Anulare act. Decizia 1078/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR.-

DECIZIA CIVILĂ NR.1078

Ședința publică din 16 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Erica Nistor

JUDECĂTOR 2: Carmina Orza

JUDECĂTOR 3: Marinela Giurgincă

GREFIER: - -

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea SC SRL Nădlac împotriva deciziei civile nr.404/16.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Consiliul Local Nădlac, și.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru contestatoarea SC SRL Nădlac avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

Contestația în anulare a fost declarată în termen și este legal timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.

Reprezentanta contestatoarei SC SRL Nădlac avocat solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate și rejudecarea recursului în sensul admiterii acestuia, conform motivelor invocate în scris la dosar, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr.701/59/ din 12.06.2009, contestatoarea SC SRL Nădlac, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să anuleze decizia civilă nr.404/16.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, să rejudece recursul și să-l admită cu consecința anulării procesului verbal de licitație publică nr.2765/24.03.2006, al Consiliului Local Nădlac.

In motivarea contestației în anulare a invocat dispozițiile art.318 teza II pr.civ., în sensul că instanța de recurs nu a răspuns în integralitate la motivul de recurs prin care a arătat că SC SRL Nădlac ar fi trebuit să fie notificată distinct în vederea exercitării dreptului de preemțiune, conform art.123 din Legea nr.215/23.04.2001.

S-au invocat de asemenea și dispozițiile art.318 teza pr.civ. în sensul că hotărârea pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.

Greșeala materială constă în aceea că, instanța de recurs, deși a reținut că la dosarul cauzei există adresa nr.2300 din 3.10.2005 prin care Primăria Orașului Nădlac a încunoștințat-o pe recurentă despre hotărârea de vânzare a parcelelor de teren, totuși aceeași instanță nu a avut în vedere faptul că respectiva adresă nu a fost comunicată cu SC SRL Nădlac și că nu există o confirmare de primire în acest sens.

Ca urmare, considerând că în cauză sunt incidente disp.art.318 teza I și II pr.civ. contestatoarea a solicitat admiterea contestației în anulare.

Analizând contestația în anulare formulată de contestatoarea SC SRL Nădlac în raport de dispozițiile cuprinse în art.318 pr.civ. Curtea stabilește că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele considerente:

Astfel, contestatoarea SC SRL Nădlac a invocat ca temei de admitere a contestației dispozițiile cuprinse în art.318 teza I pr.civ. și anume situația când "dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale".

acestei formulări, respectiv sensul noțiunii de "greșeală materială" trebuie interpretat în sensul unor greșeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unor soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau unor date materiale.

Textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, astfel că, susținerea contestatoarei potrivit căreia "instanța de recurs deși a reținut că la dosarul cauzei există adresa nr.2300 din 3.10.2005, prin care Primăria Orașului Nădlac a încunoștințat-o pe recurentă despre hotărârea de vânzare a parcelelor de teren, totuși instanța nu a avut în vedere faptul că această adresă nu a fost comunicată SC SRL Nădlac și că nu există o confirmare de primire în acest sens", nu poate fi calificată ca și greșeală materială și nu poate fi încadrată în disp.art.318 teza I pr.civ. context în care nu este de natură să justifice admiterea contestației.

Celălalt motiv al contestației în anulare prev. de art.312 teza II pr.civ. invocat de contestatoare în sensul că "instanța de recurs nu a răspuns în integralitate la motivul de recurs prin care s-a arătat că SC SRL Nădlac ar fi trebuit să fie notificată distinct în vederea exercitării dreptului de preemțiune", este de asemenea neîntemeiat.

Din analiza deciziei civile atacate cu contestație în anulare nr.404/16.04.2009 rezultă că instanța a supus analizei acest motiv de recurs, chiar dacă nu a răspuns punct cu punct fiecărui argument formulat de recurentă.

Pentru a fi admisibilă contestația în anulare, instanța ar fi trebuit să nu analizeze acest motiv, ceea ce în speță nu s- confirmat.

Pentru cele ce preced, Curtea stabilește că prezenta contestație în anulare este nefondată, că nu sunt incidente disp.art.318 teza I și II pr.civ., motiv pentru care urmează să o respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC SRL Nădlac împotriva deciziei civile nr.404/16.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 noiembrie 2009.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.CO/16.12.2009

Dact.GK/2 ex./16.12.2009

Inst.fond.: jud.

Inst.apel: jud.;

Inst.recurs.jud.;;

Președinte:Erica Nistor
Judecători:Erica Nistor, Carmina Orza, Marinela Giurgincă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 1078/2009. Curtea de Apel Timisoara