Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 737/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

(366/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.737

Ședința publică de la 30 aprilie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Cristian Olteanu

JUDECĂTOR 2: Rodica Susanu

JUDECĂTOR 3: Ilie MARI -

GREFIER - - -

* * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă, împotriva deciziei civile nr.1599 A din 28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât G și intimata reclamantă.

are ca obiect - acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta pârâtă personal și asistată de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 20.02.2009, eliberată de Baroul București și intimata reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 16.03.2009, eliberată de Baroul București și intimatul pârât G prin.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Apărătorul intimatei reclamante depune la dosar întâmpinare și practică judiciară și comunică un exemplar recurentei pârâte, prin avocat.

Apărătorul recurentei pârâte solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării comunicată azi în ședința publică.

Curtea reține cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea recurentei pârâte să ia cunoștință de conținutul întâmpinării.

La a doua strigare a cauzei se prezintă recurenta pârâtă personal și asistată de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 20.02.2009, eliberată de Baroul București și intimata reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 16.03.2009, eliberată de Baroul București și intimatul pârât G prin.

Părțile prin reprezentanți, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul recurentei pârâte arată că hotărârea atacată a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente, respectiv a dispozițiilor art.111 din Codul d e procedură civilă și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și a constatat că apelanta pretinde constatarea unui drept, considerând această condiție ca fiind singura necesară pentru introducerea unei acțiuni în constatare.

De asemenea, interpretarea logică în baza argumentelor per a contrario vădește netemeinicia raționamentului instanței de apel și astfel în cazul acțiunilor în despăgubiri ar fi trebuit să se facă o cerere în constatarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile, delictuale sau contractuale și doar apoi o acțiune pentru solicitarea acoperirii prejudiciului. În cazul acțiunilor în revendicare bazate pe uzucapiune, s-ar putea face o acțiune în constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune și ulterior o acțiune în revendicare.

Instanța de apel trebuia să analizeze dispozițiile legale prin raportare la situația de fapt existentă, în speță nepunându-se problema unui coindivizar, care având un drept asupra unui bun, dorește a i se stabili întinderea acestui drept.

Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică, cu mențiunea că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Menționează că instanța de apel a reținut în mod legal și temeinic că reclamanta nu are la îndemână o acțiune în partaj sau o altă acțiune reală, aceasta fiind condiționată să obțină în prealabil constatarea dreptului său de proprietate și prin urmare, nu se poate reține că astfel de cereri având ca obiect constatarea contribuțiilor concubinilor la dobândirea bunurilor cu consecința constatării unui drept de proprietate ar fi inadmisibile, nici prin raportare la art.111 din Codul d e procedură civilă și nici prin raportare la art.30 din Codul familiei.

Instanța de apel a reținut în mod corect și faptul că prima instanță a greșit considerând inadmisibilă o astfel de acțiune, raportat la dispozițiile art.111 din Codul d e procedură civilă, iar critica pârâtei sub acest aspect este nefondată și aprecierile acesteia sunt ireale.

De asemenea, arată că dreptul român prevede că bunurile dobândite în timpul concubinajului devin proprietatea fiecăruia dintre concubini, potrivit contribuției aduse la achiziționarea lor, iar bunurile acumulate de către aceștia devin proprietate comună pe cote părți pentru fiecare, în funcție de gradul de contribuție la achiziționarea lor, indiferent pe numele căruia dintre ei s-a făcut actul de cumpărare.

Curatorul intimatului pârât solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2382/14.03.2008, Judecătoria Sectorului 2 B admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta, a respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții G și, ca fiind inadmisibilă, a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 8570 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept;

La data de 18.08.1994, între, în calitate de vânzător și n, căsătorit cu, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare autentificat sub nr.19888, de notariatul de Stat al Sectorului 2 B, având ca obiect imobilul situat în B,-, sector 2 (fila 10 dosar), imobil asupra căruia reclamanta din prezentul dosar solicită să se constate faptul că este proprietară asupra unei cote indivize de .

La data de 12.06.1998 între, în calitate de vânzători și n, căsătorit cu, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare autentificat sub nr.2598 de BNP, având ca obiect imobilul situat în B,-, sector 2 (fila 11 dosar), imobil asupra căruia reclamanta din prezentul dosar solicită să se constate faptul că este proprietară asupra unei cote indivize de 1/2.

