Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 669/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR.669/
Ședința publică din 02 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Veronica
Judecător: - --
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de reclamanta &.și de pârâta, împotriva deciziei civile nr.219 din 21 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat -, potrivit delegației de substituire a d-nei avocat și avocat, pentru recurenta-pârâtă și intimata-pârâtă -, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, eliberată de Baroul Argeș.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantă este cu timbrat cu 2700 lei taxă judiciară și 3,00 lei timbru judiciar, iar cel declarat de cu 10,00 lei și timbru judiciar în valoare de 1,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la dosarul cauzei, s-au depus, prin serviciul registratură, concluzii scrise din partea recurentei-reclamante.
Avocat -, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă, precizează că în această cauză substituie apărătorul ales, care la termenul anterior i-a transmis că renunță la judecata recursului, pentru ca apoi să revină asupra acestei susțineri.
Părțile prezente precizează pe rând că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat -, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și având în vedere concluziile scrise depuse de apărătorul ales, prin judecătorul de serviciu, pe care le susține oral, punct cu punct, cu cheltuieli de judecată.
Apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1201Cod civil, sub aspectul identității de cauză, care rezidă din fundamentul juridic al acțiunii și se materializează în situația de fapt calificată juridic. Chiar dacă, într-adevăr, există identitate de părți, întrucât la prima judecată, intimata-pârâtă a stat în proces în calitate de mandatară a celeilalte pârâte, cauzele celor două judecăți sunt distincte. Este identitate de părți și de obiect, dar nu și de cauză. Inițial, a fost vorba de un contract cu termen și condiție; ulterior s-a făcut un act adițional, intervenind între părți un pact comisoriu grad IV. Precizează că părțile s-au mai judecat și s-a încercat anularea acelui act adițional, acțiunea fiind respinsă. acestei judecăți a dus la întârzierea plăților însă, în raport de faptul că s-a achitat și diferența de preț, reclamanta este proprietara de drept și de fapt a imobilului. Instanța trebuia să analizeze fondul cauzei și să constate, pe baza probelor administrate, că recurenta este proprietara de drept și de fapt a imobilului. Solicită a se lua act de renunțarea pârâtei la judecata recursului.
Avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de reclamanta, ca nefondat. Precizează că la dosar există un proces-verbal de evacuare și, dacă reclamanta se consideră proprietara imobilului, are deschisă calea unei acțiuni în realizare. Potrivit actului adițional, pe care reclamanta a încercat să-l anuleze, până la data de 30.06.2001, trebuia achitată ultima. Consideră că ambele hotărâri sunt legale și temeinice. Se invocă de către recurenta-reclamantă că - nu a fost parte într-o primă judecată, însă aceasta este o chestiune care trebuia invocată de aceasta. Recurenta-reclamantă, de circa 7-8 ani, a formulat multe acțiuni.
Consideră că recursul este nefondat și solicită a fi respins ca atare, urmând ca instanța să aprecieze asupra cheltuielilor de judecată, având în vedere apărările făcute. Pe recursul său, solicită a se lua act de renunțarea pârâtei la judecată.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursurilor civile de față;
Constată că, prin sentința civilă nr.3426 din 6 iunie 2008, Judecătoria Piteștia respins acțiunea formulată de reclamanta P împotriva pârâtelor și, ca urmare a admiterii excepției autorității lucrului judecat, precum și cererea reconvențională formulată de pârâta.
În motivare,s-a reținut în fapt că,prin sent.civ.- noiembrie 2001 Judecătoriei Pitești, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.229/18 martie 2005 Tribunalului Argeș și irevocabilă prin decizia civilă nr.1021/R/15 septembrie 2005 Curții de Apel Pitești, a fost respinsă acțiunea prin care aceeași reclamantă solicita constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului compus din 513. teren și edificiul cu din 16 camere în suprafață construită de 436. situate în P,. nr.41.
Prin prezenta cauză se solicită constatarea dreptului de proprietate asupra acelorași bunuri, ca urmare a executării integrale a contractului încheiat sub nr.2282 din 6 octombrie 2000 la.-, așa cum a fost el modificat prin actul adițional autentificat sub nr.505/21 februarie 2001, executarea având ca efect, potrivit contractului, transferul proprietății, de la pârâta, către reclamantă, fără a se indica pretențiile formulate împotriva celei de-a doua pârâtă.
