Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 751/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
DOSAR nr-
C2 RECURS
DECIZIA CIVILĂ NR. 751/R/2008
Ședința publică din 7 mai 2008
PREȘEDINTE: Aurora Popa JUDECĂTOR 2: Maria Galeș
JUDECĂTOR 3: Dana Cigan
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurentul pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în B, sector 5,- prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SM-, cu sediul în S M, Romană, -. 3-5, județ S M în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în Carei, Str. -, -. 2, județ S M și intimații pârâți, ambii domiciliați în, nr. 303, județ S M împotriva deciziei civile nr. 13/Ap din 22 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare prin care a fost respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr.1798/2007 pronunțată de Judecătoria Carei; având ca obiect: acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 cod procedură civilă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1798/01.10.2007 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Careia admis acțiunea civilă înaintată de reclamantul împotriva pârâților STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, și soția și a constatat preluarea abuzivă a casei și 250 mp. teren cuprinse în nr.top.268/b/1 din CF 2155 de către Statul R din proprietatea extratabulară reclamantului.
S-a constatat că pârâtul Consiliul Județean S M nu are calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin Decizia nr.106/1986, emisă de Consiliul Popular Județean S M, s-a trecut în proprietatea statului imobilul cuprins în CF nr.2155, sub nr. top 268/b/1, în natură casă, dependințe și teren în suprafață de 250 mp. proprietate extratabulară a reclamantului domiciliat în nr. 303.
Temeiul preluării l-a format art.2 si 3 din 223/1974 și art.61 alin.3 din 57/1968, trecerea în proprietatea Statului Român s-a făcut fără plata asupra terenului, iar pentru supraedificatele existente urmând să se plătească reclamantului suma de 35.000 lei de către administrația financiară a județului S M, sumă stabilită de circulara nr.96694/1975 a Ministerului Finanțelor.
Preluarea imobilului ce face obiectul procesului a fost abuzivă pentru că Decretul nr.223/1974 folosea termenul înstrăinare, însă transferul dreptului de proprietate nu se realiza printr-un act care să exprime voința proprietarului de a-i înstrăina imobilul.
Potrivit art.2 alin.2 din Decr.nr.223/1974, persoanele care făceau cerere de plecare definitivă din țară erau obligate să înstrăineze construcția (terenul trecea în proprietatea statului fără plata vreunei despăgubiri), iar înstrăinarea se putea face numai către stat. Se realiza astfel o vânzare forțată către stat, iar preluarea imobilului se făcea printr-o decizie de trecere în proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri al cărei cuantum era stabilit în conformitate cu disp.art.56 alin.2 din Lg.nr. 4/1973. Proprietarul nu putea înstrăina imobilul altei persoane cu scopul de a obține un preț corespunzător pentru că potrivit art.5 din Decr.nr.223/1974, dacă înstrăinarea construcției se făcea în alt mod decât cel stabilit de art.2 din decret, în scopul eludării prevederilor decretului, actul de înstrăinare era nul de drept.
Faptul că fostul proprietar ar fi avut posibilitatea, conform art.2 alin.2 din Decr.nr.223/1974, să atace în instanța decizia de preluare nu este de natură a înlătura caracterul abuziv al preluării.
În consecință, instanța de fond a admis ca întemeiată acțiunea civilă înaintată de reclamant împotriva pârâților, conform dispozitivului sentinței atacate.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat apel pârâtul STATUL ROMÂN, reprezentat de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, prin DGFP S M, și a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului față de Statul Român.
Prin decizia civilă nr. 13/Ap din 22 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare a fost respins apelul pârâtului STATUL ROMÂN, reprezentat prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, prin DGFP SMd eclarat împotriva Sentinței civile nr.1798/2007, pronunțată de Judecătoria Carei în contradictoriu cu intimatul-reclamant, și cu intimații-pârâți și.
Din considerentele deciziei se reține că motivele invocate în cuprinsul cererii de apel sunt inacceptabile pentru că imobilul ce face obiectul material al procesului a trecut în proprietatea statului în temeiul Decr.223/1974 - act normativ prin care cetățenii români care părăseau țara erau lipsiți în mod arbitrar de un drept de proprietate recunoscut și protejat atât pe plan intern, cât și internațional -, iar normele consacrate prin acest decret intrau în coliziune cu prevederile Constituției României de la 1965, cu disp.art.480 și art.481 cod civil și cu tratatele și convențiile internaționale la care România era parte. Prin urmare, titlul statului nu poate fi în nici un fel socotit ca fiind valabil constituit.
această soluție, tribunalul se aliniază jurisprudenței unitare dezvoltată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță care, spre exemplu, într-o decizie de speță a statuat că, chiar în ipoteza în care "autoritatea de stat a emis o decizie administrativă și a plătit o sumă de bani cu titlu de preț, statul a preluat imobilul fără titlu valabil, încălcând regimul constituțional al ocrotirii proprietății, prin obligația impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat".
Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză a declarat recurs Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, solicitând modificarea în întregime a acestora în sensul respingerii acțiunii reclamantului în întregime sau a respingerii acțiunii față de recurent, reținându-se lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Statului Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor,aceasta a fost în mod corect reținută deoarece hotărârea trebuie să fie opozabilă recurentului.
Admițându-se acțiunea reclamantului s-a constatat caracterul abuziv al preluării imobilului înscris în CF 2155 ce reprezenta proprietatea extratabulară a reclamantului, soluție care va antrena ulterior fie o solicitare în despăgubiri, fie o acțiune prin care se va urmări lipsirea de efecte juridice a actului prin care imobilul a fost înstrăinat pârâților și, ceea ce ar antrena de asemenea răspunderea vânzătorului pentru evicțiune.
Referitor la fondul cauzei, acțiunea a fost în mod corect admisă în condițiile aplicării art. 1 din Protocol 1 al CEDO, nici o preluare neputându-se face fără o prealabilă și echitabilă despăgubire. Din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că antecesoarea reclamantului a fost obligată să înstrăineze construcția în temeiul Decretului nr. 223/1974, despăgubirile calculate și neachitate neîndeplinind cerința de a fi echitabile.
Criticile fiind nefondate, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin1 cod procedură civilă.
Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil de recurentul pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în B, sector 5,- prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SM-, cu sediul în S M, Romană, -. 3-5, județul S M în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în Carei,-, județul S M și intimații pârâți, ambii domiciliați în, nr. 303, județul S M împotriva deciziei civile nr. 13/Ap din 22 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red dcz
27.05.2008
Jud fond
Jud apel,
Dact IC
2ex/2.06.2008
Președinte:Aurora PopaJudecători:Aurora Popa, Maria Galeș, Dana Cigan