Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 735/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(657/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.735
Ședința publică de la 30 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 3: Ilie MARI -
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă - ȘI DE COMUNICAȚII SA, împotriva deciziei civile nr. 1221 din 30.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL COMUNICAȚIILOR ȘI TEHNOLOGIEI.
are ca obiect - acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei, se prezintă avocatul, în calitate de reprezentant al recurentei reclamante - și de Comunicații SA, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 28.04.2009, eliberată de Baroul București și consilierul juridic, în calitate de reprezentant al intimatului pârât Municipiul B, prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței împrejurarea că apărătorul recurentei reclamante a depus la dosar, prin serviciul registratură, o cerere prin care solicită lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, iar intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei a depus întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea comunică un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar recurentei reclamante, prin avocat.
Avocatul recurentei reclamante depune la dosar chitanța CEC reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, astfel cum s-a stabili prin rezoluți și arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Părțile prezente prin reprezentanți, declară că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentei reclamante - și de Comunicații SA, având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii apelului, desființarea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, având în vedere că în mod greșit s-a respins ca inadmisibilă cererea de constatare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.797 mp situat în B,- bis, sector 1.
Menționează că dreptul de proprietate a fost dobândit prin efectul legii conform art.20 din Legea nr.15/1990, astfel încât cererea de obligare a pârâtei la eliberarea certificatului de atestate a dreptului de proprietate nu poate fi considerată o acțiune în realizare.
Cu privire la competența materială a instanței arată că față de obiectul principal al cererii de chemare în judecată, respectiv recunoașterea calității societății reclamante de proprietar asupra unui teren, competența de soluționare este în mod exclusiv pentru instanțele civile conform art.18 și 17 din Codul d e procedură civilă.
Reprezentantul intimatului pârât Municipiul B, prin Primarul General, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică, având în vedere că instanța de apel în mod corect a respins apelul ca nefondat.
Conform dispozițiilor art. 111 din Codul d e procedură civilă, partea care are interes poate să formuleze cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, dar cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs arată că certificatul de atestare a dreptului de proprietate reprezintă un act consecutiv de proprietate și nu un act administrativ sau de gestiune.
În replică, apărătorul recurentei reclamante arată că pe acest capăt de cerere instanța avea de apreciat sub acest aspect, iar în ceea ce privește posesia s-a solicitat probe și s-au depus înscrisuri la dosar.
CURTEA
Deliberând, constată că prin sentința civilă nr.13887/11.10.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 Baf ost admisă excepția inadmisibilității cererii formulată de reclamanta - și de Comunicații SA, sub aspectul constatării dreptului de proprietate al reclamantei asupra unui teren în suprafață de 1797 mp și a fost admisă excepția necompetenței materiale sub aspectul obligării pârâtului Ministerul Comunicațiilor și și Tehnologiei Informațiilor la eliberarea certificatului de atestare a dreptului, de proprietate asupra acestui teren, declinându-și competența în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția de contencios Administrativ.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că primul capăt de cerere privind constatarea dreptului de proprietate este inadmisibil, potrivit art.111 Cod procedură civilă. Astfel, potrivit dispozițiilor amintite, acțiunea în constatare este subsidiară acțiunii în realizare și devine inadmisibilă când reclamantul poate promova o acțiune în realizare.
În cazul de față, acțiunea în realizare este reprezentată de capătul doi de cerere și anume obligarea pârâtului la a emite titlu de proprietate. Dreptul de proprietate va fi recunoscut doar dacă pârâtul va emite certificatul de atestare a dreptului de proprietate potrivit HG nr.834/1991.
A mai reținut instanța de fond că, potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea exercitării ori organizării executării legii, dând-naștere, modificând sau stingând raporturi juridice, iar alin.2 asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva cererea referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori, după caz, lipsa răspunsului în termenul legal.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate intră în categoria actelor administrative, fiind emis de o autoritate publică, în vederea executării și organizării executării legii, respectiv Legea nr.15/1990, HG nr.834/1991.
S-a reținut de către prima instanță că în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin numeroase decizii de speță.
Potrivit dispozițiilor art.3 pct.1 Cod procedură civilă, Curțile de Apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.
Pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației este o autoritate centrală ceea ce atrage pentru soluționarea acestei cauze, competența materială a Curții de APEL BUCUREȘTI.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta - " și de Comunicații " SA, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, reclamanta - apelantă arată că este posesoarea terenului în suprafață de 1797 mp situat în B, șos.- nr.39 bis, sector 1 și că în raport de această împrejurare instanța de fond trebuia să unească excepția inadmisibilității cu fondul, pentru a se pronunța asupra cererii numai după administrarea probatoriilor, numai astfel putând să verifice dacă reclamanta are ori nu posesia asupra imobilului.