Judecătoria a reținut, însă, că în pricina anterioară s-a constatat lipsa calității de proprietar a reclamantei, în temeiul aceleiași cauze și între aceleași părți, fiind întrunite cerințele art.1201 Cod civil.
Prin cererea reconvențională se solicitase, de către pârâta, să se constate intervenirea pactului comisoriu de gradul IV înscris în actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare și, prin urmare, calitatea sa de proprietar asupra imobilului ce a făcut obiectul acestuia. Ea a fost constatată ca lipsită de interes, față de faptul că, în judecata anterioară, respingerea acțiunii a fost atrasă de constatarea intervenirii acestui pact și rămânerea bunului în proprietatea vânzătoarei.
Împotriva sentinței, în termen, au formulat apeluri, atât reclamanta, cât și pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prima arată că în mod greșit s-au apreciat întrunite cerințele art.1201Cod civil, câtă vreme nu există identitatea de părți pretinsă de text.
Astfel, în prima pricină, părți nu au fost decât reclamanta și pârâta, în cea de față, fiind chemată, în plus, și, căreia nu-i este opozabilă soluția dată irevocabil prin decizia civilă nr.1021/R/15 septembrie 2005 Curții de Apel Pitești.
Pe de altă parte, starea de fapt nu este aceeași, întrucât, față de cele avute în vedere cu prilejul anterioarei judecăți, în cauza de față s-a invocat a se ține cont de situația achitării, de către reclamantă, și a ultimei rate, de 20000 dolari SUA, precum și a penalităților de întârziere, mai înainte de a fi pusă în întârziere pentru rezoluțiunea convenției, executarea obligației ori revendicarea bunurilor. De aceea, rezoluțiunea neoperând, cauza este diferită, nefiind întrunită nici cea de-a doua cerință a textului.
Trebuia să se examineze starea de fapt constând în aceea că, încă din anul 2000, reclamanta a intrat în posesia imobilului, de care s-a încercat a fi evinsă, fără succes, argumentul instanței de atunci fiind acela că pactul comisoriu înscris în actul adițional nu a prevăzut rezoluțiunea contractului fără chemarea în judecată, așa încât, pactul de gradul IV nu este operant.
La rândul său, pârâta a criticat soluția, pentru greșita considerare a cererii sale ca lipsită de interes, cât timp, prin actul adițional, s-a înscris rezultatul neachitării ratelor la termenul din contract ca fiind rezilierea de plin drept, ceea ce reprezintă un pact comisoriu de gradul IV.
Prin decizia civilă nr.2019 din 21 noiembrie 2008, Tribunalul Argeșa respins, ca nefondate, apelurile reținând în fapt că, prin sentința pe care prima instanță a considerat-o ca bucurându-se de puterea de adevăr pe care autoritatea lucrului judecat o recunoaște unei hotărâri date anterior, respingându-se acțiunea cu același obiect ca și al celei de față, s-a constatat împlinită condiția rezolutorie prevăzută în actul adițional, a fost constatat desființat actul juridic în baza căruia reclamanta pretinde că ar fi efectuat executarea plății, motiv pentru care, dreptul de proprietate asupra imobilului nu s-a născut în patrimoniul reclamantei fiind produse consecințele juridice ale pactului comisoriu expres de gradul IV.
Cât privește autoritatea lucrului judecat, s-a arătat că prezența altor persoane, în cel de-al doilea cadru procesual, nu împiedică invocarea ei, față de celelalte părți ce figurează în ambele cazuri.
Eventuala inopozabilitate a primei hotărâri ar fi putut-o invoca, eventual, în opinia instanței de apel, numai cea de-a treia persoană ce nu a fost parte și în prima.
Cât despre obiectul cauzei, s-a constatat că el este identic, în ambele pricini solicitându-se constatarea dreptului de proprietate în temeiul acelorași dispoziții de lege, respectiv ale art.111 Cod procedură civilă și art.1294-1296 Cod civil.
Cauza juridică s-a găsit și ea a fi identică, situația de fapt fiind aceeași, anume achitarea la termen a ratelor scadente la termenele stipulate în actul adițional, cu consecința înlăturării rezoluțiunii de drept prevăzută ca pact comisoriu expres de gradul IV.
