Acțiune în declararea simulatiei. Speță. Decizia 276/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.276/
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Erica Nistor
GREFIER: - -
S-a fixat termen de pronunțare asupra apelului declarat de reclamanții, - SRL și - SRL împotriva sentinței civile nr.3849/5.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Al Kamal, Jamal, și, având ca obiect acțiune în declararea simulației.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat în termen legal și este legal timbrat cu suma de 282 lei și 3 lei timbru judiciar.
Dezbaterea în fond a apelului și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 2 noiembrie 2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea cauzei s-a amânat pentru data de 9 noiembrie 2009, apoi pentru data de 16 noiembrie 2009,
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Reclamanții, - SRL și - SRL, au solicitat Tribunalului T ca, prin hotărârea judecătorească ce va pronunța, pe calea procedurala a simulatiei, configurată legislativ de deja anunțatul art. 1175, in contradictoriu cu pârâții - si ei pretinși simulanți - Al Kamal, Jamal, și, să inlăture ca simulate operatiunile juridice de vânzare - cumpărare si, respectiv, de schimb imobiliar (obiectivate in corpul actelor notariale, având nr. 6085, 3482,5004,3385,7793,3943,1883,3381 si -, - cel din urmă întregind pretentiile alegate, pe calea actului procedural completator aflat in compunerea dosarului la fila 84, intervenite, toate intre subiectii procesuali, la 14.10.1999, 02.10.2001, 15.09.2000, 03.09.2001, 03.12.1999, 09.10.2001, 19.08.2003, 03.09.2001 si, respectiv, la 25.10.2007, in contextul si pentru derularea activității societăților comerciale - reclamantele de 3 si 4, al căror asociat majoritar si administrator se verifică a fi petitionarul de 1). Si, restabilind raporturile juridice reale dintre petitionarul de 1 si pârâtul de 1- pretins aflati la acea epocă in relatii de prietenie -, prin constatarea jurisdictională ca, in limitele temporale supra conturate, cei doi din urmă subiecti procesuali au incheiat succesiv, conventii de imprumut pecuniar (in calitate de împrumutat petitionarul de 1 si de împrumutător pârâtul de 1), cuantificate toate la nivelul sumei de 280.000 USD si pretins toate garantate real cu imobilele asupra cărora poartă operatiunile juridice de înstrăinare si schimb imobiliar,- si ele deja supra individualizate -, ce pretins ar disimula imprumuturile pecuniare, spre a căror devoalare pendinte se tinde, si ar fi intervenit, asa cum deja supra s-a anuntat intre petitionarul de 1 si societatile comerciale reclamate, -prin al lor reprezentant-, in calitate de vânzători si subiectii procesuali pasivi (aflati atunci in relatii de prietenie cu cel dintâi vânzător) in calitate de cumpărători si respectiv coschimbași.
Prin sentința civilă nr.3849/5.12.23008 Tribunalul Timișa respins demersul judiciar completat, initiat de către reclamantii, - SRL și - SRL, în contradictoriu cu pârâții - la rândul lor, pretinsi simulati - Al Kamal, Jamal, și.
