Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 123/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr. 6526,-
DECIZIA NR.123
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTOR 2: Mioara Iolanda Grecu
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului formulat de contestatoarea, domiciliată în B,- A, sector 2, cod poștal --prin mandatar, domiciliat în B,-, sector 2, Cod poștal - împotriva sentinței civile nr. 531 pronunțată la 4 septembrie 2002 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatele SC SA- prin lichidator SC SRL, cu sediul în P,-,. 34 R2,. 2, Cod poștal -, Județ P, SC SA- prin lichidator, cu sediul în P,-,. 34 R2,. 2, Cod poștal -, Județ și BANCA INTERNAȚIONALĂ A RELIGIILOR - punct de lucru Târgoviște- prin lichidator judiciarINSOLVENCY SPECIALISTS,cu sediul în B,-, - 27,.1,.4, sector 3, cod poștal -, precum și cererea de intervenție formulată de AF, cu sediul în comuna R, sat, nr. 275, județ D, cod poștal -, cauză trimisă spre rejudecare potrivit deciziei nr. 3608 pronunțată la 3 iunie 2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 4 iunie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța pentru a da posibilitatea lichidatorului intimatei SC SA să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 11 iunie 2009, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, trimis spre rejudecare potrivit deciziei nr. 3608 pronunțată la 3 iunie 2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Dâmbovița sub nr.4438/2001, reclamanta a formulat, în contradictoriu cu SC, cerere de restituire a imobilelor-teren în suprafață de 50 ha și construcții, pe care le-a descris în mod expres în petitul cererii.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a defunctei și că aceasta împreună cu soțul său au deținut în proprietate bunurile ce au fost confiscate în temeiul Decretului nr.83/1949, conform procesului-verbal de expropriere întocmit la 18 mai 1949.
A mai arătat reclamanta că o parte din imobile au fost restituite prin sentința civilă nr.796 din 3 iunie 1999 Judecătoriei Răcari, respectiv construcțiile individualizate la punctele 2,3 și 4 B din petitul acțiunii: o casă de locuit cu parter, etaj și J etaj, fânar, o clădire din zid cu 3 camere și o clădire din zid cu 8 camere.
Pârâta SC SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
Ulterior, cadrul procesual a fost modificat printr-o cerere de chemare în judecată a Băncii Internaționale a Religiilor prin SC și Valorificare Active Bancare, precum și SC IN PARTNER SA.
La termenul din 24 aprilie 2002 reclamanta a depus o precizare la acțiune prin care a arătat că renunță la judecată cu privire la suprafața de 42 ha teren, din cele 50 ha solicitate, rămânând de restituit suprafața de 7 ha și 3825 mp teren intravilan.
Prin sentința civilă nr.531 din 4 septembrie 2002, Tribunalul Dâmbovițaa respins acțiunea și cererea de chemare în judecată a părților introduse ulterior în cauză, cu motivarea că nu se impune restituirea terenului deoarece nu mai formează obiectul contestației, fiind restituit reclamantei în baza Legii nr.18/1991, iar cât privește construcțiile s-a reținut că, neîndeplinind procedura prealabilă instituită de art.36 din Legea nr.10/2001 și în lipsa ofertei unității deținătoare, reclamanta nu trebuia să promoveze prezenta contestație în temeiul art.24 pct.7 și 8 din Legea nr.10/2001.
Cererea de chemare în judecată a altor persoane a fost respinsă cu motivarea că soluționarea are loc printr-o procedură specială prevăzută de Legea nr.-, fiind fără relevanță existența unor contracte de ipotecă invocate de pârâtă.
Hotărârea instanței de fond a fost apelată de reclamantă pentru motive de nelegalitate și netemeinicie și prin decizia civilă nr.156 din 19 decembrie 2002 Curtea de Apel Ploieștia schimbat în tot sentința tribunalului, a admis contestația și a obligat pe intimata SC SA să emită decizia pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr.10/2001, pentru construcțiile demolate și terenul pe care s-au ridicat acestea.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta și pârâta SC SA considerând-o nelegală și netemeinică.
Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia atacată, în raport cu probele cauzei și normele legale incidente, a pronunțat, la 26 noiembrie 2004, decizia civilă nr.6635, prin care a admis recursurile declarate de reclamantă și pârâtă și a casat decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.
În esență, instanța supremă a reținut că nu a fost lămurită situația imobilelor demolate, expres individualizate în cererea de chemare în judecată, iar situația juridică a terenului a rămas neelucidată, ca și cea a construcțiilor care au fost demolate.
Pe linia deciziei de casare, cu respectarea dispozițiilor art. 315 Cod pr.civilă, instanța de rejudecare a dispus, prin încheierea din 3 octombrie 2005, efectuarea expertizelor în specialitatea construcții și topometrică pentru identificarea imobilelor demolate și a suprafețelor de teren care au făcut obiectul notificării.
La data de 31 ianuarie 2007 AF Raf ormulat cerere de intervenție în nume propriu, solicitând a se constata că este proprietara unei suprafețe de teren pentru care se judecă părțile din proces, urmând ca acestea să fie obligate să-i respecte dreptul de proprietate.
În motivarea cererii s-a susținut că AF R este proprietara de drept a unei suprafețe de 10.953 mp, situată în comuna, sat, județ D, suprafețe ce au aparținut SC SA și care au fost ipotecate în favoarea Băncii Internaționale a Religiilor în vederea obținerii unui credit.
S-a mai arătat că această societate a pus în executare contractele de ipotecă prin care debitorul SC SA datorează Băncii Internaționale a Religiilor suma de 6.758.782.800 lei și la data de 22.09.2003, prin proces-verbal de licitație, au fost vândute către AF R, întocmindu-se în acest sens actul de adjudecare nr.2250 din 17.10.2003.
În drept au fost invocate dispozițiile art.49, 56 Cod pr.civilă.
Prin decizia nr.125/9.03.2007 Curtea de Apel Ploieștia respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție în nume propriu formulată de AF R și a admis apelul declarat de contestatoarea și a schimbat în tot sentința, în sensul că admis în parte contestația.
Prin aceeași decizie, s-a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin despăgubiri pentru construcțiile demolate identificate în raportul de expertiză ing. astfel: o casă de locuit cu 15 camere din zid, o clădire de zid cu două camere, un de păsări din zid cu de plasă de sârmă 10/6 m, un grajd de zid cu 3 încăperi și o polată de scândură, un pătul de porumb din șipci de 10/3 m, o cocină de zid cu 6 padocuri, magazie de scândură cu 2 încăperi și o polată, trei sere de zid, magazie de scândură cu o încăpere, bazin de apă pe picioare de lemn de 8 mc și trei fântâni și pentru terenul în suprafață de 10.953,15 mp, deținut de AF (conform raportului de expertiză întocmit în apel).
Totodată, s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 57871,85 mp, astfel cum a fost identificat și poziționat pe schița de plan anexă la același raport de expertiză.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel reținut că, în speță, prin cererea cu care a investit instanța fondului, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu SC restituirea imobilelor-teren în suprafață de 50 ha și construcții, cu motivarea că autorii săi au deținut în proprietate bunurile respective care au fost confiscate în temeiul Decretului nr.83/1949.
De asemenea, s-a reținut că, ulterior, reclamanta a depus o precizare la acțiune arătând că renunță la judecata privind suprafața de 42 ha teren din cele 50 ha, solicitând restituirea suprafeței de 7 ha și 3.852 mp teren intravilan, întrucât din această suprafață i s-au restituit reclamantei încă 5.000 mp, rămân în discuție 6 ha și 8.825 mp.
S-a mai arătat că, din constatările expertului topometric care a efectuat lucrarea în cauză, a rezultat, de pe o parte, că terenul din litigiu este situat în comuna, satul, județ D și are suprafața de 6,8825 ha, fiind stăpânit în fapt de ( 1,0953 ha) și de SC SA ( 5,7872 ha), iar pe de altă parte, a rezultat că o parte din teren și construcții au fost ipotecate de SC SA la Banca Internațională a Religiilor pentru obținerea unui credit în vederea redresării financiare, iar conform actului de adjudecare nr. 2250/17 octombrie 2003 încheiat de executorul bancar al Băncii Internaționale a Religiilor AF AGRMAR R cumpăra suprafața de 10.953,15 mp și atelierul mecanic menționat în planul de amplasament anexat expertizei.
