Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 964/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (541/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 964
Ședința publică de la 03.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR: - - -
GREFIER: I
Pe rol se află pronunțarea cererii de recurs formulată de recurentul - reclamant -, împotriva deciziei civile nr. 1377/27.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR.
Obiectul pricinii - acțiune în constatare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 27.05.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 03.06.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2517/31.03.2008 Judecătoria sectorului 5 Bar espins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâta; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și a respins cererea astfel cum a fost precizată și completată, formulată de reclamanta în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis cererea, astfel cum a fost precizată și completată, formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta. A constatat nulitatea absolută a ordonanței de adjudecare nr.58/21.08.1943 pronunțată în dosarul nr.24339/1939 de Tribunalul Ilfov - Secția notariat. A obligat pârâta la plata sumei de 36,6 Ron cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor:
Prin ordonanța de adjudecare nr.58/21.08.1943, dată în dosarul nr.24339/1943 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, s-a dispus formarea pe numele ordonanța de adjudecare pentru imobilul situat in B,- cu str. -.- nr.36 ca urmare a debitului proprietarei urmărite Al..
S-a reținut în dispozitivul ordonanței de adjudecare care este componenta imobilului, faptul că în privința transmisiunii dreptului de proprietate și folosința imobilului asupra persoanei adjudecatarului, ordonanța are efect retroactiv din chiar momentul depunerii prețului și că operațiunea de transcriere a ordonanței se va face din oficiu conform art. 722 pct. 6 Cod de procedură civilă.
În prezenta cauza s-a solicitat a se constata nulitatea unui act - ordonanța de adjudecare - care nu a fost emis de acest pârât, astfel că instanța a admis excepția invocată și a respins cererea astfel cum a fost precizată ți completată, formulată de reclamanta - în contradictoriu cu acest parat, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.16504/21.06.1933 de grefa Tribunului I - Secția Notariat (fila 51) - ulterior, autoarea reclamantei - a cumpărat de la vânzătorul terenul situat in B,- - cu str.-.-, nr. 36. În procesul verbal prin care se menționează numărul actului de vânzare-cumpărare sus-menționat este specificat in mod expres că dl. avocat - avocatul de casa al familiei - a redactat conținutul întregului contract, a certificat identitatea părților semnatare si a semnat contractul, în calitate de martor.
La data de 03.08.1939 s-a emis pe numele autoarei reclamantei - defuncta - autorizația de construcție nr. 58-L/1939, in baza cererii nr. 6663/1939 (fila 56) pentru imobilul ce urma sa fie construit pe terenul situat în B,-, iar in anul 1939 autoarea reclamantei a făcut un împrumut cu garanție ipotecară pentru un an de la numitul G, însa acest împrumut nu a putut fi achitat in termen, motiv pentru care a fost chemată in judecată de creditorul G în vederea recuperării debitului, formându-se dosarul nr.24339/1939, înregistrat pe rolul Tribunalului București.
Prin ordonanța de adjudecare nr. 58/21.08.1943, dată în dosarul nr.24339/1943 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat - (filele 7-17) s-a dispus că se formează pe numele ordonanța de adjudecare pentru imobilul situat in B,- cu str.-. - nr.36, ca urmare a debitului proprietarei urmărite Al.
Pentru a se pronunța dispozitivul menționat în motivarea ordonanței de adjudecare, s-a reținut că la cererea creditorului G s-a transcris în registrul de urmăriri și comandamente sub nr.59/03.04.1942, comandamentul nr. 9469/30.03.1942 în raport de debitoarea Al. asupra imobilului situat in B,- cu Str.-.- nr. 38 în vederea recuperării debitului reprezentat de capital, plus procente, onorariu de avocat și cheltuieli de executare. Anterior s-au încheiat între persoanele menționate mai sus un act de împrumut cu ipoteca autentificat sub nr. 35713/1939, înscris sub nr.4610/1939 și investit cu formulă executorie sub nr.77/24.02.1942 de către Tribunalul Ilfov, un act de împrumut cu ipoteca autentificat sub nr. 40592/1939, înscris sub nr.5206/1939 și investit cu formulă executorie sub nr.78/1942 de către Tribunalul Ilfov și respectiv un act de împrumut cu ipoteca autentificat sub nr.28336/1940, înscris sub nr. 4257/1940 și investit cu formula executorie sub nr. 333/06.07.1941 de către Tribunalul Ilfov.
