Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 616/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 616/
Ședința publică din 26 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judecător
JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător - -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul civil declarat de reclamantul, domiciliat în B,-, -.9,.B,.61, sector 1, împotriva deciziei nr.259 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat cu 0,30 lei-timbru judiciar și cu 19,00 lei-taxă judiciară de timbru, conform chitanței depusă la dosar.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc la 19 martie 2009 și s-au consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.1223/03.06.2008 a Judecătoriei Câmpulung, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâții și și s-a respins cererea privind grănițuirea proprietăților, pârâtul fiind obligat să închidă ferestrele de la extinderea construcției, precum și podul acesteia, încât să nu mai existe vedere înspre proprietatea reclamantului (extinderile fiind marcate cu cifrele I și II, în schița anexă la raportul de expertiză, întocmit de către expertul ).
Prin aceeași sentință, pârâtul a fost obligat să modifice acoperișul extinderilor de la casă, astfel încât picătura de la ploaie și zăpada să cadă pe proprietatea acestora și nu pe proprietatea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că, reclamantul este proprietarul unui teren în suprafață de 2313, situat în comuna Schitu Golești, sat, județul A, care se învecinează pe latura de sud cu moștenitorii autorilor, și, iar gardul a fost construit pe vechiul amplasament, situația de fapt fiind confirmată chiar de reclamant, care a arătat că acesta a fost făcută în anul 1977, stâlpul fiind situat foarte aproape de cel de care sunt montate porțile din dreptul proprietății sale.
Cu ocazia cercetării la fața locului, instanța a identificat o, ce provine din gardul vechi, aflată în interiorul proprietății reclamantului, la circa 15 cm. gardul cel nou fiind amplasat în interiorul proprietății pârâților.
Instanța a constatat tot cu prilejul cercetării la fața locului faptul că, gardul existent în partea din fața proprietăților părților se termină la limita stâlpilor din beton, ce aparțin împrejmuirii la stradă a proprietății pârâtului, stâlp ce a fost construit în anul 1977, iar servitutea de vedere a fost dobândită prin intermediul uzucapiunii, motiv pentru care nu a admis și cererea de a fi închisă fereastra de la casa veche, stabilind în sarcina pârâtului, doar celelalte obligații enumerate în dispozitivul hotărârii.
În termen legal, reclamantul a formulat apel împotriva sentinței civile nr.1223/03.06.2008, criticând-o, în esență, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în considerente că instanța de fond nu a ținut seama de expertiza tehnică judiciară, prin care s-a stabilit că linia de hotar dintre proprietățile părților, expusă în schița anexă nr.2, marcată între punctele 1-18, nu este în concordanță cu actele deținute de către părți, fiind diminuată proprietatea sa cu 12,27 teren ce este ocupat de către pârâtul, gardul construit de pârât pe aliniamentul C-B (25,8 ) nu respectă limita de hotar din punctul B1, diminuând astfel lățimea la șosea a terenului, proprietatea sa cu 0,6
Din schița realizată de către Proiect autorizația nr.3607/1991, la care este atașată autorizația de construcție pentru prima extindere a imobilului pârâților din 06.06.1993, rezultă că lățimea la stradă a terenului lor este de 23,5 și nu de 24,07, cât au împrejmuit prin edificarea gardului, iar din planul topografic întocmit de expertul tehnic, la 21.08.1993, în dosarul nr.2443/1992 al Judecătoriei Câmpulung, omologat de instanța de judecată, s- stabilit lățimea la stradă a suprafeței reclamantului de 11,8, așa cum s-a constatat și de expertul cauzei, .
Apelantul a precizat că nu s-a demonstrat de către pârâți faptul că ferestrele casei vechi ar fi fost construite în urmă cu 30 de ani, pentru a se putea constata că aceștia au dobândit servitutea de vedere prin intermediul uzucapiunii, impunându-se și astuparea celor două ferestre, edificate la o distanță mai mică de 1,9
S-a mai susținut de către apelant că prima instanță nu a avut în vedere nici procesul-verbal de cercetare locală, încheiat la data de 23.04.2008, în care s-a consemnat că există o curbură mică înspre proprietatea reclamantului, după care urmează se pare aceeași linie cu gardul vechi, constatare din care rezultă că pârâții nu au respectat hotarul, prin ridicarea construcției.
Apelantul consideră că declarațiile martorilor și ale pârâților, reținute de prima instanță, nu corespund realității.
Instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiile art.612 și art.614 Cod civil, de cererea sa privind îndreptarea erorii de către expertul cauzei, ce vizează dimensiunea laturii transversale "11-12", respectiv de 19,5, în loc de 11,5, de precizarea din pagina nr.2, alin.2 din raportul de expertiză și de fotografiile depuse la dosar.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.259 din 11 decembrie 2008, a respins ca nefondat apelul, reținând, în esență, că în mod corect prima instanță a evaluat declarațiile martorilor, potrivit cărora gardul a fost refăcut pe amplasamentul anterior. Martorul, cel care a participat la realizarea unei porțiuni din lucrare, a relatat că "pârâtul a lăsat chiar și parii vechi din gard, pentru a nu exista probleme" (50).
Expertul cauzei a constatat că pârâții dețin o suprafață mai mare decât cea înscrisă în titlul lor de proprietate nr.51338/1994, eliberat în condițiile Legii nr.18/1991, respectiv de 12,27, dar și reclamantul posedă în plus 146,6 față de totalul atribuit în lot, ca urmare a partajării averii succesorale, prin decizia nr.382/09.04.1994 a Tribunalului Argeș (menținută și în recurs, prin decizia civilă nr.2198/R/19.12.1994).
Din moment ce gardul a fost refăcut pe vechiul amplasament, acțiunea pârâților de edificare a acestei construcții nu reprezintă cauza directă ce a determinat modificarea lățimii terenului reclamantului.
De altfel, diferența dintre cele două dimensiuni de 11,8 și de 11,2 poate fi influențată și de precizia mijloacelor tehnice utilizate de experții agronomi.
Tribunalul a reținut că nici plusul de suprafață de 12,27 nu justifică rezultatul constatat de expert, din moment ce și reclamantul posedă mai mult cu 146,6, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică în ceea ce privește linia de hotar.
Apelantul nu a demonstrat nici la fond și nici în apel faptul că fereastra practicată în zidul casei vechi, cu vedere înspre proprietatea sa, a fost realizată de către pârât odată cu extinderea construcției, martora relatând că ferestrele casei vechi sunt construite de circa 50 de ani (49).
Instanța de apel a reținut că pârâții au dobândit acea servitute de vedere prin uzucapiune, care este continuă și aparentă, în speță fiind aplicabile dispozițiile art.623 Cod civil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, invocând următoarele critici:
1. Decizia pronunțată de tribunal este nelegală, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art.580 Cod civil, art.612-614 cod civil cu privire la grănițuirea proprietății învecinate și servitutea de vedere.
Cu privire la grănițuire, se susține că există dovezi la dosar din care rezultă că pârâții, prin ridicarea gardului nou, ca urmare a construcției extinderilor, nu au mai respectat linia de hotar, intrând pe proprietatea sa cu 0,60
Cu privire la servitutea de vedere, se susține că în mod nelegal instanța de apel a respins cererea de a astupa cele două ferestre de la casa veche, cu motivarea că afirmarea martorei s-ar întemeia pe o simplă presupunere, deși afirmațiile acesteia sunt clare și demonstrează cu certitudine construirea celei de a doua ferestre, dovada fiind și fotografiile depuse la dosar pe care martora le-a confirmat că reprezintă fereastra în litigiu.
2. Decizia este nelegală pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Deși instanța de apel a reținut ca pârâții dețin mai mult la stradă, o suprafață mai mare decât cea înscrisă în titlul de proprietate, teren ocupat din proprietatea reclamantului, totuși a respins cererea de grănițuire.
Motivarea instanței de judecată este și contradictorie întrucât s-a constatat că pârâții au ocupat de la reclamant suprafața de 12,27, dar nu poate fi admisă cererea de grănițuire deoarece această constatare rezultă dintr-o expertiză extrajudiciară întocmită de expert într-un alt proces de partaj succesoral, în care pârâții nu au fost părți litigante.
Instanțele au înlăturat nejustificat probele cu înscrisuri și expertizele bazate pe măsurători, care nu au fost contestate de pârâți.
O alta contradicție a instanțelor este aceea că în luarea deciziei au ținut cont de suprafața de 146,6 ieșită în plus la expertiza efectuată de inginer, dar când a fost vorba de stabilirea hotarului corect conform aceluiași expert care arăta că moștenitorii au acaparat teren recurentului, instanțele au înlăturat expertiza acestuia ca și lucrarea inginerului, așa cum a arătat mai sus.
Pentru motivele arătate se solicită admiterea recursului și pe fond admiterea în totalitate a acțiunii, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru refacerea/corectarea expertizei întocmite de inginer, care să țină seama și de obiecțiunile formulate de reclamant, cu cheltuieli de judecată.
Potrivit prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei ( RON) inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat, prin decizia nr. 32/2008, pronunțată de secțiile unite că, cererea este actul de investire a instanței,.obiectul cererii de chemare in judecată constituindu-l pretenția concreta a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Față de cererea introductivă de instanță și statuările ICCJ, se constată că, la data investirii instanței de fond, terenul ce face obiectul cererii de chemare in judecată în suprafață de aproximativ 12 mp. avea o valoare de 3 euro/mp, iar manopera de grănițuire și pentru celelalte operațiuni la a căror îndeplinire s-a cerut a fi obligați pârâții este de 10.000.000 lei vechi. Ca atare, se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.
În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară.
Acțiunea in grănițuire, care a implicat și revendicarea unei suprafețe de teren precum și obligația de a efectua anumite manopere are un caracter patrimonial, fiind astfel evaluabilă, prin raportare valoarea precizată de recurentă, o valoare totală de sub 100 000 lei, în raport de care, calea de atac este potrivit art. 282/1 cod procedură civilă, recursul.
În raport de natura evaluabilă a cauzei și față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, cum corect a reținut prima instanță, competența de soluționare revenind tribunalului conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă, calificarea căii de atac de către instanța de apel fiind contrară acestor dispoziții legale.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
Văzând prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că recurentul a căzut în pretențiuni, va fi obligată la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B,-, -.9,.B,.61, sector 1, împotriva deciziei nr.259 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții și .
Obligă pe recurentul-reclamant să plătească intimaților-pârâți și suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./1.04.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