A mai reținut instanța că legalitatea actului de adjudecare încheiat la 17 octombrie 2003 fost analizată de Judecătoria Răcari și respectiv Curtea de Apel, stabilindu-se definitiv că procedura de executare silită s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor procedurale și s-a încheiat prin întocmirea actului de adjudecare contestat care, potrivit art.516 pct.8 Cod pr.civilă, constituie titlu de proprietate pentru adjudecatar.
Totodată, s-a reținut că pentru terenul care a făcut obiectul vânzării la licitație publică, finalizată printr-o adjudecare considerată valabilă prin hotărâre judecătorească definitivă, reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin despăgubiri ce vor fi stabilite în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Având în vedere dispozițiile art. 10 (1) din Legea nr. 10/2001, instanța a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin despăgubiri calculate în condițiile aceluiași act normativ și pentru construcțiile demolate, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză.
Cât privește suprafața de 57.871,85 mp, identificată de expertul topometru ca fiind în administrarea SC SA, instanța a reținut că specific Legii nr.10/2001 este prevalența restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și pentru care s-au depus notificări, și numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare, se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
S-a mai arătat că, în cauză, s-a dovedit că terenul sus-menționat este liber, fiind în folosința SC SA, fără să fi făcut obiectul Legii nr. 18/1991 și fără să se fi reconstituit dreptul de proprietate în baza acestei legi, nici contestatoarei și nici altor persoane.
Referitor la cererea de intervenție în interes propriu formulată de AF R, instanța a reținut că, potrivit art.50(2) și (3), cererea de intervenție în interes propriu se poate face numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor, iar cu învoiala părților se poate face și în instanța de apel. Cum în cauză cererea a fost formulată în apel, fără învoiala celorlalte părți, Curtea a constatat că este inadmisibilă și oar espins-o ca atare.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs contestatoarea și intimata SC SA.
Contestatoarea a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9.pr.civilă, arătând că în mod nelegal s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 10.953,15 mp, deși acesta face parte din aceeași suprafață de teren intravilan expropriat pe care se regăsesc construcțiile restituite.
A mai arătat contestatoarea că nu îi poate fi opus un act de adjudecare prin care Raa djudecat terenul de 10.953,15 mp, teren pe care se află trei clădiri pe care contestatoarea le deține în proprietate, astfel încât, nu-și va mai putea exercita dreptul de proprietate asupra acestora.
Totodată, contestatoarea a mai susținut că atâta vreme cât terenul nu a ieșit, în condițiile legii, din patrimoniul său, nu putea fi eliberat un certificat de atestare a dreptului de proprietate în favoarea societății.
Apreciază contestatoarea că instanța de apel a dat eficiență raportului de expertiză, fără a motiva de ce a înlăturat lucrarea efectuată de expertul și, deși a admis obiecțiunile la expertiza și a dispus înlocuirea acestuia cu expert, instanța a dat eficiență tot concluziilor expertizei contestate.
Intimata SC SA, prin motivele de recurs, a invocat inadmisibilitatea acțiunii contestatoarei întrucât nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, intimata a arătat că terenul a fost preluat în baza Decretului nr. 83/1958, iar față de dispozițiile art. 39 și art.8 din Legea nr. 10/2001,m acțiunea este inadmisibilă, contestatoarea având numai calea prevăzută de legile fondului funciar.
Prin decizia nr. 3608 pronunțată la 3 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat decizia nr. 125/2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că deși la termenul de judecată din 26 mai 2006 s-au încuviințat obiecțiunile la raportul de expertiză, iar ulterior, față de refuzul acestuia de a răspunde la obiecțiuni, a dispus înlocuirea cu expertul, instanța de apel și-a întemeiat soluția pe raportul de expertiză întocmit de expert, fără să motiveze de ce a optat pentru acest raport și de ce concluziile din celălalt raport trebuie înlăturate.
S-a arătat că, procedând în acest mod, instanța de apel a provocat contestatoarei o vătămare procesuală decurgând din imposibilitatea acesteia de a se pronunța asupra unui raport de expertiză a cărui autor a fost înlocuit la solicitarea sa, ceea ce-i putea justifica presupunerea că raportul de expertiză a fost apreciat ca nelegal.
Drept urmare, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5.pr.civilă, recursul contestatoarei a fost admis, arătându-se că se va casa decizia cu trimitere spre rejudecarea apelului deoarece prin raportul de expertiză întocmit de - și necontestat de părți- s- concluzionat că pe terenul ce formează obiectul litigiului se află trei construcții deținute de contestatoare în baza sentinței civile nr. 796/1999 a Judecătoriei Răcari.
Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al acestei sentințe, de care contestatoarea se prevalează, face ca problema naturii terenului pe care sunt amplasate construcțiile să nu mai poate forma obiect de analiză, cu atât mai mult cu cât nu s- probat că această suprafață de teren ar fi fost restituită unei alte persoane, astfel încât, contestatoarea este îndreptățită să primească în natură și terenul ocupat de construcțiile asupra cărora este proprietară.
Întrucât prin raportul de expertiză acest teren nu a fost delimitat, s-a arătat că este necesar să se administreze o nouă expertiză cu un asemenea obiectiv, astfel că, în baza art. 312 alin. 3 pr.civilă, s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca în ceea ce privește terenul pe care se află cele două construcții, instanța de apel să administreze dovezi pentru a determina natura și destinația terenului pentru a se stabili dacă îi sunt incidente dispozițiile art. 30 din Legea nr. 18/1991, cu consecința inadmisibilității cererii în condițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Pentru aceasta, după determinarea situării terenului, se va ține cont de pct.8.1 din HG nr. 498/2003, în vigoare la data declanșării litigiului, conform căruia restituirea în natură a terenurilor aflate în intravilanul localităților intră sub incidența procedurilor prevăzute de lege dacă terenul respectiv este disponibil.
S-a mai arătat că, ținând seama că legiuitorul a avut în vedere și acele imobile care nu au fost încă restituite, prin formularea "și nerestituite" cuprinsă la art. 1 din lege, rezultă că domeniul de reglementare al legii are și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de reglementare al acesteia acoperă și acele terenuri din intravilanul localităților care, până la intrarea în vigoare a acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.
Înalta Curte de Casație și Justiție că nici Normele actuale de aplicare a Legii nr.10/2001 nu contravin soluției anterioare, deoarece pct. 8.1 stabilește că nu fac obiectul legii terenurile situate în extravilanul localităților -indiferent că aveau această situare la data preluării abuzive sau la data notificării- și nici terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Cauza a fost reîregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 1.08.2008, dispunându-se efectuarea unei expertize în specialitatea topografie ce a fost întocmită și depusă la dosarul cauzei de către expert.
Intimata SC SA, prin lichidator, a depus la dosarul cauzei înscrisuri și a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001.
La termenul din data de 4.06.2009, a fost pusă în discuția părților admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată de AF și având în vedere faptul că apelanta-contestatoare s-a opus la primirea acesteia direct în faza judecății recursului instanța a respins cererea, făcând aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. 3.pr.civilă.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate și a excepției invocate, raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, iar apelul este fondat, numai în limita considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Prin cererea inițială dedusă judecății, în contradictoriu cu unitatea deținătoare SC SA, a solicitat restituirea terenului de 50 ha și a clădirilor ce au aparținut autoarei sale, având în vedere că a solicitat prin notificare, fie restituirea în natură, fie prin echivalent, fiind refuzată de intimată.