Nici chestiunea neexaminării faptului că debitorul nu fusese pus în întârziere și chemat în judecată pentru rezoluțiunea contractului, s-a constatat a nu fi diferită primei judecăți, câtă vreme, și sub acest aspect, în decizia nr.229/18 martie 2005 a Tribunalului Argeș, s-a apreciat că sensul clauzei este acela de a înlătura rolul instanțelor în pronunțarea rezoluțiunii, ele mărginindu-se la a constata aplicarea ei.
Pe apelul pârâtei, s-a constatat că, într-adevăr, corect instanța nu a găsit vreun interes în cererea sa reconvențională, nefiind dovedit vreun prejudiciu căruia aceasta s-ar expune, dacă nu ar formula acțiunea, odată ce, prin decizia sus-amintită, s-au făcut considerațiuni asupra calităților de proprietari sau neproprietari asupra bunului și asupra efectelor pactului comisoriu expres de gradul IV.
Împotriva deciziei, în termen, au declarat recursuri reclamanta, arătând că și-a schimbat numele în APr eprezentată prin, precum și pârâta care, însă, în ședința publică din data de 26 martie 2009 înaintat instanței, prin apărătorul ales, declarația saautentificată, de renunțare la judecata pricinii ce formează obiectul prezentului dosar, față de stadiul judecății, reclamanta neopunându-se a se lua act de cerere.
Ca atare, în temeiul art.246 Cod procedură civilă, instanța urmează a lua act de renunțarea la judecata prezentului recurs, fără a mai lua în discuție motivele invocate de această recurentă.
Totodată, potrivit cuvântului apărătorului ales de către reclamantă, în ceea ce privește lipsa identității de părți, în cele două cauze, se poate observa că acesta a arătat că nu înțelege să susțină o asemenea critică, având în vedere că cea de-a treia persoană chemată în judecată a avut calitatea de mandatar al vânzătoarei, pârâta, în prima judecată.
Prin motivele sale însă, recurenta-reclamantă a criticat soluția pentru greșita stabilire a identității de părți, obiect și cauză atunci când s-a invocat autoritatea lucrului judecat asupra prezentei acțiuni.
Astfel, se arată că identitatea trebuia să privească pe ca și parte a procesului, în vreme ce aceasta a fost numai mandatară a pârâtei.
La fel, în ceea ce privește identitatea de cauză, critica vizează greșita stabilire a identității de fapte și reguli de drept aplicabile acestor fapte, indicându-se, ca stare de fapt, în privința primei judecăți, lipsa plății ultimei rate de 20000 dolari, iar în fața prezentei judecăți, au fost aduse fapte ce includ și această ultimă plată.
Ea nu putea fi avută în vedere cu prilejul primei judecăți, așa încât, cauza este diferită, la data primei soluții nefiind terminate de achitat ratele restante, acum instanța avea a se pronunța cu privire la regulile de drept aplicabile ca urmare a finalizării ultimei obligații decurgând din contract și actul anexă.
Greșit, instanțele atacate, de apel și de fond, au considerat că, prin hotărârea anterioară, irevocabilă, s-ar fi constatat desființarea contractului, ca urmare a intervenirii pactului comisoriu expres de gradul IV, ceea ce face să nu fi fost examinat fondul pricinii în prezenta cauză.
Făcând o asemenea statuare de fapt, instanța nu a cercetat fondul prezentei cauze, a pretențiilor deduse judecății, apreciind că, printr-o altă hotărâre, s-ar fi găsit, deja, rezolvit contractul, ca urmare a împlinirii condiției.
Un asemenea procedeu, în opinia recurentei, ar avea și valoarea înscrierii unor motive străine sau contradictorii de natura pricinii, întrucât instanța, fără a fi fost investită cu o constatare a operării pactului, s-a preocupat de incidența lui și a preluat motivarea din decizia civilă nr.229/18 martie 2005, privind rolul instanțelor în prezența unui astfel de pact comisoriu expres de gradul IV, care nu ar fi ținute a pronunța rezoluțiunea, ci doar de aoc onstata.
pe fondul cauzei, instanța nu a observat că, în cursul lunii iulie a anului 2007 au fost consemnate, la dispoziția reclamantei, sumele restante, precum și penalitățile de întârziere pentru 30 de zile, potrivit actului adițional, situație în care, trebuia să fie constatat transferul dreptului de proprietate și existența acestei calități în patrimoniul reclamantei, în temeiul art.111 Cod procedură civilă.
Cu greșita interpretare a legii, arată aceeași recurentă-reclamantă, au fost ignorate cele statuate, cu autoritate de lucru judecat, între aceleași părți, în contestația împotriva formelor de executare silită pornită de către pârâtă împotriva sa, când instanța, anulând formele de executare silită, a reținut lipsa unui titlu executoriu, o asemenea valoare, neavând-o contractul de vânzare-cumpărare și actul adițional, iar pactul comisoriu neprevăzând rezoluțiunea contractului, fără chemarea în judecată.
Ca atare, nu se mai putea face o nouă apreciere, relativ la efectele și modul de aplicare a acestui pact.
Se fac, în continuare, și alte aprecieri, vizând eventuale statuări făcute prin decizia atacată asupra rezoluțiunii de drept a contractului, fără ca, prin aceeași hotărâre, să se fi dispus repunerea părților în situația anterioară.
În ceea ce privește cererea reconvențională, în cuprinsul acelorași motive de recurs, se critică soluția dată asupra acesteia, în sensul că ea fusese soluționată într-o altă cauză, în care reclamanta, solicitând constatarea calității sale de proprietar și dispunerea întabulării dreptului în cartea funciară, prin sentința civilă nr.4024/9 septembrie 2004 Judecătoriei Pitești, irevocabilă, prin anularea apelului ca netimbrat, cererea i-a fost respinsă ca inadmisibilă, instanța apreciind că aceasta are la îndemână o acțiune în realizare.
Curtea, examinând decizia prin prisma criticilor aduse numai de către recurenta-reclamantă și verificând toate cererile, apărările și probele administrate, constată recursul acesteia, ca nefiind fondat, pentru cele ce se vor arăta:
Cât privește identitatea de părți, deși apărătorul recurentei a arătat că nu înțelege să susțină această critică, reprezentantul societății nu s-a prezentat, personal, pentru a arăta că aceasta este dorința sa, motiv pentru care, urmează a se observa că nesusținerea are în vedere considerentul apărătorului, potrivit căruia, identitatea de părți ar exista, întrucât pârâta a avut calitatea de mandatară în primul proces al celeilalte pârâte.
Prin motivele de recurs, însă, recurenta a invocat lipsa calității de parte a acesteia, în primul dosar, spre deosebire de cel de față.
Asupra acestei critici, curtea o constată nefondată:
Într-adevăr, în prima cauză, în mod necontestat de către părți, intimata a avut calitatea de mandatară a celeilalte pârâte, pentru proces, în vreme ce, în cauza de față, aceasta este chemată în nume propriu în judecată.
Așa cum rezultă din dispozițiile art.67 și următoarele Cod procedură civilă, părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.
Este evident, noțiunea de parte și respectiv, cea de mandatar, sunt distincte, primul acționând în nume propriu, cel de al doilea în numele celui reprezentat.
Pentru ca identitatea de părți să fie una construită potrivit cerințelor art.1201 Cod civil, persoana care stă în judecată trebuie să aibă aceeași calitate ca și în cea invocată ca bucurându-se de valoarea de adevăr.
Din acest punct de vedere, pârâta nu a avut, într-adevăr, calitatea de parte în judecata finalizată cu decizia civilă nr.1021/2005 a Curții de Apel Pitești.
Cu toate acestea, hotărârea pronunțată cu acel prilej îi este pe deplin opozabilă, față de faptul că, la încheierea actului de vânzare-cumpărare și, respectiv, a actului adițional invocate ca sursă a nașterii pretențiilor reclamantei, aceasta a acționat ca mandatar al pârâtei, mama sa (12-14 dosar fond).
În această situație, hotărârea pronunțată împotriva mandantei sale îi este pe deplin opozabilă, câtă vreme a lucrat pentru aceasta și nu pentru sine, iar dreptul pretins de reclamantă își are sursa în actele încheiate în această calitate, iar nu în nume propriu, de altfel, reclamanta neformulând, nici măcar un singur moment, pretenții directe împotriva acesteia, ca titulară a vreunui drept asupra imobilelor în litigiu sau ca promitentă față de reclamantă.
Ca atare, în mod corect instanțele au stabilit ca transferată, aceeași autoritate de lucru judecat și asupra mandatarului părții în contract, în ceea ce privește efectele acestuia, el neavând alte drepturi sau obligații decât mandantul său.
