Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 1035/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1035/
Ședința publică din 28 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.12 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat, pentru recurentul-reclamant, potrivit delegației de substituire a domnului avocat, nr.9/2009, eliberată de Baroul Argeș și intimatul-pârât, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar eliberată de Baroul Argeș.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 26 mai 2009, eliberată de Primăria Municipiului Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind de către instanță, domnul avocat apreciază provizoriu valoarea operațiunilor de grănițuire la suma de 500 lei.
Avocat arată că gardul există, deci grănițuirea există.
Curtea, având în vedere valoarea precizată la acest termen de judecată, pune în discuție excepția admisibilității și legalității căii de atac.
Avocat solicită respingerea excepției, apreciind că în mod corect ne aflăm în faza de recurs.
Avocat apreciază că această cale de atac este cea corectă și legală, solicitând respingerea excepției. Depune concluzii scrise.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.04.2007, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la grănițuirea proprietăților lor învecinate, prin stabilirea liniei de hotar și la plata cotei de din cheltuielile necesare realizării unei astfel de operațiuni.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că nu este de acord cu limitele hotarului existent, pe care le contestă, dreptul său de proprietate asupra terenului ce se învecinează în partea de est cu cel al pârâtului fiind atestat de titlul nr.33875/12.12.1993.
Prin sentința civilă nr.3255/02.06.2008, Judecătoria Pitești a respins acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că delimitarea dintre proprietăți a fost realizată de către acesta înainte de anul 1980, iar gardul edificat, conform constatărilor expertului desemnat în cauză, reprezintă hotarul ce delimitează terenurile părților.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod nelegal prima instanță a respins obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, cu privire la faptul că expertul nu a stabilit linia de hotar dintre cele două terenuri.
Apelantul-reclamant a menționat că pârâtul a recunoscut la interogatoriu că a amplasat un bulumac pe terenul său, cu ocazia edificării gardului, ocupându-i în acest mod proprietatea sa, aspect ce determină implicit și modificarea liniei de hotar.
Totodată, reclamantul a apreciat că se impune refacerea expertizei în sensul transpunerii imobilelor construcții pe teren și identificării liniei de hotar, în raport și de acestea.
A mai precizat reclamantul că instanța de fond nu a admis proba testimonială, care ar fi fost utilă în scopul dovedirii imixtiunii pârâtului pe terenul său.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.12 din 15 ianuarie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, cu consecința obligării acestuia la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut în esență că, terenurile părților se învecinează, expertul topograf constatând că fiecare dintre aceștia dețin o suprafață mai mică decât cea înscrisă în titlurile lor de proprietate (reclamantul - 972 ), iar pârâtul - 976 ), iar linia de hotar, ce delimitează proprietățile părților, este marcată de un gard, situat între punctele C-D, evidențiate în schița raportului de expertiză.
La interogatoriu reclamantul a confirmat faptul că granița dintre proprietăți este stabilită și nemodificată din anul 1980 pentru partea de la stradă, iar din anul 1990 pentru diferența de teren, și a recunoscut că acel gard pe care l-a construit din plasă de sârmă nu s-a modificat, acesta existând la momentul punerii pârâtului în posesia terenului învecinat. Din moment ce reclamantul a fost acela care a edificat gardul, stabilind implicit și linia de hotar dintre proprietăți, iar traseul pe care acesta a fost amplasat nu a fost modificat, situație de fapt ce rezultă fără nici un dubiu din răspunsurile date la interogatoriu, criticile invocate în apel au fost privite ca nefondate.
Împotriva deciziei a formulat recurs reclamantul, criticând-o ca nelegală, în temeiul art.304 pct.8, 9 și 10 Cod procedură civilă, invocând următoarele motive:
Un prim motiv de recurs adus deciziei atacate se referă la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat pe critica referitoare la respingerea nelegală de către instanța de fond a obiecțiunilor la raportul de expertiză. Astfel, instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la aceste obiecțiuni și nu a analizat aceste susțineri, ci s-a limitat doar la un simplu răspuns la interogatoriu care a fost interpretat în mod eronat și numai raportat la acesta a respins apelul.
Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății în momentul când a considerat că raportul de expertiză este corect întocmit, deoarece expertul nu a stabilit linia de hotar dintre cele două terenuri, doar a transpus actele de proprietate în teren. Or, este de esența unei acțiuni în grănițuire stabilirea liniei de hotar.
O a doua critică adusă deciziei instanței de apel constă în aceea că instanța nu a dat dovadă de rol activ. Se susține că instanța nu a administrat probe suficiente în vederea aflării adevărului, ci s-a limitat la un răspuns la interogatoriu dat în mod eronat de către reclamant, fără a mai vedea și răspunsul la interogatoriu în ceea ce-l privește pe intimat, cu privire la faptul că acesta a recunoscut că a bătut un bulumac pe terenul recurentului și că a construit gardul pe linia de hotar.
Consideră recurentul că prin aceasta s-a încălcat dreptul la un proces echitabil în condițiile în care instanța însăși, în virtutea rolului activ, avea obligația de a admite și administra toate probele utile și concludente soluționării cauzei.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Potrivit prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției admisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie, prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr. 32/2008, pronunțată de secțiile unite că, "cererea este actul de investire a instanței,.obiectul cererii de chemare in judecată constituindu-l pretenția concreta a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac."
În cauza de față se solicită efectuarea unor manopere prin care se cere revenirea la un pretins alt hotar decât cel existent, mutarea deci a semnelor de hotar materializate într-un gard și obligarea pârâtului a suporta J din cheltuielile de grănițuire, manopere evaluate de reclamant prin apărator la suma de 500 lei.
Față de această precizare, și statuările ICCJ, se constată că, aceste cereri sunt patrimoniale, comportă evaluare, deci litigiul este unul ce poate fi privit prin prisma dispozițiilor art.2821Cod procedură civilă, valorile indicate de părți fiind sub cea limită de 100.000 lei.
În raport de natura evaluabilă a cauzei, valoarea concreta a obiectului cauzei dedus judecății de 500 lei și față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială asupra căreia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
Văzând cererea intimatului-pârât, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că recurentul a căzut în pretenții, va fi obligat la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.12 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul .
Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată ctre intimatul-pârât .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./15.06.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Mariana