Având în vedere conținutul cererii mai sus arătate, cât și temeiul de drept invocat, Legea nr. 10/2001, dar și actele anexate cererii, respectiv notificarea nr. 2/2001 și decizia nr. 310/2001 a SC SA de respingere a acesteia, rezultă, în mod clar, că prezenta acțiune reprezintă o veritabilă contestație împotriva deciziei de respingere a notificării formulată potrivit Legii nr. 10/2001.
Precizarea ulterioară, depusă la 26.04.2002, fila 111 dosar fond, restrânge obiectul acțiunii, în ceea ce privește terenurile, doar la suprafața de 7 ha și 3.825 mp teren intravilan, aferent conacului și celorlalte construcții, prin concluziile scrise (fila 143 dosar fond) contestatoarea arătând că i s-a mai restituit suprafața de 5.000 mp, astfel încât, suprafața rămasă și solicitată este de 6 ha și 8.825 mp.
Ca atare, urmează a se analiza aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 în speța de față, raportat la obiectul procesual fixat de către reclamantă.
În acest sens, se poate observa că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 103/1979 ( fila 12 dosar fond), este unica moștenitoare a def., căreia, conform procesului-verbal din 18.05.1949 (fila 14 dosar fond), i-au fost preluate în mod abuziv de către stat, prin Decretul nr. 83/1949, terenul în suprafață de 50 ha și un număr de 14 construcții.
Din acestea, un număr de trei construcții au fost restituie în natură contestatoarei, prin sentința nr. 695/1999, astfel încât, acestea nu formulează obiectul prezentei cererii.
Raportat la cele expuse mai sus, a rezultat faptul că apelanta-contestatoare are calitatea de persoană îndreptățită de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în baza art. 4 alin. 2 din această lege, iarimobilele construcțiice au aparținut autoarei sale se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. h, pentru a se constata că au fost preluate în mod abuziv de către stat.
În ceea ce privește însă terenurile ce fac obiectul prezentei acțiuni, urmează a se observa că, potrivitart. 8 din Legea nr. 10/2001,sunt excluse de la aplicarea prevederilor acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991 sau de Legea nr. 1/2000, solicitate potrivit prevederilor Legii 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Deși la data notificării terenul în discuție, potrivit raportul de expertiză, avea categoria de teren intravilan, se poate observa că, potrivit actelor noi depuse de intimată la dosar, aceasta a fost solicitat și chiar restituit în baza Legii 18/1991 și a Legii nr. 1/2000.
Astfel,din cererea înregistrată sub nr. 49/1998 la Primăria comunei, rezultă că, în baza legilor fondului funciar, contestatoarea a solicitat tocmai terenul în discuție, de 50 ha, preluat în anul 1949, din care 42,6175 ha teren agricol și 7,3825 ha în curtea conacului și care face obiectul prezentei acțiuni, astfel cum a fost precizată.
A mai arătat apelanta-contestatoare în cuprinsul aceleiași cereri sus arătată, că, din totalul acelui teren, a primit 0,50 ha teren agricol în curtea conacului (identificat, de altfel, și de către expertul prin punctele 1,2,3,4,A pe schița de plan anexă a raportului de expertiză, fila 54 dosar apel), fiind acționară la IAS pentru 9,5 ha.
Urmare a acestei cereri, s-a eliberat titlul de proprietate nr. -/2000 pentru cele 9,5 ha menționate în cerere, dar și titlul nr. -/2002 pentru restul de 40 ha rămase de restituit,titluri de proprietate care au intrat în circuitul civil și a căror anulare nu s-a făcut dovada că s-a solicitat.
Este adevărat că toate terenurile din cele două titluri de proprietate sunt situate în extravilan, dar, din conținutul adresei nr. 1014/8.03.2004 a Primăriei comunei, rezultă că punerea în posesie a reclamantei asupra celor 50 ha nu s-a putut realiza în totalitate pe vechiul amplasament, întrucât, prin protocol, ADS-ul a pus la dispoziție suprafețe de teren în puncte bine precizate.
Ca atare, având în vedere atât dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, cât și ale pct.8.1 din HG nr 498/2003, în vigoare, la data declanșării litigiului, pct. 8.1 din Normele actuale de aplicare a Legii nr. 10/2001, cât și dezlegarea problemei de drept în discuție, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție și obligatorie potrivit art. 315.pr.civilă, Curtea de Apel constată căterenul de 7,3825 ha, situat "în curtea conacului", ce face obiectul prezentei acțiuni, a fost solicitat în baza Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000 și restituit potrivit acestor legi.
Reținem în acest sens, din considerentele deciziei de casare nr. 3608/3.06.2008, că Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, de altfel, că legiuitorul a stabilit că intră sub incidența Legii nr. 10/2001 terenurile situate în intravilanul localităților, dacă acestea sunt libere, precum și acele imobilecare nu au fost încă restituite, Legea nr. 10/2001 având un caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de reglementare al acestora acoperă și acele terenuri din intravilanul localităților, care nu au fost restituire integral persoanelor îndreptățite.
Din interpretarea per a contrario a acestora, rezultă că în cazul terenurilor din intravilanul localităților, restituite persoanelor îndreptățite potrivit legilor fondului funciar, nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, tocmai pentru a fi evitată o dublă despăgubire și implicit, o îmbogățire fără justă cauză.
În ceea ce privește terenul aferent celor trei construcții deținute în proprietate de către contestatoare, potrivit sentinței civile nr.796/1999 a Judecătoriei Răcari, observăm că acesta face parte din terenul de 7,3825 ha, potrivit raportului de expertiză topo întocmit de ing. (pct. E fila 53 dosar apel) și se suprapune în totalitate peste terenul proprietatea AF R care deține, potrivit Actului de adjudecare nr. 2250/17.10.2003, titlul de proprietate care nu a fost anulat în mod irevocabil până în prezent.
Ca atare, regimul juridic al acestei suprafețe de teren nu poate fi altul decât cel al întregii suprafețe din care face parte, el făcând deja obiectul legilor fondului funciar și fiind restituit în extravilan contestatoarei.
Faptul că prin sentința din anul 1999 au fost restituite doar cele trei construcții, nu și terenul aferent lor, nu poate îndreptăți apelanta la o dublă restituire, ci, cel mult, eventual, la posibilitatea solicitării unui drept de superficie pentru terenul de sub clădiri și de servitute pentru accesul la drumul public.
Nu se poate considera că prin această soluție i-a fost înrăutățită situația apelantei în propria cale de atac, câtă vreme la instanța de fond i-a fost respinsă în tot acțiunea, iar rejudecarea prezentului apel s-a dispus ca urmare a admiterii recursurilor atât al apelantei, cât și al intimatei SC SA.
De asemenea, nu se poate considera că nu au fost respectate dispozițiile deciziei de casare, câtă vreme în rezolvarea problemelor de drept în discuție, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că terenurile puteau fi restituite numai în condițiile în care nu erau solicitate și reconstituite potrivit legilor fondului funciar, condiție neîndeplinită în speța de față, potrivit înscrisurilor noi depuse la dosar.
În ceea ce privește construcțiile solicitate, ce au fost preluate în mod abuziv de la autoarea contestatoarei, se observă, însă, că acestea se încadrează printre imobilele prevăzute în art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001 și nu fac parte dintre imobilele excluse de la aplicarea acestei legi, potrivit art. 8 al cărui obiect îl constituie în mod explicit numaiterenurile.
Având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, precum și procesul-verbal din 18.05.1949 ( fila 14 dosar fond) și concluziile raportului de expertiză construcții întocmit de expert, (filele 40-42 dosar apel) care atestă faptul că cele 10 clădiri (din cele preluate) rămase de restituit au fost demolate, instanța urmează a constata dreptul contestatoarei la acordarea măsurilor reparatorii constând în despăgubiri ce urmează a fi acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 10/2001, modificat prin Legea nr. 247/2005.
Nu se poate considera că unitatea deținătoare nu are obligația de restituire prin echivalent deoarece construcțiile ar fi fost demolate înainte de a intra în patrimoniul acesteia, dat fiind faptul că este continuatoarea în drepturi a IAS, este proprietara terenului aferent acestor construcții demolate (conform raportului de expertiză ) și, ca atare, are calitatea de unitate deținătoare.
