Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 659/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 659
Ședința publică din 26 iunie 2008
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - împotriva deciziei civile nr. 95 din 27 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate și, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă personal, asistată de și avocat în reprezentarea pârâtelor intimate.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cereri instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului de față.
Avocatul reclamantei recurente pune concluzii de admitere a recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, în temeiul art. 312 pct. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cu cheltuieli de judecată, conform motivelor invocate în scris.
Reprezentantul pârâților intimați pune concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9896 din 6 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- a fost admisă acțiunea civilă exercitată de reclamanta împotriva pârâtelor și și a fost anulat în parte certificatul de moștenitor suplimentar nr. 507/2006, eliberat de BNP ""-notar public B, în sensul că a constatat ca unică moștenitoare a defunctului - decedat la data de 17.03.1986 - pe reclamantă în calitate de legatară universală; au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 831,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în dosarul succesoral nr. 512/2006 al Biroului Notarial "", a fost eliberat certificatul de moștenitor suplimentar nr. 507/25.10.2006, prin care s-a constatat că după defuncta, decedată la data de 18.06.1985 a rămas cota de parte din imobilul evidențiat în CF nr. 7334 A și moștenitor, soț postdecedat, în cota de 1/1 parte, care a acceptat tacit moștenirea; după defunctul decedat la 17.03.1986 a rămas întreg imobilul înscris în CF 7334 A, iar ca moștenitori:, în calitate de nepoată de frate postdecedat-cota de 1/2 parte și, în calitate de nepoată de frate postdecedat-cota de parte.
În luna ianuarie a anului 2007, reclamanta a descoperit testamentul olograf, prin care testatorul, a testat în favoarea reclamantei întreaga sa avere.
S-a reținut că pârâtele nu au probat nevalabilitatea testamentului, deși aveau această obligație, în conformitate cu art. 1169 Cod civil, însă au susținut că nu dețin înscrisuri originale semnate de testator necesare, în vederea efectuării unei eventuale expertize grafice, iar ulterior pârâtele prin reprezentantă au reiterat instanței împrejurarea că nu contestă redactarea testamentului de către testator însă consideră că testamentul ar fi trebuit să cuprindă semnătura testatorului, nu doar numele său.
Semnătura, într-adevăr este o altă formalitate necesară pentru validitatea testamentului. Prin semnătură, testatorul atestă că, dispozițiile din testament reprezintă voința sa definitivă pentru caz de moarte. Legea nu stabilește modul de semnare, astfel că se admite că semnătura nu este în mod obligatoriu necesar a cuprinde numele și prenumele testatorului, însă dacă acesta obișnuia să semneze cu numele și prenumele său, ea este valabilă, nefiind prohibită de lege. Considerând că nu s-a probat nevalabilitatea testamentului invocat de reclamantă, iar acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 859 Cod civil, conform cărora testamentul olograf este valabil atunci "când este scris în tot, datat și semnat de mâna testatorului", prima instanță în baza art. 650, 888, 891 Cod civil, având în vedere și împrejurarea că testatorul nu a lăsat erezi rezervatari, admis acțiunea și în baza art. 88 din Legea 36/1995, a anulat în parte certificatul de moștenitor suplimentar nr. 507/2006, eliberat de BNP -Notar Public B, în sensul că a constatat că unica moștenitoare a defunctului, decedat la data de 17.03.1986, este reclamanta în calitate de legatară universală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtele și solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea apelului au arătat că prima instanță nu a motivat neaplicarea art. 700 al. 1 cod civil privind prescrierea dreptului material la acțiune iar faptul că reclamanta a declarat că a descoperit testamentul la o anumită dată nu poate face inaplicabile dispozițiile art. 700 al. 1 cod civil, reclamanta trebuind să invoce o cauză de forță majoră pentru a fi repusă în termenul de acceptare a succesiunii.
A mai fost criticată hotărârea primei instanțe pe motiv că se vorbește despre nevalabilitatea testamentului, deși au invocat nulitatea absolută a acestuia, conform art. 886 și art. 859 cod civil, la dosar nefiind depuse înscrisuri din care să rezulte fără putință de tăgadă că testatorul semna scriindu-și numele și adresa.
Prin decizia civilă nr. 95 din 27 martie 2008, Tribunalul Arada admis apelul declarat de pârâtele si împotriva sentinței civile nr. 9896 din 6.12.2007 pronunțată de Judecătoria Arad și în consecință:
A schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins acțiunea civilă exercitata de reclamanta împotriva pârâtelor si, având ca obiect anulare certificat de moștenitor si constatarea succesiunii testamentară în favoarea reclamantei.
