 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Altfel spus, dreptul comunitar are prioritate față de reglementările naționale indiferent de natura sau rangul textului național.
Art. 6 alin. 1 din Convenție prevede: "orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil(.), de către un tribunal independent și imparțial(.), care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil".
Având în vedre principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern, faptul că instanțele naționale pot să invoce din oficiu exigența aplicării directivelor dreptului comunitar, Curtea constată că soluția Tribunalului Timiș, de respingere a acțiunii în revendicare imobiliară, pe motiv că reclamantul nu a uzat de dispozițiile Legii speciale nr.10/2001, este greșită, că în acest fel cele două instanțe au încălcat imperativele art. 6 alin. 1 din Convenție, reclamantul fiind lipsit de o posibilitate clară și concretă la o instanță care să statueze asupra acțiunii sale, privându-l pe reclamant de orice posibilitate rezonabilă de a-și redobândi posesia asupra imobilului, încălcându-i astfel dreptul de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, drept care este direct legat de art. 6 al. 1 din Convenție.(a se vedea cauza Lungoci contra României, cauza Păduraru contra României etc.)
Referitor la titlul, în temeiul căruia Statul Român a devenit proprietarul imobilului situat în T-, înscris în CF 7034 T, nr. cadastral 11495, compus din casă și curte în suprafață de 382. și nr. cadastral 11496 compus din grădină în- în suprafață de 471. și anume Decretul nr. 223/1974, respectiv Decizia nr. 1835/1988, emisă în temeiul art. 2 din actul normativ arătat, Curtea stabilește că titlul statului nu a fost valabil.
Art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia definește noțiunea de "titlu valabil", pe care o condiționează de intrarea imobilelor în proprietatea statului cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Decretul nr. 223/1974 nu poate constitui un titlu valabil câtă vreme încălca prevederile art. 36 din Constituția din 29 iunie 1965, contravenind dispozițiilor constituționale care consacrau doar exproprierea pentru cauze de utilitate publică, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, încălca dreptul la liberă circulație prev. de art. 12 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ambele ratificate de România anterior adoptării Decretului nr. 223/1974.
Așa cum s-a arătat mai sus revendicarea este o acțiune petitorie imprescriptibilă prin care proprietarul unui bun determinat și care a pierdut posesia acestuia încearcă să-și recapete dreptul de proprietate asupra bunului, iar dreptul de proprietate este un drept perpetuu, nelimitat în timp care există atâta vreme cât există și bunul la care se referă și care nu se stinge prin neuz.
Cum preluarea imobilului în proprietatea statului s-a făcut fără titlu valabil rezultă că reclamantul și-a păstrat calitatea de proprietar avută la data preluării chiar dacă a pierdut posesia asupra acestuia.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție B constituită din secțiile unite în ședința din 09.06.2008, în dosarul nr. 60/2007, referitor la acțiunile în revendicare întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, formulate după intrare în vigoare a Legii nr. 10/2001 a decis următoarele: Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiuluispecialia generalius derogant,chiar dacă aceasta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr. 10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
În raport de cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție B, Curtea constată că prin admiterea acțiunii în revendicare formulată de reclamantul, nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice câtă vreme imobilul revendicat nu a fost înstrăinat către chiriași și dând prioritate dispozițiilor cuprinse în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea pentru cele ce preced găsește întemeiat recursul declarat de către reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 148 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, motiv pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, îl va admite.
Stabilind că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor cuprinse în art. 480 Cod civil, art. 6 al. 1 din Convenție, art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, art. 20 și art. 148 din Constituția României, Curtea în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va modifica decizia civilă recurată în sensul că va admite apelul reclamantului, va schimbă în tot sentința civilă nr. 6695 din 21 iunie 2007 și în fond: va admite acțiunea reclamantului, împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul Local T - și Municipiul T prin Primar.
Va constata că imobilul situat în T-, înscris în CF 7034 T, nr. cadastral 11495, compus din casă și curte în suprafață de 382. și nr. cadastral 11496 compus din grădină în- în suprafață de 471. a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil și în consecință:
În temeiul art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, constatând că actul în temeiul căruia Statul Român și-a înscris în CF dreptul de proprietate, nu a fost valabil, va dispune radierea din CF 7034 Tad reptului de proprietate al Statului Român și a dreptului de administrare a T și va încuviința intabularea în aceeași carte funciară a dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului descris mai sus - CF 7034 - T; nr. top. 11495 și 11496 - cu titlu de restituire și moștenire.
Va obliga pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul descris mai sus și-l va obliga pe reclamant să restituie Statului Român suma de 21.028 lei actualizată cu indicele de inflație.
Va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 148 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică decizia civilă recurată în sensul că admite apelul reclamantului, schimbă în tot sentința civilă nr. 6695 din 21 iunie 2007 și în fond: admite acțiunea reclamantului, împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul Local T - și Municipiul T prin Primar.
Constată că imobilul situat în T-, înscris în CF 7034 T, nr. cadastral 11495, compus din casă și curte în suprafață de 382. și nr. cadastral 11496 compus din grădină în- în suprafață de 471. a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil.
Dispune radierea din CF 7034 T a dreptului de proprietate al Statului Român și a dreptului de administrare a T și încuviințează intabularea în aceeași carte funciară a dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului descris mai sus - CF 7034 - T; nr. top. 11495 și 11496 - cu titlu de restituire și moștenire.
Obligă pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul descris mai sus și obligă reclamantul să restituie Statului Român suma de 21.028 lei, reactualizată.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 208.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /09.07.2008
Tehnored /09.07.2008
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza, Trandafir Purcăriță
