Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 199/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 199/
Ședința publică din 09 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ștefan Badea
JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Georgiana Nanu
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta SC - SA, cu sediul în P,-, județul A, împotriva deciziei civile nr.192 din 30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei, timbru judiciar.
Constată că dezbaterile asupra recursului s-au desfășurat în ședința
publică din data de 2 februarie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată astăzi, 9 februarie 2009, când în urma dezbaterilor s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin cererea înregistrată la data de 29.09.2004, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Rm.V pentru a se stabili linia de hotar dintre proprietățile părților situate în P, str.- la parterul blocului A 2 și să fie obligată pârâta să-i respecte dreptul de proprietate asupra unei porțiuni din terenul construcție, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a susținut că este proprietara imobilului situat la parterul blocului A 2, în suprafață de 55,37 mp. construită și 49,76 mp. suprafață utilă, pârâta este vecina sa - proprietară a unei suprafețe construite de 79,30 mp. cu o suprafață utilă de 60,37 mp. părțile având controverse pe linia de hotar, iar pârâta îi ocupă o porțiune de 10,49 din proprietatea reclamantei.
La acest dosar s-a conexat dosarul nr.9676/2004.
Prin sentința civilă nr.2632/22.06.2005 s-au admis în parte acțiunile conexate și s-a stabilit linia de hotar dintre părți.
Împotriva hotărârii, pârâta a formulat apel, prin decizia civilă nr.1314/15.12.2005 s-a admis apelul, s-a desființat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Reclamanta a renunțat la termenul din 14.11.2006 la capătul de acțiune privind revendicarea.
Prin sentința civilă nr.5241/29.11.2006 s-au admis acțiunile conexate și s-a stabilit linia de hotar potrivit variantei a II-a din raportul de expertiză.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta a formulat apel care a fost admis prin decizia civilă nr.1204/7.06.2007 a Tribunalului Argeș, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin sentința civilă nr.1317/27.02.2008 a Judecătoriei Piteștis -a luat act de renunțarea reclamantei la acțiunea în grănițuire, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a prescripției achizitive invocată de pârâtă, s-au admis acțiunile conexate și precizate formulate de reclamanta împotriva pârâtei - Rm.V și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 517 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că există identitate între reclamantă și titulara dreptului dedus judecății, respingând astfel excepția lipsei calității procesuale active.
Cu privire la excepția prescripției achizitive de 10 ani, invocată de pârâtă s-a reținut că este inadmisibilă, întrucât într-o acțiune în grănițuire fondată pe prevederile art.584 Cod civil, instanța nu trebuie să se pronunțe asupra existenței dreptului de proprietate în întregul său, ci numai asupra formei terenului.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că părțile dețin suprafețele utile de 49,76 mp. și respectiv 60,37 mp. în total 110,53 mp. pe care expertul a constatat-o prin măsurători de 98,49 mp. S-a mai reținut că între părți s-a împărțit spațiul comercial însă reclamanta a contestat hotarul pretinzând că pârâta îi ocupă o porțiune de 10,49 mp.
Instanța de fond a apreciat că grănițuirea se impune conform variantei a II-a din raportul de expertiză tehnică.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că s-a soluționat greșit excepția uzucapiunii de 10 ani și invocând încălcarea dispozițiilor art.584 și art.480-481 Cod civil, precum și pe cele ale art.44 alin.1, 2 și 3 și art.53 din Constituție.
S-a mai susținut că instanța nu a respectat îndrumările deciziei de casare, potrivit cu care trebuia să analizeze dacă mutarea liniei de hotar în variantele propuse de expert dinspre proprietatea vecină, fără formularea și a unei cereri de revendicare, este admisibilă.
S-a mai criticat că în mod greșit nu s-a reținut, pe baza probelor administrate, că depozitele părțile erau deja despărțite printr-un perete executat de fostul proprietar, ce avea semnificația unei recunoașteri tacite a hotarului dintre proprietăți de către părți.
Apelanta a mai susținut că prima instanță a fost lipsită de rol activ și nu a stabilit adevărul prin administrarea tuturor probelor în cauză.
Astfel, s-a apreciat că de vreme ce reclamanta nu a făcut dovada certă a proprietății, iar apelanta-pârâtă are în proprietate și posesie spațiul încă din anul 1993, acțiunea în grănițuire trebuia respinsă și menținută linia de hotar așa cum este evidențiată în anexa 1 la raportul de expertiză tehnică.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.192/30 octombrie 2008 a respins ca nefondat apelul.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prima critică este neîntemeiată, deoarece uzucapiunea poate fi invocată pe cale de acțiune sau de excepție atunci când se contestă sau se apără un drept real de proprietate.
Or, reclamanta a renunțat la cererea privind revendicarea, instanța fiind investită doar cu soluționarea acțiunii în grănițuirea proprietăților astfel că tribunalul a apreciat că excepția uzucapiunii este inadmisibilă.
Pe de altă parte tribunalul a mai arătat că nu este întemeiată susținerea apelantei în sensul că stăpânește imobilul încă din anul 1993 pe o suprafață utilă de 60,37, încercând să dovedească această suprafață cu schițele releveu din documentațiile cadastrale și schița 1 anexă la raportul de expertiză.