A obligat intimata să plătească apelanților suma de 1515,65 lei cheltuieli de judecată
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că prima instanță, a motivat repunerea intimatei-reclamante în termenul de acceptare a succesiunii în baza unei singure probe, declarația martorei, din care rezultă că testamentul a fost găsit în cursul lunii februarie 2007, atunci când s-a făcut curățenie.
Referitor la această probă tribunalul a apreciat că această declarație, nu poate fi luată în considerare pentru soluționarea cauzei, deoarece martora este rudă cu reclamanta în grad prohibit respectiv, nepoată de soră cu reclamanta, de unde, rezultă că instanța de fond era obligată să înlăture declarația acesteia, chiar dacă inițial a fost propusă de partea adversă.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, reglementat de art. 700 Cod civil, tribunalul a constatat că prin acțiunea formulata reclamanta nu a solicitat repunerea în termen pentru acceptarea succesiunii și nici nu a invocat o cauză de forță majoră care a împiedicat-o pe reclamantă să se folosească de dreptul său și să fie repusă în termenul de acceptare a succesiunii, astfel că prima instanță ar fi trebuit să admită excepția de prescripție a dreptului material la acțiune.
Referitor la nulitatea testamentului, tribunalul a considerat că prima instanță, ar fi trebuit să aibă înscrisuri, sau alte probe din care să rezultă fără putința de tăgadă că semnătura testatorului era în sensul înscrierii numelui în întregime, în funcție de care putea să analizeze nulitatea testamentului, potrivit articolelor 859 și 886 cod civil. Referitor la obligativitatea pârâtelor de a aduce scripte pentru compararea scrisului, a fost apreciată ca străină principiilor de drept, deoarece cea care a înțeles să se folosească de acest înscris a fost reclamanta, care de fapt a și solicitat efectuarea expertizei, condiții în care aceasta trebuia să dovedească subsemnarea de către testator a testamentului și trebuia să prezintă scripte de comparație.
Împotriva deciziei civile nr. 95 din 27 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în termen legal a declarat recurs reclamanta prin curator criticând hotărârea pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului conform dispozițiilor art. 312 pct. 3 și 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că stabilirea momentului la care a fost descoperit testamentul s-a făcut în baza unei depoziții de martor, propusă inițial de către intimate iar faptul că această martoră a fost audiată de instanță (deși era rudă cu recurenta) nu se datorează culpei acesteia câtă vreme intimatele nu s-au opus audierii ei.
În ceea ce privește celelalte susțineri din hotărârea instanței de apel recurenta arată că potrivit art. 129 pct. 5 Cod procedură civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, putând să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părțile se împotrivesc, ceea ce instanța de apel nu a făcut.
O altă critică adusă hotărârii instanței de apel se referă la greșita reținere a Tribunalului Arad cum că reclamanta nu ar fi solicitat repunerea în termenul de acceptare a succesiunii și nu ar fi invocat o cauză de forță majoră.
A arătat că într-adevăr, potrivit art. 700 alin. 1 Cod civil, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune începe să curgă de la deschiderea succesiunii, însă, prin excepție, în situația în care moștenitorul află, după împlinirea termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii despre moștenire, prin descoperirea unui testament în favoarea sa, s-a admis că în acest caz termenul începe să curgă de la data când succesibilul a luat cunoștință despre elementul care îi conferă vocație la moștenire, instanța putând să prelungească termenul cu mai mult de 6 luni de la data când a luat sfârșit împiedicarea.
A susținut că repunerea în termenul de prescripție este extinsă la orice situație neimputabilă succesibilului și nu doar pentru motive de forță majoră cum a susținut instanța iar cererea de repunere în termen a fost formulată de către reclamantă prin acțiunea înregistrată la judecătorie.(s-a invocat în acest sens jurisprudența Curții Supreme de Justiție și Înaltei Curți de Casație și Justiție B).
Un alt reproș adus hotărârii pronunțate de instanța de apel se referă la greșita reținere a acestei instanțe în sensul că testatorul nu ar fi intenționat să-i transmită reclamantei proprietatea asupra imobilului, această reținere fiind în flagrantă contradicție cu testamentul olograf depus la dosar, cu probele și actele dosarului.
Ca urmare pentru motivele arătate s-a solicitat admiterea recursului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 18.06.2008, intimatele au solicitat respingerea recursului arătând că recurenta nu a solicitat un lucru esențial și anume repunerea sa în termenul de acceptare a succesiunii astfel că instanța nu putea să treacă peste limitele în care a fost investită.
