Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 204/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.204/R-CM
Ședința publică din 09 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Ion
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta. cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1112 din 08 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul, domiciliat în comuna, sat, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenta-pârâtă și intimatul-reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus, prin serviciul de registratură, cerere din partea intimatului-reclamant, prin care solicită un nou termen de judecată, întrucât este în imposibilitate de a se prezenta, fiind plecat din țară.
Curtea, având în vedere că cererea de amânare, formulată de intimatul-reclamant, nu este însoțită de acte justificative, respinge această cerere. Constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA
Asupra recursului civil de față,
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 18.07.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta pentru a fi obligată să le plătească drepturile salariale pentru sărbătorile de Paște și C aferente perioadei 2004-2005 și prima de Paște 2006, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței că a fost salariatul pârâtei la punctul de lucru V până la data de 07.09.2006 și, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, urma să beneficieze de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, respectiv de câte un salariu de bază mediu brut la nivel de unitate.
Spre dovadă, reclamantul a depus la dosarul cauzei practică judiciară și carnetul de muncă în copie.
Deși s-au acordat pârâtei trei termene de judecată, aceasta nu a formulat întâmpinare în temeiul dispozițiilor art. 115.pr.civ. nesocotind și dispozițiile art. 287 Codul muncii.
Prin sentința nr.1112/08.12.2008, Tribunalul Vâlceaa respins acțiunea având ca obiect acordarea primelor de Paște pentru anii 2004 și 2005 și de C pentru anul 2004, ca fiind prescris dreptul material la acțiune, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a fost obligată pârâta SC SA să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând primele de Paște pentru anul 2006 și de C pentru anul 2005, calculat în raport de dispozițiile art.168 din Contractul colectiv de muncă aplicabil pe această perioadă, în funcție de salariul de bază mediu la nivelul societății și a luat act de împrejurarea că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.137 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune instanța a constatat că aceasta nu este întemeiată față de următoarele considerente.
În ceea ce privește excepția privind prescripția dreptului material la acțiune privind drepturile salariale aferente primelor de Paște pentru anii 2004 și 2005 și de C pentru anul 2004, tribunalul a constatat că este întemeiată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
În raport cu data promovării acțiunii, respectiv 18.07.2008, tribunalul a constatat că este prescris dreptul material la acțiune privind acordarea primelor de Paște pentru anii 2004 și 2005 și de C pentru anul 2004, și va fi respinsă acțiunea având drept obiect aceste drepturi salariale, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constată că, potrivit art. 168 alin.1 din CCM la nivelul SA pe anul 2004, "Cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Prin alin.2 s-a menționat că "Pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu SA".
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, menține textul alin.1 al art.168, aducând o modificare de conținut a alin.2, în sensul consemnării că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat ".
Același text se regăsește, în ultima formă menționată în contractul colectiv de muncă pe anul 2006, cum de altfel și în anul 2007 textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
Actul adițional la CCM al SA nr.8080/23.05.2000, înregistrat la Direcția Solidarității Sociale și familiei - B sub nr.2643/11.05.2005 a conferit art. 168 alin.2 forma menționată în CCM la nivelul anului 2005.
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art.168 alin.1 și 2, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat.
Conform art. 1 alin. l din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă salarizarea precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. Art.31 din același act normativ dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, însă aceste modificări se comunică înscris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
În sprijinul acestor susțineri, vin și dispozițiile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, conform cărora contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
În speța dedusă judecății, astfel cum rezultă din istoricul prevederilor art.168 din CCM la nivelul SA pe anii 2003 - 2007, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. l și 2 din CCM, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în vădită contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind fără dubiu faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anii 2004, 2005, 2006, 2007, câtă vreme în CCM pe acești ani, s-a menținut în același timp și textul alin.1.
Pe de altă parte, părțile semnatare nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006, faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
S-a mai reținut astfel, că interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr.130/1999, nu poate produce efecte care să înlăture conținutul neexplicit al prevederilor invocate.