Au fost obligați in solidar petitionarii, la plata către pârâții de 1,2,3 si 4 - Al Kamal, a cheltuielilor de judecată, avansate de către cei din urmă, pe durata derulării activitatii judiciare, cu titlu de onorariu avocatial, in cuantum de 10000 lei, cei doi dintâi si, in acelasi cuantum, cei doi din urmă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat incidența disp.art.1200 pr.civ. și 1201.pr.civ. In acest sens a reținut că voința reală a acelorasi subiecti procesuali a fost tranșată jurisdictional irevocabil, pe calea demersului judiciar anterior, obiect al dosarului deja constant anuntat pe parcursul expunerii rezumative, acela cu nr. 8082/2004, (prin care aceiași petitionari au chemat același Tribunal T să lipsească de efecte juridice operatiunile juridice - al căror caracter simulat pendinte se cere a fi constatat jurisdictional -, cerute acolo, a fi privite ca având, in principal, fizionomia juridică a unor vânzări si, respectiv, schimb imobiliar cu pact de răscumpărare si, subisdiar, a deghiza imprumuturi cămătăresti; ce pretins, atrag inexorabil, sanctiunea nulitătii absolute. In alti termeni, să constate jurisdictional, acelasi Tribunal, cauza reala a operatiunilor juridice in discutie, care pretins ar fi fost aceea de instituire a unor garantii pentru restituirea imprumurilor pecuniare intervenite intre acelasi petitionar de 1, -in calitate imprumutat- si acelasi pârât de 1,- in calitate de imprumutator -. Asa cum, cu puterea evidentei o atestă actele jurisdictionale pronuntate in finalul demerslui judiciar in discutie, acelea ale sentintei civile nr. 1266 data, la 20.06.2005, de către acelasi Tribunal T, confirmată cu reformarea partială a motivarii, prin decizia civilă nr. 1879/A, dată de către Curtea de Apel T pe calea apelului, la 24.11.2005 si devenită irevocabilă la 21.09.2007, prin decizia nr. 6002, dată in dosar nr-, pe calea recursului de către Inalta C de Casatie si Justitei care, păstrând integral solutiile instantelor inferioare si implicit aparatul argumentativ elaborat in sustinerea lor (cu precădere acela configurat de instanta de apel) a conchis axiomatic că, probatoriului administrat pe durata celor două judecăti - in contextul excepțiilor de la regula consacrată legislativ de art. 1991 apartenent legii civile-, îi lipsește aptitudinea de a identifica o altă,voință reală a părților decât aceea in care s-a concretizat prin contractele incheiate in forma autentică".
Or, așa stand lucrurile, cum statuările obiectivate in corpul hotărârilor judecătorești supra evocate (care, intr-o logică normativistă, se arată a avea valoarea unor norme individuale de sorginte jurisdicțională, fiind cele mai tipice acte de aplicare a dreptului) se impun petiționarilor si, pe cale de consecință, si cauzei pendinte ca efect pozitiv al puterii lucrului judecat ce nu îngăduie a fi contrazis pe cale unui alt demers judiciar, așa cum nejudicios pendinte se tinde; si cum autoritatea procesuală a celor din urmă acte jurisdictionale, obstaculează reluarea verificării jurisdictionale a vointei reale a subiectilor cocontractanti.
Impotriva sentinței civile nr.3849 din 05.12.2008 a Tribunalului Timiș au declarat apel în termenul legal reclamanții, - SRL și - SRL, criticând-o pentru nelegalitate.
In motivarea cererii de apel s-a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
In susținerea acestei critici s-au invocat disp. art.261 pct.5 pr.civ. și s-a învederat că hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
O altă critică a vizat modul de soluționare a excepției efectului pozitiv al puterii lucrului judecat care sub aspect procedural nu este peremtorie. S-a susținut că efectul pozitiv al puterii lucrului judecat nu poate avea valoarea unei excepții peremtorii care să împiedice continuarea judecății și să ducă astfel la stingerea litigiului, având în vedere că aceasta nu reprezintă decât o prezumție, care cel mult poate fi utilizată în cadrul administrării probatoriului în cursul judecății.
Singurul caz în care puterea lucrului judecat poate avea ca efect paralizarea întregii acțiuni este expres prev. de art.163 pr.civ. care face referire strict la tripla identitate de părți, obiect, cauză.
Or, din moment ce legiuitorul a reglementat distinct această situație juridică în mod imperativ ca fiind o excepție peremtorie și absolută care duce la imposibilitatea continuării acțiunii, este evident că aceste dispoziții legale nu pot fi extinse și asupra unor alte situații dincolo de voința legiuitorului.
