Obligație de a face. Decizia 1034/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1034/

Ședința publică din 28 Mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu

JUDECĂTOR 3: Mariana

Judecător: -

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de intimatul MUNICIPIUL RÂMNICUL V - PRIN PRIMAR, împotriva deciziei civile nr.12/A din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul COMISARIATUL JUDEȚEAN V AL GĂRZII NAȚIONALE DE MEDIU.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: consilier-juridic, pentru recurentul-intimat Municipiul Rm.V - prin Primar și comisar, pentru intimatul-pârât Comisariatul Județean V al Gărzii Naționale de Mediu.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 18 martie 2009, eliberată de Trezoreria Municipiului Rm.V și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Consilier-juridic depune la dosar trei planșe fotografice ce reprezintă spațiul actual al Depozitului. Arată că aceste planșe le-a prezentat și doamnei comisar, care a luat cunoștință de acestea.

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea, în raport de această precizare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Consilier-juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în sensul respingerii apelului. Arată că Depozitul de la nu a ajuns la capacitate, mai putând fi exploatat circa 4 ani de zile, iar închiderea acestuia este consecința construirii noului depozit de la, ce va fi inaugurat la data de 1 iulie 2009. Procesul de închidere al unui astfel de depozit se desfășoară pe o perioadă mai mare, iar închiderea depozitului de la a început. În acest sens există dovezi la dosar.

Comisar, având cuvântul pentru intimatul-pârât, solicită respingerea recursului și menținerea deciziei Tribunalului Vâlcea ca temeinică și legală, având în vedere faptul că există o Hotărâre de Guvern care prevede ca depozitele neconforme să își sisteze activitatea, fără alte condiții. Există o decizie a Curții de APEL PITEȘTI având ca obiect anularea actului administrativ, iar dispoziția de sistare a rămas valabilă. De asemenea, acest depozit nu respectă distanța legală față de zona de locuit de cel putin 1000, fiind construit la cca 100 de metri. În perioada de la sistarea depozitului de la exista posibilitatea depozitării la

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față, constată că:

Prin cererea înregistrată la nr-, reclamantul Municipiul Rm. Vac hemat în judecată pe pârâtul Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean V, solicitând ca prin hotărârea pronunțată să fie încuviințată depozitarea deșeurilor menajere produse și gestionate la nivelul municipiului Rm. V, în depozitul "".

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că în baza proiectului de implementare a "Sistemului integrat de management al deșeurilor în Municipiul Rm. V" urma ca depozitul de la să fie închis la data de 1 ianuarie 2007, când ar fi trebuit să devină funcțional noul depozit de la.

Întrucât derularea proiectului nu s-a realizat conform proiectului, nici depozitul de la nu poate fi închis. Cu toate acestea, pârâtul prin dispoziția nr. 543/2007 a dispus sistarea activității de depozitare a deșeurilor la, începând cu data de 16 aprilie 2007, deși nu a fost realizat depozitul de la, iar depozitul închis mai poate funcționa timp de 4 ani, potrivit unei expertize de specialitate.

Reclamantul a mai susținut că există un grad de pericol social mare cu privire la neridicarea deșeurilor menajere, motiv pentru care s-a solicitat încuviințarea depozitării deșeurilor menajere în depozitul până la data la care va deveni funcțională prima celulă din depozitul ecologic de la.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1077 și urm. din Codul civil, Legea nr. 101/2006, nr.OUG 195/2005 și Legea nr. 126/2003.

Prin sentința civilă nr.12 din 9 ianuarie 2008, Judecătoria Rm. Vaa dmis acțiunea și a încuviințat depozitarea deșeurilor menajere produse și gestionate la nivelul municipiului Rm. V în depozitul până la data când va deveni funcțională prima celulă din depozitul ecologic din depozitul ecologic de la.

În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul a dovedit faptul că lucrările de realizare a depozitului de la au început la data de 12 noiembrie 2007 și că la momentul la care prima celulă din acest depozit va deveni funcțională se poate demara procedura de închidere a depozitului de la.

Reținând că în speță sunt aplicabile prevederile art. 1077 și urm. din Codul civil, ale legii nr. 101/2006, nr.OUG 195/2005 și ale Legii nr. 126/2003, prima instanță a admis acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul.

Inițial, recursul a fost înregistrat pe rolul Secției comerciale și de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Vâlcea.

Prin încheierea nr. 7 din 22 mai 2008, această secție a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Secției civile din cadrul aceleiași instanțe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției civile din cadrul Tribunalului Vâlcea la nr-.

În ședința publică din 2 decembrie 2008, instanța a calificat calea de atac ca fiind recursul, reținând că obiectul acțiunii nu este evaluabil în bani, fiind astfel aplicabile prevederile art. 282 și 282/1 din Codul d e procedură civilă.

Apelul a fost declarat și motivat în termenele prevăzute de art. 284, 287 din Codul d e procedură civilă.

În motivarea apelului, apelantul a susținut că sentința este nelegală și netemeinică, întrucât prin dispoziția nr. 543/2007 s-a dispus sistarea activității de depozitare a deșeurilor în depozitul, începând cu data de 16 aprilie 2007, ca efect al aplicării nr.HG 349/2005. Sistarea acestui depozit este independentă de existența sursei de finanțare pentru închidere sau de realizarea altui depozit. Decizia de sistare a fost menținută prin hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel încât soluția primei instanțe este în contradicție cu dispozițiile acestei hotărâri.

Apelantul a mai susținut că între părți a mai existat un litigiu privind încuviințarea depozitării deșeurilor pe cale de ordonanță președințială, ocazie cu care s-a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele legale și că depozitarea deșeurilor la are consecințe negative în privința sănătății publice.

Prin întâmpinarea formulată în apel, intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului, întrucât nu se poate ține seama de hotărârile judecătorești anterioare, iar activitatea de închidere a depozitului de la constituie ultima etapă a proiectului de implementare a "Sistemului integrat de management al deșeurilor în municipiul Rm. V", ulterior realizării depozitului ecologic de la.

Intimatul a mai susținut că în prezent a fost derulată operațiunea de închidere tehnologică a depozitului de la, însă ea implică depozitarea în continuare a deșeurilor pentru ca toate zonele de depunere să ajungă la același nivel și pentru umplerea golurilor existente.

De asemenea, a mai susținut că nerealizarea depozitului de la nu se datorează culpei autorităților publice locale, iar prin Directiva UE nr. 99/31/EC s-a acordat un termen de tranziție de 10 ani pentru implementarea programului privind depozitarea deșeurilor.

Prin decizia nr.12/A din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost dmis apelul declarat Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean V, schimbată în tot sentința și a fost respinsă acțiunea formulată de Municipiul Rm.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin acțiunea dedusă prezentei judecăți, reclamantul Municipiul Rm. Vas olicitat încuviințarea depozitării deșeurilor menajere în depozitul, invocând faptul că închiderea acestui depozit era condiționată de darea în funcțiune a depozitului de la, potrivit proiectului de implementare a "Sistemului integrat de management al deșeurilor în municipiul Rm. V" și că întârzierea în derularea acestui proiect nu se datorează culpei sale. S-a mai invocat faptul că termenul de 16 aprilie 2007 stabilit prin dispoziția nr. 543/2007 a apelantului pârât nu poate fi respectat, date fiind operațiunile pe care le implică închiderea depozitului și că lipsa unui depozit are consecințe grave asupra sănătății publice.

Prin dispoziția nr. 543 din 12 aprilie 2007, Comisariatul Județean V al Gărzii de Mediu a dispus sistarea activității de depozitare a deșeurilor menajere la depozitul, începând cu data de 16 aprilie 2007.

Împotriva acestei dispoziții a formulat contestație reclamantul intimat.

Prin sentința civilă nr. 632 din 28 august 2007, Tribunalul Vâlceaa respins contestația.

Prin decizia civilă nr. 1143/R-C din 16 noiembrie 2007, Curtea de APEL PITEȘTIa respins recursul declarat de reclamant ca nefondat.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că nu există nici o condiționare legală a termenelor pentru cele două depozite, respectiv închiderea depozitului de la și edificarea depozitului de la, o asemenea apreciere aparținând numai legiuitorului și că intimata (apelantă în prezenta cauză) a aplicat corect prevederile nr.HG 349/2005, asupra căreia instanța nu poate face nici o apreciere.

Anterior litigiului soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 1143/R-C/2007, reclamanta a mai solicitat suspendarea executării dispoziției nr. 543/2007, iar prin decizia civilă nr. 775/R-C din 29 iunie 2007 Curtea de APEL PITEȘTIa admis recursul Gărzii de Mediu, a modificat în tot sentința tribunalului prin care se admisese cererea și a respins cererea de suspendare. S-a reținut că deși depozitul de la nu a fost edificat la termen din motive neimputabile reclamantului, aceasta nu îl îndreptățește să depoziteze deșeuri într-un loc care nu mai are această menire.

De asemenea, în contextul litigiilor care s-au purtat între părți cu privire la depozitarea deșeurilor în depozitul de la, tribunalul mai constată că prin decizia civilă nr. 1291/R din 4 octombrie 2007, Tribunalul Vâlceaa admis recursul Gărzii de Mediu, a modificat sentința civilă nr. 4254/2007 a Judecătoriei Rm. V și a respins irevocabil cererea prin care Municipiul Rm. Vas olicitat ca pe cale de ordonanță președințială să se încuviințeze depozitarea deșeurilor menajere în depozitul de la. S-a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele art. 581 din Codul d e procedură civilă, nefiind îndeplinită condiția urgenței, autoritățile publice locale având obligația să asigure depozitarea deșeurilor în locuri care îndeplinesc cerințele de mediu.

În faza judecății în apel, reclamantul intimat a depus decizia Comisiei Europene din 27 decembrie 2007 prin care data de finalizare a măsurii pentru care a fost acordată asistență prin decizia PH/2002/1077, respectiv Sistemul de gestionare integrată a deșeurilor municipale în Rm. Vaf ost prelungită la 31 decembrie 2010.

Raportând motivele cererii de chemare în judecată la probele administrate, tribunalul reține în primul rând că motivul referitor la condiționalitatea care ar exista între închiderea depozitului de la și edificarea primei celule funcționale din depozitul de la nu poate fi primit. În acest sens, în raport de considerentele deciziei civile nr. 1143/R-C/2007 a Curții de APEL PITEȘTI, se constată că aceeași chestiune a fost dezlegată irevocabil de către instanța de judecată și nu mai poate fi repusă în discuție pentru o soluție contrară.

Deși în principiu puterea de lucru judecat - efect al oricărei hotărâri judecătorești irevocabile și, parțial, definitive - este atașată numai dispozitivului, se admite și situația în care considerentele conțin chestiuni prin care se explică și dezvoltă dispozitivul acestea dobândesc același caracter.

Puterea de lucru judecat nu se prezintă numai sub forma excepției procesuale (non bis in idem), ci și sub forma prezumției de lucru judecat, adică al efectului pozitiv al lucrului judecat. Acesta presupune că ceea ce a fost stabilit de către o instanță de judecată să nu mai fie contrazis de către o altă instanță, într-un litigiu ulterior. Aspectul negativ privește situația în care în al doilea proces între aceleași părți se încearcă valorificarea aceleiași pretenții, invocându-se același temei juridic (ceea ce nu este cazul în speță), iar aspectul pozitiv apare dacă identitatea de obiect și de cauză este parțială. În speță, prin acțiunea dedusă judecății se tinde la dobândirea dreptului de a depozita deșeuri în depozitul, asemănător cauzei în care s-a contestat dispoziția de sistare a funcționării acestui depozit.

Prezumția de lucru judecat, reglementată de art. 1200 pct. 4 și 1202 pct. 2 din Codul civil constituie o prezumție legală care constă în aceea că o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice între părți și nu mai poate fi răsturnată prin dovada contrară.

În consecință, nu se poate reține că între cele două operațiuni (închiderea unui depozit și edificarea altuia) există vreo legătură, astfel încât pentru cercetarea temeiniciei prezentei acțiuni este irelevant dacă needificarea depozitului de la este sau nu imutabil autorității administrației publice locale.

Admiterea acțiunii ar echivala, din perspectiva litigiilor anterioare și în special al celui referitor la anularea dispoziției nr. 543/2007, cu înfrângerea efectelor hotărârii judecătorești irevocabile, în condițiile în care nu s-au schimbat temeiurile care au justificat soluția inițială.

De asemenea, nici decizia Comisiei Europene din 27 decembrie 2007 nu poate conduce la o altă soluție, întrucât această decizie prelungirea termenului de finalizare a măsurii "Sistem integrat de management al deșeurilor în municipiul Rm. V" care se referă exclusiv la edificarea depozitului ecologic de la. Memorandumul de finanțare încheiat între Guvernul României și Comisia Europeană pentru asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de preaderare a fost ratificat prin Legea nr. 126/2003 și nu se referă la închiderea vreunui depozit.

Pe de altă parte, funcționarea unui depozit pentru deșeuri (menajere, periculoase, industriale, etc) presupune îndeplinirea mai multor cerințe legale, cadrul legal general fiind reprezentat de nr.HG 349/2005. Acesta este și temeiul în baza căruia depozitul de la trebuia închis până la data de 31 decembrie 2006, independent de găsirea unui alt depozit.

A admite că reclamantul poate depozita în continuare deșeurile menajere în depozitul, echivalează cu substituirea de către instanță voinței legiuitorului, fapt ce nu este permis, inclusiv sub aspectul aprecierii pericolului pentru sănătatea publică a imposibilității depozitării deșeurilor menajere.

Pentru considerentele expuse anterior, a fost admis apelul, a fost schimbată în tot sentința și a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamantul Municipiul Rm. V, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.

În primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă, se arată că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Se arată astfel că, reclamanta a solicitat încuviințarea depozitării, în continuare, a deșeurilor menajere în Municipiul Rm. V deoarece Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean V face presiuni pentru închiderea efectivă a Depozitului.

În al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se susține că a fost aplicată greșit legea, în măsura în care instanța nu a observat că închiderea depozitului de la este parte componentă a măsurii "Sistem integrat de management al deșeurilor în Municipiul Rm. V", măsură finanțată de Uniunea Europeană și aprobată prin Legea nr.126/2003, măsură supusă acestei legi și Convențiilor Europene.

Se precizează faptul că, prin decizia din 27.12.2007, ca urmare a solicitării oficiale a autorităților statului, Comisia Europeană a modificat data de finalizare a proiectului, stabilind termen limită pentru închiderea depozitului la data de 31.12.2010, act european aplicându-se cu prioritate, față de nr.394/2005.

Se susține că închiderea depozitului a fost programată pentru data de 31.12.2006 și inclusă în anexa 5 HG nr.394/2005, deoarece la data de 31.12.2006, se preconiza să devină funcțional depozitul ecologic de la, iar prin expertiza de specialitate realizată la începutul anului 2007 s-a concluzionat că depozitul de la mai poate funcționa încă patru ani, neprezentând un pericol social, concret sau posibil, pentru a se impune închiderea imediată a acestui depozit.

Se precizează că în prezent, activitatea de închidere a depozitului de la a devenit efectivă, așa cum rezultă din comunicatul, fapt recunoscut de către Garda Națională de Mediu, prin adresa nr.907/25.04.2008, din care rezultă că au început lucrările de închidere tehnologică a depozitului amintit, urmărindu-se în același timp, prin depozitarea deșeurilor amintite, ca toate zonele de depunere să ajungă la același nivel prin umplerea golurilor existente. În acest caz, instanța trebuia să ia act de situația de fapt și de drept și să constate că acțiunea a rămas fără obiect.

În recurs a fost depusă Legea nr.126/2003 cu anexa 1 (filele 5-7).

Prin întâmpinarea de la filele 15-18 dosar, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului, invocând dispozițiile HG nr.349/2005 privind depozitarea deșeurilor, depunând la dosar actele de la filele 26-29 dosar.

Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, constată că acesta este nefondat urmând a-l respinge ca atare în baza art.312 Cod pr.civilă, constatându-se că nu sunt întrunite cerințele art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă și pentru următoarele considerente.