Mai mult, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Așa fiind, în conflictele de drepturi, sarcina probei este răsturnată, cum de altfel este firesc să fie așa întrucât documentația ce stă la baza pretenției reclamanților se află la sediul acesteia. În speță, tribunalul a acordat societății pârâte mai multe termene de judecată pentru a se produce dovezi în sprijinul susținerii conform căreia drepturile salariale solicitate de reclamanți au fost incluse în salariul de bază brut al fiecăruia dintre reclamanți, însă aceasta nu s-a conformat dispozițiilor legale.
Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentând suplimentări salariale, tribunalul a reținut că prin clauza art.168 alin.1 acesta se raportează la salariul de bază mediu pe SNP SA, drepturi ce vor fi acordate astfel, prima de C pentru anul 2005 și prima de Paști pentru anul 2006.
Față de aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale, reprezentând prima de Paște pentru anul 2006 și de C pentru anul 2005, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății, conform prevederilor art. 168 alin. I din CCM, drepturi ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație, precum și cu dobânda legală până la data pronunțării prezentei sentințe.
Instanța a luat act de împrejurarea că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
- Apreciind că drepturile solicitate au natura de drepturi salariale, în mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
În condițiile în care drepturile bănești în discuție au fost negociate prin contract colectiv de muncă, nu prin contract individual de muncă, ca forme de sprijin social pentru acoperirea nevoilor de sărbători, ele nu pot fi asimilate sporurilor la salariu.
Drepturile salariale sunt clar configurate în cuprinsul art.154 Codul muncii, ele constituie contravaloarea muncii prestate și sunt menționate în contractul individual de muncă.
Prin urmare, se solicită a se constata că obiectul judecății îl constituie neexercitarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, acestuia fiindu-i aplicabil termenul de prescripție reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 Codul muncii. Astfel, se arată, drepturile solicitate în cauză, raportat la data introducerii acțiunii, sunt prescrise.
- O altă critică este aceea potrivit căreia în mod greșit nu s-a reținut inadmisibilitatea acțiunii pentru formularea acesteia înainte de parcurgerea procedurii prealabile la care face trimitere art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă.
Această procedură constă în negocieri care au loc între salariați și angajator cu 15 zile înainte de sărbătorile menționate în text pentru stabilirea valorii concrete a drepturilor bănești, a modalității de acordare, a condițiilor, a criteriilor și mai ales a beneficiarilor.
De aceea, sumele pretinse nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar reclamantul nu poate face proba calității de titular al dreptului pretins.
- În ciuda faptului că nu s-au negociat toate aceste elemente, se arată în al treilea motiv de recurs, în anul 2005 a fost inclusă în contractul colectiv de muncă prevederea referitoare la faptul că în anul 2003 suplimentările salariale în discuție au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contrar celor reținute la judecata în primă instanță, interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 din art.168 al are valoarea unei interpretări autentice provenind de la semnatarii actului juridic în cauză, ceea ce demonstrează că din anul 2004, intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, cum s-a și procedat.
În interpretarea dispozițiilor art.168 alin.2 instanța de fond trebuia să aibă în vedere natura contractuală a acestor dispoziții, să stabilească voința internă a părților.
Clauza cuprinsă în art.168 alin.2 din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 este o clauză îndoielnică, de aceea se interpretează în sensul în care aceasta produce un efect.
Menținerea alin.2 cu aceeași formulare în contractele colective nu se poate interpreta decât în sensul că începând cu anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost incluse în salariul de bază, deoarece numai în acest sens clauza ar avea efect.
Aceeași interpretare a fost dată și de Comisia Paritară, ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Instanța trebuia să aibă în vedere dispozițiile art.977 Cod civil, care impun principiul priorității voinței reale a părților, interpretarea pornind de la acordul real al voinței părților, și nu de la cuvintele în care acest acord este exprimat.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Recursul nu este fondat.
salariale solicitate prin acțiune se încadrează în partea variabilă a salariului, respectiv în categoria adaosurilor la salariu, reglementată de dispozițiile art.155 Codul muncii.
Precizând și lărgind sfera acestor drepturi salariale, contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006, enumără la art.41 adaosurile la salariul de bază, printre care se află și alte adaosuri, convenite la nivelul unităților.
