Obligație de a face. Decizia 1032/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1032/
Ședința publică din 28 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâții: și, împotriva deciziei civile nr.79/A din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-pârât și, lipsă fiind intimații-reclamanți: Comuna - prin Primar, Consiliul Local, și.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 28 mai 2009, eliberată de Primăria Municipiului Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care.
Recursul - pârât depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.
Recurenții-pârâți, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, în raport de această precizare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra criticilor de nelegalitate invocate în recurs.
Recurentul-pârât solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, având în vedere faptul că, actul de proprietate pe care-l deține corespunde realității, iar Primăria comunei a trecut terenul în planul urbanistic ca fiind "drum public" în mod abuziv, fără să-l consulte și fără să-i acorde despăgubiri.
Recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea soluțiilor pronunțate în cauză de către Judecătoria Horezu și Tribunalul Vâlcea și acordarea cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia acestui proces din anul 2004 și până în prezent. Arată că, din anul 2004 este hărțuit prin instanțe de către intimații-reclamanți deși deține acte doveditoare de proprietate și nu doar vorbe nesusținute de acte.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19.11.2007, reclamanții Comuna, Consiliul Local, și au chemat în judecată pe pârâții și, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați să înceteze orice activitate ilicită, de împiedicare abuzivă a folosirii în condiții optime a unui drum de acces de la drumul public la locuința reclamanților, arătând în motivarea acțiunii că în urmă cu 100 de ani s-a creat un drum de acces la gospodăria familiei și, iar în 2004, conform nr.8/2004 s-a aprobat - ul Comunei, în care apare și această cale de acces ca fiind de interes public. Pârâții invocă, dar fără a dovedi, un drept de proprietate și i-au împiedicat să folosească drumul prin săparea de șanțuri și îngrădirea lui.
Prin întâmpinare, pârâții și au solicitat respingerea acțiunii reclamanților, arătând că aceștia nu au act de proprietate pe terenul pe care solicită drum de acces. Mai arată pârâții că reclamanții au teren, care este situat la apus de terenul solicitat prin acțiune.
Prin sentința civilă nr.291 din 10 martie 2008, Judecătoria Horezua admis cererea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâți să înceteze orice activitate de împiedicare a folosirii drumului de acces de la drumul public la locuința reclamanților soți. Pârâții au fost obligați și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 360 lei față de reclamanți.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Hotărârea nr.46/2007 a Consiliului Local, calea de acces din pct."La " în suprafață de 200 a fost trecută în domeniul public al localității iar din depozițiile martorilor audiați, a rezultat că drumul de acces a fost folosit cu această destinație de peste 20 ani, unii martori declarând că de circa 100 ani, iar în urmă cu un an sau doi pârâții au închis drumul cu gard și au săpat un șanț pentru a împiedica pe reclamanți să-l folosească, deși pârâții nu dețin titlu de proprietate pentru suprafața de 323,21, cu privire la care au precizat că este moștenire părintească.
Împotriva soluției pronunțată de prima instanță au declarat în termen legal recurs pârâții și, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenții au susținut că terenul aflat în litigiu este proprietatea lor, în baza actului de proprietate din anul 1935, din care rezultă o suprafață de 15000, însă Primăria, pe parcursul timpului, fără acordul lor, a trecut în planul urbanistic al localității o parte din teren, dându-i destinația de cale de acces pentru o singură familie și anume reclamanții soți.
Au mai arătat recurenții că în mod nelegal Primăria i-a expropriat, fără o justă despăgubire de proprietatea lor, încălcând astfel Codul Civil și Constituția României.
În ședința publică din 10 iunie 2008 tribunalul a pus în discuția părților calificarea căii de atac și constatând că nu sunt incidente dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, a calificat, în raport de obiectul dedus judecății, drept apel calea de atac.
Pentru justa soluționare a căii de atac s-a dispus atașarea spre consultare a dosarelor nr- și nr.723/2006, s-a admis proba cu înscrisuri și s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografice ale cărei obiective au fost fixate în ședința publică din 22 octombrie 2008, lucrarea fiind efectuată de expert (228-233 dosar).
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.79/A din 25 martie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâți, cu consecința obligării acestora, în solidar, la cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei către reclamanți.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut în esență că, potrivit inventatului ce cuprinde natura averii defunctului (110-111 dosar) autorul apelantului deținea "una bucată de pământ în Casei, arătură, și tufiș în întindere de 15.000 pe care se află una casă construită din cărămidă, una magazie de lemn, două șopruri pentru fân și vite, toate acoperite cu șiță".
S-a reținut că reclamanții și și-au construit locuința în anul 1970, în baza autorizației de construire de la fila 65, conform documentației de la fila 68, schiță în care calea de acces a gospodăriei acestora la drumul public este cea folosită și în prezent și aflată în litigiu.
Pârâții din cauza de față au formulat o acțiune în revendicare împotriva intimaților și, însă acțiunea a fost perimată, întrucât dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an.
De asemenea, s-a constatat că apelanții au fost obligați să desființeze gardul pe care l-au construit pe calea de acces aflată în litigiu și chiar pârâtul a recunoscut că acest teren reprezintă drum de acces prin actul de înstrăinare din anul 2005, iar pe de altă, așa cum s-a reținut la fond și în dosarele atașate, nu figurează și nu a figurat în rolul agricol al localității (comună necooperativizată) cu acest teren.
Trecerea căii de acces în domeniul public al localității s-a făcut prin Hotărârea Consiliului Local nr.46/2007 (210 dosar), a Hotărârii nr.8/2004 privind aprobarea și al localității (211), fiind confirmată această măsură prin nr.HG681/2008 (133-134 dosar).
Prin sentința nr.376/2007 pronunțată în dosarul nr- a Secției Comerciale și contencios Administrativ a Tribunalului Vâlcea, a fost respinsă acțiunea formulată de apelanți, acțiune prin care au solicitat anularea hotărârii consiliului local de aprobare a al comunei.
Constatând că drumul de acces face parte din domeniul public al localității, domeniu atestat inclusiv printr-o hotărâre de Guvern necontestată, că pârâții împiedică pe reclamanți să folosească calea de acces, în mod legal instanța de fond a dispus încetarea activităților abuzive ale apelanților.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului legal, împotriva deciziei au formulat recurs pârâții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivând recursul, pârâții susțin că dețin în proprietate în punctul "" o suprafață totală de 15.000 care include și porțiunea de teren pe care pârâții și și instanțele de judecată o consideră domeniu public.
Suprafața de teren de 200. se află situată la marginea dinspre sud a terenului recurenților, face parte din proprietatea acestora, chiar dacă a fost folosită ca loc de trecere de pârâți, de reclamanți, dar și de alte persoane cu permisiunea recurenților.
În actul depus la dosar și întocmit la data de 05 decembrie 1935 se arată că terenul autorului pârâților se învecinează cu alți locuitori, persoane fizice, nu cu drumul, de aceea legea este aplicată greșit, și nu pot fi deposedați de proprietatea lor asupra celor 200. pe baza planului de urbanism general al localității.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, desființarea hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și respingerea acțiunii, cu acordarea de cheltuieli de judecată.
Odată cu recursul recurenții au depus un memoriu, în care este prezentat pe larg modul în care terenul litigios a trecut în mod abuziv în domeniul public, se fac referiri la familia și la eventualele taxe ce ar trebui achitate.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor prezenta:
Curtea constată că recurenții nu s-au conformat exigențelor art.3021alin.(1) lit.c Cod procedură civilă, neindicând motivele de nelegalitate din art.304 Cod procedură civilă.
Singura afirmație care poate fi încadrată din oficiu în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă vizează aplicarea greșită a legii, cu privire la deposedarea recurenților de cei 200. afectați de servitutea de trecere, afirmație contrazisă de actele și lucrările dosarului, cu referire la Hotărârea Consiliului Local nr.46/2007, nr.HG681/2008 și Hotărârea nr.8/2004 pentru aprobarea planului urbanistic general al localității, acte din care rezultă că terenul litigios a intrat în mod legal în proprietatea statului.
Rezultă astfel că instanțele de fond au făcut o corectă aplicare a prevederilor art.480 cod civil vizate implicit de către recurenți, dar și ale art.1075 din același cod, obiectul acțiunii constituindu-l obligarea pârâților-recurenți să înceteze activitățile de împiedicare a folosirii drumului de acces.
Deși se invocă nelegalitatea deciziei, criticile vizează de fapt interpretarea probelor administrate de instanțe, aspecte de netemeinicie ce exced investirii instanței de recurs, față de limitele judecății stabilite de art. 304 cod procedură civilă.
În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se mai regăsesc critici referitoare la decizia care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurenți a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția adoptată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurenți constă practic în nararea istoricului porțiunii de 200. folosită ca loc de trecere de părțile litigante, dar și de terțe persoane, fără însă a arăta în concret în ce constă greșeala instanțelor, a căror hotărâri au fost atacate.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art.304 Cod procedură civilă, iar criticile formulate de recurenți nu se circumscriu acestui cadru legal, conform art.3021alin.(1) lit.c coroborat cu art.306 alin.(3) și art.312 Cod procedură civilă, nereținându-se motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții și, împotriva deciziei civile nr.79/A din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, COMUNA, prin primar și CONSILIUL LOCAL, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 mai 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./16.06.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Mariana