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod pr.civilă este neîntemeiat urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că instanța nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

De precizat faptul că, de altfel, recurentul nu a dezvoltat acest motiv de recurs, ci a expus situația de fapt, reluând o parte din motivarea acțiunii formulate, nearătându-se care sunt criticile ce vizează decizia recurată.

Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, este neîntemeiat urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că hotărârea pronunțată este legală, fiind dată fără încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Într-adevăr, Legea nr.126/2003 are o forță juridică superioară nr.349/2005, iar actele juridice internaționale se aplică cu prioritate, însă, în cauza de față aceste principii nu au relevanță cu privire la legalitatea deciziei pronunțate.

Astfel, prin Legea nr.126/2003 a fost aprobată măsura "Sistem integrat de management al deșeurilor în Municipiul Rm.V", măsură finanțată de Uniunea Europeană, și care nu se referă la închiderea vreunui depozit, ci la memorandumul de finanțarea încheiat între Guvernul României și Comisia Europeană pentru asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de.

Prin decizia Comisiei Europene din 27 decembrie 2007 s-a prelungit termenul de finalizare a măsurii amintite anterior, măsură care se referă exclusiv la edificarea Depozitului ecologic de la, însă cadrul legal general pentru funcționarea unui depozit pentru deșeuri este reprezentat de HG nr.349/2005, cu incidență în cauza de față.

HG nr.349/2005 prevede îndeplinirea mai multor cerințe legale pentru funcționarea unui depozit pentru deșeuri, acest act juridic stând la baza măsurii luate de către intimată, care arată că Depozitul de trebuia închis până la data de 31 decembrie 2006, independent de găsirea unui alt depozit.

De precizat faptul că, împotriva dispoziției nr.543 din 12.04.2007 emisă de Comisariatul Județean V al Gărzii de Mediu, prin care s-a dispus sistarea activității de depozitare a deșeurilor menajare la Depouitul, începând cu data de 16.04.2007, s-a formulat contestație de către Municipiul Rm.V, respinsă prin sentința civilă nr.632 din 28.08.2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, hotărâre definitivă prin decizia civilă nr.1143/R-C/16.11.2007 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.

Prin considerentele deciziei amintite s-a reținut că nu există nicio condiționare legală a termenelor pentru cele două depozite, respectiv închiderea Depozitului de și edificarea Depozitului de, aplicându-se corect dispozițiile HG nr.349/2005.

Recurentul din cauza de față a solicitat și suspendarea executării dispoziției nr.543/2007, iar prin decizia civilă nr.775/R-C din 29.06.2007 a Curții de APEL PITEȘTIs -a admis recursul Gărzii de Mediu, modificându-se în tot sentința Tribunalului Vâlcea, prin care se admisese cererea, fiind respinsă irevocabil cererea de suspendare.

De asemenea, recurentul a formulat o cerere având același obiect cu cea din cauza de față, respectiv încuviințarea depozitării deșeurilor menajere în depozitul de la, însă pe cale de ordonanță președințială, cerere admisă de Judecătoria Rm.V, însă modificată în recurs, prin decizia civilă nr.1291/R/04.10.2007 a Tribunalului Vâlcea, care a modificat sentința civilă nr.4254/2007 a Judecătoriei Rm.V și a respins irevocabil cererea de ordonanță președințială.

În plus, din adresa nr.1930/17.02.2009, emisă de Consiliul Județean V, către Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean V, rezultă că, până la finalizarea lucrărilor la cele două depozite ecologice aprobate pentru județul V, de la și, activitatea de depozitare a deșeurilor poate fi asigurată de deponia de la H care are termen limită de sistare a activității în anul 2017. Drept urmare, deșeurile menajere din Râmnicu V pot fi depozitate la H, încât susținerea recurentei, în sensul că nu există posibilitatea depozitării acestora în altă parte, nu este întemeiată.

Pentru considerentele arătate, recursul formulat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de intimatul MUNICIPIUL RÂMNICUL V - PRIN PRIMAR, împotriva deciziei civile nr.12/A din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul COMISARIATUL JUDEȚEAN V AL GĂRZII NAȚIONALE DE MEDIU.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

26.06.2009

Red.

/2 ex.

Jud.apel

Președinte:Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Mariana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 1034/2009. Curtea de Apel Pitesti