În acest sens tribunalul a reținut că aceste înscrisuri nu valorează titlu de proprietate, iar întinderea determinată de expertul la suprafața de 98,49 în loc de 110,13 cât este înscris în schițele sus menționate, este cea preluată de către părți de la data divizării spațiului comercial între ele.
Cu privire la grănițuire tribunalul a arătat că varianta omologată de prima instanță este cea corectă, proba cu cercetare locală administrată de instanță fiind în același sens, grănițuirea fiind admisibilă în ceea ce privește spațiul de depozitare identificat cu cifra 4 în schițele anexă la raportul de expertiză.
Pe de altă parte s-a arătat că s-a făcut dovada că proprietățile părților nu sunt delimitate printr-un zid despărțitor, astfel încât se impune grănițuirea numai cu privire la spațiul de depozitare pe linia de hotar stabilită de expert.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta criticând-o pentru următoarele motive:
Hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă).
În dezvoltarea acestui motiv s-a arătat că instanța de apel a dat o greșită soluție excepției uzucapiunii de 10 ani invocată de pârâtă; deși a recunoscut că uzucapiunea poate fi invocată pe cale de excepție pentru apărarea unui drept real de proprietate, în mod eronat tribunalul o consideră inadmisibilă pentru considerentul că obiectul cererii îl reprezintă grănițuirea proprietăților, această motivare fiind contradictorie.
Instanța a încălcat prevederile art.480 - 481 cod civil raportate la art.44 alin.1,2 și 3 și art.53 din Constituție și a aplicat greșit prevederile art.584 Cod civil, încălcând astfel dreptul de proprietate al recurentei în sensul că i-a redus întinderea spațiului din imobil cu aproape 6
Instanța nu a analizat, conform deciziei de casare, dacă acțiunea în grănițuire introdusă fără formularea și a unui capăt de cerere în revendicare este admisibilă, reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind revendicarea, traseul hotarului a fost stabilit în sensul recunoașterii întinderii suprafeței reclamantei cu 10 mai mult decât avea dreptul.
Tribunalul nu a avut în vedere că autoarea reclamantei nu-i putea înstrăina în anul 2001 în mod valabil un bun imobil care nu mai exista în patrimoniul său din anul 1993 când imobilul fusese predat autoarei - pârâte prin procesul verbal nr.1184 din 27.05.1993 (fila 26) în baza protocolului din 3.06.1991, (fila 22) protocol emis la rândul său în temeiul HG 765/1990 și HG 740/1990.
Instanța a aplicat greșit prevederile art.584 Cod civil prin stabilirea liniei de hotar între proprietățile părților.
Prin al doilea motiv de recurs recurenta critică modul de administrarea și apreciere a probelor.
În dezvoltarea acestuia, se arată că instanța a fost lipsită de rol activ, întrucât nu a observat, din analiza înscrisurilor aflate la fila 27, că suprafața ce i-a fost predat recurentei a fost 70,3 p- construită și 59,77 p- utilă, iar lipsa unei suprafețe din cea pe care reclamanta trebuia să o dețină ca urmare a preluării de la autoarea acesteia - SC COM SA se datorează culpei acesteia din urmă.
În acest fel, instanța de apel nu trebuia să dispună grănițuirea proprietăților prin micșorarea suprafeței deținută cu acte de către recurentă.
Această suprafață a fost dovedită cu proba cu înscrisuri pe care instanța de apel le-a ignorat, neanalizându-le în vreun fel.
Prezumția de proprietate a recurentei, decurgând din simplu fapt a posesiei spațiului începând cu anul 1993 nu a fost răsturnată prin nici o probă, astfel că în mod greșit tribunalul a menținut hotărârea primei instanțe de fond.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Susținerea că hotărârea tribunalului este contradictorie în ceea ce privește motivarea respingerii excepției prescripției achizitive, este neîntemeiată.
Chiar dacă prin decizia recurată s-a susținut că excepția uzucapiunii de 10 ani poate fi invocată de către pârâtă pe cale de excepție, iar ulterior, tribunalul motivează că această excepție este inadmisibilă pe considerentul că instanța este investită cu soluționarea acțiunii în grănițuire, ci nu cu soluționarea unei acțiuni în revendicare, această motivare nu conține elemente contradictorii.
De altfel, instanța de apel a dat o soluție corectă excepției invocate, apreciind că se impune respingerea acesteia, însă excepția este nefondată.
Astfel, pârâta a invocat un mod originar de dobândire a proprietății sale, respectiv uzucapiunea de 10 până la 20 de ani, pentru imobilul spațiul comercial pe care îl deține.
Pe de altă parte însă, într- manieră neconsecventă, pârâta - recurentă invocă concomitent și un alt mod de dobândire a proprietății sale, de data asta un mod derivat de dobândire a proprietății, respectiv convenția, susținând transferul dreptului real de la o societate comercială SC SA către ea în anul 1993 în baza unui protocol de predare - prime încheiat la 3.06.1991 și a unui proces verbal încheiat la 27 mai 1993(filele 22,26 și 27).
În dovedirea prescripției achizitive de 10 ani, recurenta - pârâtă a invocat ca just titlu tocmai titlurile prin care a pretins că i s-a transferat proprietatea, menționate mai sus, aflate la filele 22,26 și 27 din dosarul primei instanțe de fond.
Dar, se constată că în acest fel, una dintre condițiile de aplicare a uzucapiunii, respectiv aceea ca posesia să se întemeieze pe un just titlu, nu este îndeplinită.
Aceasta deoarece, prin just titlu în sensul art.1897 Cod civil, se înțelege că acesta trebuie să provină de la altcineva decât adevăratul proprietar, condiție care nu este îndeplinită în speță deoarece titlurile invocate provin de la SC SA pe care chiar recurenta o recunoaște drept autoarea sa, adică în cadrul modului derivat de dobândire a proprietății sale, autoarea sa este chiar transmițătoarea cu titlu particular către ea, a dreptului real.
Cu această motivare, Curtea apreciază că excepția prescripției achizitive de scurtă durată a fost în mod corect respinsă de către tribunal.
Și celelalte motive de recurs referitoare la încălcarea și aplicarea greșită a legii sunt de asemenea neîntemeiate:
Astfel, așa cum s-a reținut și prin decizia civilă nr.971 din 3 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - secția comercială și de contencios administrativ, la data la care pârâta - recurentă a preluat magazinul nr.68 din str. - de la SC SA acesta nu era partajat între cele două societăți comerciale, iar la 27 mai 1993 între reclamantă și autoarea antecesoarea pârâtei, SC SA s-a încheiat procesul verbal în care s-a stabilit că "magazinul nr.78 - urmează a fi separat, magazinul de dulciuri rămânând în proprietatea SC COM SA, iar raionul de pâine va fi transferat către SC SA", fără a se stabili suprafața fiecăruia.
Cum suprafața totală a magazinului este în realitate de 98,49, cum a determinat-o expertul, ci nu 110,13 cât a rezultat din măsurătorile cadastrale, iar suprafața utilă a reclamantei rezultată din măsurătorile cadastrale a fost de 49,76 iar a pârâtei de 60,37 în mod corect în urma aplicării coeficientului de proporție s-a stabilit ca părțile trebuie să dețină suprafețele de 44,5 și respectiv 54,19, o astfel de soluție fiind impusă nu din considerente de echitate, cum greșit susține recurenta și din considerente de ordin tehnic, cum corect le-a determinat expertul, așa cum au fost preluate de la autorii lor de către părți, fără ca întinderea suprafețelor să se fi modificat în sensul extinderii sau micșorării de către părți.
De asemenea, tribunalul a dat o corectă soluționare acțiunii în grănițuire stabilind linia de hotar între proprietățile din spațiul care nu este delimitat cu zid despărțitor, respectiv spațiul de depozitare.
Este de esența acțiunii în grănițuire ca prin aceasta să se stabilească hotare între proprietăți aparținând unor persoane deosebite, dacă există îndoială asupra hotarelor, proprietățile fiind limitrofe și dacă între ele existând un spațiu liber.
Acțiunea în grănițuire este admisibilă în speță chiar dacă reclamanta a renunțat la capătul de cerere accesoriu privind revendicarea, admisibilitatea unei astfel de acțiuni nefiind condiționată de obligația reclamantului de a formula și o acțiune accesorie în revendicare.
Deși recurenta arată că instanța a fost lipsită de rol activ, din dezvoltarea celui de al doilea motiv de recurs, rezultă că se referă de fapt la modul de administrare și de apreciere a probelor, așa cum de altfel și-a intitulat acest motiv de recurs.
Critica referitoare la faptul că nu a fost răsturnată prezumția relativă de proprietate dedusă din simplu fapt al posesiei este neîntemeiată; pârâta își fondează apărarea opunând reclamantei propriu titlu de proprietate, respectiv dreptul său real despre care susține că izvorăște din uzucapiunea scurtă sau din transmiterea dreptului real prin protocoalele sus menționate.
Prezumția simplă de proprietate dedusă din simplu fapt al posesiei pârâtei ar conduce la soluția respingerii acțiunii, dându-se câștig de cauză posesorului, numai în situația în care nici una dintre părțile din conflict nu ar avea titlu și nici nu ar putea invoca dobândirea bunului prin uzucapiune sau ocupațiune.
Oricum, chiar în această situație s-ar impune compararea celor două posesii în conflict urmând să câștige cel ce invocă o posesie mai caracterizată, or în speță, nici una dintre părți nu a dovedit că ar avea o posesie mai îndelungată, de bună credință, neviciată, și mai caracterizată decât cealaltă.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 Cod procedură civilă, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC - SA, împotriva deciziei civile nr.192 din 30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Șt.,
Grefier,
Red./4.03.2009
GM/TC/2 ex.
Jud.apel:
Jud.fond.:
Președinte:Ștefan BadeaJudecători:Ștefan Badea, Ion Rebeca, Georgiana Nanu