Față de acest aspect, doctrinei și a jurisprudenței îi revine rolul de a califica efectul pozitiv al puterii lucrului judecat și care, după cum s-a arătat anterior, aceasta este unanimă în a aprecia clar ca efect pozitiv al puterii lucrului judecat în ceea ce privește considerentele unei hotărâri anterioare are valoarea juridică a unei prezumții relative.
Prin urmare, instanța nu putea respinge acțiunea în această fază procesuală (respectiv înainte de administrarea probelor), în baza unei așa-zise "excepții peremtorii".
Sub aspect substanțial, s-a susținut că hotărârea este netemeinică sub 3 aspecte:
-instanța în mod greșit a reținut că chestiunile cu privire la raporturile juridice dintre părți au fost anterior tranșate irevocabil în dosarul nr.8082/2004;
-hotărârea pronunțată este rezultatul unei grave erori a instanței asupra cadrului procesual din dosarul nr.8082/2004, la care aceasta face referire;
-efectele admiterii acțiunii în constatarea nulității absolute sunt diferite de efectele admiterii acțiunii în simulație ce face obiectul prezentei cauze.
In consecință, reclamanții au solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.
Curtea, examinând decizia civilă apelată prin prisma criticilor formulate, în baza art.292-294.pr.civ. raportat la art.296 pr.civ. a constatat că apelul de față este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Astfel, referitor la susținerea că hotărârea apelată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția pronunțată, Curtea apreciază că este nefondată, din cuprinsul considerentelor sentinței civile rezultând argumentele care au format convingerea instanței și au condus la admiterea excepției puterii lucrului judecat.
Având în vedere că instanța de fond a rămas în pronunțare pe excepția puterii lucrului judecat, este evident că întreaga sa motivare s-a axat pe argumentele pentru care este incidentă în cauză excepția procesuală invocată, aceste argumente având în vedere că instanța de fond a rămas în pronunțare pe excepția puterii lucrului judecat, este evident că întreaga sa motivare s-a axat pe argumentele pentru care este incidentă în cauză excepția procesuală invocată, aceste argumente reprezentând tot atâtea motive pentru respingerea apărărilor reclamanților față de excepție.
Prin urmare, susținerea reclamanților apelanți că hotărârea judecătorească este nemotivată apare ca nefondată.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel prin care s- susținut de către reclamanți că sub aspect procedural excepția efectului pozitiv al puterii lucrului judecat nu este peremtorie, că efectul pozitiv al lucrului judecat nu poate fi invocat decât ca prezumție care nu oprește judecata ci doar ușurează sarcina probațiunii, Curtea apreciază că aceste susțineri nu pot fi reținute pentru următoarele argumente.
Lucrul judecat produce deopotrivă un efect negativ și unul pozitiv, sau, într-o altă exprimare, autoritatea lucrului judecat prezintă două aspecte, anume autoritatea lucrului judecat prezintă două aspecte, anume autoritatea formală și autoritatea materială, intangibilitatea formală a hotărârii, pe de o parte, și incontestabilitatea conținutului său, pe de altă parte.
Pornind de la prezumția absolută de adevăr ca fundament al puterii lucrului judecat, în doctrină s-a conchis în sensul că, întrucât hotărârea judecătorească exprimă adevărul cu privire la o situație juridică, ceea ce a format obiectul unei judecăți se impune într-o manieră imperativă în toate litigiile viitoare.
Efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect:
-un aspect negativ, pentru partea care a pierdut procesul, în sensul că nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu;
-un aspect pozitiv pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că aceasta se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea rămasă definitivă într-o nouă judecată, fără ca partea adversă sau instanța să mai poată lua în discuție existența dreptului.
In speță s-a dat eficiență, în mod temeinic și legal, efectului pozitiv al lucrului judecat.
Raționamentul apelanților sugerează ideea că judecătorul dintr-un litigiu viitor este ținut să se conformeze unui simplu mijloc de probă, adică prezumției absolute de adevăr exprimată printr-o hotărâre anterioară. Acest punct de vedere este contestabil, deoarece fundamentul efectului pozitiv al lucrului judecat rezidă în puterea particulară a actului jurisdicțional, putere asimilată celei care înzestrează legea.
Efectul pozitiv ce constrânge judecătorul să recunoască existența puterii lucrului judecat atașată hotărârii anterioare se bazează pe ideea că prin deciziile sale instanța traduce voința concretă a legii pentru o situație litigioasă concretă. Părțile sunt ținute să se conformeze dispozițiilor hotărârii și să impună soluția consacrată de aceasta fiindcă hotărârea este, în ultimă analiză, legea particulară a raportului litigios dedus judecății.
In acord cu aceste afirmații doctrinare, instanța de judecată reține în mod corect că statuările obiectivate în corpul hotărârilor judecătorești anterior pronunțate au valoarea unor norme individuale de sorginte jurisdicțională, fiind cele mai tipice acte de aplicare a dreptului. Acestea se impun în cauza pendinte ca efect pozitiv al puterii lucrului judecat ce nu îngăduie a fi contrazis pe calea unui alt demers judiciar; autoritatea procesuală a celor din urmă acte jurisdicționale obstaculează reluarea verificării jurisdicționale a voinței reale a subiecților cocontractanți.
Având în vedere aceste argumente, prima instanță a conchis incidența în speță a art.1200 pct.4 coroborat cu art.1201 civ. întrucât odată tranșată chestiunea voinței reale a părților, ea nu se mai poate circumscrie ariei de preocupări a tribunalului, pe calea unui nou demers judiciar. Hotărârea judecătorească anterioară, deși nu se opune cu autoritate de lucru judecat, își manifestă efectele pozitive tinzând să prezerve eficacitatea indirectă a actului jurisdicțional anterior în sensul că statuările jurisdicționale anterioare nu mai pot fi modificate.
In concluzie, instanța din cea de-a doua cerere de chemare în judecată nu este îndreptățită să procedeze la o nouă cercetare a raportului juridic obligațional cu privire la care există o statuare jurisdicțională, fiindcă în acest fel s-ar ajunge la negarea drepturilor recunoscute prin acea hotărâre. Puterea lucrului judecat a primei hotărâri se manifestă grație efectului pozitiv a lucrului judecat. Independent de efectele substanțiale ale judecății, efectul pozitiv al lucrului judecat asigură imaubilitatea, permanența constatărilor jurisdicționale anterioare, astfel încât părțile din prima acțiune se vor putea prevala de acestea într-un nou proces, obligând instanța să-și fondeze soluția pe problema de drept rezolvată irevocabil în cursul unei prime judecăți.
Fundamentul lucrului judecat rezidă în necesitatea de a da eficiență hotărârii judecătorești și de a evita o nouă judecată asupra aceleiași chestiuni litigioase.
Astfel cum s-a subliniat în doctrină, dacă autoritatea de lucru judecat reprezintă o calitate atașată hotărârii de la momentul adoptării ei și până la expirarea termenului de exercitare a căilor de atac de reformare sau de retractare ori, după caz, până la respingerea acestora, puterea lucrului judecat este o calitate atașată hotărârii, care nu mai poate fi reformată sau retractată.
După rămânerea irevocabilă, hotărârea dobândește valențe noi care o deosebește de toate celelalte acte de procedură: ea se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind investită cu eficiență specifică de către ordinea juridică.
Puterea de lucru judecat are la bază regula potrivit căreia o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă printr-o altă hotărâre. Principiul lucrului judecat împiedică deci nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre judecătorească definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească, dată într-un alt proces.
In ceea ce privește critica reclamanților, ce vizează netemeinicia hotărârii judecătorești sub aspect substanțial, Curtea apreciază a fi nefondată, observând că în speță instanța de fond a dat eficiență principiului efectului pozitiv al puterii lucrului judecat, constatând incontestabilitatea verificării jurisdicționale înfăptuite de tribunal cu privire la pretențiile reclamanților ce poartă asupra acelorași acte juridice deduse judecății.