De asemenea, recurenta nu a dovedit că testamentul reprezintă voința testatorului iar în ce privește interpretarea voinței testatorului, intimatele consideră că instanța de apel a apreciat-o corect din moment ce în testament nu au fost trecute în mod explicit bunurile mobile și imobile pe care urma să le lase moștenire.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile cuprinse în art. 304, 312 Cod procedură civilă, Curtea stabilește că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente.
Obiectul acțiunii reclamantei l-a constituit cererea acesteia de constatare a nulității certificatului de moștenitor nr. 507/2006, constatarea calității sale de unică moștenitoare la succesiunea defunctului, decedat la 17.03.1986, prin validarea testamentului olograf precum și repunerea sa în termenul legal de acceptare succesiunii conform art. 19 al. 2 din Decretul nr. 167/1958(a se vedea finalul acțiunii).
Pentru o corectă rezolvare a cauzei trebuie clarificate câteva probleme de drept.
Art. 859 Cod civil spune că testamentul olograf este acel testament care, pentru a fi valabil, trebuie să fie scris în întregime, să fie semnat și datat de mâna testatorului.
Referitor la semnătura testatorului, este unanim admis de doctrină și jurisprudență că semnătura poate să consiste din numele și prenumele testatorului sau să cuprindă semnătura obișnuită a acestuia.
Potrivit art. 700 Cod civil " dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii" și cum succesiunile se deschid prin moarte, înseamnă că termenul de prescripție privind dreptul de opțiune succesorală începe să curgă din momentul încetării din viață a persoanei respective.
Prin excepție, în situația în care temeiul chemării la succesiune este un testament prin care cel în cauză este gratificat, termenul de prescripție începe să curgă de la data când a cunoscut acest temei.
În cauza de față reclamanta locuiește în imobilul în litigiu anterior anului 1985, data când s-a întocmit testamentul, a susținut că a descoperit testamentul doar la sfârșitul lunii ianuarie 2007, context în care, în măsura în care această susținere nu este înlăturată prin probe contrare, nu se poate pune probleme prescripției dreptului de acceptare a succesiunii în termen de 6 luni.
Dar acest termen, de 6 luni, privind dreptul de opțiune succesorală este la fel de imperativ și în ceea ce privește emiterea certificatului de moștenitor nr. 507 din 25 octombrie 2006(la mai mult de 20 de ani de la decesul lui - decedat la 17.03.1986 -, cu atât mai mult cu cât instanța este chemată să se pronunțe cu privire la valabilitatea certificatului de moștenitor al cărui nulitate se solicită, iar pârâtele nu au investit instanța cu o cerere privind constatarea nulității testamentului formulând doar apărări, pe care evident, instanța trebuie să le supună analizei.
Dreptul este inseparabil de probă iar în speță nu au fost administrate suficiente probe care să poată forma convingerea judecătorului cum că a stabilit și demonstrat adevărul în cauză.
Potrivit art. 129 pct. 5 Cod procedură civilă, "judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc".
În cauza de față cele două instanțe nu și-au exercitat rolul activ "în scopul aflării adevărului", nu au ordonat o expertiză care să ateste vechimea testamentului prin analizarea vechimii hârtiei pe care a fost scris, eventual a scrierii și substanței de scriere; Tribunalul a susținut, în mod eronat, că reclamanta nu ar fi solicitat repunerea în termenul de acceptare a succesiunii deși în finalul acțiunii solicită în mod expres, "repunerea sa în termenul legal de acceptare succesiunii conform art. 19 al. 2 din Decretul nr. 167/1958".
Potrivit art. 312 Cod procedură civilă, în cazul în care instanța a cărei hotărâre recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ,instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau alte instanțe de același grad.
În cauza de față, Curtea apreciază că cele două instanțe nu au cercetat fondul pricinii și nu au clarificat situații esențiale legate de vechimea testamentului, repunerea reclamantei în termenul de acceptare a succesiunii, modalitatea de acceptare a succesiunii a pârâtelor prin emiterea certificatelor de moștenitor nr. 507 din 25.10.2006, după 20 de ani de la data decesului lui - decedat la 17.03.1986 -, context în care se impune trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - împotriva deciziei civile nr. 95 din 27 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Casează decizia civilă recurată și sentința civilă nr. 9896 Judecătoriei Arad și dispune trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecarea cauzei în fond.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /10.07.2008
Tehnored /10.07.2008
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza, Trandafir Purcăriță