La data de 08.08.2004 nad ecedat, astfel cum rezultă din fotocopia certificatului de deces seria - nr.- eliberat de Primăria Municipiului Târgu M (fila 6 dosar).

Având în vedere că decesul cumpărătorului nai ntervenit în timpul procesului de divorț, divorț intentat de defunct în anul 2004, instanța a reținut faptul că Judecătoria Galația constatat încetată căsătoria dintre n și pârâta ca urmare a decesului reclamantului, dosarul fiind închis (a se vedea sentința civilă nr.4494/31.08.2004 aflată la filele 8-9 dosar).

Din conținutul celor două contracte menționate anterior, coroborat cu faptul decesului lui n, prima instanța a constatat faptul că aceste acte juridice au fost încheiate de defunctul n, în timpul căsătoriei sale cu pârâta.

Potrivit dispozițiilor art.111 Cod procedură civilă "partea care are un interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului."

Din ansamblul înscrisurilor depuse la dosar de părți, instanța a reținut faptul că reclamanta nu poate solicita constatarea existenței unei cote determinate pe calea unei acțiuni în constatare formulată în baza art.111 Cod procedură civilă, având în vedere că ea poate cere realizarea dreptului, acest lucru putându-se face pe calea unei alte acțiuni în cadrul căreia urmează a se face analiza tuturor probelor încuviințate părților.

Instanța nu a putut reține susținerea reclamantei potrivit căreia numai pe calea unei acțiuni în constatare poate să-și valorifice dreptul său de "coproprietar", în raport de dispozițiile art.728 Cod civil.

Mai mult decât atât, instanța nu poate proceda la stabilirea cotelor deținute de părți în cadrul unei acțiuni în constatare, în raport și de dispozițiile art.30 Codul familiei, dispoziții care instituie o prezumție relativă de comunitate între soți.

Având în vedere că cele două imobile au fost dobândite de n, în timpul căsătoriei sale cu pârâta, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, prima instanța a constatat că acestea sunt bunuri comune, motiv pentru care solicitarea reclamantei de a se constata faptul că este coproprietară asupra unor bunuri dobândite în timpul căsătoriei altor persoane, este inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr.1599 A/28.11.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta - reclamantă, împotriva sentinței civile nr.2382/14.03.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, pe care desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:

Este adevărat că acțiunea în constatare reglementată de art.111 Cod de procedură civilă are un caracter subsidiar, putând fi primită numai în măsura în care partea nu are la îndemână o acțiune în realizarea dreptului.

Instanța de fond a apreciat însă în mod greșit, faptul că apelanta reclamantă ar avea la îndemână o acțiune în realizare, în condițiile în care bunurile asupra cărora pretinde o cotă indiviză de proprietate au fost dobândite prin contracte de vânzare - cumpărare, în curisul carora este menționat în calitate de cumpărător n, căsătorit la momentul încheierii contractelor cu intimata.

Prin urmare, apelanta - reclamantă nu are la îndemână o acțiune în partaj sau o altă acțiune reală, aceasta fiind condiționată să obțină în prealabil constatarea dreptului său de coproprietate.

Este lipsit de relevanță sub acest aspect faptul că ar putea pretinde restituirea valorii contribuției sale la dobândirea bunurilor, întrucât reclamanta are alegerea între acțiunea prin care solicită să se constate dreptul său de coproprietate sau acțiunea prin care solicită despăgubirea sa pentru contribuția materială proprie la dobândirea bunurilor.

Practica judiciară recentă, inclusiv a instanței supreme, în acord cu doctrina, au statuat că realitatea relațiilor de concubinaj nu mai poate fi ignorată după înlăturarea concepției comuniste asupra relațiilor de căsătorie, impunând necesitatea reglementării situației juridice a bunurilor coachizite (dobândite în timpul concubinajului).

In acest sens, printr-o jurisprudență constantă, instanța supremă a decis că și bunurile dobândite de concubini pot face obiectul coproprietății, impunându-se însă cu necesitate îndeplinirea următoarelor condiții; existența unui concubinaj notoriu și îndelungat, intenția concubinilor de a dobândi bunurile împreună și contribuția comună la dobândirea bunurilor, acestea fiind însă aspecte de fapt supuse probațiunii după regulile clasice ale dreptului comun.

