Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 82/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.82/
Ședința publică din 22 ianuarie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții, domiciliată în com. sat nr.200, jud.M, domiciliată în com. sat nr.202, domiciliat în com. sat nr.201 și, domiciliată în com. sat nr.203, împotriva deciziei civile nr.129 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea din 15 ianuarie 2009 - încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie - pronunțarea fiind amânată pentru astăzi, 22 ianuarie 2009.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 379 din 3 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 1273/2006, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul, împotriva pârâților, și, constatând că reclamantul este fiul defunctului, decedat la data de 31 martie 2005 și că are calitate succesibil cu vocație succesorală la succesiunea defunctului.
Prin decizia civilă nr. 129 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Civilă în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții, și, împotriva sentinței sus-menționate, obligându-i pe aceștia la plata către intimatul a sumei de 700 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâții, și, și au solicitat modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței pronunțate de prima instanță și în consecință, respingerea acțiunii introductive promovată de reclamant.
În motivarea recursului s-a arătat că decizia atacată este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit instanța de apel a ajuns la concluzia că în cauză a existat o recunoaștere de paternitate, care a stat la baza stabilirii în sarcina lui a obligației de întreținere a reclamantului, pornind de la cuprinsul cărților de judecată civilă nr. 299/1946 și nr. 46 L/1951 și a sentinței nr. 136/1967 a Tribunalului Reghin. Este greșită susținerea instanței de apel că în speță a fost stabilită paternitatea reclamantului față de tatăl său prin cartea civilă nr. 46 L/1951 a Judecătoriei Reghin, deoarece la acea dată nu era în vigoare Codul familiei, care a intrat în vigoare abia în 31 ianuarie 1954, iar Codul civil nu cunoștea instituția stabilirii paternității.
Instanțele de judecată au făcut o greșită aplicare a art. 111 Cod procedură civilă care consacră caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de acțiunea în realizare.
S-a invocat faptul că reclamantul și mama acestuia nu au solicitat stabilirea paternității după intrarea în vigoare a Codului familiei, și prin urmare, ei nu vor putea cere "constatarea filiației", aceștia având la îndemână acțiunea în stabilirea filiației de care nu au uzat în termenul legal prevăzut de art. 49 din Decretul nr. 32/1954 cu privire la punerea în vigoare a Codului familiei.
Este logic că atunci când partea a omis să intenteze o acțiune în realizare în termenul legal el nu va putea cere constatarea existenței unui drept pretins în instanță, întrucât culpa acesteia de a nu uza în termenul prevăzut de lege, de acțiunea în realizare, nu-i poate conferi un drept la acțiunea în constatare. Mama reclamantului nu a intentat în termenul de un an prevăzut de Codul familiei și de Decretul nr. 32/1954 acțiune în stabilirea paternității și în consecință, filiația reclamantului față de tatăl său nu poate fi stabilită, termenul de un an fiind de decădere.
Pârâții au susținut că ei nu au recunoscut niciodată filiația reclamantului față de fratele lor, decedat la 31 martie 2005, iar sentința de obligare a prezumtivului tată la plata unei pensii de întreținere, nu este echivalentă cu o sentință de stabilirea filiației.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Reclamantul a formulat întâmpinare și a solicitat respingere recursului declarat de pârâți, susținând că în mod corect tribunalul a reținut că față de argumentele redate în cuprinsul hotărârii - carte de judecată nr. 46 L/1951 a Judecătoriei Populare Mixte Reghin, ne aflăm în prezența unei recunoașteri voluntare de paternitate, consacrată printr-un act autentic și că în aceste condiții susținerea pârâților în sensul că filiația nu ar fi fost stabilită nu are relevanță în cauză. La acel moment această formă de recunoaștere era cea prevăzută de art. 304 Cod civil.
În cauză are relevanță faptul că din cuprinsul hotărârii judecătorești sus-menționate reiese că a existat o recunoaștere de paternitate care a stat la baza stabilirii în sarcina lui a obligației legale de întreținere a copilului, respectiv a reclamantului, această recunoaștere voluntară fiind irevocabilă.
Reclamantul a mai invocat faptul că în mod corect s-a stabilit că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile Codului familiei, ale art. 8 din decretul nr. 32/1954, astfel că în aceste condiții, nu poate fi primită excepția de tardivitate invocată de recurenți.
Susținerea recurenților pârâți în sensul greșitei aplicațiuni a prevederilor art. 111 Cod procedură civilă, este nefondată în condițiile în care prima instanță a fost investită cu o cerere privind consacrarea dreptului de moștenitor al reclamantului.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la 25 mai 2006 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții, și să se constate dreptul său de moștenire, în calitate de fiu, la succesiunea defunctului, decedat la 31 martie 2005. Reclamantul a susținut că este fiul defunctului, însă în actele de stare civilă nu s-a făcut această mențiune, deși filiația a fost stabilită prin hotărâre judecătorească și în aceste condiții, cererea sa de deschidere a procedurii succesorale a fost respinsă pe motiv că nu are calitate de succesibil. Pe de altă parte, această chestiune nu a putut fi soluționată pe cale amiabilă cu pârâții, care au calitatea de colaterali privilegiați, motiv pentru care reclamantul a fost nevoit să se adreseze instanței judecătorești.
Din actele dosarului rezultă că prin cartea de judecată civilă nr. 299 din 2 iulie 1947, dată de Judecătoria d e Mixtă Reghin în dosarul nr. C-2572/1947 s-a admis în parte acțiunea intentată de reclamanta (mama reclamantului din prezenta cauză) prin petițiunea înregistrată la nr. 6071/1947 în contra pârâtului a lui și s-a stabilit pensia alimentară ce o va plăti pârâtul reclamantei, pentru copilul minor (care era reclamantul din prezenta cauză) la suma de 700.000 lei lunar, începând cu data pronunțării hotărârii.
La pronunțarea acestei hotărâri judecătorești instanța a avut în vedere faptul că pârâtul din acea cază a fost obligat anterior la plata unei pensii alimentare de 25 pengo lunar pentru minor, aceasta fiind stabilită la 7 mai 1942 prin hotărâre judecătorească, pârâtul recunoscând că a fost stabilită acea obligație în sarcina sa, refuzând însă să plătească un cuantum majorat. Instanța a apreciat că suma menționată este prea mică în raport cu nevoile minorului, motiv pentru care a dispus majorarea acesteia.
Ulterior, prin cartea de judecată civilă nr. 462 din 23 noiembrie 1951, dată de Judecătoria Populară Mixtă Reghin în dosarul nr. 2572/1947, în urma admiterii în parte a acțiunii reclamantei s-a stabilit în sarcina pârâtului obligația de plată a unei pensii alimentare în sumă de 1000 lei lunar, pe seama minorului, începând cu data de 14 iunie 1951.
Instanța a avut în vedere starea de fapt reținută prin hotărârea judecătorească anterioară(cartea civilă nr. 299/1947) și a reținut de asemenea că sunt aplicabile dispozițiile art. 185, 189 și 190 Cod civil, prin prisma acestor dispoziții cererea reclamantei fiind apreciată ca fondată.
Prin sentința civilă nr. 136 din 15 februarie 1957, pronunțată de Tribunalul Popular Mixt al Raionului Reghin în dosarul nr. 162/1957 s-a admis acțiunea reclamantei și s-a majorat pensia alimentară datorată de pârâtul pentru minorul la suma de 100 lei lunar, începând cu data de 15 ianuarie 1957 până la majoratul minorului.
Trebuie precizat că din toate hotărârile judecătorești care au fost menționate mai sus rezultă că pârâtul nu a contestat cu ocazia niciunei judecăți filiația minorului față de el și nici obligația sa de întreținere față de minor, deși a fost prezent cu ocazia judecării fiecărei cauze, singurele obiecții fiind legate de cuantumul obligației de întreținere.
Tot din aceste hotărâri judecătorești, astfel cum a reținut și instanța de apel, rezultă că legătura de rudenie, respectiv filiația reclamantului, din prezenta cauză față de tatăl său a fost analizată și stabilită de o instanță judecătorească înainte de intrarea în vigoare a actualului Cod al familiei și a Decretului nr. 32/1954 și fiind vorba de hotărâri judecătorești, acestea au valoare de act autentic.
Astfel, pensia de întreținere a fost stabilită pentru prima dată prin hotărâre judecătorească în anul 1942, iar ulterior legătura de filiație dintre defunctul și reclamantul din prezenta cauză și obligația de întreținere nu au fost contestate de defunct. Mai mult, în sentința civilă nr. 136 din 15 februarie 1957 se precizează expres că minorul este născut din coabitarea reclamantei cu pârâtul din acea cauză,.
În aceste condiții, în mod corect a reținut instanța de apel că filiația reclamantului față de defunctul reiese din hotărârile judecătorești menționate, fiind vorba de o recunoaștere voluntară de paternitate.
Codul civil român nu cunoștea instituția stabilirii paternității, însă permitea recunoașterea voluntară din partea tatălui, ceea ce în cazul reclamantului s-a și întâmplat. De asemenea, prin art. 1 și urm. din Decretul nr. 131/1949, privind reglementarea condițiunii juridice a copilului s-a prevăzut posibilitatea recunoașterii copilului de către tată, prevăzându-se expres că recunoașterea este irevocabilă. În atare situație, nu se poate susține că recunoașterea făcută prin hotărârile judecătorești amintite, care sunt anterioare intrării în vigoare a Codului familiei, nu ar fi valabilă.
Recurenții pârâți au mai invocat faptul că în conformitate cu prevederile art. 8 din Decretul nr. 32/1954 acțiunile în stabilirea filiației trebuiau introduse în termen de un an de la intrarea în vigoare a Codului familiei.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei stabilirea filiației este supusă dispozițiilor Codului familiei și produce efectele prevăzute de acest cod și în cazul copiilor născuți înainte de intrarea lui în vigoare, chiar dacă cererea se află în curs de judecată. Prin art. 8 alin. 2 din același decret se prevede că acțiunea în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei, născut înainte de intrarea în vigoare a Codului familiei se poate porni în termen de un an de la intrarea în vigoare a acestui cod.
Aceste prevederi legale se referă însă la copiii născuți înainte de intrarea în vigoare a Codului familiei și a căror paternitate nu a fost recunoscută sau stabilită până la momentul respectiv.
În cazul reclamantului există o recunoaștere a paternității și fusese stabilită în sarcina defunctului obligația de întreținere, filiația reclamantului față de defunct fiind analizată de o instanță judecătorească și prin urmare, aceste dispoziții nu erau aplicabile, astfel cum a reținut de altfel și instanța de apel.
Dimpotrivă, apreciem că în această situație erau aplicabile prevederile art. 8 alin. 3 din Decretul nr. 32/1954, conform cărora recunoașterile valabile făcute potrivit legilor anterioare, precum și hotărârile declarative de paternitate rămase definitive la data intrării în vigoare a Codului familiei vor produce efectele prevăzute de acest cod.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că în legătură cu obligația de întreținere stabilită în sarcina defunctului s-a pronunțat o hotărâre judecătorească prin care aceasta s-a majorat, ulterior intrării în vigoare a Codului familiei, respectiv sentința civilă nr. 136 din 15 februarie 1957 Tribunalului Popular al Raionului Reghin, or în situația în care persoana obligată la întreținere ar fi apreciat că în condițiile noilor reglementări (art. 86 și urm. din Codul familiei) această obligație nu mai subzistă, putea cere sistarea acesteia, însă o astfel de cerere nu a fost formulată, ci dimpotrivă defunctul i-a plătit reclamantului pensie de întreținere până la majorat.
De asemenea, curtea apreciază că în situația în care defunctul ar fi considerat că recunoașterea paternității față de reclamant nu ar fi fost valabilă, după intrarea în vigoare a Codului familiei, acesta putea promova o acțiune în contestarea recunoașterii de paternitate în condițiile art. 58 din Codul familiei, însă defunctul nu s-a prevalat de aceste prevederi legale.
Susținerile recurenților pârâți în sensul că prima instanță și instanța de apel au făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 111 Cod procedură civilă care consacră caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de acțiunea în realizare, sunt nefondate.
Prima instanță a fost investită cu o acțiune întemeiată pe prevederile art. 111 Cod procedură civilă și nu cu o acțiune în realizare, reclamantul solicitând să se constate dreptul său de moștenire, respectiv calitatea de succesibil al defunctului, acțiunea sa fiind admisibilă în contextul în care legătura de filiație dintre reclamant și defunct era deja stabilită, astfel că nu era necesară promovarea unei acțiuni în stabilirea paternității, respectiv a unei acțiuni în realizare.
Este adevărat că sentința prin care se dispune obligarea prezumtivului tată la plata pensiei de întreținere nu este echivalentă cu o sentință prin care se stabilește paternitatea, însă în contextul în care sentința prin care s-a stabilit obligația de întreținere cuprinde și o recunoaștere a paternității, această recunoaștere făcută în fața instanței, conform practicii judiciare, echivalează cu o recunoaștere făcută prin înscris autentic.
În consecință, curtea reține că în mod corect s-a apreciat în cauză în fazele procesuale anterioare că acțiunea reclamantului este fondată și că reclamantul este îndreptățit să i se recunoască vocația succesorală la succesiunea defunctului, în speță nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, întrucât instanța de apel a interpretat corect actele deduse judecății și a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale aplicabile în materie.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul declarat de pârâți va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții, domiciliată în comuna, sat nr.200, județul M, domiciliată în comuna, sat nr.202, domiciliat în comuna, sat nr.201 și, domiciliată în comuna, sat nr.203, județul M, împotriva deciziei civile nr.129 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Civilă în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:
Jud.apel:;
-15.04.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
