Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 933/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 933

Ședința publică din 28 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Gheorghe Oberșterescu G -

JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu

JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți și împotriva deciziei civile nr. 50 din 27.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Consiliul Local T, Municipiul T prin primar, Ministerul Finanțelor B prin T, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

PROCEDURA COMPLETĂ.

dezbaterilor și susținerile părților cu ocazia judecării recursului au fost consemnate în încheierea ședinței din 21 octombrie 2009, care face parte integrantă din decizie și potrivit căreia pronunțarea a fost amânată la 28 octombrie 2009.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Judecătoria Timișoara, reclamanții și au chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primar și DGFP solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va da, să constate că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF 6665, nr.cad.13490 T, de 400 mp, teren aferent imobilului dobândit cu titlu de moștenire în calitate de legatari cu titlu particular de la fost chiriaș - cumpărător în baza Legii nr.112/1995 al construcției edificate pe terenul sus-menționat.

În motivare au invocat disp. art. 37 din Normele de metodologie de aplicare a Legii nr.112/1995 raportate la art. 23 din Legea nr.18/1991 republicată.

Prin sentința civilă nr.9153/3.07.2008 Judecătoria Timișoaraa admis cererea reclamanților, constatând că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF 6665 nr.cad. 13490 T în suprafață de 400 mp, dispunând întabularea în CF a dreptului de proprietate astfel dobândit.

Împotriva sentinței au declarat apel pârâții Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T prin Primar.

Prin decizia civilă nr.50/A/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- apelul a fost admis, iar sentința schimbată în tot în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a avut în vedere, în esență că antecesoarea reclamanților a dobândit doar dreptul de proprietate asupra locuinței în baza art. 9 din Legea nr.112/1995, art.327 din HG nr.11/1997 neavând drept consecință dobândirea de drept a dreptului de proprietate asupra terenului aferent locuinței.

Împotriva deciziei au declarat recurs în termen reclamanții, care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.

În motivare au invocat greșita interpretare dată disp.art.37 din HG 20/1997 cu privire la determinarea terenului aferent dobândit o dată cu locuința cumpărată în baza Legii nr.112/1995.

Pe cale de întâmpinare, DGFP în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului.

Legal citate, celelalte părți nu au formulat întâmpinare în temeiul prev. de art. 308 alin.2 pr.civ.

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate și față de disp.art.306 alin.2 pr.civ. față de disp.art.299 pr.civ. și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active invocate din oficiu de instanță în baza art. 137 al. 1 Cod pr. civ. este de observat că reclamanții sunt beneficiarii unui legat cu titlu particular ce a avut ca obiect locuința cumpărată în baza Legii nr. 112/1995, legat întocmit în favoarea lor de defuncta, respectiv persoana care, având calitatea de chiriaș al locuinței, a cumpărat-o în baza Legii nr. 112/1995.

În aceste condiții, reclamanții au calitatea de succesori cu titlu particular ai defunctei-cumpărător. Cum aceasta a dobândit locuința în baza Legii nr. 112/1995 printr-un contract încheiat anterior transmiterii către recurenți, iar dreptul de a dobândi în proprietate terenul aferent locuinței are o certă legătură cu bunul, este evident că acest drept profită și reclamanților-recurenți, ei având calitatea de a solicita în nume propriu a li se recunoaște beneficiul prevăzut de dispozițiile legale invocate prin cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește fondul recursului, instanța reține că reclamanții au solicitat ca instanța să constate că au dobândit în baza legii (respectiv în baza art. 37 din HG nr. 20/1996 republicată), dreptul de proprietate asupra terenului aferent locuinței, făcând trimitere și la dispozițiile art. 21 din Legea nr.112/1995, art. 23 din Legea nr.18/1991.

Potrivit art. 37 din HG nr. 10/1996 republicată, în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 al. ultim din Legea nr. 112/1995.

Această normă prevede că suprafețele de teren preluate de stat sau alte persoane juridice, aflate la 22 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului.

Din interpretarea logico-sistematică a acestei norme rezultă că, dacă terenurile aferente ce depășesc suprafața aferentă construcțiilor rămân în proprietatea statului, cele ce nu depășesc această suprafață se dobândesc de chiriașii- cumpărători ai construcțiilor.

Câtă vreme art.37 din HG nr. 20/1996 republicată dispune că, în situația de vânzare a construcțiilor, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, rezultă că terenul se dobândește în proprietate ope legis, transferul acestui drept realizându-se în momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare a construcțiilor (apartement, anexe, garaje).

Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere ca terenul să se dobândească tot în baza unui contract de vânzare- cumpărare (distinct de cel vizând construcțiile) ar fi făcut referire, în cuprinsul art. 37 sus-menționat tot lavânzareacătre chiriași și nu ladobândireade către aceștia a terenului aferent.

În consecință, contrar celor reținute de tribunal, în baza disp.art.37 din HG nr.20/1996 republicată, terenul aferent construcțiilor cumpărate în baza Legii nr.112/1995 se dobândește în proprietateope legis.

În concluzie, admițând apelul pârâților și apreciind ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată cu consecința neexaminării fondului cauzei, tribunalul a încălcat dispozițiile legale sus-menționate astfel că, față de disp.art.312 alin.1,2,3,5 pr.civ. rap. la art.304 pct.8 pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.50/A/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Va casa decizia recurată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de pârâții Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T prin Primar împotriva sentinței civile nr.9153/3.07.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-.

În rejudecare, tribunalul va avea în vedere și celelalte susțineri ale părților și se va pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata DGFP

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 50/A/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Casează decizia recurată și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T și MUNICIPIUL T prin PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 9153/03.07.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G - - - - -

GREFIER,

- -

Red. - 30.10.2009

Tehnored., 2 ex./06.11.2009

Tribunalul Timiș, Judecători:,

Judecătoria Timișoara, Judecător:

Președinte:Gheorghe Oberșterescu
Judecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu, Florin Șuiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 933/2009. Curtea de Apel Timisoara