Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 716/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 716
Ședința publică de la 02 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 3: Dan Spânu
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâții, și împotriva deciziei civile nr. 78 din data de 4 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 4227 din data de 9 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Tg Cărbunești în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții pârâți și, lipsind recurenta pârâtă și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței întâmpinarea formulată de intimatul reclamant, precum și cererea prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța constatând că nu au mai fost cereri de formulat sau excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Recurentul pârât a lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Cărbunești, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, () și, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se stabilească linia de hotar ce desparte proprietățile lor învecinate, iar ca urmare a stabilirii liniei de hotar pârâții să fie obligați să-i respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren cu lățimea de aproximativ 2 pe toată lungimea proprietății reclamantului ce a fost ocupată de pârâți, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că este proprietarul unei suprafețe de teren situată în oraș,- cu nr. cadastral 394, în baza contractului de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr.7324/09.12.2003 la. Tg. J, cu vecinătățile și nr. cadastral 395, pe care a construit o casă de locuit, magazie și anexe animale și că pârâții îi ocupă în mod abuziv această de teren având front la stradă de 14,5 față de 16,5, cât are în proprietate, ca urmare a faptului că gardul despărțitor dintre proprietățile lor nu este amplasat corect.
Prin sentința civilă nr.4227 din 09.12.2008, Judecătoria Tg. Cărbunești a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect grănițuire și revendicare imobiliară formulată de reclamantul, împotriva pârâților, ()și, s-a stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamantului și proprietatea pârâtei pe aliniamentul dat de pct A-B-C, stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul, astfel încât reclamantul să aibă pe lungimea de 104 lățimea de 16,50, diferența dintre pct A și pct B, fiind de 15,37.
Au fost obligați pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului, terenul în suprafață de 115 mp, cu vecinii N- Ogașul, S-DJ 675,E- reclamant,V-pârâți, identificat prin raportul de expertiză ( pe partea de Sud din frontul la stradă pe o lungime de 1.34 ), iar în partea de N pe o lungime de 2,62
S-a respins capătul de grănițuire față de pârâții și () și au fost obligați pârâții către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 338,6 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere înscrisurile depuse de părți la dosar, adresele înaintate de Primăria și concluziile raportului de expertiză tehnică, probatorii din care a reținut că reclamantul este proprietarul unui teren de 1740. dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.7324/200,3 iar pârâta este proprietara terenului învecinat cu cel al reclamantului, teren dobândit în baza sentinței civile nr.2305/2004.
Linia de hotar dintre proprietățile celor doi a fost stabilită prin raportul de expertiză în urma transpunerii în teren a actelor de proprietate, acțiunea în grănițuire fiind admisă numai față de această pârâtă, ceilalți doi pârâți neavând calitatea cerută de disp.art.584 Cod civil, de a fi proprietari vecini cu terenul reclamantului.
Capătul de cerere privind revendicarea a fost admis, cu motivarea că potrivit concluziilor raportului de expertiză, ca urmare a stabilirii liniei de hotar, a rezultat ocupațiunea nelegitimă de către pârâți a unei suprafețe de 115. teren din proprietatea reclamantului.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții, și, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Au susținut că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a disp.art.584 Cod civil, potrivit cărora grănițuirea presupune calitatea de proprietar asupra unor terenuri învecinate, ori ei, pârâții, nu au această calitate, prin urmare nu au calitate procesuală pasivă față de acest capăt al acțiunii.
Totodată, au invocat lipsa calității procesuale active a reclamantului, în raport de dispozițiile deciziei nr.1/1997, dată de fosta C Supremă de Justiție, pe motiv că reclamantul nu deține un titlu de proprietate eliberat în baza legii nr.18/1991, cu privire la terenul din litigiu.
A mai susținut că, în mod eronat a fost admis și capătul de cerere în revendicare, atâta timp cât expertiza tehnică dispusă în cauză nu a transpus în teren sentința civilă nr.1545/2004, a Judecătoriei Tg. Cărbunești, motiv pentru care a reținut o stare de fapt eronată, aceea că pârâții ar ocupa o suprafață din terenul reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 78 din 04.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții pârâți, și împotriva sentinței civile nr.422 din 09.12.2008 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești, în dosarul nr-.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu cu actul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.7324/2003, prin care a cumpărat suprafața de 1740. teren situat în orașul, de la vânzătorul, căruia la rândul lui, i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr.18/1991, prin adeverință provizorie și proces-verbal de punere în posesie. Așadar, atâta timp cât vânzătorului i s-au eliberat acte primare de reconstituire în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr.18/1991, nu se poate susține lipsa calității procesuale active a reclamantului pe motiv că el nu deține un titlu eliberat în baza legii fondului funciar.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâților față de capătul de cerere privind grănițuirea, instanța de fond a reținut corect că numai pârâta are această calitate, deoarece numai terenul atribuit în lotul său prin sentința civilă nr.2305/2004 se învecinează cu terenul reclamantului. Acest aspect a rezultat atât din declarația pârâtei cu ocazia identificării terenurilor de către expert, cât și în urma transpunerii în teren a actelor de proprietate ale părților, respectiv sentința civilă nr.1545/2004 și sentința civilă nr.2305/2004.
Critica referitoare la greșita rezolvare a capătului de cerere privind revendicarea și la concluziile raportului de expertiză este de asemenea nefondată.
Din cuprinsul expertizei tehnice a rezultat că la identificarea terenurilor expertul a avut în vedere actele de proprietate ale părților și, în raport de acestea, a reținut că reclamantul deține o suprafață de teren mai mică decât cea menționată în procesul-verbal de punere în posesie al vânzătorului, iar pârâții ocupă din această suprafață, 115. teren.
Pe de altă parte, la dezbaterea în fond a cauzei, instanța a pus în discuția părților raportul de expertiză, iar părțile au declarat că nu înțeleg să formuleze obiecțiuni la raport și au solicitat soluționarea cauzei, astfel că nu mai pot fi primite criticile referitoare la faptul că expertul nu ar fi răspuns obiectivelor stabilite de instanță.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs pârâții, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Critica vizează neverificarea de către instanțe a excepțiilor invocate față de încălcarea art. 584 cod civil și anume, aceea a vecinătății și a calității de proprietar pentru terenurile învecinate și față de care se raportează calitatea procesuală pasivă sau activă.
În dezvoltarea acestor critici se arată că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al intimaților și nici al ocupării terenului de către recurenți și nu s-au administrat probe în acest sens.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 Cod pr. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate face numai pentru motive de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9.
Din examinarea motivelor de recurs invocate rezultă că se critică admiterea acțiunii în grănițuire și revendicare pentru lipsa condițiilor de promovare a unei asemenea acțiuni și anume, calitatea de proprietar și de vecini pentru a promova o grănițuire coroborată cu o acțiune petitorie.
Potrivit art. 584 Cod civil, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa.
Din examinarea hotărârilor judecătorești, instanțele, în baza probelor administrate și în special a expertizei tehnice esențială în asemenea acțiuni, a rezultat existența vecinătății, a ocupării parțiale a terenului de către pârâți și a titlurilor de proprietate, astfel că motivele invocate de recurenți sunt neîntemeiate.
În examinarea dispozițiilor art. 584 Cod civil, în situația în care condițiile cerute de aceste dispoziții nu erau îndeplinite, instanțele au constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâților și (), respingând acțiunea față de aceștia.
Pe de altă parte, în dezvoltarea acestor motive, recurenții invocă și netemeinicia hotărârilor, în sensul că trebuiau administrate și alte probe, în special proba cu martori sau modul de apreciere a probelor administrate și a actelor doveditoare, însă acestea nu pot fi primite în recurs, potrivit art. 304 Cod pr. civ. deoarece ele vizează netemeinicia hotărârii și nu nelegalitatea acesteia.
În consecință, având în vedere aceste considerente, instanța constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins, în baza art. 312 alin.1 Cod pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții, și împotriva deciziei civile nr. 78 din data de 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr- și a sentinței civile nr. 4227 din data de 9 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./17.06.2009
Președinte:Emilian LupeanJudecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica, Dan Spânu