S-a mai reținut în ordonanța de adjudecare - fila 8 verso - că la momentul la care instanța s-a pronunțat asupra incidentului invocat de debitoare - în sensul că se solicită amânarea vânzării, deoarece valoarea imobilului urmărit nu a fost fixată conform legii (incident pe care l-a admis) - aceasta a fost reprezentată de avocat. Față de incidentul invocat, s-a acordat un nou termen pentru vânzarea imobilului - 21.09.1942, termen la care debitoarea a fost reprezentată de procurator Al., asistat de avocat. La acel termen s-a adjudecat provizoriu imobilul în litigiu în favoarea adjudecatarei - soția avocatului. La data de 02.10.1942 când a avut loc adjudecarea definitivă, debitoarea a fost din nou reprezentată de procurator Al. asistat de avocat. La data de 9.12.1942 când a fost luat consimțământul părților în vedere emiterii ordonanței de adjudecare dacă nu sunt creditori în anterior identitatea debitoarei a fost atestata de avocat.
S-a mai reținut că prin declarația autentificată de Tribunalul Ilfov sub nr.37172/24.12.1942 creditorul a primit de la adjudecatară suma reprezentând achitarea completă a creanțelor, iar prin declarația autentificată de Tribunalul Ilfov sub nr.37171/24.12.1942 se menționează că debitoarea a primit de la adjudecatară diferența de preț peste cuantumul datoriei ce se urmărește.
Ulterior, la data de 19.03.1943 când pe rol a fost soluționarea contestației formulate de organul fiscal în cadrul aceluiași dosar, până la pronunțarea ordonanței de adjudecare definitivă, intimata a fost reprezentată de avocat.
Din actele de la dosar s-a reținut că prin procesul verbal încheiat la data de 21.09.1946 (fila 57) la imobilul in litigiu în baza comisiunii pentru înființarea cărților funciare in B nr.50618/1940 s-a dispus "înscrierea dreptului de proprietate în cartea provizorie funciară a comunei B cu privire la imobil și înscrierea ipotecii în favoarea lui G prin actul 2336/1940, transcris sub nr.4257/1940. ". Pentru a se pronunța in acest sens judecătorul delegat cu întocmirea cărților de carte funciară a avut in vedere actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 16504/21.06.1933 de grefa Tribunului I - Secția Notariat.
Din extrasul de carte funciară (filele 59-61) s-a reținut ca numărul de parcelă al imobilului este 83/1290, că s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea autoarei reclamantei domiciliată in imobil și s-a înscris dreptul de ipoteca asupra parcelei menționate în favoarea lui G pentru garantarea creanței.
În declarațiile individuale pentru impunerea veniturilor clădirilor (filele 62-64) și respectiv procesele verbale pentru impunerea veniturilor din proprietățile clădite pentru perioada de recensământ 1942-1946 (fila 66) s-a reținut că autoarea reclamantei figurează în imobil, ca proprietar.
Ordonanța de adjudecare nu este o sentința judecătorească, ci este un act juridic procedural prin care se încheie o executare silită, astfel cum este reglementată de art.536 și urm. din Codul d e procedura civila de la 1943, prevederi care se regăsesc in art.516-519 Cod de procedură civilă în actuala reglementare.
Pentru a fi pusă in executare, aceasta trebuia să poarte mențiunea definitivă și irevocabilă, potrivit art.135 din Codul d e procedura civila de la 1943.
În raport de cele reținute anterior, instanța a constatat nulitatea absolută a ordonanței de adjudecare nr.58/21.08.1943, pronunțată în dosarul nr.24339/1939 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, față de impedimentul menționat și anume, imposibilitatea participării la licitație a adjudecatarei față de interdicțiile prevăzute de art.542 alin. 4 Cod de procedură civilă din 1943 coroborat cu art.1308 și art.1309 din codul civil de la 1943 și cel actual și față de faptul că dreptul de proprietate al adjudecatarei nu a fost opozabil terților în sensul înscrierii ordonanței în cartea funciară a imobilului.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii, s-a reținut de instanță că pentru admisibilitatea unei acțiuni in constatare este necesar a fi verificată îndeplinirea, în mod cumulativ, a doua condiții, în temeiul art.111 Cod procedura civila: 1) acțiunea să aibă ca obiect constatarea existenței sau inexistentei unui drept, iar nu a unei situații de fapt; 2) inițiatorul acestei acțiuni să nu aibă la îndemână cererea pentru realizarea dreptului.
Din punctul de vedere al primei condiții, instanța a apreciat că aceasta este îndeplinită în cauză, deoarece constatarea nulității ordonanței de adjudecare nu vizează constatarea unei situații de fapt, ci are in vedere constatarea unui drept subiectiv al reclamantei, respectiv al unui drept real de proprietate asupra unui imobil.
De asemenea în cauză, reclamanta și-a dovedit calitatea sa procesuală (prin acte de stare civilă) și interesul legitim in promovarea cererii - stabilirea situației juridice a imobilului în litigiu.
Prin decizia civilă nr.1377/27.10.2008 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta pârâtă, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins cererea formulată și precizată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâta, ca neîntemeiată. A menținut dispozițiile sentinței asupra excepției inadmisibilității cererii și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, cu consecința respingerii cererii formulate în contradictoriu cu acesta, în consecință.
Pentru a pronunța această decizie,Tribunalul a reținut că hotărârile judecătorești invocate de apelanta pârâtă în susținerea incidenței în cauză a autorității de lucru judecat sunt sentința civilă nr. 718/2003 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, decizia civilă nr.424/2004 a Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și decizia civilă nr. 2179/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin acestea a fost soluționată în fond și, respectiv, în căile de atac cererea formulată de în contradictoriu cu Municipiul B prin Primarul General și cu - prin care s-a solicitat anularea dispozițiilor nr. 360/2002 și 283/2002, prin care Primarul General a dispus restituirea în favoarea lui - a imobilului din-, compus din construcție și teren, solicitându-se totodată emiterea unei dispoziții de restituire în natură a aceluiași imobil în favoarea lui. Cererea a fost admisă în totalitate. În considerentele sentinței, ca și în considerentele deciziilor pronunțate în căile de atac ale apelului și recursului (ambele respinse ca nefondate) s-a făcut referire la Ordonanța de adjudecare ca titlu de proprietate valabil al autoarei apelantei. Însă nu au fost supuse controlului judiciar motivele de nulitate ale ordonanței de adjudecare invocate prin acțiunea introductivă din cauza de fată. Prin urmare, neexistând identitatea de cauză juridică între considerentele hotărârilor anterioare asupra valabilității ordonanței de adjudecare (considerente care susțin soluțiile pronunțate) și litigiul dedus judecății în pricina de față, în raport de dispozițiile art.1201 Cod civil, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat ca excepție de fond, peremptorie, de natură să fi împiedicat analizarea în fond a cererii intimatei reclamante.
Soluția primei instanțe asupra fondului este greșită prin prisma aplicării dispozițiilorart.542, 558 și următoarele din Cod de procedură civilă de la 1943 și a art.1308 și 1309 Cod civil. Astfel, art. 1308 cod civil nu are nici o aplicație în cauză, întrucât nu era în discuție vinderea unei averi de către mandatarul însărcinat să o vândă, ci o procedură de executare silită diferită de noțiunea de vindere în sensul de act consensual. Art.1309 Cod civil nu este nici el aplicabil ca motiv de nulitate ordonanței de adjudecare, întrucât nu avocatul a devenit adjudecatarul imobilului ci soția acestuia, iar în 1943, când a avut loc transferul dreptului de proprietate prin adjudecarea imobilului, nu exista, în cazul persoanelor căsătorite, comunitatea de bunuri care să justifice concluzia primei instanțe că imobilul a intrat (cu încălcarea articolului de lege menționat) în patrimoniul comun al soților, ci exista separația de patrimonii a soților, conform Codului civil. de aplicabilitate este și art.542 alin.4 Cod de procedură civilă din 1943, întrucât nu s-a dovedit (și nici nu s-a invocat) că adjudecatara ar fi fost persoana interpusă de debitoarea urmărită in procedura de executare silită și prin care debitoarea însăși ar fi concurat pentru adjudecarea imobilului. Simpla înscriere în cartea funciară a imobilului, ulterior, în 1946, în baza actului de proprietate inițial al debitoarei urmărite, pe numele acestei debitoare nu conduce la concluzia că adjudecatara a fost o persoană interpusă, în lipsa unei dovezi certe asupra acestei susțineri. Înscrierea în cartea funciară a imobilului pe numele autoarei reclamantei în baza titlului de proprietate are nu mai era de actualitate datorită survenienței ordonanței de adjudecare din 1943 nu are efect constitutiv de drepturi. De asemenea, nu s-a dovedit susținerea reclamantei, conform căreia prețul cu care s-a adjudecat imobilul ar fi fost restituit de debitoarea urmărită adjudecatarei si aspectul este lipsit de relevanță juridică în lipsa unui act care să ateste retransmiterea proprietății asupra bunului. Nici plata impozitelor de către debitoarea urmărită, ulterior adjudecării imobilului și nici rămânerea acesteia în posesia bunului, nu au efect constitutiv de drept de proprietate.
Cât privește lipsa de opozabilitate a ordonanței de adjudecare în raport cu reclamanta, pentru neefectuarea formalităților de publicitate prevăzute de art.558 și următoarele din vechiul Cod de procedură civilă, prima instanță a reținut neîndeplinirea acestor formalități ca o cauză de nulitate a ordonanței de adjudecare, făcând confuzie între cele două sancțiuni de drept civil (nulitatea și inopozabilitatea). Pe de altă parte, reclamanta în calitate de succesoare a autoarei sale - debitoarea urmărită silit - nu intră în categoria terților față de care actul de executare, pentru a fi opozabil, trebuia să îndeplinească anumite cerințe de publicitate ci intră în categoria avânzilor cauză față de care actul produce efecte și fără îndeplinirea cerințelor de publicitate.
De altfel, conform dispozițiilor procedurale civile în vigoare la vremea executării silite, ordonanța de adjudecare definitivă constituia titlu de proprietate, iar formalitatea transcrierii în registrele de publicitate trebuia îndeplinită din oficiu. Conținutul cărții funciare provizorii prezentată în cauză nu justifică, neapărat, concluzia că ordonanța de adjudecare nu ar fi fost transcrisă. Oricum, în cauza anterior amintită, soluționată irevocabil, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că ordonanța de adjudecare a produs efectele juridice specifice, de transfer al dreptului de proprietate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta intimată, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.7, 8 și 9 Cod de procedură civilă pentru următoarele motive:
-instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art.1308 Cod civil. Acest text de lege nu limitează înstrăinarea la nivelul unui act consensual, excluzând înstrăinarea pe calea executării silite, așa cum a reținut instanța de apel.
-instanța de apel trebuia să rețină că avocatul era avocatul de casă al familiei și a reprezentat oficial debitoarea în procedura adjudecării, iar adjudecatar a fost soția avocatului,.
-greșit reține instanța de apel că bunul nu putea să intre prin adjudecare în patrimoniul av., întrucât în anul 1943 opera codul legal al separațiilor patrimoniilor între soți, astfel încât bunul a rămas în proprietatea exclusivă a adjudecatarei. Dacă așa ar fi stat lucrurile, la moartea adjudecatarei, bunul trebuia transmis printr-un act juridic (între vii sau post mortem) către și de la acesta la pârâtă. Or, un asemenea act nu s-a produs.
-instanța de apel trebuia să rețină calitatea de interpusă a soțului său, în adjudecarea în litigiu.
-instanța de apel trebuia să rețină că în cauză sunt incidente dispozițiile art.542 alin.4 Cod de procedură civilă în vigoare în 1943. Pentru debitoarea au fost interpuși atât avocatul, cât și soția acestuia, care, fiind prieteni cu debitoarea, au acționat de așa natură încât imobilul să nu iasă de fapt din patrimoniul acesteia.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.2 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi fondat recursul, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, recurenta a solicitat constatarea nulității ordonanței de adjudecare nr.58/21.08.1943 a Tribunalului Ilfov, pentru încălcarea a trei dispoziții legale imperative: art.542 alin.4 Cod de procedură civilă în vigoare în 1943, art.1308 Cod civil și art.1309 Cod civil.
Instanța de fond a găsit incidente în cauză toate cele trei dispoziții arătate mai sus, fără a motiva în final față de care dintre acestea a constatat nulitatea actului de adjudecare. A reținut însă, în mod expres, calitatea de persoană interpusă a adjudecatarei față de soțul ei, mandatar al vânzării.
Instanța de apel, motivându-și decizia, înlătură toate cele trei texte delege, negăsindu-le incidente în cauză.
Prin motivele de recurs, recurenta reclamantă critică decizia instanței de apel pentru încălcarea a două dintre temeiurile de nulitate invocate: art.1308 Cod civil și art.542 alin.4 Cod de procedură civilă în vigoare la momentul adjudecării, fără a aduce critici înlăturării prin decizia recurată a dispozițiilor art.1309 Cod civil, care într-adevăr, nu-și găsesc aplicabilitatea în cauză vizând cesiunea drepturilor litigioase, deci o altă situație juridică.
Prin adjudecare se execută silit un titlu executoriu și nu se cesionează drepturi litigioase.
Curtea constată că instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative ale art.1308 Cod civil în vigoare și în 1943 potrivit cu care "sub pedeapsă de nulitate, nu se pot face adjudecatari nici direct, nici prin persoane interpuse 2.mandatarii, ai averii ce sunt însărcinați să vândă. ".
În mod greșit instanța de apel a considerat că dispozițiile acestui text de lege sunt aplicabile doar vânzărilor consensuale. Legiuitorul a specificat expres în conținutul normei că textul este aplicabil în situația adjudecărilor și ca atare, acesta este incident în prezenta cauză.
Este evident că avocatul a avut calitatea de mandatar al vânzării pentru debitoarea, el fiind reprezentant al acesteia pe tot parcursul procedurii adjudecării, în calitate de avocat al debitoarei, fapt ce rezultă din lecturarea Ordonanței de adjudecare nr.58/1943 a Tribunalului Ilfov.
Este necontestat că adjudecatara imobilului a fost soția avocatului, respectiv.
Instanța de apel reține că nu a fost persoană interpusă față de soțul său, întrucât în 1943 nu opera comunitatea de bunuri, astfel încât nu se poate reține că imobilul adjudecat a intrat în patrimoniul său.
Curtea consideră că acest aspect al comunității de bunuri nu prezintă relevanță în cauză, întrucât art.1308 Cod civil nu impune ca bunul adjudecat să intre, cu titlu de proprietate, în momentul adjudecării în patrimoniul mandatarului vânzării, pentru a opera nulitatea adjudecării.
Textul de lege subliniază că mandatarii vânzării nu se pot face adjudecatari nici direct, adică nu pot dobândi proprietatea bunului adjudecat ca efect al adjudecării, și nici prin persoane interpuse, deci prin persoane care dobândesc în patrimoniu dreptul de proprietate asupra bunului adjudecat în momentul adjudecării și care pot transmite ulterior acest bun mandatarului în orice mod, chiar prin succesiune.
Ca atare, legiuitorul a avut în vedere interdicția participării, sub sancțiunea nulității, la adjudecare în calitate de mandatar pentru debitor a persoanei care ar avea un interes în dobândirea bunului adjudecat, fie în momentul adjudecării, fie ulterior.
Sub acest aspect, este evident că a fost persoană interpusă a avocatului în momentul adjudecării, având în vedere relațiile matrimoniale dintre ei.
Ca atare, fiind încălcate dispozițiile art.1308 Cod civil în momentul adjudecării, Ordonanța de adjudecare nr.58/1943 a Tribunalului Ilfov este nulă.
Cu privire la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art.542 alin.4 Cod de procedură civilă în vigoare în 1943, care interziceau debitorului să adjudece bunul supus adjudecării personal sau prin persoane interpuse, Curtea nu poate reține nelegalitatea deciziei recurate.
Este adevărat că acțiunile juridice ale debitoarei și adjudecatarei, ulterioare adjudecării, tind să dovedească o conivență a acestora în sensul păstrării de către debitoare a dreptului de proprietate asupra imobilului: menținerea posesiei imobilului de către debitoare și moștenitorii acesteia, înscrierea imobilului în cartea funciară în 1946 pe numele debitoarei și plata de către debitoare a tuturor taxelor și impozitelor datorate pentru imobil.
Însă, esențial pentru a opera sancțiunea nulității prevederilor art.542 Cod de procedură civilă în vigoarea în 1943, este dovedirea conivenței între părți anterior adjudecării.
Cu alte cuvinte, recurenta trebuia să dovedească că anterior adjudecării, bunica ei, debitoarea a convenit cu soții ca adjudecarea imobilului în litigiu să fie făcută de către pentru ea - debitoarea, urmând ca imobilul să reintre în viitor în patrimoniul ei.
O asemenea dovadă nu s-a făcut însă de către recurentă, astfel încât în mod legal instanța de apel nu a reținut dispozițiile art.542 alin.4 Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește valoarea juridică a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.2179/2007, Curtea constată că în cuprinsul acesteia s-a specificat în mod expres că nu sunt supuse controlului judiciar motivele de nulitate ale ordonanței de adjudecare, astfel încât această hotărâre nu creează autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea va admite recursul și va modifica decizia recurată, în sensul că va respinge ca nefondat apelul.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr.1377/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică decizia recurată, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinței civile nr.2517/31.03.2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 5
Obligă intimata la 10 lei cheltuieli de judecată față de recurentă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
I
Red.
Tehnodact.
2 ex/16.07.2009
-------------------------------------------
- Secția a V-a -
-
Jud.Sector 5 - Veste
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