Mai arată apelanta că neeliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu poate fi calificată drept refuz de eliberare a unui act administrativ, deoarece terenurile au trecut din domeniul privat al statului în proprietatea privată a societății reclamante, fiind vorba așadar de un act de gestiune, iar nu de un act administrativ, litigiile în legătură cu eliberarea titlului nefiind deci de competența instanței de contencios administrativ, conform art.2 din Legea nr.554/2004.
Prin decizia civilă nr.1221 A/30.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Tribunalul a apreciat că în cauză nu se impunea administrarea unui probatoriu cu privire la posesia asupra bunului, din moment ce instanța nu a avut în vedere la soluționarea excepției de inadmisibilitate acțiunea în revendicare ca mijloc de realizare a dreptului de proprietate, astfel încât unirea excepției cu fondul în scopul administrării de dovezi nu se justifica.
Dreptul reclamantei poate fi constatat în cadrul acțiunii având ca obiect obligarea ministerului la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în temeiul dispozițiilor HG nr.834/1991, procedură ce reprezintă tocmai acțiunea în realizare în raport cu care constatarea existenței dreptului întemeiată pe dispozițiile art.111 Cod procedură civilă prezintă caracter subsidiar.
Procedura prevăzută de Legea nr.15/1990 și HG nr.834/1991 se finalizează prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate de ministerul d e resort, act ce prezintă natură administrativă de vreme ce este emis în realizarea puterii executive, aspect asupra căruia s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă numai prin decizii de speță.
Ca atare, în cauză sunt incidente dispozițiile art.3 pct.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale sunt de competența Curții de Apel, soluția primei instanțe fiind corectă și sub acest aspect.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, susținând că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
În mod greșit a apreciat instanța că acțiunea este inadmisibilă, dat fiind că reclamanta este posesoarea terenului în litigiu, iar în atare ipoteză nu poate introduce o acțiune în revendicare în scopul realizării dreptului; susține apelanta că titlul său de proprietate este reprezentat chiar de HG nr.45/1991, dată în aplicarea Legii nr.15/1990, dreptul de proprietate fiind dobândit în temeiul prevederilor art.20 din Legea nr.15/1990.
Cererea privind obligarea pârâtei la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu reprezintă o acțiune în realizare; hotărârea prin care s-ar fi constatat calitatea reclamantei de proprietar al terenului are doar caracter recognitiv, iar nu constitutiv de drepturi.
A mai arătat apelanta că în raport de obiectul principal al cererii, competența de soluționare a acesteia aparține instanței civile, dat fiind că recunoașterea unui transfer de proprietate din domeniul privat al statului în proprietatea privată a reclamantei reprezintă un simplu act de gestiune, iar nu un act de natură administrativă.
Intimatul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat.
A arătat intimatul că în cauză reclamanta are deschisă calea acțiunii în realizare, respectiv obligarea ministerului la emiterea unui titlu de proprietate, că natura juridică a certificatului de atestare a dreptului de proprietate este aceea a unui act administrativ, sens în care petenta are la îndemână o acțiune în contencios administrativ; măsura declinării soluționării cererii privind eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea Curții de Apel este corectă, dată fiind natura actului în discuție.
Examinând legalitatea deciziei în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că recursul este nefondat.
Astfel, cum corect a reținut și tribunalul, excepția inadmisibilității cererii de constatare a dreptului de proprietate al societății reclamante asupra imobilului în discuție nu a fost analizată și soluționată din perspectiva necesității formulării unei acțiuni în revendicare în scopul realizării dreptului pretins.
În cauză, modalitatea concretă de realizare a dreptului afirmat de reclamantă este configurată de procedura specială de atestare reglementată de HG nr.834/1991, ce are drept rezultat emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Ca atare, dreptul de proprietate asupra terenului nu rezultă ope legis, ci condiționat de parcurgerea procedurii speciale ex lege a cărei finalitate este reprezentată de atestarea calității de proprietar, prin eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Aceasta reprezintă, fără echivoc, un act administrativ de autoritate, fiind emis de un organ al administrației publice centrale în scopul producerii de efecte juridice proprii, astfel încât nu poate fi primită susținerea recurentei în legătură cu caracterul de act de gestiune al certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Ca o consecință a acestei calificări, măsura declinării soluționării cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI este corectă, dată fiind incidența dispozițiilor imperative de procedură (art.3 pct.1 Cod procedură civilă), coroborate cu dispozițiile de substanță ale art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004 ce definesc actul administrativ și criteriile care fundamentează o atare calificare.
În concluzie, în temeiul art.312 cu referire la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă - ȘI DE COMUNICAȚII SA, împotriva deciziei civile nr.1221/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL COMUNICAȚIILOR ȘI TEHNOLOGIEI.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - MARI -
GREFIER
- -
Red.
.
2 ex./20.10.2009
TB-5 -;
Jud.1 -
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Rodica Susanu, Ilie