Astfel, în primă acțiune, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1226/2005 s-a solicitat constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv a contractului de schimb care sunt deduse judecății și în prezentul proces. Temeiul juridic al acțiunii l-a constituit art.948 pct.4, art.966 și art.968 civ. raportat la prev.art.4 din Legea contracametei din 1931, precum și art.948 pct.4 raportat la art.966 civ. reclamanții invocând, în esență, că vânzările, respectiv schimbul, au fost încheiate pentru garantarea unor împrumuturi pe care pârâtul Al Kamal le acordase reclamantului, solicitând restabilirea situației anterioare încheierii respectivelor contracte.
In acțiunea din prezentul dosar se solicită constatarea caracterului simulat al contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv de schimb, și constatarea caracterului real al contactelor de împrumut încheiate între reclamantul și pârâtul Al Kamal, finalitatea urmărită de reclamanți fiind aceeași.
Se impune însă a fi subiliniat faptul că nu numai că scopul pe care tinde să îl atingă reclamanții este același în ambele acțiuni, respectiv întoarcerea bunurilor - obiecte ale actelor juridice atacate în patrimoniul lor, ci și fundamentul juridic pe care sunt grefate cele două acțiuni este identic, indiferent de forma în care este exprimată operațiunea juridică care se pretinde a fi reală. Prin urmare, chiar dacă în prima acțiune s-a invocat nulitatea absolută pentru cauză ilicită sau lipsa cauzei deoarece în realitate contractele au fost încheiate pentru garantarea unor împrumuturi, iar această acțiune este una în declararea simulației contractelor de vânzare-cumpărare și schimb, în ambele acțiuni atât starea de fapt este prezentată în mod identic, cât și calificarea juridică a operațiunilor este aceeași.
In acest context, este nefondată susținerea apelanților că tema pretențiilor și a probațiunii nu ar purta asupra devoalării raporturilor juridice reale, adică a identificării voinței reale a părților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.
Este neechivoc faptul că în primul dosar reclamanții au susținut că operațiunile juridice încheiate au fost în realitate contracte de vânzare-cumpărare cu pact de răscumpărare, menite să garanteze împrumuturile pe care pârâtul Al Kamal le-ar fi acordat reclamantului, iar instanțele au cercetat temeinicia acestor susțineri.
In prezentul dosar, apelându-se la instituția juridică a simulației, se tinde la aceeași finalitate, tema pretențiilor și a probațiunii fiind aceeași: raporturile juridice dintre părți sunt simulate, acestea fiind în realitate de împrumut și nu de vânzare-cumpărare.
Prima acțiune formulată de reclamanți a fost respinsă irevocabil. Instanța de fond a respins acțiunea reținând că "deși s-a susținut că au fost luați bani cu împrumut cu dobândă de 5% lunar de la Al Kamal, iar vânzările consemnate în contractele a căror nulitate s-a solicitat sunt simulate prin deghizare parțială, reprezentând vânzări cu pact de răscumpărare, pentru garantarea restituirii sumelor împrumutate, aceste susțineri nu au putut fi reținute". De asemenea, în decizia civilă nr.1879/A/24.11.2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara prin care se respinge apelul reclamanților, se reține că "trei au fost motivele de nulitate absolută invocate de reclamanți ca și temei juridic pentru admiterea acțiunii și anume: cauza ilicită, contractele fiind încheiate în frauda legii (art.966 și art.968 civ.), lipsa cauzei, în sensul că scopul contractelor nu a fost transmiterea respectiv dobândirea proprietății și plata prețului, ci garantarea unor împrumuturi; lipsa prețului sau prețul derizoriu, fiind încălcate prev.art.1303 civil".
