Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 116/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 116

Ședința publică de la 05 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorin Pascu

JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu

JUDECĂTOR 3: Oana Ghiță

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 616 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 4643 din 03 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, având ca obiect grănițuire.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât și avocat, reprezentând intimații reclamanți și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recursul nu a fost motivat.

Instanța, din oficiu, a invocat excepția prevăzută de art. 306. invederând recurentului că a fost comunicată hotărârea instanței de apel la o lată adresă decât cea precizată în cererea de apel.

Recurentul pârât a arătat că nu înțelege să motiveze recursul și a luat cunoștință de conținutul deciziei recurate în data de 20 decembrie 2007.

I s-a luat declarație scrisă în acest sens, ce a fost atașată la dosarul cauzei.

Având cuvântul asupra recursului, recurentul a solicitat să fie admis, insistând ca instanța să pronunțe o hotărâre care să exprime adevărul. Asupra excepției ridicate din oficiu, arătat că lasă la aprecierea instanței.

Avocat, pentru intimații reclamanți, a solicitat admiterea excepției invocate, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

La data de 10.01.2005, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat la îngrădirea jumătății gardului comun și la retragerea plantației viței de vie la distanța legală față de hotar.

În motivarea acțiunii, arată că reclamanții sunt proprietarii imobilului învecinat cu cel al pârâtului, conform contractului de întreținere autentificat sub nr.5116/1994, motiv pentru care aceștia au îngrădit J din proprietatea lor pe hotarul cu imobilul pârâtului, iar acesta refuză a îngrădi cealaltă J a grădinii, precum și retragerea viței sale de vie la distanța de 0, 5. față de hotarul despărțitor.

În ședința publică de la 31.05.2005, reclamanții și-au modificat acțiunea solicitând grănițuirea proprietăților vecine.

Prin sentința civilă nr.4643 din 03.04.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți, respinsă cererea privind desființarea plantațiilor, stabilind linia de hotar între proprietățile vecine ale părților pe vechile amplasamente între punctele 2-5-6-7 și 15-22-36 și conform liniei trasată cu roșu pe schița anexă la raportul de expertiză tehnică efectuat de expert, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, între punctele 7-10-14-15.

S-a luat act că reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel paratul.

Intimații au depus întâmpinare.

Prin decizia civilă nr.616 din 05 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de pârât; s-a luat act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, la data de 31.12.2007 a declarat recurs pârâtul, fără a depune însă motivele de recurs.

Recursul este nul.

Potrivit art. 302/1 alin 1 lit. c, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Art. 303 impune ca recursul să fie motivat în termenul de recurs, care este, potrivit art. 301 c, de 15 zile de la comunicarea hotărârii care se atacă. Sancțiunea nemotivării recursului în termen este nulitatea acestuia, prevăzută expres de art. 306

În speță, apelantul a precizat în cererea de apel că are domiciliul în C iar comunicarea hotărârii instanței de apel s-a făcut la o altă reședință a părții, din comuna Cum comunicarea nu s-a făcut la adresa corectă, recurentul era în termen să motiveze recursul, după ce se făcea o nouă comunicare a deciziei tribunalului, la adresa indicată în cererea de apel.

În ședință publică, recurentul a precizat însă că a primit hotărârea la 20 decembrie 2007 și că nu dorește să motiveze recursul declarat.

Față de precizarea expresă a recurentului și refuzul acestuia de a motiva recursul, instanța va constata nulitatea acestuia, în temeiul art. 306

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 616 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 4643 din 03 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții,.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

Tehn.MC/2 ex./14 02.2008

Jud apel A, CI

Jud fond C

Președinte:Sorin Pascu
Judecători:Sorin Pascu, Gabriela Ionescu, Oana Ghiță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 116/2008. Curtea de Apel Craiova