Acțiune în declararea simulatiei. Speță. Decizia 1607/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Sectia civila, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1607/R/2008 Ședința publică din 5 septembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop

JUDECĂTOR: --- -

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

S-a luat spre examinare recursul declarat de împotriva deciziei civile nr. 190/A/01.04.2008 a Tribunalului Cluj, în dosarul nr-, privind și pe intimații, ȘI.

La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, se prezintă intimatul asistat de avocat -, cu împuternicire avocațială la dosar-fila 14, lipsă fiind celelalte părți.

Instanța lasă cauza la a doua strigare a cauzei, pentru a da posibilitatea reprezentantei recurentei să se prezinte la cauză.

La apelul nominal, la a doua strigare a cauzei, se prezintă recurenta asistată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar-fila 7, intimatul asistat de avocat -, cu împuternicire avocațială la dosar-fila 14, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este insuficient timbrat. Deși a fost legal citată, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare-fila 48, recurenta nu a achitat diferența taxei judiciare de timbru în sumă de 944,36 lei și 4,1 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 4 septembrie 2008, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea intimatului, o cerere de completare a încheierii civile nr. 12/R/C din 6 iunie 2008 Curții de Apel Cluj, în sensul obligării recurentei la plata onorariului avocațial în sumă de 250 lei, pentru cererea de suspendare.

Recurenta învederează instanței că renunță la cerere de recurs formulată.

Reprezentantul intimatului invocă excepția insuficientei timbrări a recursului.

Reprezentanta recurentei arată că lasă la aprecierea instanței să dispună asupra incidentelor invocate.

Reprezentantul intimatului solicită anularea recursului ca insuficient timbrat, cu cheltuieli de judecată pentru recurs și pentru cererea de suspendare.

CURTEA

Reține că prin sentința civilă nr.9728 din 18.12.2006 a Judecătoriei Cluj -N a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamatul împotriva pârâților, și și în consecință s-a constatat caracterul simulat prin deghizarea prețului a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.630/2003 la BNP, prețul real de vânzare-cumpărare fiind de 30.500 Euro și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 4894 Euro sau echivalentul în lei de la data plății reprezentând cota parte din preț.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâta.

Prin decizia civilă nr.190/A din 1 aprilie 2008 Tribunalului Clujs -a admis apelul declarat de reclamant și în consecință s-a schimbat sentința în sensul că pârâta a fost obligată să achite reclamantului suma de 10394 Euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând cotă parte din prețul de vânzare a apartamentului situat în C-N,-.21.

Totodată, s-a respins apelul declarat de pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta solicitând modificarea deciziei în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Pentru termenul din 5 sept.2008, recurenta a fost citată cu mențiunea de a timbra recursul cu 944,36 lei taxă judiciară de timbru și 4,1 lei timbru judiciar, însă nu și-a îndeplinit obligația de a timbra recursul.

În ședința publică din 5 sept.2008, pârâtul intimat a invocat excepția insuficientei timbrări a recursului.

Asupra acestei excepții, Curtea reține următoarele:

Recurenta a achitat cu titlu de taxă judiciară de timbru suma de 50 lei și 0,9 lei timbru judiciar (2,3 recurs) însă, raportat la valoarea contestată, reținând că recursul este insuficient timbrat, instanța a stabilit obligația pârâtei recurente de a achita diferența de 944,36 lei taxă judiciară de timbru și 4,1 lei timbru judiciar.

În ședința publică din 5 sept.2008, pârâta recurentă a declarat că nu înțelege să timbreze întrucât renunță la judecarea recursului.

În conformitate cu dispozițiile art.20 alin.(1) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin.(3) al aceluiași articol, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a timbra recursul, astfel că se va admite excepția netimbrării și se va anula recursul ca insuficient timbrat.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 proc.civ. recurenta va fi obligată să plătească intimatului suma de 1250 lei reprezentând onorariu avocațial justificat cu împuternicirea avocațială și chitanțele depuse la dosar (37-39 recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 190/A din 01.04.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului suma de 1250 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 05 septembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - - - -

GREFIER

Red.AR

Dact./2ex.

11.09.2008

Președinte:Tania Antoaneta Nistor
Judecători:Tania Antoaneta Nistor, Anca Adriana Pop

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în declararea simulatiei. Speță. Decizia 1607/2008. Curtea de Apel Cluj