Aceste adaosuri au ca premisă prestarea muncii pentru că ele se adaugă sau constituie o suplimentare, o mărire a drepturilor salariale obținute de angajat. Nu se confundă însă cu premierea în funcție de rezultatele muncii deoarece sunt legate de sărbătorile legale, iar negocierea prevăzută în alin.1 teza a II-a al art.168 din la nivel de unitate pentru stabilirea condițiilor de plată, a criteriilor și a beneficiarilor, nu a avut loc, așa cum a rezultat din susținerile părților.
În lipsa unor astfel de negocieri, așa cum a arătat și recurenta, suplimentările salariale de Paște și de C, nu puteau fi incluse doar în salariul de bază al unora dintre angajați pentru anul 2003, ci în salariul de bază al tuturor salariaților, ceea ce s-a recunoscut de către angajator.
Odată stabilită natura drepturilor bănești solicitate de drepturi salariale, s-a reținut corect la judecata în primă instanță incidența dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c) Codul muncii, care reglementează termenul de prescripție de 3 ani.
În contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004 s-a prevăzut la art.168 alin.2 că pentru anul 2003 suplimentările salariale de Paște și C convenite la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate.
Recunoscând practic lipsa negocierilor pe condiții și criterii de acordare a acestor suplimentări salariale, părțile contractului colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2005 au preluat alin.2 cu un alt conținut: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art.168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Acest alineat se regăsește în această ultimă formă și în pe 2006.
Din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că respectiva condiție a unei noi negocieri a cuantumului suplimentărilor salariale și a criteriilor de acordare este superfluă, nu constituie un impediment în sesizarea instanței de judecată.
Aceasta deoarece creanța este lichidă - sunt stabilite elemente clare în funcție de care poate fi determinată - suplimentarea are cuantumul de un salariu de bază mediu pe unitate.
Sunt stabilite și momentele la care se acordă, dar și motivele.
Mai mult, a rezultat că în anul 2003 s-a inclus această suplimentare în salariul tuturor angajaților. Așa cum a arătat recurenta - pârâta în apărare, odată inclusă în salariul de bază, suplimentarea salarială sau prima a încetat să mai aibă o identitate distinctă.
Prin urmare, față de salariul de bază mărit în anul 2003 prin includerea în acesta a suplimentărilor de Paște și C, părțile au negociat o nouă suplimentare a drepturilor salariale menținând respectiva clauză.
Dacă intenția părților ar fi fost ca această obligație de acordare a suplimentărilor salariale să rămână fără obiect după sfârșitul anului 2003, salariul de bază fiind mărit deja, nu ar fi reiterat clauza privitoare la aceste suplimentări.
Este relevantă sub acest aspect și stabilirea acestor suplimentări salariale în funcție de salariul de bază mediu pe unitate, care diferă de la an la an.
O interpretare prin consens a acestor clauze contractuale - art.168 alin.1 și 2 - de altfel suficient de clare - este inutilă.
Mai mult, o astfel de interpretare nu poate determina o modificare a contractului colectiv de muncă ulterior încetării perioadei de aplicabilitate, căci ar fi încălcate prevederile art.30 și 31 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată.
Ca urmare, devin incidente regulile de interpretare de drept comun, având prioritate intenția comună a părților contractante.
Or, tocmai reiterarea clauzei privind acordarea suplimentărilor salariale de Paște și de C, în condițiile în care salariul de bază era mărit din anul anterior prin operația analizată mai sus, denotă intenția părților de a adăuga la un salariu de bază mărit suplimentări sau prime cu ocazia sărbătorilor respective.
Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, nemodificate, interpretarea ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 alin.(4) Codul muncii.
Rezultă că nu se regăsesc, cu privire la hotărârea criticată, cazurile de nelegalitate și netemeinicie invocate, care se încadrează în prevederile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de pârâta. cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1112 din 08 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul, domiciliat în comuna, sat, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 februarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
/2 ex/19.02.2009
Jud. fond:;;
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion
