Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 542/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.542
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- -
Grefier - -escu
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții, domiciliat în B,-, -. A,. 35, sector 3, Cod poștal -, domiciliat în B, Calea, nr. 224, - 5,. 48, sector 1, Cod poștal -, domiciliată în S,-, Cod poștal -, Județ P, domiciliată în S,-, județ P, cod poștal - și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B,-,. 2,. 3, sector 1, Cod poștal - și, domiciliată în B,-,. 2,. 3, sector 1, Cod poștal -împotriva deciziei civile nr.729 pronunțată la 22 decembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliată în B,-, sector 2, Cod poștal - și, domiciliată în B,-,. 44,. B,. 2,. 44, sector 2, Cod poștal -, intimații-pârâți, ambele domiciliate în B,-, -. A,. 35, sector 3, Cod poștal -, ambii domiciliați în B,-, -.2,. 12, sector 5, Cod poștal -, domiciliată în S,-, Cod poștal -, Județ P, ORAȘUL S-prin primar- și CONSILIUL LOCAL - cu sediul în S,-, Cod poștal -, Județ
Recursul formulat de pârâtul este timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 9,50 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
Recursul formulat de pârâții și este timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 10 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-pârât asistat de avocat din Baroul București, recurenții și asistați de avocat - - din cadrul Baroului B, intimatele-reclamante asistată și reprezentată de avocat - din Baroul Prahova, lipsind recurentele-pârâte și, procuratorul, intimații-pârâți, Nora, Orașul S i Consiliul Local
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recurentul a depus la dosar înscrisuri, respectiv: copie de pe cercetarea locală efectuată de către Poliția Orașului S în legătură cu gardul edificat fără drept și fără autorizație de către intimata și planșe foto.
De asemenea, se învederează că recurenta a depus la dosar cerere de repunere în termenul de recurs în ce privește încheierea din 16.12.2008 - premergătoare deciziei recurate, taxa judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei potrivit chitanței nr.-, timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, care au fost anulate la dosar și motivele de recurs, formulate împotriva încheierii sus menționate.
Avocat - - pentru recurenții și, depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 9,50 lei, potrivit chitanței nr.-/11.06.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, care s-au anulat la dosar.
Avocat -, având cuvântul pentru intimatele reclamante, cu privire la cererea de repunere în termen și recursul formulat împotriva încheierii premergătoare din 16.12.2008 a Tribunalului Prahova, arată că sunt neavenite, având în vedere că recursul formulat împotriva hotărârii se consideră declarat și împotriva încheierilor premergătoare, astfel, apreciază că recurentele prin cererea de recurs formulată intenționează o completare a motivelor de recurs formulate inițial, ceea ce nu mai este cu putință la acest moment și solicită respingerea acestora.
Avocat - -, având cuvântul pentru recurenții și, solicită admiterea cererii de repunere în termen.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul, declară că este de acord cu admiterea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului formulat de.
Curtea, având în vedere dovada de comunicare a deciziei civile nr.729/22.12.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova (fila 155 dosar apel) din care rezultă faptul că la data de 17.03.2009, recurentei i-a fost comunicată întreaga hotărâre, încheierea de amânare a pronunțării făcând parte integrantă din hotărârea respectivă, că potrivit dispozițiilor art.103 cod pr.civilă "neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei", respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului împotriva încheierii din 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și, din oficiu, invocă tardivitatea declarării acestui recurs.
Cu privire la celelalte recursuri formulate, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea acestora.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul, susține că prin motivele de apel formulate, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța de apel nu a arătat în mod clar și explicit de ce apărările lor au fost înlăturate, iar modalitatea prin care a fost dezlegată excepția invocată, nu are nimic de a face cu normele de drept invocate, încălcându-se astfel disp.art.6 al.1 din CEDO, pentru acest motiv, solicitând, în temeiul disp.art.304 pct.4 și 7 cod pr.civilă, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Referitor la excepția tardivității declarării recursului împotriva încheierii de amânare a pronunțării din 16.12.2008 formulat de, declară că lasă la aprecierea instanței.
De asemenea, arată că decizia atacată este afectată de nulitatea prevăzută de dispozițiile art.304 pct.9 cod pr.civilă, în sensul că instanța de apel a dat o dezlegare greșită a acțiunii lor posesorii, în cauză fiind îndeplinite pe deplin dispozițiile art.674 și următoarele cod pr.civilă, în cadrul căreia trebuia discutat numai faptul posesiei și al tulburării sau deposedării ilicite, fără a se pune în discuție însuși dreptul de proprietate, dat fiind faptul că intimatele reclamante nu au înțeles și totodată au și precizat acest lucru la solicitarea instanței, să formuleze o acțiune în revendicare.
Solicită, pentru toate motivele invocate în scris la dosar, admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată și amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Avocat - -, având cuvântul pentru recurenții și, susține oral motivele de recurs formulate, arătând că hotărârea atacată este nelegală, fiind afectată de dispozițiile art.304 pct.5 cod pr.civilă, încălcându-se în cauză dispozițiile art.105 și art.261 alin.1 cod pr.civilă, precum și de dispozițiile art.304 pct.7 și 9 cod pr.civilă.
Astfel, arată că încheierea de dezbateri din 16.12.2008 nu a fost comunicată părților, deși aceasta este parte integrantă a hotărârii, invocând în acest sens dispozițiile deciziei nr.1213/2004 a Înaltei curți de Casație și justiție.
De asemenea, arată că dispozitivul hotărârii instanței de apel este eliptic, având în vedere că se menționează "admite apelurile declarate de reclamanți, pârâți, fără a se preciza sub ce aspecte ș ice obligații trebuiesc aduse la îndeplinire de către părți.
Mai mult, arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.304 pct.7 în sensul că temeiurile de fapt și de drept reținute de instanță sunt total eronate și nu se indică în clar pentru ce motiv le-au fost înlăturate susținerile, precum și dispozițiile art.304 pct.9 cod pr.civilă referitoare la interpretarea eronată a rolului activ al judecătorului din instanța de apel, fiind încălcat principiul disponibilității acțiunii civile, având în vedere declarația expresă reclamantelor în sensul că nu înțeleg să formuleze în cauză o cerere vizând revendicarea.
Solicită, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, având în vedere că hotărârea instanței de apel este eliptic redactată.
Cu privire la excepția tardivității invocată din oficiu de către instanță, solicită respingerea acesteia, considerând că recurenta este în termen pentru a declara recurs împotriva încheierii respective care nu a fost comunicată.
De asemenea, solicită admiterea recursurilor formulate de pârâții, și, iar referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, arată că achiesează la concluziile formulate de apărătorul recurentului pârât.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat -, având cuvântul pentru intimatele reclamante, solicită respingerea tuturor recursurilor ca nefondate, având în vedere că nu au fost încălcate formele de procedură privitoare la comunicarea încheierii de amânare a pronunțării și nu poate fi vorba de o încălcare a principiului disponibilității acțiunii și a rolului activ al judecătorului.
De asemenea, arată că este nefondată critica referitoare la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și solicită respingerea acesteia, dat fiind faptul că reclamantele dețin în indiviziune terenul de 926.
Totodată, cu privire la susținerea recurenților că hotărârea instanței de apel este eliptic motivată, arată că instanța în mod corect a constatat că Judecătoria Sinaia nu s-a conformat îndrumărilor obligatorii date prin decizia de casare și nu a pus în discuția părților necesitatea formulării unui capăt de cerere privind revendicare, dat fiind faptul că grănițuirea implică clar și revendicarea.
Referitor la excepția tardivității declarării recursului formulat împotriva încheierii din 16.12.2008 Tribunalului Prahova, solicită admiterea excepției.
Solicită respingerea celor trei recursuri formulate în cauză ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pe recursul formulat de recurentele și, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la udecătoria Sinaia sub nr. 603/2005, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții, și Nora, Orașul S prin Primar și Consiliul Local S solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună grănițuirea proprietăților lor învecinate, situate în S,- și respectiv nr. 45.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că sunt proprietarele imobilului situat în S,-, imobil pe care l-au dobândit prin sentința civilă de partaj nr. 401/2003 pronunțată de Judecătoria Sinaia, teren care se învecinează la Sud cu terenul proprietatea pârâților, aceștia deținând părți indivize din el, conform actelor lor de proprietate.
Prin procesele verbale nr. 1 și nr.2 din 11.04.2005 încheiate de către executorul judecătoresc din S au fost puse în posesie asupra imobilului menționat ocazie cu care terenul a fost delimitat la sud prin 7 Ť. de fier beton bătuți în pământ. La scurt timp după acesta o parte dintre pârâți au îndepărtat aceste semne de hotar și au distrus încuietoarea de la poarta de acces.
Au mai arătat reclamantele că și în prezent pârâții pătrund pe terenul care le-a revenit conform partajului, îl folosesc în diverse moduri și nu sunt de acord cu îngrădirea lui pe actuala linie de hotar.
Pârâții și Nora au formulat întâmpinare - cerere reconvențională prin care au precizat că în principiu sunt de acord cu grănițuirea terenurilor învecinate, însă delimitarea să se facă ținând cont exclusiv de vechile amplasamente și limite de hotar. Pe linie reconvențională au solicitat să fie obligați reclamanții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie a proprietarilor coindivizari curtea aferentă imobilului situat în S,-, în suprafață de 297 mp.
Pârâtele și au formulat întâmpinare - cerere reconvențională prin care au arătat că au dobândit apartamentul de la vânzătoarea, specificându-se în contractul de vânzare-cumpărare că terenul cotă indiviză de 50 mp aferent apartamentului face parte din totalul terenului în suprafață de 297 mp, deținut în indiviziune cu ceilalți proprietari ai imobilului din-. Cota indiviză de teren a urmat regimul juridic prev. de art. 30 din Legea nr. 58/1976 cu ocazia vânzării apartamentului, însă ulterior cumpărătorilor le-a fost constituit dreptul de proprietate conform art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, obținând titlu de proprietate nr. 81647/2002. Pârâtele au solicitat ca delimitarea să se facă numai ținând cont de vechile amplasamente și limite de hotar, după cum reies din documentele anexate.
Pârâții și au formulat întâmpinare - cerere reconvențională prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantelor cu obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată. S-a arătat că situația reținută de către Judecătoria Câmpina în sentința civilă nr. 1503/2001 nu se bazează pe actele de proprietate ale părților, ci pe un proces verbal de preluare și o schiță de plan întocmită în anul 1936. Prin sentință s-au acordat suprafețe de teren în plus încălcându-se dreptul de proprietate al altor proprietari aflați într-o curte comună, neîngrădită.
Pe linie reconvențională, pârâții au solicitat obligarea reclamantelor să ridice stâlpii de fier montați pe proprietatea pârâților cu ocazia punerii în posesie, să fie obligate acestea să deschidă poarta de acces pentru autovehicule, să fie obligate să respecte servituțile stabilite prin titlu și cu dreaptă despăgubire, așa cum ele au fost constituite, să plătească pârâtei suma de 1000 lei pentru lipsa de folosință a autoturismului proprietatea acesteia, blocat în curtea imobilului de la data de 11.04.2005.
Reclamantele au formulat întâmpinare la cererile reconvenționale) prin care au solicitat respingerea acestora. De asemenea, și-au precizat cererea introductivă solicitând obligarea pârâților și să-și ridice autoturismul marca cu nr. de înmatriculare B 19 de pe terenul proprietatea lor.
Pârâții și au formulat întâmpinare (fila 89) prin care au solicitat respingerea acțiunii, considerând că pretențiile reclamantelor sunt neîntemeiate, suprafața de teren cerută de către reclamante fiind de 700 mp și nu de 926,02 mp cum greșit s-a reținut în hotărârea de partaj și în hotărârea de retrocedare.
Ulterior la termenul din 07.09.2005 pârâții reclamanți:, Nora, și și-au precizat cererile reconvenționale în sensul că prin acestea au solicitat ca reclamantele să fie obligate să le respecte pașnica folosință și să le lase în liniștită posesie terenul în suprafață de 297 mp liber de construcții situat în S,-, jud. P, pe care pârâții îl dețin în cote indivize de proprietate, să ridice stâlpii de fier montați nelegal pe proprietatea lor, aducând terenul în starea inițială și să deschidă poarta de acces pentru autovehicule, să respecte servituțile stabilite prin titluri în favoarea fondului dominant, să se stabilească semnele de hotar dintre proprietățile lor și ale reclamantelor și în temeiul acestora să se dispună grănițuirea, să fie obligate reclamantele la plata cheltuielilor de judecată.
Pe parcursul procesului au fost invocate excepții astfel: pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, reclamantele au invocat excepția inadmisibilității cererii reconvenționale pentru capătul de cerere privind acțiunea posesorie, iar pârâtul Orașul S prin Primar a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 171/15.02.2006 pronunțată de Judecătoria Sinaiaa fost admisă acțiunea reclamantelor și respinsă cererea reconvențională.
Prin decizia civilă nr. 133/2007 pronunțată de către Tribunalul Prahova au fost admise apelurile declarate în cauză împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Sinaia care a fost desființată și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Pentru a se pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că potrivit art. 129.pr.civ. era necesar ca instanța investită cu soluționarea cauzei, constatând existența unei suprapuneri a terenurilor pentru care părțile prezentau acte de proprietate, să pună, în virtutea rolului activ, în discuția părților necesitatea formulării și a unui capăt de cerere privind revendicarea suprafeței de teren ce se suprapune conform titlurilor de proprietate ale părților, în caz contrar urmând a fi analizată acțiunea posesorie formulată de către pârâții - reclamanți sub toate aspectele prev. de art. 674 - 676.pr.civ.
Recursul declarat împotriva acestei decizii a fost respins prin Decizia nr. 1089/2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanța sub nr-.
Conformându-se deciziilor de casare, în conformitate cu prevederile art. 315 alin. 1.pr.civilă, instanța a pus în discuția părților necesitatea formulării unui capăt de cerere vizând revendicarea suprafeței de teren pentru care titlurile de proprietate ale părților se suprapun, la termenul din 13.12.2007, însă acestea au declarat că nu înțeleg să formuleze o astfel de cerere.
De asemenea, în conformitate cu considerentele deciziilor anterior menționate, instanța a încuviințat administrarea de probatorii cu privire la cererea posesorie formulată de către pârâții reclamanți reconvenționali, respectiv proba cu martori, înscrisuri și interogatorii reciproce.
Judecătoria Sinaia, prin sentința civilă nr. 273/03.03.2008, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii reconvenționale și capătul de cerere privind acțiunea posesorie.
De asemenea, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Orașul S și Consiliul Local S și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele și.
Prin aceeași sentință, a fost admisă în parte cererea reconvențională-precizată, iar reclamantele au fost obligate să respecte posesia pârâților, Nora, - asupra terenului în suprafață de 197 mp, așa cum acesta este identificat în raportul de expertiză tehnică întocmit de către expertul pe aliniamentul 8,9,10,11,12,13,8.
Reclamantele au fost obligate să deschidă poarta de acces pentru autovehicule și a fost respins restul capetelor de cerere ale cererii reconvenționale, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 1503/2001 pronunțată de Judecătoria Câmpina -definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienții, și în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local S și Administrația Domeniului Public și Privat S, aceștia din urmă fiind obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei și intervenienților imobilul situat în S,-, compus din teren în suprafață de 926.02 mp așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză și construcția aflată pe teren.
Ulterior prin sentința civilă nr. 401/2003 pronunțată de Judecătoria Sinaiaa fost admisă integral acțiunea civilă formulată de către reclamantele și în contradictoriu cu pârâții, și și în parte cererea reconvențională, dispunându-se sistarea stării de indiviziune existentă între părți prin atribuirea în întregime către reclamante a imobilului situat în S,-, jud. P, compus din terenul în suprafață de 926,02 mp și construcția aflată pe acesta.
Această ultimă hotărâre judecătorească a fost pusă în executare silită așa cum acest lucru rezultă din procesele verbale nr. 1 și 2/2005 la data de 11.04.2005 de către executorul judecătoresc din Cu acea ocazie reclamantele și au fost puse în posesie cu privire la imobilul menționat în hotărârea judecătorească, iar pârâții, și au fost declarați scoși din posesie. Pentru stabilirea limitei imobilului pentru care a operat punerea în posesie executorul judecătoresc a bătut în partea de sud a terenului un număr de 7 Ť. din fier beton.
A mai reținut instanța că pârâții sunt coproprietari ai imobilului situat în S,-, jud. P, imobil compus din terenul în suprafață de 297 mp, aflat în indiviziune și construcția situată pe acesta. Aceștia au dobândit proprietatea asupra imobilului prin contracte de vânzare cumpărare, contracte de donație și ulterior pentru terenul aferent construcției prin emiterea unor titluri de proprietate de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
Din raportul de expertiză tehnică întocmit în primul ciclu procesul de către expertul, filele 228-231, rezultat ca terenul proprietatea părților conform actelor lor de proprietate se suprapune pentru suprafața de 197 mp pe aliniamentul 11-12-13-8-9-10-11, conform schiței de plan anexa a raportului de expertiză, stabilirea liniei de hotar între cel două proprietăți putându-se realiza în funcție de modul în care se dă eficiență actelor de proprietatea ale părților pe două amplasamente.
A mai reținut instanța de fond că anterior punerii în posesie de către executorul judecătoresc, curtea imobilelor situate în S,- și 45 era posedată de către coproprietarii acestor imobile, reclamantele și pârâții, accesul realizându-se în această curte pe o poartă specială de acces auto. Această posesie a fost exercitată astfel de la data la care fiecare parte a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului construcție. Ulterior acestui moment reclamantele au închis această poartă tuturor pârâților și nu le-a mai permis accesul pe această cale, pentru imobilul situat în S,- singura modalitate de acces rămasă fiind constituită de o poartă de acces pietonal.
Instanța de fond a apreciat că din cele trei excepții invocate de părți în primul ciclu procesual, numai excepția lipsei calității procesuale pasive a Orașului S prin Primar și a Consiliului Local S este întemeiată, sens în care a admiso, celelalte privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei și excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulate de către pârâți sub aspectul cererii posesorii fiind neîntemeiate, au fost respinse.
Astfel, în privința primei excepții menționate, Orașul S prin Primar și Consiliul Local S nu dețin în proprietate nici o suprafață de teren învecinată cu terenul în litigiu, pentru a se pune problema realizării grănițuirii între acesta și terenul părților.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei, instanța de fond a reținut că aceasta este, conform titlului de proprietate nr. -/14.11.2002 și a procesului verbal de punere în posesie nr. 275/2002, proprietara unei suprafețe de 8 mp teren situat în S, tarlaua 25, parcela 20, respectiv terenul în litigiu, fiind astfel dovedită calitatea procesuală pasivă a acesteia.
Referitor la excepția de inadmisibilitate a cererii reconvenționale sub aspectul cererii posesorii, instanța de fond respins-o, deoarece nu se poate reține faptul că pentru promovarea acesteia este necesar a se respecta regula unanimității formulării cererii așa cum s-a invocat de către reclamante, această regulă găsindu-și aplicarea numai în situația formulării unei acțiuni în revendicare, ceea ce nu este cazul prezentei.
Cu privire la acțiunea formulată, instanța de fond a apreciat că în drept aceasta este neîntemeiată sens în care a fost respinsă ca atare.
În conformitate cu prevederile art. 584.civ. "Orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a să; cheltuielile grănițuirii se vor face pe J". Așa cum s-a reținut prin deciziile de casare, practica judiciară a fost constată în a considera că în cazul în care "acțiunea în grănițuire vizează două imobile, terenuri, pentru care există îndoieli sau incertitudini cu privire la deținerea de către vecini, fără drept, a unei porțiuni din terenul lor, acțiunea este admisibilă, dar având caracterul unei revendicări, obliga pe cel care pretinde să-și dovedească dreptul" (decizia nr. 1571/1992 a Curții Supreme de Justiție). În speță, pârâții au invocat faptul că au avut posesia asupra terenului pretins ca fiind proprietatea reclamantelor, formulând chiar un capăt de cerere posesoriu prin care au solicitat obligarea reclamantelor să le fie respectată posesia.
Conform prevederilor art. 315 alin. 1.pr.civ. instanța investită cu soluționarea cauzei după pronunțarea unei hotărâri de casare de către o instanță de recurs este obligată să respecte dispozițiile deciziei de casare sub aspectul problemelor de drept care au fost dezlegate prin aceasta.
Aplicând acest text legal la speța de față, instanța de fond a avut în vedere că prin deciziile de casare s-a dispus a se pune în discuția părților necesitatea formulării unui capăt de cerere separat ce vizează revendicarea suprafeței de teren ce se suprapune conform titlurilor de proprietate ale părților și constatând că părțile nu au investit-o și cu soluționarea unui asemenea capăt de cerere, nu poate a analiza titlurile de proprietate ale părților pentru a stabili care este preferabil, această operațiune juridică fiind specifică acțiunii în revendicare.
În consecință, acțiunea formulată, precum și capătul de cerere al reconvenționale vizând grănițuirea proprietăților părților au fost respinse ca neîntemeiate.
Referitor la cererea reconvențională formulată și ulterior precizată, instanța de fond a apreciat că aceasta este întemeiată numai în parte.
S- reținut că, sub aspectul cererii posesorii formulate de către pârâții reclamanți, aceasta este întemeiată numai cu privire la pârâții, Nora și și neîntemeiată cu privire la ceilalți pârâți-reclamanți. Pârâții, împreună cu reclamantele au exercitat în comun posesia asupra terenului care constituie curtea comună a imobilelor situate în S,- și 45, jud. P până la data de 11.04.2005 când reclamantele au fost puse în posesie prin intermediul executorului judecătoresc conform sentinței civile nr. 401/2003 pronunțată de către Judecătoria Sinaia. Prin același procese verbale, pârâții, și au fost declarați scoși din posesie.
În consecință față de acești pârâți reclamanți, dispozițiile art. 674.pr.civ. nu își găsesc aplicabilitate deoarece nu se poate reține existența unei deposedări a acestora în sensul textului legal anterior menționat. Faptul că aceștia au pierdut posesia asupra unei părți din terenul cu privire la care o exercitau este rezultatul unei hotărâri judecătorești, pronunțată în urma unui proces în care au figurat ca părți, hotărâre care a intrat în puterea lucrului judecat și a și fost pusă în executare silită.
În schimb cu privire la pârâții, Nora și, hotărârea judecătorească anterior menționată nu poate produce nici un efect în condițiile în care aceștia nu au participat la procesul derulat în calitate de părți. Această sentință nu poate fi considerată ca fiind opozabilă pârâților-reclamanți reconvenționali, iar punerea ei în executare nu poate produce efecte față de posesia pe care ei au exercitat-o asupra terenului în litigiu.
Constatând îndeplinirea acestor condițiilor impuse de dispozițiile art. 1846- 1847 cod civil și art. 674 cod pr. civila, instanța de fond a admis cererea posesorie, obligând reclamantele-pârâte să respecte posesia pârâților, Nora și, asupra terenului în suprafață de 197 mp, așa cum acesta este identificat de către expertul pe aliniamentul 11-12-13-8-9-10-11, conform schiței de plan anexa a raportului de expertiză, întrucât numai asupra acestei suprafețe de teren pârâții-reclamanți au fost tulburați în posesie, după cum rezultă chiar din susținerile lor.
Ca o consecință a admiterii acestui capăt de cerere și având în vedere că terenul anterior menționat era deservit de către o poartă de acces auto, poartă care a fost închisă de către reclamante, capătul de cerere privind obligarea reclamantelor la deschiderea acestei porți, a fost admis, exercitarea posesiei de către pârâți nefiind altfel posibilă, având în vedere și destinația terenului.
Cu privire la cererea pârâților ca reclamantele să fie obligate să-și ridice stâlpii de fier montați cu ocazia punerii în posesie, instanța a apreciat că aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care respectivii stâlpi au fost montați cu ocazia desfășurării unei proceduri prevăzute de lege și anume executarea silită a dispozițiilor sentinței civile nr. 401/2003 pronunțată de către Judecătoria Sinaia. Ca atare această cerere urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, neexistând nici un temei legal pentru admiterea ei.
De asemenea, instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea formulată de către pârâți de obligare a reclamantelor la respectarea servituților "stabilite prin titlu și cu plată", respectiv prin contractul transcris sub nr. 45175/1939.
Cu privire la aceste servituți, menționate în respectivul contract părțile nu au administrat probe din care să rezulte pe de o parte faptul că acestea au fost folosite conform mențiunilor contractuale, iar pe de altă parte că reclamantele i-au împiedicat pe pârâți să le exercite. În aceste condiții dispozițiile art. 675 rap. la art. 674.pr.civ. nu își pot găsi aplicabilitatea în speță, nefiind dovedită nici tulburarea, dar nici exercițiul acestor servituți.
În privința pretenției pârâtei reclamante, de obligare a reclamantelor la plata sumei de 1000 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului proprietatea pârâtului, instanța de fond reținut că aceasta nu a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu cauzat de comportamentul reclamantelor. În condițiile în care conform prevederilor art. 998.civ. doar existența unui prejudiciu poate conduce la existența unei răspunderi delictuale a unei persoane, a fost respinsa această pretenție ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele și pârâții, și criticând-oi ca nelegală și netemeinică.
De asemenea, au declarat apel pârâții și .
Apelantele-reclamante au arătat că în mod greșit instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care au solicitat grănițuirea proprietății lor de proprietatea pârâților, instanța de fond neconformându-se îndrumărilor date prin decizia de casare nr. 1089/25.10.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI de pune în discuția părților necesitatea formulării unui capăt de cerere privind revendicarea suprafeței de 197 mp, aflată în litigiu.
Arată apelantele că, procedând în acest mod, instanța de fond pronunțat o sentință nelegală, deoarece punerea în discuția părților a unei probleme de drept trebuie să fie completă și efectivă, cerințe care nu au fost respectate în cauza de față, neavând loc discuție efectivă cu privire la necesitatea formulării de către părți a unui capăt de cerere privind revendicarea suprafeței de teren aflată în litigiu și asupra consecințelor juridice în cazul în care o asemenea cerere nu va fi formulată.
Instanța de fond nu a avut rol activ în rezolvarea acestei probleme de drept, ci mai degrabă un rol pasiv, fiind evident că acțiunea acestora are și caracterul unei acțiuni în revendicare, aspect ignorat.
Apelantele-reclamante au mai susținut că în mod nelegal instanța de fond respins ca neîntemeiată acțiunea în grănițuire din moment ce între acestea și pârâți există discuții cu privire la linia reală de hotar dintre proprietăți, iar respingerea ca neîntemeiată a acțiunii duce la concluzia că între proprietățile părților ar exista o linie de hotar corect stabilită, împrejurare de fapt ce nu corespunde realității și care este contestată de pârâți.
De asemenea, se susține că respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în grănițuire, numai cu motivarea că nu au formulat un capăt de cerere privind revendicarea suprafeței de teren de 197 mp, este nelegală din moment ce nu a avut loc o judecată pe fond pentru a se constata care este linia reală de hotar dintre proprietatea acestora și proprietatea pârâților.
Se apreciază de reclamante că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea posesorie a pârâților, Nora și și le-au obligat să respecte posesia acestora asupra terenului de 197 mp, așa cum a fost identificat prin expertiza, deoarece în cauza nu sunt îndeplinite cerințele art. 674, 676 cod pr. civilă.
În cauza de față, posesia pârâților asupra terenului de 197 mp nu a fost exercitată sub nume de proprietar și chiar instanța de fond a reținut în motivare că aceștia împreună cu reclamantele au exercitat în comun posesia asupra terenului, fiind evident astfel că acești pârâți nu au exercitat o posesie sub nume de proprietar.
Critică apelantele-reclamante sentința și sub aspectul că în mod greșit instanța de fond dispus obligarea acestora să deschidă poarta de acces pentru autovehicule și admis acest capăt de cerere, având în vedere că pârâții, Nora și nu au exercitat o posesie sub nume de proprietar asupra terenului de 197 mp și ca urmare, nici capătul de cerere privind obligarea lor la deschiderea porții de acces nu este întemeiat. Instanța de fond a stabilit obligația sus-menționată în general, fără să arate față de care pârâți este această obligație și pentru care autovehicule trebuie deschisă poarta, astfel că, în lipsa unor mențiuni clare, poarta de acces pentru autovehicule va fi folosită și de pârâții cărora nu li s-a admis acțiunea posesorie.
Apelanții-pârâți și au arătat că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de grănițuire a proprietății acestora, din S,-, fata de imobilul de la nr.43, așa cum rezultă linia de hotar din actele de proprietate.
Consideră apelanții-pârâți că instanța de fond a dat o interpretare greșită atât disp. art. 584 cod civil, cât și trimiterilor din decizia de casare pronunțata de Tribunalul Prahova, fiind fără îndoiala că cele două terenuri de la nr. 43 și nr. 45 din B-dul - I, se suprapun, conform actelor de proprietate pe o suprafață de 197 mp, că nu există semne vizibile de hotar între cele două proprietăți, că apelanții pârâți au acte de proprietate și posesia terenului.
Au mai arătat apelanții-pârâți că instanța de fond trebuia să dispună grănițuirea pe linia de hotar așa cum rezultă din actele de proprietate, cu atât mai mult cu cât au produs dovezi prin care au arătat forma și conturul celor două proprietăți până în anul 2005, faptul că aceste limite erau cunoscute de proprietarii ambelor fonduri, inclusiv de intimatele-reclamante, potrivit înscrisurilor însușite de acestea în timp, ca și coproprietari în indiviziune la imobilul nr. 45, situat în B-dul - - liniei despărțitoare, potrivit actelor de proprietate ale apelanților-pârâți, a fost recunoscut de proprietarii de la nr. 43 și 45 ca hotar real, pe parcursul a mai mult de 30 ani.
Critică apelanții-pârâți sentința, arătând că în mod greșit a fost admisă acțiunea posesorie numai cu privire la o parte din pârâți, în mod greșit reținându-se că hotărârea de partaj judiciar ar fi opozabilă pârâților care au participat că părți în acel dosar, pentru că, în fapt, sentința nr. 401/2003 invocată de instanța și de reclamante, a avut că obiect sistarea stării de indiviziune între moștenitorii defunctei, iar în masa partajabilă, printre alte bunuri, se află și imobilul construcție și teren de la nr. 43 din B-dul - I din S, nu și pentru imobilul de la nr. 45.
Se mai susține că apelanta nu poate fi lipsită de dreptul de a-și apăra proprietatea și posesia imobilului de la nr. 45, întrucât nu are nicio legătură cu dosarul de partaj succesoral și cu moștenirea, câtă vreme nu s-a pus în discuție dreptul său de proprietate și posesie asupra apartamentului de la nr. 45.
Consideră apelanta-pârâtă că instanța de fond a stabilit că această hotărâre îi este opozabilă în ceea ce privește proprietatea și posesia imobilului de la nr. 45, transmis către aceasta.
Apelanții-pârâți, și au arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamantele au edificat un gard metalic pe terenul acestora, de 297 mp, liber de construcții, aferent imobilului din-, cu ocazia punerii în posesie de către executorul judecătoresc.
Se mai susține că martorii au relatat că pe aliniamentul 11-10-9-8- reclamantele și au edificat un gard metalic, având un număr superior de Ť. ce sunt prinși cu o platbandă metalică, prin sudare, și întrucât imobilul din S,- este monument istoric, organele abilitate au început urmărirea penală pentru edificarea unei lucrări de împrejmuire, fără autorizațiile prevăzute de lege.
Susțin apelanții că, respingerea capătului de cerere privitor la ridicarea de către reclamante a gardului metalic ce se află pe terenul acestora, este nelegală în raport de constatarea și dispozițiile instanței cu privire la obligarea acestor reclamante de a respecta posesia asupra terenului de 197 mp, teren ce se suprapune cu proprietatea reclamantelor, pentru o parte din coproprietarii imobilului din S, -, jud.
Apelanții-pârâți arata că în mod greșit instanța de fond reținut că pentru imobilul din S,-, s-a făcut un partaj, pentru că, în realitate, doar imobilul din S, B-dul - I, nr.43 a făcut obiectul unui partaj între reclamante și o parte din pârâți.
Consideră apelanții-pârâți că sunt pe deplin aplicabile disp. art. 674 și urm. din codul d e procedură civilă, că au exercitat o posesie utilă, în mod public, sub nume de proprietar, continuu, neîntrerupt și netulburat, vreme de peste 30 ani, mai ales că posesia odată dobândită se conservă prin simpla intenție de a poseda și ea nu se pierde prin fapta culpabilă a reclamantei care a încercat să uzurpe posesia acestora și să acapareze 197 mp, din terenul liber de construcții aferent imobilului de la nr. 45, teren ce nu are nicio legătură cu terenul liber de construcții, aferent imobilului de la nr. 43.
Arată apelanții-pârâți că au probat faptul că reclamantele, fără drept și fără a avea vreo autorizație, au edificat un gard metalic pe terenul acestora de 297 mp și că prin edificarea acestui gard suprafața de teren-curte aferentă imobilului din S, -, a fost drastic restrâns împiedicându-i să folosească, așa cum au făcut în ultimii 50 ani, poarta de acces auto, poarta ce aparține imobilului de la nr. 45, dar în mod greșit instanța de fond nu a obligat reclamantele să ridice gardul metalic construit în mod abuziv pe terenul lor.
De asemenea, apelanții- pârâți arată că în ceea ce privește cererea acestora de grănițuire a celor două terenuri, în mod nejustificat instanța de fond a respins cererea ce era întemeiată pe disp. art. 584 Cod civil, la dosar fiind depuse titlurile de proprietate, iar față de împrejurarea că reclamantele nu au înțeles să formuleze o cerere de revendicare, instanța de fond în mod greșit a respins acest capăt de cerere referitor la grănițuire și nu a constatat că sunt tulburați în posesie.
Apelantele-pârâte și au arătat că în mod nelegal instanța de fond a cenzurat onorariul de avocat plătit de aceștia, fără a-și motiva această decizie, stabilind doar suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, și doar în favoarea pârâtei, cu toate că a dispus ca reclamantele să respecte posesia ambelor pârâte.
Au mai susținut apelantele-pârâte că în mod greșit instanța de fond a reținut că intimatele-reclamante au edificat un gard metalic pe terenul 297 mp liber de construcții, aferent imobilului din-- S, cu ocazia punerii în posesie de către executorul judecătoresc.
Respingerea capătului de cerere privitor la ridicarea de către intimatele-reclamante a gardului metalic ce se află pe terenul apelantelor-pârâte, este nelegal în raport de constatarea și dispoziția instanței cu privire la obligarea acestor reclamante de a le respecta posesia asupra terenului de 197 mp, teren ce se suprapune cu proprietatea intimatelor-reclamante.
Se mai susține că în mod greșit instanța de fond a respins cererea apelantelor- pârâte de grănițuirea celor două terenuri, pentru că la dosar se află titlurile de proprietate ale acestora.
Pârâtele și au formulat cerere de aderare la apelul formulat de, și, cerere pe care ulterior nu au mai susținut-
Prin decizia nr.729 pronunțată la 22 decembrie 2008, Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a luat act că și nu au mai susținut cererea de aderare la apelul declarat de apelanții, și și a admis apelurile declarate de apelanții reclamanți, a desființat în tot sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la udecătoria Sinaia.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, tribunalul a respins-o în baza disp. art. 137 pr.civilă, având în vedere că aceasta a justificat pe deplin calitatea sa procesuală activă, indicând atât obiectul cererii de chemare în judecată și temeiurile de fapt și de drept ale cererii sale, respectiv identitatea între persoana reclamantului și cel care se pretinde fi titular al dreptului dedus judecății.
Referitor la apelul declarat de apelantele-reclamante, tribunalul a reținut că prin decizia civilă nr. 133 din 28 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, s-au admis apelurile declarate de pârâții și Nora, și, în contradictoriu cu apelantele-reclamante din prezenta cauză, s-a desființat sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond, arătându-se că în mod greșit instanța de fond a procedat la compararea titlurilor părților și a concluzionat că pârâții au acaparat o parte din terenul reclamanților, în condițiile în care reclamanții nu au formulat și o cerere în revendicarea suprafeței de teren ocupate.
S-a mai reținut că tribunalul constatat că instanța de fond era datoare, în virtutea rolului activ, să pună în discuția părților orice împrejurare de fapt sau de drept care ar putea conduce la dezlegarea pricinii, motiv pentru care a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se pune în discuția părților necesitatea formulării unui capăt de cerere separat ce vizează revendicarea suprafeței de teren ce se suprapune conform titlurilor de proprietate ale părților precum și probatoriile adecvate unui asemenea capăt de cerere, în caz contrar urmând a fi examinată acțiunea posesorie formulată de pârâții reclamanți sub toate aspectele prevăzute de art. 674-676.pr.civilă.
De asemenea, instanța de apel a mai reținut că, prin sentința apelată, instanța de fond, deși a reținut că este obligată să respecte dispozițiile deciziei de casare sub aspectul problemelor de drept care au fost dezlegate prin aceasta, nu s-a conformat dispozițiilor instanței de control judiciar și nu a pus în discuția părților acest aspect, apreciind că întrucât părțile nu au investit- și cu soluționarea unui astfel de capăt de cerere, nu poate analiza titlurile de proprietate ale părților pentru a stabili care este preferabil, operație specifică acțiunii în revendicare.
S-a apreciat că instanța de fond, soluționând cauza fără a pune în discuția părților necesitatea formulării unui capăt de cerere privind revendicarea suprafeței de teren aflată în litigiu, nu s-a conformat dispozițiilor deciziei de casare, astfel că, sunt incidente disp. art. 297 alin. 2 pr.civilă, sens în care, se va admite apelurile și se va desființa sentința apelată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru punerea în discuția părților a necesității formulării și a unui capăt de cerere privind revendicarea suprafeței de teren din titlurile de proprietate ale părților pentru a verifica dacă terenurile părților se suprapun, pentru a compara titlurile de proprietate, a constata care din ele este mai bine caracterizat și anterioritatea în timp a acestora.
S-a mai arătat că, instanța de fond, cu prilejul rejudecării, va avea în vedere și criticile formulate de ceilalți apelanți cu prilejul declarării apelului împotriva sentinței civile nr. 273 din 03.08.2008.
De asemenea, tribunalul a luat act că și nu au mai susținut cererea de aderare la apelul declarat de apelanții, și.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâtul, precum și pârâții, și și, criticând-o pentru nelegalitate.
Pârâtula invocat dispozițiile art. 304 pct. 4,7 și 9.pr.civilă, arătând că instanța de apel a dat dovadă de exces de putere și și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât fiind investită cu soluționarea cererii sale de apel nu a examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, fiind soluționat doar apelul apelantelor-reclamante, nu și al pârâtului-recurent, cu încălcarea dispozițiilor art. 3.pr.civilă, art. 129 alin. 5.pr.civilă, art. 261 alin. 1 pct. 5.pr.civilă, art. 130.pr.civilă, precum și art. 4 din Legea nr. 203/2004 și art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Un al doilea motiv de recurs îl constituie aprecierea recurentului în sensul incidenței art. 304 pct. 7.pr.civilă, întrucât instanța de apel nu motivat decizia recurată vizavi de împrejurarea că i-a fost admis apelul, dar, în realitate, nu s-a răspuns la pretenția sa formulată prin întâmpinare de a fi respins apelul reclamantelor.
Fraza inserată de către instanța de apel în sensul că vor fi avute în vedere și criticile formulate de ceilalți apelanți de către instanța de fond cu ocazia rejudecării, reprezintă o motivare sumară, insuficientă și practic inexistentă a deciziei recurate, atrăgând aplicabilitatea disp. art. 261 alin. 1 pct. 5.pr.civilă.
Aceeași deficientă a motivării o apreciază recurentul și în ceea ce privește susținerea instanței de apel în sensul că prima instanță nu a pus în vedere părților formularea sau nu a unei cererii de revendicare, cât și în cea ce privește modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei .
De asemenea, recurentul a apreciat că sunt întrunite și disp. art. 304 pct. 9.pr.civilă, în ceea ce privește soluționarea acțiunii posesorii, el considerând că sunt deplin aplicabile disp. art. 674 și urm. pr.civilă, având în vedere că a exercitat o posesie utilă, în mod public, sub nume de proprietar, continuu, neîntrerupt și netulburat vreme de peste 30 ani.
Se apreciază că în cazul acțiunii posesorii trebuie discutat numai faptul posesiei și al tulburării si deposedării ilicite, fără a se pune în discuție însuși dreptul de proprietate, iar în ceea ce privește demolarea gardului metalic și acțiunea în grănițuire a celor două terenuri, se consideră că cererile au fost respinse în mod nejustificat și total nemotivat.
Recurenții șiau invocat motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 5,7 și 9.pr.civilă, arătând că lipsește încheierea de dezbateri din data de 16.07.2008 când instanța a depus amânarea pronunțării soluției, încheiere care nu a fost comunicată părților, deși aceasta este parte integrantă a hotărârii, iar dispozitivul hotărârii este eliptic, deoarece se menționează că sunt admise apelurile declarate de apelanții-reclamanți și de către apelanții-pârâți, fără să se precizeze sub ce aspecte și fără să fie menționate obligațiile care trebuie aduse la îndeplinire de către instanță sau de către părți.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 7.pr.civilă, se apreciază că au fost încălcate disp. art. 261 alin. 1 pct. 5.pr.civilă, în sensul că nu sunt cuprinse motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Arată recurenții că nu se indică pentru ce motiv au fost înlăturate atât susținerile instanței, cât și ale părților, precum că astfel cum rezultă din încheierea de ședință din 13.12.2007, a fost pusă în discuția părților necesitatea formulării unui capăt de cerere vizând revendicarea, însă aceștia au declarat că nu înțeles să formuleze o astfel de cerere, astfel încât, judecătorul nu se putea transforma în al doilea apărător al părților.
Ca atare, se invocă și disp. art. 304 pct. 9.pr.civilă, în sensul că se consideră lipsită de temei legal motivarea instanței privind admiterea apelului reclamantelor pentru a se pune din nou în discuția părților necesitatea unui capăt de cerere privind revendicarea, cât vreme acest lucru s-a făcut deja cu ocazia primei rejudecări a fondului, fiind astfel denaturate disp. art. 129.pr.civilă și prevederile principiului disponibilității părților, principiu ce guvernează procesul civil.
De asemenea,pârâtele și au formulat recurs împotriva deciziei nr. 729/22.12.2008, considerând că sunt incidente disp. art. 304 pct.4,5,6,7 și 9.pr.civilă, având în vedere că hotărârea tribunalului conține motive contradictorii și este pronunțată cu depășirea atribuțiilor judecătorești, întrucât, deși s-a constatat că instanța a pus în discuție necesitatea formulării unui capăt de cerere vizând revendicarea suprafeței de teren în litigiu și că acestea au declarat la termenul din 13.12.2007 că nu înțeleg să formuleze o astfel de cerere, instanța de apel constată că este necesară o nouă rejudecare în cadrul căreia judecătoria să ceară, în fapt, părților a promova o astfel de acțiune.
Se apreciază, de asemenea, că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât deși au solicitat doar modificarea în parte a sentinței apelate instanța de apel a admis apelul și a dispus casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la udecătoria Sinaia, că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, câtă vreme sentința civilă nr. 1503/2001, ce reprezintă actul de proprietate asupra imobilului reclamantelor, nu îi este opozabilă și reclamantei întrucât nu a fost parte în acel proces.
Consideră aceste recurente că, în speță, devin incidente disp. art. 312 alin. 3.pr.civilă, coroborate cu art. 129 alin. 5.pr.civilă, în sensul că instanța de apel nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
La data de 6.05.2009 a fost înregistrat la Curtea de APEL PLOIEȘTI șirecursul pârâtelor și declarat împotriva încheierii de ședință din 16.12.2008având în vedere că aceasta nu a fost comunicată părților, deși este parte integrantă a hotărârii, iar soluționarea cauzei la acea dată a fost o consecință a încălcării și vicierii procedurii de stabilire aleatorie a completului de judecată cu încălcarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr 387/22.09.2005.
Totodată, aceste recurente au solicită repunerea în termenul de declarare a recursului, cerere ce a fost respinsă de către instanța de recurs, conform practicalei prezentei hotărâri, motivat de faptul că din dovada de comunicare a deciziei civile nr. 729/2008 rezultă că recurentelor le fost comunicată întreaga hotărâre, deci implicit încheierea de amânare a pronunțării, care face parte integrantă din aceasta, astfel încât, nu sunt îndeplinite disp.art. 103.pr.civilă, pentru admiterea unei asemenea cereri.
La același termen de judecată, instanța, din oficiu, a invocat tardivitatea declarării recursului formulat de către recurentele și împotriva încheierii de ședință din 16.12.2008.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că excepția tardivității declarării recursului formulat de către și este întemeiată, motiv pentru care recursul acestora va fi respins ca tardiv formulat, pe când celelalte recursuri declarate împotriva deciziei civile nr. 729/22.12.2008 vor fi admise, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește excepția tardivității declarării recursului formulat de către și împotriva încheierii de ședință din data de 16.12.2008, Curtea de Apel constată că aceasta este întemeiată, având în vedere faptul că acestora le-a fost comunicată la data de 17.03.2009 decizia civilă nr. 729/22.12.2008, deci și încheierea din 16.12.2008 de amânare a pronunțării, încheiere ce face parte integrantă din hotărârea sus-menționată.
Cum recursul declarat împotriva acestei încheieri a fost depus la data de 6.05.2009, astfel cum rezultă din mențiunea Serviciului registratură al Curții de APEL PLOIEȘTI, fila 77 dosar recurs, rezultă că termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, prevăzut de art. 301.pr.civilă, a fost depășit, fără a fi făcută dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința părților care să le fi împiedicat în exercitarea căii de atac în termenul legal prevăzut de lege.
Ca atare, în baza disp. art. 137.pr.civilă, va fi admisă excepția tardivității declarării recursului formulat de către pârâtele și împotriva încheierii de ședință din data de 16.12.2008 a Tribunalului Prahova.
În ceea ce privește celelalte recursuri declarate în cauză, referitoare le nelegalitatea deciziei pronunțată de instanța de apel, Curtea constată că acestea sunt fondate sub aspectul incidenței numai a disp. art. 304 pct. 7 și 9.pr.civilă, motive invocate, de altfel, în toate cele trei cereri de recurs depuse la dosarul cauzei.
Astfel, Tribunalul Prahovaa apreciat că instanța de fond nu s-a conformat dispozițiilor instanței de control judiciar și nu a pus în discuția părților necesitatea formulării unui capăt de cerere separat, ce vizează revendicarea suprafeței de teren ce se suprapune conform titlurilor de proprietate ale părților, încălcând disp. art. 315.pr.civilă.
Această constatare este însă neconformă realității, câtă vreme, din încheierea de ședință din data de 13.12.2007 din dosarul nr- al Judecătoriei Sinaia (fila 32), rezultă că instanța a pus în discuția părților acest aspect, iar avocatul, pentru reclamante, a arătat că nu poate formula precizarea acțiunii în sensul dispozitivului deciziei de casare a Tribunalului Prahova deoarece reclamantele au posesia terenului și deci nu pot formula cerere în revendicare.
În aceeași încheiere de ședință s-a consemnat că nici pârâții nu au înțeles să formuleze cerere în revendicare, aceștia arătând că își mențin acțiunea posesorie conform cererii reconvenționale care a fost întemeiată pe disp. 674-676 Cod civil.
Aceleași susțineri au fost consemnate și în încheierea de ședință din 21.01.2008 a Judecătoriei Sinaia (fila 46 dosar fond) care a pus în discuția părților aceeași problemă și la termenul arătat.
Ca atare, se constată că Tribunalul Prahova a făcut o greșită aplicare a legii, interpretând greșit dispozițiile art. 315.pr.civilă, în sensul că instanța de fond s-a conformat dispozițiilor deciziei de casare nr.133/2007 a Tribunalului Prahova, în sensul că a pus în discuția părților necesitatea formulării unei acțiuni în revendicare, dar acestea, în virtutea principiului disponibilității părților, principiu ce guvernează procesul civil, au înțeles să nu formuleze o asemenea acțiune, caz în care, instanța nu putea suplini consimțământul acestora.
Față de toate aceste considerente, se observă că în speță sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civilă, motive care ar atrage modificarea deciziei atacate în conformitate cu disp. art. 312 alin. 3.pr.civilă.
Instanța de recurs constată însă că sunt incidente în cauză și disp. art. 304 pct. 7.pr.civilă, în sensul că hotărârea nu a cuprins motivele pe care s-a sprijinit atunci când a pronunțat soluția de admitere a apelurilor pârâților.
În acest sens, se poate observa că apelanții-pârâți, au adus critici prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei asupra modalității soluționării cererii de grănițuire a proprietăților părților asupra reținerii opozabilității hotărârii de partaj judiciar pârâților, raportat la producerea efectelor sentinței nr. 201/2003, precum și asupra modalității de rezolvare a acțiunii posesorii a cheltuielilor de judecată, a modalității de motivare a hotărârii Judecătoriei Sinaia, aspecte care nu au fost analizate în nici un mod de către Tribunalul Prahova.
Simpla consemnare a sintagmei potrivit căreia instanța de fond va avea în vedere și criticile formulate de ceilalți apelanți cu prilejul declarării apelului, nu poate constitui motivare în înțelesul art. 261 alin. 1 pct.5 pr.civilă, care statuează că hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au formulat convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Soluționarea cererilor de apel ale pârâților, fără examinarea în mod real a problemelor esențiale care i-au fost supuse de către instanța de apel, echivalează cu o nepronunțare asupra cererii de apel, motiv pentru care Curtea de Apel constată că sunt incidente în cauză disp. art. 304 pct. 7.pr.civilă, raportat la art. 312 alin. 5.pr.civilă, pentru ca, urmare a admiterii recursurilor declarate în cauză, instanța să dispună casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Prahova.
În speță, urmează a fi aplicabile și disp. art. 312 alin. 3 teza ultimă pr.civilă, potrivit căreia, dacă sunt întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea hotărârii atacate, instanța de recurs o va casa în întregime pentru a se asigura o judecată unitară.
În ceea ce privește celelalte motive de recurs invocate de către recurenții- pârâți, respectiv cele încadrate în disp. art. 304 pct. 4 de către, și, art. 304 pct. 5 de către, și, precum și art. 304 pct. 6.pr.civilă, invocat doar de către recurentele-pârâte și, Curtea de Apel constată că sunt nefondate.
Astfel, în ceea ce privește incidența disp. art. 304 pct. 4.pr.civilă, se constată că instanța nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul încălcării unor atribuții ce aparțineau unor alte puteri în stat, simpla constatare a necesității formulării unui capăt de cerere în revendicarea terenului litigios neputând fi încadrat într-o asemenea abatere.
De asemenea, nu au fost încălcate nici disp. art. art. 105 alin. 2 pr.civilă, pentru a se constata incidența disp. art. 304 pct. 5.pr.civilă, întrucât încheierea de dezbateri din 16.12.2008, prin care instanța a dispus amânarea pronunțării soluției, există la dosarul cauzei și întrunește condițiile legale de formă (filele 139-142 dosar apel), iar dispozitivul hotărârii, față de soluția de desființare în tot a sentinței atacate și de trimitere a cauzei spre rejudecare, nu trebuia să conțină obligațiile concrete ale instanței sau ale părților întrucât acestea, in asemenea cazuri, sunt inserat în considerentele hotărârii, și nu în dispozitivul acesteia.
În cele din urmă, se poate constata că nu este incident nici art. 304 pct. 6.pr.civilă, în sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât, chiar dacă apelantele-pârâte și au solicitat modificarea în parte a sentinței apelate, instanța de apel putea să procedeze la încadrarea motivelor de apel formulate și să dispună, în cazul în care constata că acestea sunt întemeiate și textele legale o impuneau, trimiterea cauzei spre rejudecare, chiar dacă apelantele nu solicitau și acest lucru.
Față de considerentele mai sus arătate, constatând că Tribunalul Prahova a pronunțat o soluție cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale în ceea ce privește apelul reclamantelor, dar și fără a se pronunța asupra fondului apelurilor pârâților, neanalizându-se motivele invocate de către aceștia, Curtea de Apel va admite recursurile declarate în cauză și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova, care va avea cu această ocazie în vedere toate criticile formulate de către aceștia cu privire la modalitatea de soluționare pe fond a cauzei, respectiv a acțiunii în grănițuirea proprietăților, a acțiunii posesorii, a cererii de desființare a gardului metalic, precum și a excepției lipsei calității procesual active a reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității recursului declarat de și împotriva încheierii de ședință din 16.12.2008.
Respinge ca tardiv recursul declarat de și împotriva încheierii de ședință din 16.12.2008.
Admite recursurile formulate de pârâții, domiciliat în B,-, -. A,. 35, sector 3, Cod poștal -, domiciliat în B, Calea, nr. 224, - 5,. 48, sector 1, Cod poștal -, domiciliată în S,-, Cod poștal -, Județ P, domiciliată în S, -, județ P, cod poștal - și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B,-,. 2,. 3, sector 1, Cod poștal - și, domiciliată în B,-,. 2,. 3, sector 1, Cod poștal - împotriva deciziei civile nr.729 pronunțată la 22 decembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliată în B,-, sector 2, Cod poștal - și, domiciliată în B,-,. 44,. B,. 2,. 44, sector 2, Cod poștal - și cu pârâții, ambele domiciliate în B,-, -. A,. 35, sector 3, Cod poștal -, ambii domiciliați în B,-, -.2,. 12, sector 5, Cod poștal -, domiciliată în S,-, Cod poștal -, Județ P, ORAȘUL S-prin primar- și CONSILIUL LOCAL - cu sediul în S,-, Cod poștal -, Județ
Casează decizianr.729 pronunțată la 22 decembrie 2008 de Tribunalul Prahova și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- - - - - -
fiind în concediu de odihnă
se semnează de
Președintele instanței,
Grefier,
-escu
fiind în concediu de odihnă
se semnează de
Grefierul șef,
Red.AP
Tehnored.PJ
2 Ex/10.07.2009
f- Judecătoria Sinaia
a- Tribunalul Prahova
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Mioara Iolanda GrecuJudecători:Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