Dincolo de toate aceste considerații, se va observa că tribunalul, în motivarea soluției sale, a arătat că lipsa identității de părți nu putea fi invocată decât de către pârâta, iar nu de către reclamantă, ori recurenta nu formulează critici asupra soluției, sub acest aspect.
Cât privește cel de-al doilea element al identității, cauza judecății, deși recurenta încearcă să încadreze criticile sale în cele prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, în realitate ele vizează stabilirea situației de fapt constând în existența unor anumite statuări în judecata anterioară, respectiv considerațiuni asupra situației contractului în litigiu.
Totodată, se încearcă încadrarea criticilor în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă, atunci când se pretinde că instanța de apel, fără a fi fost investită cu examinarea situației contractului, ar fi analizat în ce măsură acesta subzistă, ori a devenit operantă clauza rezolutorie.
Nici una dintre aceste critici nu sunt fondate.
Astfel, cât privește cauza judecății, instanța a reținut că existența unui act de executare a uneia dintre obligațiile contractuale, respectiv terminarea încheierii plății ultimei rate, este lipsită de interes a fi analizată, câtă vreme instanței i se opune, cu autoritate de lucru judecat, ca un adevăr, statuarea judecătorească anterioară, în sensul că acest contract nu mai exista, la data plății.
Recurenta pretinde că o asemenea statuare nu s-ar fi făcut în hotărârea opusă de către pârâtă.
Dincolo de faptul că o asemenea susținere vizează, în realitate interpretarea probelor, ea este și una nefondată.
Este ușor de observat că, la data de 15 septembrie 2005, data pronunțării de către Curtea de Apel a deciziei sale nr.1021/R din 15 septembrie 2005, aceasta a reținut modificarea condițiilor inițiale ale contractului, ca urmare a întârzierii executării obligațiilor debitorului prețului, prin actul adițional, în sensul majorării prețului și stabilirii unui nou moment al scadenței acestuia, dar și al înscrierii pactului potrivit căruia "contractul urmează a fi reziliat de plin drept, pact comisoriu de gradul IV, fără notificare, somație sau trecerea vreunui termen"(fila 8 deciziei). Prețul nefiind achitat, la data prevăzută în contract, s-a constatat inexistența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei.
Această decizie a fost anulată prin decizia civilă nr.1877/R din 23 decembrie 2005 și, în urma rejudecării recursului, prin decizia civilă nr.236/R din 10 februarie 2006 Curtea de Apel Piteștil -a respins ca nefondat.
În pagina a 6-a alineatul 3 al acestei din urmă decizii, Curtea a arătat că, în condițiile modificării clauzei rezolutorii a contractului, pentru neexecutare, în sensul că acesta se consideră desființat de drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă, stipulația părților are drept efect desființarea necondiționată a contractului de îndată ce a expirat termenul de executare a obligației de plată a ratelor scadente, fără ca obligația să fi fost adusă la îndeplinire.
Cum se poate observa, tribunalul a avut în vedere, la data pronunțării soluției sale, desființarea necondiționată, a contractului invocat de reclamantă.
În acest mod, se confirmă evaluările de drept făcute de către Tribunalul Argeș, în decizia civilă nr.229 din 18 martie 2005 care, în alineatul 7 al paginii a 3-a, înscrie, exact ca argument, existența unui pact comisoriu mult mai energic decât cel înscris în contract, potrivit căruia contractul se consideră desființat de drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă.
Aceste evaluări de drept se impuneau prezentei judecăți, așa cum corect instanțele au reținut, cu autoritate de lucru judecat, în ceea ce privește subzistența contractului părților.
Ca atare, instanțele constatând că un astfel de contract nu mai exista, nu aveau de ce să ia în discuție plăți ulterioare desființării, făcute în temeiul lui.
Reluarea unor asemenea discuții, asupra unor eventuale plăți, corect s-a constatat inadmisibilă, cauza pe care se fondează pretențiile deduse prezentei judecăți constituind-o acest act și executarea lui, act în privința căruia instanța de față este legată de anterioarele statuări.
Este nefondată și critica vizând înscrierea, în motivarea hotărârii, a unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanța s-a rezumat la a arăta care considerente ce au atras respingerea acțiunii anterioare i se impun ca element al triplei identități de părți, cauză și obiect, cele la care recurenta se referă, vizând cauza.
Aceasta nu înseamnă că s-ar fi înscris motive străine de natura pricinii de față, întrucât în acest mod tribunalul a analizat identitatea de cauză, spre a ajunge la concluzia că ea există între cele două pricini.
Astfel, nu s-a făcut o nouă evaluare a efectelor pactului comisoriu expres de gradul IV, ci s-a arătat cum în judecata anterioară ele au fost deja evaluate, cu valoare de adevăr asupra prezentei judecăți.
Într-o asemenea situație, nu se impunea analiza noilor împrejurări pentru că ele își au sursa în același act cum s-a arătat, constatat rezolvit, de către o instanță anterioară.
Noua excepție a autorității lucrului judecat, invocată față de soluția pronunțată în contestația la executare finalizată prin decizia civilă nr.140/R din 25 ianuarie 2002 Tribunalului Argeș este și ea nefondată.
Astfel, o atare excepție putea fi formulată în cauza finalizată prin sentința civilă nr.7464 din 28 septembrie 2001, definitivă prin decizia civilă nr.229/2005 și irevocabilă prin decizia civilă nr.1021/2005, cea care însă constituie pentru prezenta cauză adevăr judecătorește stabilit în privința rezoluțiunii de drept a contractului la o dată anterioară ultimelor plăți.
De altfel, în contestația la executare, în anul 2001, s-a reținut că titlul executoriu trebuia să constate obligația contestatoarei, prezenta reclamantă, de a părăsi ori de a preda imobilele urmărite, în lipsa unei astfel de mențiuni, fără chemare în judecată, pactul comisoriu neoperând și contractul nefiind desființat (pagina 6 din sentința civilă nr.6312/17 august 2001, fila 120 dosar).
Cum, în continuare s-a încercat executarea silită prin evacuarea reclamantei din imobil, între părți s-au soluționat mai multe cauze privind contestația la executare, toate privind, însă, formele de executare.
Hotărârea la care instanțele de fond s-au raportat, este ulterioară celei invocată de recurenta-reclamantă și, câtă vreme, în aceasta nu a înțeles să se apere în acest fel, critica nu poate fi primită, ea vizând în realitate, o eventuală nerespectare a autorității lucrului judecat la pronunțarea deciziei civile nr.229/2005, irevocabilă prin deciziile civile nr.1021/R/15 septembrie 2005 și, respectiv, nr.236/R/10 februarie 2006.
Chestiunea constatării, prin decizia de față, a operării rezoluțiunii contractului ca urmare a acțiunii pactului comisoriu expres se va observa, contrar celor susținute de către recurentă, că nu a avut loc prin decizia civilă nr.219/21 noiembrie 2008, cea care face obiectul prezentului recurs, ci prin cea invocată ca bucurându-se de autoritate de lucru judecat, așa încât, nu se poate analiza, potrivit criticii făcute prin recurs, nedispunerea, de către instanță, a repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului.
În sfârșit, ultima critică referitoare la greșita respingere în excepția lipsei de interes a cererii reconvenționale, câtă vreme respingerea trebuia să se facă în excepția inadmisibilității ca urmare a incidenței autorității lucrului judecat, critica este și ea nefondată.
Instanța a respins acțiunea formulată pe cale reconvențională de către reclamantă într-o excepție ce o lipsește de puterea de a mai intra în analiza obiectului cauzei și a părților, recurenta-reclamantă nearătând, în ce măsură, această lipsă de interes a fost greșit constatată.
Dacă, eventual, cu un alt prilej, se va aprecia că interesul s-a născut, reclamanta este liberă să invoce excepția autorității de lucru judecat, neexistând, sub acest aspect, vreo vătămare a sa, prin pronunțarea soluției, în modul în care s-a arătat.
Față de toate acestea, recursul reclamantei urmează a fi respins, ca nefondat.
Văzând și disp.art.274 Cod procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta. P, actualmente A, reprezentată prin, împotriva deciziei civile nr.219 din 21 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Ia act de renunțarea pârâtei la judecata recursului formulat împotriva aceleiași decizii.
Obligă pe recurenta-reclamantă să plătească recurentei-pârâte suma de 2500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, -,
Grefier,
Red.-
Tehnored.
Ex.2/29.04.2009.
Jud.apel: -.
.
Jud.fond:.
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Corina Pincu Ifrim, Veronica
