Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 678/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.678/
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcărița
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și a împotriva deciziei civile nr. 693/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în contradictoriu pârâtul intimat Consiliul Local și cu - SRL, acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanții recurenți și a avocat în substituire avocat, pentru pârâta intimată - SRL avocat, pentru pârâtul intimat Consiliul Local consilier juridic.
Recursul declarat a fost legal timbrat cu 4,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar mobil.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți și a avocat solicită admiterea recursului iar pe fond admiterea acțiunii principale așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată și pentru a depune concluzii scrise la dosar solicită amânarea pronunțării cauzei.
Reprezentanta pârâtei intimate - SRL avocat solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtului intimat Consiliul Local consilier juridic solicită respingerea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 693/23.10.2008, Tribunalul Timiș - Secția civilă a respins apelul declarat de reclamanții și a împotriva Sentinței civile nr.724/23.01.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr. 724/23.01.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, a fost respinsă excepția lipsei de interes ridicată de pârâta de 2, ca neîntemeiată, precum și excepția lipsei calității procesual active a reclamanților ridicată de pârâta de 1, ca neîntemeiată, și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții și a, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local și - SRL, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la plata către pârâta - SRL a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamanților, aceasta este neîntemeiată, pe motiv că aceștia își justifică interesul prin aceea că invocă nulitatea absolută a unor înscrisuri, fiind titularii dreptului de proprietate asupra imobilului învecinat.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual active a reclamanților, respingerea acesteia rezultă din considerentele expuse mai sus în motivarea primei excepții ridicate, cu atât mai mult, cu cât orice persoană interesată poate cere constatarea nulității absolute a unui contract de concesionare.
Pe fondul cauzei, prima instanța a reținut că reclamanții au dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 8671, nr.top 2353/1, în cursul anului 2006, astfel cum rezultă din extrasul CF de la fila 6 dosar fond.
În anul 1994, Consiliul Local a efectuat o operație de dezmembrare pentru acest teren și a desprins din curtea imobilului suprafața de 100 mp teren, formând numele top: 2353/1, teren cu construcții de 1210 mp, și nr. top. 2353/2, teren 100 mp, conform extras CF în extenso.
Prin contractul de concesionare din data de 16.06.1992, Consiliul Local, în calitate de proprietar al suprafeței de 100 mp teren intravilan, a cedat dreptul de folosință asupra acestui imobil pârâtei - SRL, teren pe care această pârâta a ridicat un depozit, cu acordul autorității publice locale, ca titular al dreptului de proprietate și concedent, conform autorizației nr. 63/1992.
Faptul că documentația de dezmembrare a avut loc ulterior încheierii contractului de concesionare nu este de natură a fi o cauză de nulitate absolută a acestui contract, astfel cum este el definit în art. 1 alin. 2 din Legea nr. 219/1998.
Conform legislației în materie, art. 25 din Legea nr. 219/1998, procedura concesionării presupune fie licitație publică, fie negociere directă, condiții care au fost respectate la încheierea contractului.
În plus, reclamanții, în anul 2006, când au dobândit în proprietate imobilul învecinat, au putut să constate, prin propriile simțuri, așa zisele "vicii" ale acestui imobil, în sensul că nu are cale de acces auto spre curte și grădină, după cum s-a constatat în raportul de expertiză tehnică în construcții efectuat în cauză.
Normele în vigoare cu privire la asigurarea acces auto și pietonal, adică Anexa 4.11.1 și 4.12, se referă la accesul către clădire și nu în clădire, reclamanții având posibilitatea de a ajunge pietonal sau cu autoturismul la clădirea construcție ce o au în proprietate, deoarece, prin raportul de expertiză, se arată că aceștia au acces la stradă, forma și dimensiunea celor două imobile corespunzând cu descrierea din planul de dezmembrare aflat la OCPI.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, reclamanții și a, solicitând schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii civile, așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, cerere înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 12.03.2008.
În motivare, s-a arătat că prima instanță a respins acțiunea fără a avea în vedere faptul că există două contracte de concesiune, cu același număr, dar cu conținut diferit sub aspectul duratei pentru care a fost încheiat, respectiv 20 ani și 25 ani. Nu este vorba de două exemplare diferite ale aceluiași contract, ci de două contracte distincte, cu tehnoredactări diferite și cuprins diferit.
Sentința atacată precizează că s-au respectat prevederile Legii nr. 219/1998 la încheierea contractului de concesiune dar, atâta timp cât contractul a fost încheiat în anul 1992, aceste prevederi nu sunt aplicabile, fiind încheiat contractul anterior intrării în vigoare a legii. Astfel, instanța a apreciat valabilitatea contractului, în conformitate cu prevederi ce nu erau în vigoare la data încheierii lui.
S-a arătat că, în ceea ce privește obiectul contractului, legea specială se completează cu prevederile art. 948 pct. 3 și art. 968.civ. obiectul trebuind să fie determinat sau determinabil sub sancțiunea nulității absolute.
În cauză, terenul de 100 mp nu îndeplinește aceste cerințe, întrucât nu este indicat nr. top și număr de CF, imobilul fiind identificat doar prin suprafață și adresă. S-a concesionat terenul neidentificat și s-a eliberat o autorizație de construire prin care i se permitea concesionarului să se stabilească oriunde dorește și în orice modalitate pe terenul aferent construcției proprietatea lor.
realizată după 2 ani a avut, probabil, în vedere depozitul proprietatea - SRL, deja edificat.
Din expertiza efectuată în cauză a rezultat că dezmembrarea s-a făcut numai în baza unei schițe de dezmembrare, putându-se deduce că s-a efectuat la cererea Primăriei. Expertiza a confirmat că s-a încheiat contractul de concesionare fără identificarea imobilului, iar, la 2 ani de la concesionare, s-a procedat la dezmembrare în considerarea respectivului contract. Expertul a confirmat că suprafața de teren concesionată constituia, înainte de dezmembrare, calea de acces în curtea imobilului proprietatea lor, iar, la acest moment, accesul în clădire este asigurat numai prin ușa de la fațada casei.
Apelanții nu au indicat niciun temei de drept al cererii lor.
Intimata - SRL a solicitat, prin întâmpinarea formulată, respingerea prezentului apel, ca nefondat, și au invocat excepția lipsei de interes a apelanților ( 11-12).
În motivare, s-a arătat că antecesorul reclamanților nu a solicitat niciodată, în baza art. 23 din Legea nr. 18/1991, terenul în litigiu, acționând direct în instanță, cereri ce au fost respinse. Reclamanții au cumpărat imobilul înscris în CF nr. 6946, fără a se menționa intenția de revendicare a terenului.
La momentul licitației organizate pentru concesionare, nu exista nici o cerere de revendicare a terenului, iar construcția a fost edificată cu respectarea întocmai a autorizației de construire eliberate.
Consiliul Local a depus întâmpinare ( fila 19), prin care a solicitat respingerea apelului și reiterează excepția prescripției dreptului material la acțiune, raportat la dispozițiile art. 1, 3 și următoarele din Decretul-Lege nr. 167/1958.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele prev. de art. 295 Cpc, față de dispozițiile art. 282 și următoarele Cpc, și ale art. 948 și următoarele civ. tribunalul a constatat că apel nu a fost întemeiat, Judecătoria Timișoara pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în conținutul său și pe care instanța de apel și le însușește.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a constatat că acesta a fost corect soluționată de prima instanță, prin respingerea sa.
În cauză, s-a tins la constatarea nulității absolute a unor acte juridice, nulitate ce poate fi invocată de orice persoană interesată, la orice moment, o astfel de acțiune fiind imprescriptibilă extinctiv, potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Și excepția lipsei de interes a fost în mod corect respinsă de judecătorie, deoarece, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes legitim.
În cauză, reclamanții au probat existența unui astfel de interes, față de faptul că, inițial, terenul concesionat și terenul aflat sub construcția proprietatea lor, au făcut parte din același corp de carte funciară, iar, potrivit expertizei efectuate în cauză, anterior concesiunii și edificării construcției proprietatea - SRL, pe acest teren se realiza accesul în curtea imobilului.
În consecință, pentru aceste considerente, tribunalul a menținut soluția pronunțată de Judecătorie cu privire la aceste incidente procedurale.
În ceea ce privește fondul cauzei, într-adevăr, a fost greșită motivarea primei instanțe în ceea ce privește respectarea prevederilor Legii nr. 219/1998 la încheierea contractului.
Acest act normativ a fost adoptat ulterior încheierii convenției contestate, iar nulitatea absolută este o cauză de ineficacitate a contractelor ce se apreciază la momentul încheierii convenției.
Cu toate acestea, indicarea unui text de lege ce nu putea avea incidență în cauză, nu poate conduce la concluzia necesității reformării hotărârii atacate, în condițiile în care nu s-a dovedit existența în cauză a vreunui motiv de nulitate absolută a contractului.
Valabilitatea convenției și a operațiunii de dezmembrare a cărții funciare s-a impus a fi analizată prin prisma dispozițiilor art. 948 și următoarele civ. atâta timp cât reclamanții nu au indicat expres temeiul de drept al acțiunii lor, avându-se în vedere argumentele invocate în susținerea ei.
Astfel, analizând convenția încheiată între pârâți, cu privire la concesiunea terenului, tribunalul a constatat că nu a fost întemeiată susținerea reclamanților privind absența unui obiect determinat sau determinabil.
În contract au fost trecute suficiente date, cât să poată fi identificat obiectul său, prin indicarea adresei la care se află terenul și a suprafeței concesionate, iar schița întocmită în cauză permitea delimitarea acestuia și în cadrul imobilului inițial.
Eliberarea ulterioară a autorizației de construire în baza contractului de concesiune, nu poate conduce la concluzia că pârâta - concesionară avea libertate deplină de alegere a terenului pe care dorea să construiască, în condițiile în care pe teren exista deja o construcție.
Pentru identificarea obiectului contractului, nu a existat nici o prevedere legală care să impună indicarea cărții funciare și a nr. top. atâta timp cât în convenția contestată sunt menționate suficiente date, cât să se permită identificarea obiectului, lucru ce s-a realizat în cauză.
În ceea ce privește pretinsa existență în cauză a două contracte cu același număr, dar cu conținut diferit, în ceea ce privește durata contractului, chiar real de ar fi, acest lucru nu este de natură să atragă nulitatea convenției. S-ar fi putut pune, eventual, problema voinței reale a părților sub acest aspect respectiv înscrisului ce materializează această voință, și în nici un caz nu ar fi afectată valabilitatea convenției.
În ceea ce privește operațiunea de dezmembrare, era normal ca aceasta să fie făcută la cererea Primăriei, proprietarul terenului, iar din actele depuse la dosar, rezultă că au fost respectate dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv Decretul-Lege nr. 115/1938, astfel că nu se impune a se constata nulitatea operațiunii de dezmembrare efectuată în anul 1994.
În ceea ce privește expertiza efectuată în cauză, a fost corectă concluzia primei instanțe în sensul că întocmirea documentației de dezmembrare ulterior încheierii contractului de concesiune, nu a fost un motiv de nulitate absolută nici pentru contract, nici pentru operațiunea de dezmembrare.
De asemenea, a fost justă aprecierea Judecătoriei cu privire la respectarea normelor de acces auto și pietonal în imobile și în ceea ce privește faptul că reclamanții au cumpărat imobilul în 2006, când avea actualele caracteristici. În consecință, ei au cumpărat imobilul în deplină cunoștință cu privire la situația juridică și faptică a acestuia, astfel că nu pot invoca la acest moment imposibilitatea de acces auto în curte.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal reclamanții solicitând modificarea ei și a sentinței și, în consecință, admiterea acțiunii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă iar în fapt aceea că instanța de apel nu a analizat toate aspectele dezvoltate pe larg în apelul reclamanților cu excepția unuia singur, referitor la legalitatea actului de concesionare încheiat în 1992 între Consiliul local și C L pe care instanța o consideră a fi fost respectată deși la acel moment nu era în vigoare Legea nr. 219/1998 invocată în hotărârea instanței de fond.
În opinia reclamanților contractului de concesionare îi erau aplicabile la data încheierii lui dispozițiile art.27 din Legea nr. 15/1990 care nu au fost respectate și care, pe cale de consecință, atrag nulitatea contractului încheiat pe o perioadă de 25 ani ( cel depus de pârâți la dosar) ca fiind încheiat pentru o perioadă ce depășea maximul de 20 de ani prevăzut de lege.
Recurenții reclamanți critică încheierea acestui contract ( în realitate, în opinia lor, în discuție mai existând și un alt contract cu conținut parțial diferit) și pentru aceea că în cuprinsul lui nu sunt precizate condițiile privitoare la identificarea imobilului ce face obiectul concesionării.
În acest sens s-a susținut că datorită acestei imprecizii a actului s-a concesionat societății pârâte 100 mp neidentificați și i s-a eliberat acesteia o autorizație de construire oriunde dorește pe acest teren - care în accepția recurenților este aferent construcției proprietatea lor - și că abia după ce a fost edificată construcția autorizată s-a realizat dezmembrarea.
Suprafața ce a fost concesionată și dezmembrată constituia înainte de acest moment calea de acces a reclamanților în curtea imobilului proprietatea lor, în prezent accesul fiind posibil numai prin ușa de la fațada casei.
Se consideră, de asemenea, că nu poate fi primită aserțiunea instanței potrivit căreia la data cumpărării imobilului reclamanții aveau cunoștință despre starea de fapt și de drept a imobilului câtă vreme ei au făcut această achiziție cu soluționării favorabile a acțiunii autorului lor în drepturi prin care acesta solicitase instanței constatarea dreptului său de proprietate asupra celor 100 mp precum și demolarea construcției edificate de societatea pârâtă.
Prin întâmpinările formulate în cauză intimații pârâți au solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamanților cu motivarea că reclamanților nu li s-a încălcat nici un drept - ei fiind proprietarii doar a ceea ce au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare, respectiv a construcției și dependințelor cu teren de 1210 mp și nimic altceva - și că la încheierea contractului de concesionare și la edificarea construcției au fost respectate dispozițiile legale în materie.
La dosar au fost depuse ca probe copia sentinței civile nr. 15188/15.11.1999 a Judecătoriei Timișoara, Ordinul nr. 400/30.04.2002 al Prefecturii Județului T și contractul de vânzare-cumpărare din 20.03.2006 cu privire la imobilul din F 8671 declarat între reclamanți în calitate de cumpărători și în calitate de vânzător.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Din conținutul însuși al acțiunii rezultă că reclamanții au formulat această acțiune considerându - se îndreptățiți la acest lucru întrucât suprafața de 100 mp concesionată în 1992 pârâtei CL- în opinia lor - le - a fost în mod injust preluată din proprietatea lor de 1310 mp (înscrisă inițial în F 6946 nr. top 2353 iar ulterior acestei operațiuni, în F 8671, nr. top 2353/1, de 1210 mp) și că atât operațiunea de concesionare cât și cea de dezmembrare ar fi lovite de nulitate pentru încălcarea legii.
Cu alte cuvine, reclamanții justifică legitimitatea demersului lor - și deci interesul juridic ca element de fundament al acțiunii lor - prin aceea că anterior concesionării și dezmembrării suprafața de 100 mp a fost proprietatea antecesorului lor în drepturi care le-a transmis acest drept prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la data de 20.03.2006.
Din analiza înscrisurilor translative de proprietate și a datelor de F cu privire la imobilul în discuție, Curtea constată că reclamanții nu sunt îndreptățiți a formula pretenții sau a revendica acest teren pentru următoarele considerente:
Suprafața de 100 mp concesionată în 1992 pârâtei și dezmembrată în 1994 făcut parte din imobilul înscris inițial în F 6946 ca proprietate a statului român din 1977 când a fost expropriat.
Înainte de dezmembrare, terenul avea suprafața de 1310 mp iar după dezmembrare, s-au format două parcele noi una de 1210 mp cu nr. top 2353/1 și cealaltă de 100 mp cu nr. top nou 2353/2, ambele ca proprietate a statului.
Pe parcela de 1210 mp existau edificate construcții întabulate în F ca proprietate (prin cumpărare în baza Legii nr. 4/1973), în favoarea numitului Gh., a cărui unică moștenitoare a devenit în 1980, numita.
Prin sentința civilă nr.15188/15.11.1999 a Judecătoriei s-a constatat că numitul a dobândit dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de 1210 mp identificat sub nr. top 2353/1 și a construcțiilor de pe acest teren.
Printr-un act administrativ ulterior - respectiv Ordinul nr.400/30.04.2002 al Prefectului județului T - i s-a atribuit tot acestei persoane același teren de 1210 mp, între timp întabulat în F 8671 T însă sub același nr. top 2353/1.
Din economia probelor dosarului rezultă că ordinul în cauză nu a fost contestat în instanță de, beneficiarul acestui act.
La data de 20.03.2006, prin contract autentic de vânzare -cumpărare, vinde reclamanților - și, acest imobil pe care ei și-l întabulează în același an în F 8671.
Aceste date cronologice și operațiuni juridice succesive sunt în măsură să conducă la concluzia că reclamanții nu au dobândit și nu puteau să dobândească în mod legal de la autorul lor în drepturi decât suprafața de 1210 mp din cei 1310 mp înscriși inițial în F nr. 6946.
Contractul de vânzare-cumpărare încheiat de cu reclamanții a avut ca obiect imobilul de mai sus, exact determinat scriptic și în teren (propunerea pentru parcelarea terenului inițial de 1310 mp fiind făcută anterior pe baza constatărilor din teren ale unui expert topograf), astfel că ei nu puteau primi în proprietate mai mult decât a avut autorul lor în drepturi.
Prin procesul în uzucapiune introdus în 1999 împotriva proprietarei tabulare, acesta, prin voință expresă, a solicitat instanței să constate dobândirea dreptului său de proprietate prin uzucapiune doar asupra suprafeței de 1210 mp, recunoscând deci că prin acest mod originar, nu a folosit timp îndelungat și în condițiile legii mai mult decât atât, situație în care titlul lui, fiind consecința propriei atitudini iar nu a unei convenții sinalagmatice pasibile de interpretare, rezultă că el nu putea transmite reclamanților decât acest bun imobiliar.
Că s-a considerat îndreptățit de a fi recunoscut ca proprietar doar asupra parcelei de 1210 mp rezultă și din cererea adresată de acesta în baza Legii nr. 18/1991 Prefectului Județului T, care, prin Ordinul nr.410/30.04.2002, i-a confirmat dreptul asupra terenului " solicitat " (formulare expresă a textului) și în această modalitate.
În acest fel, reclamanții, ca succesori în drepturi ai pârâtului nu aveau vocația de a formula în mod justificat pretenții asupra celorlalți 100 mp dezmembrați din parcela inițială, în privința cărora statul putea dispune în mod liber, așa cum de altfel a și procedat.
Faptul că obiectul contractului de concesiune n-ar fi fost exact determinat și că dezmembrarea scriptică a parcelei inițiale s-a făcut și înscris în F ulterior concesionării nu ar fi putut afecta decât drepturile părților contractante, niciunul din aceste aspecte neconstituind motive de nulitate absolută care să conducă la desființarea acestor operațiuni așa cum au solicitat reclamanții a căror acțiune, deși a urmărit fără îndoială realizarea unui interes material, acesta se constată a fi lipsit de legitimitate și deci de posibilitatea de a beneficia de o protecție legală.
Pentru aceste considerente Curtea va respinge recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de și a împotriva deciziei civile nr. 693/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
Pentru d-na grefier,
- -
aflată în concediu de odihnă
semnează d-na prim - grefier
a Curții de Apel Timișoara
Red. DC /9.07.2009
Dact. B/10.07.2009
Ex.2
Tribunalul Președinte,
Judecător.
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Daniela Calai, Trandafir Purcărița