Un aspect deosebit de important este și cel referitor la probațiunea împrumuturilor, întrucât tot instanța de apel a stabilit că "nu s-au putut dovedi, pentru fiecare contract în parte existența și cuantumul împrumutului, data încheierii contractului de împrumut, existența și cuantumul dobânzii, dovada garanției Deși înscrisurile depuse la dosar fac vorbire despre anumite sume de bani împrumutate de reclamantul de la pârâtul Al Kamal de-a lungul timpului, nu pot constitui temei de admitere a acțiunii, fără menționarea expresă a imobilelor vândute în contul și pentru garantarea împrumuturilor.".
Pe cale de consecință, instanțele de judecată au verificat incidența operațiunii juridice pretinsă de reclamanți și anume vânzarea unor imobile ale acestora în vederea garantării restituirii unor împrumuturi ale pârâtului Al Kamal către reclamantul, operațiune juridică, care indiferent că este tradusă sub forma unor împrumuturi cămătărești sau a unor vânzări simulate care ascund niște împrumuturi, este una și aceeași și ca atare, nu poate fi analizată din nou de instanța de judecată, fără a se înfrânge puterea lucrului judecat.
Este fără putință de tăgadă că instanțele au tranșat o chestiune litigioasă atunci când au stabilit că vânzările deduse judecății nu ascund niște contracte de împrumut, iar această concluzie neechivocă se impune cu putere de lucru judecat.
Instanța supremă a statuat că puterea lucrului judecat se referă la acele puncte litigioase care au format obiectul litigiului și care au fost rezolvate prin dispozitiv, adică acea parte a hotărârii care determină dreptul recunoscut sau tăgăduit de hotărârea pronunțată. Atunci când considerentele conțin și lămuresc declarații de drepturi provocate de părți și cuprinse în dispozitiv, ele participă la autoritatea de lucru judecat.
Cum funcția excepției puterii lucrului judecat este tocmai aceea de a exclude orice alte interpretări cu privire la adevărul stabilit de instanță în mod irevocabil, rezultă că o nouă analiză a operațiunii juridice deduse deja judecății nu poate fi primită. Tocmai această imposibilitate de stabilire a unui nou adevăr este determinată de excepția puterii lucrului judecat. Această concluzie decurge și din necesitatea stabilității raporturilor sociale, finalitate care se realizează tocmai prin mecanismul puterii lucrului judecat și al excepției destinate a-l apăra.
Referitor la critica ce privește cadrul procesual, respectiv participarea în cauza de față în calitatea de reclamantă a doamnei, Curtea nu o poate primi, întrucât se constată că aceasta nu își justifică în prezentul dosar calitatea procesual activă, întrucât nu a participat la încheierea nici unuia dintre contractele deduse judecății.
Calitatea cerută pentru a putea exercita acțiunea în justiție trebuie să corespundă cu calitatea de titular a dreptului care se discută, deoarece acțiunea are ca obiect protecția dreptului subiectiv.
Drept, urmare, condiția primordială pentru existența calității procesuale active în persoana reclamantului o constituie existența unui raport juridic de drept material în care reclamantul să aibă calitatea de subiect activ al dreptului subiectiv.
Față de cele expuse mai-sus, Curtea, urmează ca în baza art.296 pr.civ. să respingă apelul declarat de reclamanții, - SRL și - SRL împotriva sentinței civile nr.3849/5.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanții, - SRL și - SRL împotriva sentinței civile nr.3849/5.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 noiembrie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR,
- - - -
GREFIER
- -
Red.EN/24.11.2009
Dact.MM/16 ex./15.12.2009
Inst.fond.: jud.
Se comunică:
-recl.apel. - - B- sector 1
la avocat
- idem
-- SRL idem
-- SRL idem
-pâr.int. -Al Kamal - T-.74.VII.25
- idem
- - B Al. nr.39.2..18 jud.
- idem
-pâr.int. - Jamal - T-
- idem
- - T-
- idem
- - T Al. nr.23.B.9
- idem
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Erica Nistor