Prin urmare, nu se poate reține că astfel de cereri având ca obiect constatarea contribuțiilor concubinilor la dobândirea bunurilor, cu consecința constatării unui drept de coproprietate ar fi inadmisibile, nici prin raportare la dispozițiile art.111 Cod de procedură civilă, nici prin raportare la art.30 Cod Familie.

Împrejurarea că bunurile asupra cărora solicită constatarea unei cote indivize de proprietate au fost dobândite în timpul căsătoriei dintre n și nu atrage inadmisibilitatea acțiunii în constatare, întrucât prezumția de comunitate instituită de art.30 Codul Familiei, este una relativă, care poate fi răsturnată de orice persoană interesată, în această categorie intrând și apelanta reclamantă care pretinde un drept indiviz de proprietate, ca urmare a contribuției proprii la dobândirea bunurilor pretinse.

Împotriva deciziei civile susmenționate a declarat recurs pârâta la data de 08.12.2008, criticând-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte;

Pe temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă a susținut ca, au fost greșit aplicate dispozițiile legale incidente cauzei, respectiv dispozițiile art.111 Cod procedură civilă și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Potrivit dispozițiilor art.111 Cod procedură civilă, pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată a apelantei, "cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".

Pornind de la acest text de lege, instanța de fond în mod temeinic a constatat că apelanta poate cere realizarea dreptului", iar instanța de apel a stabilit că "instanța de fond a apreciat însă în mod greșit faptul că apelanta reclamantă ar avea la îndemână o acțiune în realizare".

Astfel, instanța de apel a greșit în interpretarea dată textelor legale, întemeindu-se pe două argumente fără a avea susținere în dispozițiile legale incidente.

Primul motiv prezentat de instanța de apel are în vedere faptul că "bunurile asupra cărora se pretinde o cotă indiviză de proprietate au fost dobândite prin contracte de vânzare - cumpărare în care este menționat în calitatea de cumpărător n, căsătorit la momentul încheierii contractelor cu intimata ".

Prin urmare, instanța de apel spune că, față de aceasta situație de fapt "apelanta reclamantă nu are la îndemână o acțiune în partaj sau o altă acțiune reală, aceasta fiind condiționată să obțină în prealabil constatarea dreptului său de proprietate".

În viziunea instanței de apel acțiunea în constatare se prezintă ca o formă de rezolvare a unor aspecte preliminare acțiunii în realizare, or această viziune este greșită în condițiile în care prin introducerea art.111 teza a doua Cod procedură civilă, legiuitorul a urmărit tocmai neîncărcarea instanțelor cu procese parțiale, adică litigii care să apară ca susținere pentru alte procese viitoare.

În mod firesc, legiuitorul a dorit să permită introducerea acelui dosar care să rezolve pricina în întregime.

Pe acest aspect, s-a arătat în doctrină că "legiuitorul dă preferință realizării dreptului, pentru a înlătura definitiv neînțelegerile cu privire la dreptul respectiv și numai în măsura în care acest lucru nu este posibil, permite introducerea unei acțiuni în constatarea dreptului".

În acest context, legiuitorul a prevăzut că acțiunile în constatare pot fi folosite doar atunci când acțiunea în realizare nu este posibilă, impunând două condiții pentru exercitarea acesteia, respectiv, (1) acțiunea în constatare să fie posibilă si (2) partea să nu poată cere realizarea dreptului.

Instanța de apel s-a oprit observând că apelanta pretinde constatarea unui drept, considerând această condiție ca fiind singura necesară pentru introducerea unei acțiuni în constatare, ceea ce în analiza sistematică a dispozițiilor procedurale civile nu se poate susține.

De asemenea, interpretarea logică în baza argumentului per a contrario vădește netemeinica raționamentului instanței de apel. Astfel, alegând în mod aleatoriu, observăm că, în cazul acțiunilor în despăgubiri, după raționamentul instanței de apel ar trebui să se facă o cerere în constatarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile, delictuale sau contractuale, și doar apoi o acțiune pentru solicitarea acoperirii prejudiciului, respectiv, în cazul acțiunilor în revendicare bazate pe uzucapiune, s-ar putea face mai întâi o acțiune în constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune și ulterior o acțiune în revendicare etc.

Dacă s-ar admite o astfel de concepție numărul dosarelor judecătorești s-ar dubla instantaneu, or legiuitorul tocmai aceasta a dorit să evite.

Astfel, orice persoană ar fi interesată să achite o taxă redusă pentru o acțiune în constatare, și numai după aceea, având o hotărâre cu autoritate de lucru judecat, să treacă la exercitarea acțiunii în realizare.

Cauza de fata pune, în lipsa oricărui titlu, problema stabilirii coproprietății în sine, a unui titlu care să dovedească pretinsa stare de coproprietate, peste ceea ce consacră acte autentice, or aceste aspecte nu pot fi soluționate pe calea unei acțiuni în constatare, ci numai pe cale unei acțiuni în realizare.

Așa cum s-a arătat și prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, apelanta, dacă s-ar fi bazat pe susținerile sale aberante, ar fi avut la îndemână calea revendicării sau după caz a anulării (constatării nulității contractelor de vânzare - cumpărare în care nu figurează ca și codobânditor), ori alte acțiuni în care să-și manifeste cererile.

Al doilea argument al instanței este în sensul că "împrejurarea că bunurile asupra cărora solicită constatarea unei cote indivize de proprietate au fost dobândite în timpul căsătoriei dintre n și nu atrage inadmisibilitatea acțiunii în constatare, întrucât prezumția instituită de art.30 Codul Familiei, este una relativă ".

Chiar dacă prezumția legală este una relativă, aceasta nu poate fi un argument pentru admisibilitatea cererii în constatare,ci ar putea fi analizat ca un argument pentru admisibilitatea unei acțiuni în realizare.

Sub acest aspect, se impune a observa că soluția pronunțată într-o acțiune în constatare nu poate fi executată silit în condițiile în care doctrina și jurisprudența au stabilit în mod clar că "de vreme ce prin acțiune se solicită doar să se constate existența sau neexistența unui drept, hotărârea pronunțată într-o acțiune în constatare nu constituie titlu executoriu și nu poate fi pusă în executare silită".

-se un titlu executoriu, acțiunea în constatare nici nu poate schimba ordinea juridică stabilită prin actele de vânzare - cumpărare încheiate și în care apelanta nu apare ca parte.

Tocmai din acest motiv acțiunea în constatare se vădește ca inadmisibilă, jurisprudența reținând că formularea unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile art.111 Cod procedură civilă presupune ca în patrimoniul reclamantului să preexiste dreptul de proprietate a cărui constatare, cu efect declarativ, se cere să se facă prin hotărâre judecătorească".

În aceste condiții, observându-se lipsa de temeinicie a argumentelor prezentate de instanța de apel în susținerea deciziei sale și observând modul în care instanța de fond a analizat cererea, se impune a arăta că prima instanță a procedat în mod corect, sens în care decizia instanței de apel trebuie modificată.

Față de cele învederate solicită admiterea recursului formulat împotriva Deciziei civile nr.1599 din data de 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă în dosarul nr- și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează;

Situația de fapt a dosarului a fost corect reținută de ambele instanțe, punctele divergente de vedere ale celor doua instanțe de fond si care s-au reflectat in soluțiile pronunțate, avându-și izvorul in interpretarea dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă, temeiul juridic al cereri introductive de instanță.

Intr-adevăr, potrivit dispozițiilor art.111 Cod procedură civilă "partea care are un interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului."

Din conținutul normativ al articolului susmenționat, rezulta că acțiunea în constatare are un caracter subsidiar,putând fi primită numai în măsura în care partea nu are la îndemână o acțiune în realizarea dreptului.

Instanța de fond a apreciat greșit, faptul că apelanta reclamantă ar avea la îndemână o acțiune în realizare, în condițiile în care bunurile asupra cărora pretinde o cotă indiviză de proprietate au fost dobândite prin contracte de vânzare - cumpărare, în cuprinsul cărora este menționat în calitate de cumpărător n, căsătorit la momentul încheierii contractelor cu intimata.

Instanța de apel este cea care a ajuns la concluzia fireasca, cea conform căreia apelanta - reclamantă nu are la îndemână o acțiune în partaj sau o altă acțiune reală, întrucât demersul judiciar, oricare ar fi, după aprecierea celui care pretinde realizarea dreptului in mod efectiv, este in mod necesar condiționat de constatarea in prealabil a dreptului său de coproprietate.