De altfel, despăgubirile nu sunt acordate în mod direct de către această intimată, câtă vreme Legea nr. 10/2001 instituie o procedură specială pentru acordarea măsurilor reparatorii.
In aceste condiții, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, considerând că, întrucât nu s-a făcut o ofertă de restituire în echivalent, conform art. 26 alin. 1 (fost art.24) din lege, trebuia să se adreseze prefectului și nu avea calea acțiunii în justiție, în contradicție cu dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Cu toate acestea, nu se poate dispune măsura compensării clădirii "cocina de porci" cu "atelierul mecanic", câtă vreme, pe de o parte, atelierul mecanic nu se află pe terenul proprietatea contestatoarei (conform celor de mai sus), iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada înscrierii pe lista prevăzută de art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Raportat la cele mai sus arătate și procedând la studierea cererii de apel depusă în dosarul nr. 8286/2002 al Curții de Apel Ploiești, cerere ce a investit această instanță cu soluționarea prezentei, se constată că sunt întemeiate motivele privitoare la modalitatea de soluționare a notificării de către unitatea deținătoare, posibilitatea contestatoarei de a ataca lipsa ofertei valabil făcută de unitatea deținătoare, acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele demolate, urmând a fi respinse, ca nefondate, cele referitoare la acordarea restituirii în natură a terenului.
Pe cale de consecință, va fi admis apelul declarat în cauză de contestatoare și ca urmare a schimbării sentinței de fond, se va constata dreptul acesteia la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent prin despăgubire pentru construcțiile demolate, urmând a fi respinsă în rest contestația.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, se constată că obiectul acțiunii cu care a fost investită instanța de judecată nu îl constituie numai terenurile în privința cărora s-a constatat că nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât au fost restituite potrivit Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2001, ci și construcțiile preluate în mod abuziv și care, așa cum s-a arătat anterior, fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Ca atare în baza art. 137 pr.civ. această excepție urmează a fi respinsă, având în vedere atât cele arătate mai sus cât și faptul că încadrarea sau nu a unuia din imobilele solicitate în prevederile lagii 10/2001 nu poate constitui prin sine însuși un fine de neprimire al întregii acțiuni.
Făcând aplicarea art. 274.pr.civilă, va fi obligată intimata SC SA la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5800 lei, reprezentând onorariu de apărător și experți, avansate de contestatoarea .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de SC SA, prin lichidator judiciar.
Admite apelul formulat de contestatoarea, domiciliată în B,- A, sector 2, cod poștal --prin mandatar, domiciliat în B,-, sector 2, Cod poștal - împotriva sentinței civile nr. 531 pronunțată la 4 septembrie 2002 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatele SC SA- prin lichidator SC SRL, cu sediul în P,-,. 34 R2,. 2, Cod poștal -, Județ P, SC SA- prin lichidator, cu sediul în P,-,. 34 R2,. 2, Cod poștal -, Județ și BANCA INTERNAȚIONALĂ A RELIGIILOR - punct de lucru Târgoviște- prin lichidator judiciarINSOLVENCY SPECIALISTS,cu sediul în B,-, - 27,.1,.4, sector 3, cod poștal -, precum și cererea de intervenție formulată de AF, cu sediul în comuna R, sat, nr. 275, județ D, cod poștal -, cauză trimisă spre rejudecare potrivit deciziei nr. 3608 pronunțată la 3 iunie 2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Schimbă în tot sentința în sensul că:
Admite în parte contestația formulată de contestatoarea.
Constată că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii constând în despăgubiri ce vor fi acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, pentru construcțiile demolate și identificate potrivit raportului de expertiză (filele 40-42 din dosar apel).
Respinge în rest contestația, ca neîntemeiată.
intimata SC SA, către contestatoarea, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5800 lei.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored. PJ
9 ex/6.07.2009
4438/2001 Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal /Notificare nr.3120/2006
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu
