Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 189/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 189
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu
JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 3: Stela Popa
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâții și împotriva deciziei civile nr.725 din data de 23 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul pârât personal și asistat de avocat - care o reprezintă și pe recurenta pârâtă și intimatul reclamant personal și asistat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat netimbrarea recursului cu 15 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, întâmpinarea depusă, în două exemplare, de către avocat, apărător al intimatul reclamant, după care:
Recurentul pârât a depus cu chitanța nr. --32-0037 din 01.02.2010 și timbru judiciar de 0,3 lei pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru.
S-a comunicat un exemplar al întâmpinării, apărătorului recurenților reclamanți.
Avocat -, pentru recurenții pârâți, a arătat că prin motivele de recurs nu a solicitat proba cu înscrisuri, însă solicită încuviințarea acestei probe și depunerea de planșe fotografice, privitoare la garaj.
Avocat, pentru intimatul reclamant, a susținut că nu sunt înscrisuri fotografiile și nu au nici o relevanță față de probele administrate. S-a opus încuviințării probei.
Instanța, a respins proba solicitată de apărătorul recurenților pârâți, având în vedere că această probă nu a fost solicitată prin motivele de recurs.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat -, pentru recurenții pârâți, a susținut că este greșită modalitatea de ieșire din indiviziune și grănițuirea dispusă de cele două instanțe, deoarece a considerat că trebuia să rămână în indiviziune forțată calea de acces, întrucât aici se găsesc utilitățile comune, respectiv conducte de apă, canalizare și gaze care sunt folosite în comun de părți.
De asemenea, a precizat că un spațiu de acces cu o lățime de 1,7 face terenul loc înfundat și imposibil de a se folosi imobilul de către pârâți.
Față de motivele scrise, pe care le-a dezvoltat oral, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dolj în vederea efectuării unei noi expertize cu cel puțin o variantă de ieșire din indiviziune în care calea de acces să rămână în coproprietate forțată, iar o altă variantă să împartă în două părți egale calea de acces, fiecare dintre părți primind o lățime de teren la stradă de 2,84 mp.
Avocat, pentru intimatul reclamant, a precizat că proprietatea pârâților nu are caracter de loc înfundat, iar intimații nu au nevoie de această cale de acces. A solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, la data de 29.05.2008, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună ieșirea din indiviziune a părților cu privire la suprafața de teren situată în C,- și 27, prin individualizarea parcelelor în raport de titlul de proprietate deținut de părți și de folosința asupra terenului, cu păstrarea unui front stradal proporțional cu suprafața de teren prevăzută în titlul de proprietate, precum și stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a dobândit imobilul situat în C,- prin moștenire de la autorii săi, și, care, la rândul lor, au dobândit imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4174/04.06.1976.
Reclamantul a precizat că, prin efectul Legii nr.18/1991, i s-a atribuit în proprietate suprafața indiviză de 923 mp, așa cum atestă Decizia nr.15/1992 emisă de Prefectura D, iar pârâții au devenit proprietarii suprafeței indivize de 328 mp, situată în C,-, prin cumpărare de la vânzătorii și.
Reclamantul a mai arătat că atât autorii săi, cât și autorii pârâților au cumpărat terenurile în discuție de la aceleași persoane, în speță, și - și că, profitând de starea de indiviziune astfel menținută, pârâții exercită în mod abuziv folosința asupra suprafeței de teren care asigură accesul reclamantului la drumul public, blocând intrarea prin depozitarea de diverse obiecte, motiv pentru care, în prezenta cauză, se solicită și grănițuirea celor două proprietăți.
În scop probator, reclamantul a depus la dosar următoarele acte: contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4174/04.06.1976 de notariatul de Stat Județean D, certificat de moștenitor nr. 2907/30.11.1992, decizia nr. 15/1992 a Prefecturii D, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3149/03.05.1973 de Notariatul de Stat Județean D; a timbrat legal cererea.
La data de 25.06.2008, pârâții și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că între părți s-a mai purtat un litigiu având același obiect, litigiu ce a format obiectul dosarului nr-.
În susținerea întâmpinării, pârâții au depus la dosar: acțiunea și precizarea de acțiune formulate în dosarul nr-, decizia nr.368/22.04.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, decizia nr.639/11.12.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, sentința civilă nr.18094/10.12.2007 pronunțată de Judecătoria Craiova.
La termenul din 04.07.2008, apreciind ca necesară atașarea dosarului nr- al Judecătoriei Craiova, instanța a dispus în consecință.
La solicitarea părților, instanța a încuviințat interogatorii reciproce și efectuarea unei expertize topografice având ca obiectiv stabilirea unei variante de ieșire din indiviziune aupra terenului în discuție.
La termenul din 21.11.2008, s-au luat interogatorii reciproce, răspunsurile părților fiind consemnate și atașate la dosar.
Tot în scop probator, instanța a dispus efectuarea unei adrese către Primăria C, cu solicitarea de a se comunica dacă în perioada 1973-1976 au survenit modificări în ce privește numărul factorial al imobilelor pe raza municipiului C, în speță, cu privire la numărul factorial al imobilului situat în C,- (actual nr.25), iar cu adresa nr. 9700/30.01.2009, Primăria Cac omunicat relațiile solicitate.
Raportul de expertiză topografică întocmit de expertul Gaf ost depus la dosar la data de 19.01.2009, față de concluziile căruia părțile au formulat obiecțiuni.
La data de 18.03.2009, expertul a depus la dosar o completare la raportul de expertiză topografică.
Din oficiu, la termenul din 20.03.2009, s-a luat interogatoriu pârâtului, răspunsurile acestuia fiind consemnate și atașate la dosar.
Prin sentința civilă nr.5355 din 27 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților și.
A fost omologat raportul de expertiză întocmit de expertul G în varianta 4, cu schița-anexă nr.7 și s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților, după cum urmează: reclamantului îi revine suprafața exclusivă de 947. iar pârâților le revine suprafața exclusivă de 336. așa cum sunt individualizate în schița-anexă nr.7 la raportul de expertiză depus la data de 18.03.2009.
S-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților ca fiind limita figurată pe schița-anexă nr.7 la raportul de expertiză, între punctele 75-18-85-32-78-76-73.
Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți pe parcursul procesului și a mai fost obligat reclamantul, către pârâți, la plata sumei de 250 lei reprezentând cota de din onorariul expertului G.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat instanței să dispună ieșirea din indiviziune a părților cu privire la suprafața de teren situată în C,- și 27, precum și stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților, cu motivarea că pârâții, profitând de starea de indiviziune care caracterizează cele două proprietăți, exercită în mod abuziv folosința asupra suprafeței de teren care asigură accesul reclamantului la drumul public, blocând intrarea prin depozitarea de diverse obiecte.
Instanța a reținut că autorii reclamantului au dobândit în proprietate imobilul-construcție situat în C, strada -, nr. 23, iar terenul în suprafață indiviză de 923. a trecut în proprietatea statului în conformitate cu disp. art.30 din Legea nr.58/1974, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4174/04.06.1976 de Notariatul de Stat Județean
Certificatele de moștenitor atașate la dosarul cauzei atestă că reclamantul este unicul moștenitor al autorilor și; în această calitate, reclamantul a efectuat demersuri în baza art.35 alin.3 din Legea nr. 18/1991 în vederea constituirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 923. astfel încât, prin Decizia nr.15/1992, acestuia i s-a constituit acest drept.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3149/03.05.1973 de Notariatul de Stat Județean D, pârâții sunt proprietarii terenului în suprafață indiviză de 328. situat în C, strada -, nr. 25.
În cauză, instanța a înlăturat susținerea pârâților în sensul că păstrarea coproprietății forțate asupra căii de acces este impusă de poziționarea lucrurilor comune necesare pentru folosința celor două imobile, în speță, calea de acces și traseul conductei de apă la care sunt racordate cele două imobile.
Examinând contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4174/04.06.1976, încheiat între vânzătorii și - și autorul reclamantului, instanța a constatat că transmiterea dreptului de proprietate nu a fost afectată de sarcini, după cum nici contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3149/03.05.1973, încheiat între vânzătorii și pârâții, nu face trimitere la existența vreunei servituți stabilite prin convenția părților.
Raportul de expertiză întocmit de către expertul G și suplimentat la data de 18.03.2009 prezintă mai multe variante de lotizare având ca numitor comun preocuparea ca părțile să aibă acces la construcțiile edificate pe teren, cu respectarea raportului suprafețelor deținute în proprietate (2,82 părți/1 parte).
Drept urmare, având în vedere și principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, instanța, în baza art. 728.civ. a admis acțiunea așa cum a fost formulată, și a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul G în varianta 4, cu schița-anexă nr. 7 - variantă agreată de către reclamant - și a dispus ieșirea din indiviziune a părților.
Reclamantului îi va reveni suprafața exclusivă de 947. iar pârâților le va reveni suprafața exclusivă de 336. așa cum sunt individualizate în schița-anexă nr.7 la raportul de expertiză depus la data de 18.03.2009, cu precizarea că această variantă îi asigură reclamantului un front stradal raportat la suprafața aflată în proprietatea sa, dar și accesul pârâților pe o alee pietonală lată de 1,37, cu respectarea folosinței așa cum a fost statornicită în timp, prin voința părților, în ce privește terenul aflat în continuarea construcțiilor.
Pentru a omologa raportul de expertiză în această variantă, instanța a avut în vedere și refuzul pârâților de a indica varianta agreată pentru cazul admiterii acțiunii, dar și aspectul că existența utilităților comune subterane pe terenul proprietatea reclamantului nu constituie un impediment în eventualitatea unei intervenții, fiind recunoscute ca atare de către reclamant.
În baza art.584 civ. s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților ca fiind limita figurată pe schița-anexă nr. 7 între punctele 75-18-85-32-78-76-73.
Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți pe parcursul procesului și a mai fost obligat reclamantul, către pârâți, la plata sumei de 250 lei reprezentând cota de din onorariul expertului G.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții și, apreciind că în mod greșit prima instanță a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul G în varianta 4, cu schița anexă nr. 7 și în mod greșit s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților.
Au susținut că nu pot fi de acord cu modalitatea de ieșire din indiviziune stabilită de instanță, că potrivit actelor de proprietate sunt proprietari ai unor suprafețe de teren indivize, suprafețe care inițial au constituit un singur trup, însă suprafața reală rezultată din măsurătorile efectuate de expert fiind de 1283.
Au arătat că de la data intrării în proprietate a celor două imobile, intrarea celor două fonduri a fost comună, pe sub calea de acces folosită în comun trecând traseul conductei de apă și canalizare la care sunt racordate atât casa lor cât și cea a reclamantului, ori necesitatea exploatării în comun a căii de acces dată și de existența unui front stradal redus al terenului, a fost constatată încă din 1976, înainte de a cumpăra tatăl reclamantului.
Au susținut că au solicitat ca expertul să stabilească măcar o variantă care să prevadă calea de acces în indiviziune forțată, însă expertiza a fost una subiectivă, în care într-o variantă a lăsat calea de acces în indiviziune, dar suprafața indiviză de 109. a arătat că va fi suportată cu 107 mp de către reclamant și numai cu 7 mp. de pârâți și că au formulat obiecțiuni, solicitând ca respectiva cale de acces să fie suportată în cote egale de ambii coproprietari, însă expertul a creat alte variante, dar agreate de reclamant.
Au susținut că nu pot fi de acord cu motivarea primei instanțe în sensul de a i se recunoaște reclamantului un front la stradă proporțional cu suprafața deținută de acesta.
Au apreciat ca greșită modalitatea de ieșire din indiviziune și implicit grănițuirea, întrucât în opinia lor calea de acces trebuie să rămână în indiviziune forțată, întrucât respectivul spațiu (situat între casa lor și a numitului și care asigură accesul la strada - -) poartă asupra unor lucruri necesare și utile pentru folosința celor două imobile, respectiv, oferă accesul la ambele case ale părților, inclusiv la garajul lor, pe sub calea de acces există traseul conductelor de apă și canalizare, nu ar fi nevoiți să ceară acceptul pentru repararea acestor conducte, ar putea exploata terenul din spatele casei, s-ar respecta convenția din 1976 ca nici una din părți să nu facă separare de trecere și ar fi soluția cea mai echitabilă având în vedere și faptul că intrarea de acces este folosită în comun de mulți de ani.
Au susținut că spațiu de acces stabilit de instanță ar face practic pe terenul lor un loc înfundat, neexistând posibilitatea de a se interveni în mod corespunzător.
Prin motivele de apel, au solicitat efectuarea unei expertize care să stabilească cel puțin o variantă de ieșire din indiviziune în care calea de acces să rămână în coproprietate forțată, iar o altă variantă să împartă în două părți egale calea de acces, fiecare dintre părți să primească o lățime de teren la stradă de 2,84 care poate asigura exploatarea celor două fonduri.
La data de 23.09.2009 intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că sunt nefondate și neîntemeiate criticile aduse sentinței civile.
În ședința publică de azi, s-a pus în discuția părților cererea privind efectuarea unei noi expertize, iar instanța, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, ieșire din indiviziune și grănițuire, precum și de probele administrate la prima instanță, unde a fost întocmită o expertiză complexă cu multe variante, a respins proba privind efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate în apel, solicitată de către apelanții pârâți ca nefiind utilă cauzei.
Prin decizia civilă nr.725 din data de 23 noiembrie 2009, Tribunalul Dolja respins apelul declarat de apelanții pârâți, dispunându-se obligarea acestora la plata către intimatul reclamant a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele considerente:
Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă ieșirea din indiviziune și stabilirea liniei de hotar, iar din actele de proprietate depuse la dosar a rezultat clar că reclamantul deține suprafața indiviză de 923. iar pârâții dețin suprafața indiviză de 328.
La prima instanță a fost efectuată o expertiză laborioasă, cu numeroase variante, însoțite de schițe, din care prima instanța a ales varianta care respectă suprafețele și amplasamentele înscrise în actele de proprietate ale părților.
Prin hotărârea pronunțată de prima instanță s-a dispus ieșirea din indiviziune în varianta 4, schița anexă 7, variantă în care atât reclamantul, cât și pârâții au primit în proprietate exclusivă suprafețele pe care le dețin în actele de proprietate, dar pentru că la măsurători a rezultat un surplus de teren, prin modalitatea de ieșire din indiviziune, suprafața atribuită în plus fiecărei părți a fost proporțională cu suprafața înscrisă în acte în momentul cumpărării raportat la vecinătățile din acte.
I-a fost acordat reclamantului un front stradal de așa natură încât să-i permită accesul cu mijloacele de transport la locuința sa situată în plan mai îndepărtat, raportat și la suprafața cumpărată de autorii săi, de aproape trei ori mai mare decât cea a pârâților.
le-a fost asigurat accesul la locuință pe o alee pietonală lată de 1,37, respectându-se suprafața deținută în actul de proprietate, dar și folosința statornicită în timp prin voința părților pentru terenul aflat în continuarea construcției, așa cum pârâții au recunoscut la interogatoriu.
Porțiunea de teren atribuită reclamantului în cadrul ieșirii din indiviziune pentru acces la drumul public corespunde suprafeței pe care o deține în proprietate și reprezintă o necesitate pentru reclamant, întrucât are casa situată în planul îndepărtat față de stradă.
Apelanții pârâți prin voința lor au trasat hotarul despărțitor al suprafeței folosită de ei în spatele locuinței, așa cum au recunoscut la interogatoriu, însă au folosit și suprafața din curtea reclamantului, neînțelegerile dintre părți provenind tocmai din folosirea curții reclamantului în mod abuziv.
Casa pârâților este situată chiar la stradă, ei având nevoie pentru accesul în locuință doar de o porțiune de teren pentru acces pietonal, ceea ce s-a realizat în varianta dispusă de prima instanță.
În legătură cu suprafața de teren afectată de calea de acces, cu privire la care apelanții susțin că ar fi o indiviziune forțată, această susținere nu este reală.
În cauză nu se impune menținerea unei stări de indiviziune forțată asupra unei alei de acces, nefiind în această situație, litigiul fiind generat tocmai de neînțelegerile folosirii în indiviziune a acestei căi de acces de-a lungul timpului, pârâții blocând intrarea prin depozitarea de obiecte.
În varianta omologată de prima instanță, s-a avut în vedere asigurarea accesului pârâților la scara de intrare în locuință, precum și la intrarea la beci, ca și accesul la terenul din spatele casei lor, astfel că susținerea apelanților pârâți referitoare la faptul că nu ar mai avea acces la terenul din spatele casei este neîntemeiată.
Așa cum rezultă fără echivoc din analiza schiței terenurilor, apelanții pârâți pot trece prin interiorul proprietății lor în spatele curții, proprietatea pârâților nu este un loc înfundat, iar instanța nu era investită să creeze vreun drum de acces, ci să dispună ieșirea din indiviziune.
Nu este justificată nici pretenția pârâților în legătură cu faptul că pe teren s-ar afla utilități comune subterane, deoarece aceste utilități ar constitui servituți asupra terenului atribuit reclamantului, pe care nu le-a contestat și care nu presupun un acces permanent, intervenția la acestea impunându-se numai în caz de nevoie.
În această situație, dacă un astfel de bun se află situat de unul din fonduri ne aflăm în fața unei servituți, nu în fața unei coproprietăți, regimul juridic fiind diferit, iar pentru eventualele avarii și lucrări de întreținere și reparații, în cazul în care reclamantul ar refuza accesul, se poate institui la momentul oportun posibilitatea remedierii acestora, dar numai pe durata lucrărilor și nu în mod permanent.
Pe de altă parte, susținerile apelanților cu privire la folosința anterioară a terenului nu pot fi reținute și sunt lipsite de relevanță, pentru că, deși solicită în mod expres menținerea unei coproprietăți forțate asupra unei suprafețe de teren, în realitate s-ar institui o servitute de trecere pe terenul reclamantului ceea ce excede obiectului pricinii.
Oricum, așa cum rezultă din schița terenurilor, terenul pârâților nu este loc înfundat, există ieșire la calea publică, iar faptul că aceștia au construit o magazie pe terenul lor, care nicidecum nu este un garaj, se datorează faptei lor, nefiind îndreptățiți să pretindă de la reclamant menținerea unei indiviziuni forțate pe terenul reclamantului, care are tot dreptul să se bucure de toate prerogativele dreptului de proprietate.
Este nejustificată solicitarea pârâților de a se păstra în indiviziune calea de acces deoarece nu se pune problema accesului pârâților la magazia improvizată în partea de nord a casei, cu pretenția că ar fi garaj, aceștia neavând autoturism.
În cauză nu se pune problema unei coproprietăți forțate asupra porțiunii de teren proprietatea reclamantului prin care își asigură ieșirea la calea publică, deoarece apelanților le este asigurat accesul la locuință prin stabilită de prima instanță, în limita suprafeței de teren ce constituie proprietatea lor, consfințită prin actul de dobândire.
Sunt neîntemeiate susținerile ce privesc antecontractul încheiat la 29.05.1976 între - și, autorul reclamantului, întrucât transmiterea proprietății s-a finalizat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat încheiat la 04.06.1976, prin care nu s-a preluat nici o clauză referitoare la vreo sarcină asupra imobilului, astfel încât exced voinței exprimată în actul autentic.
În speța de față, nu există vreun caz de coproprietate forțată, care să se mențină independent de voința copărtașilor și care să fie determinată de destinația vreunui bun, terenurile s-au vândut în indiviziune, în actele de dobândire fiind trecute și vecinătățile.
Coproprietatea este concepută ca o stare ceea ce conferă potrivit art. 728.civ. care se aplică și coproprietății, dreptul de a solicita ieșirea din indiviziune.
Tribunalul a constatat că varianta a 4-a raportului de expertiză, cu schița anexă nr.7, ține seama de suprafețele de teren deținute în indiviziune și de vecinătățile din actele de dobândire, de folosința terenurilor, de condițiile și interesele concrete ale părților și că, fără a fi perfectă pentru pârâți care nu sunt de acord cu această variantă, este totuși cea care asigură cea mai bună modalitate de ieșire din indiviziune, atâta timp cât în cauză nu se poate vorbi de o coproprietate forțată.
-se raportul de expertiză întocmit de expertul G în varianta 4, cu schița anexă nr.7, în mod corect prima instanță a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților în raport de suprafețele atribuite exclusiv acestora, critica apelanților pe acest aspect fiind neîntemeiată.
În raport de aceste considerente, s-a reținut că instanța de fond a analizat în mod corect situația de fapt dedusă judecății, pe baza probatoriilor administrate, pronunțând o soluție legală și temeinică, astfel că în temeiul art. 296.proc.civ. apelul va fi respins ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, apelanții pârâți au fost obligați la plata către intimatul reclamant a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanța depusă la dosar.
Împotriva acestei decizii au declarat și motivat recurs în termen pârâții, considerând-o ca fiind nelegală, susținând că în mod greșit a fost omologat raportul de expertiză întocmit de exp.G în varianta 4, cu schița anexă nr.7, dispunându-se ieșirea din indiviziune potrivit acestei variante.
Recurenții pârâți mai arată că linia de hotar a fost greșit stabilită ca fiind limita figurată pe schița anexă nr.7, între punctele 75-18-85-32-78-76-73, întrucât s-au încălcat dispoz.art.742 alin.2 civ. scăzându-se în mod artificial valoarea terenului acestora și diminuându-se considerabil posibilitățile de exploatare, terenul din spatele casei devenind practic un loc înfundat.
Se mai susține de către recurenți că prin hotărârile pronunțate instanțele au eludate regulile ce reglementează proprietatea forțată și cele privind desfășurarea procesului civil.
În drept recurenții au invocat incidența dispoz.art.304 pct.5,7 și 9 pr.civ.
Recursul este nefondat.
Din verificarea actelor și lucrărilor cauzei se constată că sunt lipsite de temei legal criticile formulate de recurenții pârâți, prin hotărârea supusă recursului instanța de apel dând o judicioasă rezolvare pricinii deduse judecății, neexistând niciunul din motivele de modificare prevăzute de textul de lege la care recurenții fac referire, respectiv art.304 pct.5, 7 și 9 pr.civ.
Se constată astfel că primul motiv invocat de recurenții pârâți vizează nemulțumirea acestora referitor la modalitatea în care instanțele au dispus ieșirea din indiviziune a părților, prin confirmarea raportului de expertiză topografică efectuat în cauză de exp.G în varianta 4 și schița anexă nr.7.
Examinându-se raportul de expertiză întocmit în cauză, se constată că varianta însușită de instanța de fond respectă întrutotul suprafețele de teren deținute de părți în indiviziune, precum și vecinătățile din actele de dobândire, având în vedere folosința acestor terenuri, fiind de natură a asigura modalitatea în care se poate dispune cea mai bună ieșire din indiviziune a părților.
Ca atare, se constată că este lipsită de temei legal critica recurenților privind acest aspect, după cum este neîntemeiată și susținerea acestora vizând modul în care s-a dispus grănițuirea, întrucât linia de hotar dintre proprietățile părților s-a stabilit în raport de suprafețele de teren ce le-au fost atribuite, potrivit variantei de ieșire din indiviziune, din raportul de expertiză omologat de instanță.
Cât privește critica recurenților pârâți ce se referă la încălcarea coproprietății forțate, se constată că de asemenea este lipsită de temei legal, deoarece menținerea căii de acces ce se solicită a fi păstrată în indiviziune nu se justifică, recurenților pârâți fiindu-le asigurat accesul la locuință prin stabilită de instanța de fond, în limita suprafeței de teren ce constituie proprietatea acestora potrivit actului de proprietate.
Așa cum judicios au reținut instanțele, în situația în care s-ar menține pentru acest teren coproprietate forțată, s-ar ajunge de fapt la instituirea unei servituți de trecere pe terenul reclamantului, ceea ce excede obiectului pricinii, după cum din schița terenurilor rezultă fără dubiu că terenul recurenților pârâți nu este înfundat, existând ieșire la calea publică, iar împrejurarea că au construit o magazie pe terenul lor se datorează faptei acestora.
Așa fiind, constatându-se că sunt lipsite de temei legal criticile formulate de recurenții pârâți, urmează ca potrivit art.312 alin.1 pr.civ. recursul declarat să fie respins ca nefondat.
Deși prin promovarea prezentului recurs recurenții pârâți se află în culpă procesuală, situație ce ar îndreptăți obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimat, cererea acestuia urmează a fi respinsă, întrucât la dosarul cauzei nu a depus nici o dovadă din care să rezulte cuantumul acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr.725 din data de 23 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect grănițuire.
Respinge cererea intimatului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Data red.:22.02.2010
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
L-.
Președinte:Ionela VîlculescuJudecători:Ionela Vîlculescu, Maria Cumpănașu, Stela Popa