S-a apreciat corect ca, este lipsit de relevanță faptul că reclamanta ar putea pretinde restituirea valorii contribuției sale la dobândirea bunurilor, in temeiul unui considerent consistent in drept - reclamanta are alegerea între acțiunea prin care solicită să se constate dreptul său de coproprietate sau acțiunea prin care solicită despăgubirea sa pentru contribuția materială proprie la dobândirea bunurilor.

Considerentele jurisprudențiale sunt deopotrivă relevante pentru cauza pendinte, la fel cum sunt si cele ce pot fi desprinse din doctrina juridica, au configurat ideea de principiu conform căreia realitatea relațiilor de concubinaj nu mai poate fi ignorată după înlăturarea concepției comuniste asupra relațiilor de căsătorie, impunând necesitatea reglementării situației juridice a bunurilor coachizite (dobândite în timpul concubinajului).

In raport de considerentele redate anterior nu se poate accepta critica relativa la aplicarea greșită a dispozițiile legale incidente cauzei, respectiv dispozițiile art.111 Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cat aplicarea acestora trebuia sa respecte și exigentele art.6 alin.1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Referitor la susținerea conform căreia, prin introducerea art.111 teza a doua Cod procedură civilă, legiuitorul a urmărit neîncărcarea instanțelor cu procese parțiale, respectiv litigii care să apară ca susținere pentru alte procese viitoare, Curtea nu o poate primi, întrucât dreptul de acces la instanța de judecata trebuie să se raporteze la elemente concrete si efective in ceea ce privește demersul judiciar al reclamantei-posibilitate reala pentru cel ce pretinde un drept de a se adresa instanței de judecata, de a fi asculta, in accepțiune de a i se analiza pe fond pretenția, de a i se cerceta realitatea argumentelor afirmate, in confruntarea reala cu apararile părții adverse etc. toate aceste valențe reprezentând expresia caracterului echitabil al procedurilor judiciare.

Nu pot fi reținute nici argumentele referitoare la facilitatile conferite de legea taxelor judiciare de timbru, acțiunilor in constatare, pentru a interpreta corect dispozițiile art.111 Cod procedură civilă, întrucât persoana obligata sa aplice legea trebuie sa faca cuvenita distinctie intre raportul juridic de drept fiscal si raportul juridic de drept procesual civil, ultimul fiind cel care configurează cadrul procesual de investire.

Nici una dintre cele doua instante de fond nu a avut in vedere considerente ale Legii nr.146/1997, atunci cand si-a expus punctul de vedere asupra chestiunii litigioase.

Desi recurenta-parata sustine existenta unei actiuni in realizare la indemana reclamantei( la fel ca si prima instanta), nu identifica in termeni clari acest mijloc procedural, nici pertienta si nici eficienta acestuia, pentru a evita pe cat posibil situatia contestarii fara argumente solide, a unei reale ipoteze de fapt deduse judecatii.

Existenta unor acte autentice care sustin o anumita situatie de fapt, cu consecintele juridice pretinse de recurenta-parata, nu obstructioneaza de plano accesul celeilalte parti la instanta de judecata, in conditiile in care afirmarea si sustinerea unui drept in justitie presupune, prin continutul sau intrinsec, probatiune (inclusiv prezumtiile legale), sub toate aspectele admisibile specificului cauzei pendinte, disponibilitate a partilor, contraditorialitate, respectarea dreptului la aparare, posibilitatea reala ca partile sa beneficieze in mod efectiv de functia judecatoreasca a statului de drept etc.

Critica referitoare la faptul ca hotararea pronuntata într-o acțiune în constatare nu poate fi executată silit, nu reprezinta un criteriu in raport de care se apreciaza asupra dreptului de acces la instanta de judecata-actiune in constatare sau actiune in realizare-fata de dispozitiile explicite ale art. 111 Cod procedură civilă, interpretate intr-o forma care sa fie conforma exigentelor art. 6 alin.1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Pentru considerentele de fapt si de drept ce preced, similare celor retinute de instanta de apel, pe temeiul art. 312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr.1599/A/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât G și intimata - reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr.1599/A/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât G și intimata - reclamantă.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - MARI -

GREFIER

- -

Red.

2 ex./29.06.2009

TB-5 -;

Jud.2 -

Președinte:Cristian Olteanu
Judecători:Cristian Olteanu, Rodica Susanu, Ilie

Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 737/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 737/2009. Curtea de Apel Bucuresti