Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 733/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 733/
Ședința publică din 13 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Georgiana
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâții - și, domiciliați în C,-, județul A, împotriva deciziei civile nr.270 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurenții-pârâți - și, asistați de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.286/2009, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România- Baroul Argeș -Cabinet individual și intimatul-reclamant -, asistat de avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.32/2009, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România- Baroul Argeș -Cabinet individual, același avocat și pentru intimata-reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 10 lei, taxă judiciară de timbru și 0,15 lei, timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat -, pentru intimații-reclamanți - și, în baza disp.art.166 Cod procedură civilă, invocă excepția autorității de lucru judecat, prevăzută de art.1201 Cod civil, întrucât prin sentința 251/25.04.2005, pronunțată de Judecătoria Costești, în dosarul nr.1805/2005, pârâții au solicitat instanței să creeze o cale de acces pe terenul reclamanților. Precizează că a invocat această excepție și prin motivele de apel însă instanța nu s-a pronunțat asupra sa.
Recurenții-pârâți - și, asistați de avocat, solicită respingerea excepției întrucât a fost invocată și în fazele anterioare ale dosarului și a fost respinsă, în mod corect, pentru motivul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1202 Cod civil, respectiv nu există identitate de obiect.
Curtea, deliberând asupra excepției autorității de lucru judecat, invocată la acest termen de judecată, constată că aceasta nu este întemeiată, neregăsindu-se în mod cumulativ condițiile prevăzute de art.1201 Cod civil.
Părțile, având cuvântul pe rând, precizează că nu mai au de formulat cereri prealabile sau excepții de invocat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Recurenții-pârâți - și, asistați de avocat, susțin oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței, în sensul respingerii apelului și a menținerii ca legală și temeinică a sentinței de fond.
Precizează că hotărârea instanței de apel conține motive contradictorii și străine de natura pricinii, întrucât nu s-a analizat cererea principală și nici probele administrate la fond.
În cauză se cere crearea unei servituți de trecere, creată prin destinație. Această servitute a existat din anul 1993, dată la care s-a intrat în posesia terenului de 1000. curți-construcții, prin contractul de întreținere.
Avocat -, pentru intimații-reclamanți - și, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei criticate, întrucât nu ne aflăm în nici unul din cazurile servituții de trecere prevăzute de art.577 Cod civil, cu cheltuieli de judecată.
Precizează că în nici unul din contracte nu a fost trecută vreo servitute de trecere, întrucât ambele terenuri aveau ieșire la calea publică. Ulterior, intimații și-au edificat o construcție de-a lungul întregii lățimi a terenului, fapt ce le-a blocat accesul la calea publică.
Precizează că pe partea de Vest a terenului există o cale de acces care nu este împovărătoare pentru părți.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față;
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 5.03.2007, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții - și, solicitând să se stabilească linia de hotar dintre proprietățile lor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au menționat că terenul în suprafață de 1.400 mp. situat în intravilanul orașului C, cartier -, 20, învecinat la cu -, la cu str. -, la cu și la cu drumul -, l-au cumpărat de la tatăl și respectiv socrul lor, conform contractului autentificat sub nr.256/22.01.2004.
Suprafața respectivă reprezintă J din cea totală de 2800, diferența de 1400 fiind înstrăinată de același autor pârâților, prin contractul de întreținere, autentificat sub nr.28055/8.10.1993.
Reclamanții au susținut că ambele terenuri au aceeași deschidere la stradă, adică de 9,25 și aceeași lungime.
Prin sentința civilă nr.251/25.04.2006, pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul nr.1805/2005, definitivă și irevocabilă, s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra averii autorului și a fost respinsă cererea actualilor pârâți, privind instituirea servituții de trecere pe terenul reclamanților, de 1.400 mp.
Cu ocazia acelui proces, s-a efectuat un raport de expertiză de către -, prin care s-au transpus în teren actele de proprietate ale ambelor părți din proces, iar în schița întocmită s-au înscris și dimensiunile celor două suprafețe, potrivit cărora lățimea de la stradă pentru fiecare s-a constatat a fi egală, respectiv de 9,25, iar în partea opusă de 11,25.
Reclamanții au mai precizat că după finalizarea procesului de partaj, în vara anului 2006, au încercat să edifice un gard pe linia de hotar, dar pârâții s-au împotrivit, distrugând stâlpii de susținere ai acestei construcții.
La data de 11.05.2007 pârâții-reclamanți, - și au formulat cerere reconvențională, solicitând să li se recunoască o servitute preexistentă și să fie obligați reclamanții-pârâți să o respecte.
Motivându-și cererea, pârâții-reclamanți au arătat că au executat anumite construcții, cu acordul autorului lor, pentru asigurarea unui spațiu corespunzător de locuit și în scopul desfășurării unei activități de prestări servicii, iar accesul, potrivit înțelegerii dintre ei, s-a realizat prin poarta principală, situată pe terenul de 1400, aflat în imediata vecinătate a suprafeței lor, dobândită ulterior, respectiv în anul 2004, de către reclamanții-pârâți.
La momentul transmiterii terenului către reclamanți, înțelegerea dintre autor și părțile din proces a fost în sensul respectării acestei căi de acces.
S-a mai specificat în cererea reconvențională că reclamanții-pârâți au respectat convenția până în toamna anului 2005, când în mod nejustificat nu le-a mai permis accesul pe acea cale, blocând porțile.
Prin sentința civilă nr.679/20.06.2008, Judecătoria Costeștia admis acțiunea și a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de către reclamanții-pârâți.
S-a admis cererea reconvențională și s-a stabilit linia de hotar ce diferențiază proprietățile părților, pe traseul O - X, prezentat în schița nr.4 - anexă la raportul de expertiză, întocmit de către expert, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre (păstrându-se egale lățimile terenurilor de la stradă, respectiv 9,25 ).
Au fost obligați reclamanții-pârâți să respecte dreptul pârâților-reclamanți de a trece pe terenul de 37, al cărui perimetru este marcat de punctele P-X-R-W (evidențiat în schița - anexă, C 1, de către același expert, ).
S-au compensat cheltuielile de judecată ale părților.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, prin contractul de întreținere autentificat sub nr.28055/8.10.1993 la fostul notariat de Stat Județean A, soții - și au transmis în proprietate fiicei și ginerelui lor, - și, suprafața de 1000, teren curți-construcții, situată în orașul C,-, județul A, învecinat la cu, la cu DN 65A, la și la cu restul proprietății, o casă din cărămidă cu două camere, un antreu, o și o bucătărie (fila 109).
La data de 22.01.2004, -, prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.256 la Biroul Notarului Public, a transmis în proprietate reclamantului-pârât suprafața de 1400 (900 teren arabil și 500 teren curți-construcții) din cea totală de 2800, amplasată în intravilanul orașului C, sat -, 20, județul A, cu următoarele vecinătăți: la N - și rest proprietate -, la S -, la V - Drum și la E - str. - (2).
Prin sentința civilă nr.251/25.04.2006 a Judecătoriei Costești rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia Tribunalului Argeș nr.1073/R/7.11.2006, ca urmare a sistării proprietății indivize, suprafața de 400 ce a aparținut defunctului (decedat la data de 11.06.2004) a fost atribuită pârâtei-reclamante - (11-13).
Terenul de 400 face parte din suprafața de 2800 și este încadrat între următoarele vecinătăți: N -, E - rest proprietate, S -, V - drum.
Astfel, cei doi frați, - și dețin în proprietate suprafețele egale de teren, respectiv de 1400 fiecare.
Potrivit raportului de expertiză, întocmit în dosarul de partaj succesoral de către expert -, cele două fâșii de teren au aceleași dimensiuni la stradă (9,25 ) și pe latura opusă dintre drumul- (11,5 m) - fila 17.
Expertul topograf desemnat în cauză ( ) a confirmat concluziile expuse în expertiza din dosarul de partaj, indicând în schița anexă nr.4 linia de hotar ce delimitează terenurile părților, între punctele O-X, fiecare suprafață păstrând aceeași lățime la stradă, respectiv de 9,25.
În consecință, ținând seama de constatările celor doi experți, care sunt relevante în cauză, instanța, în temeiul art.584 Cod civil, a admis acțiunea reclamanților-pârâți și a stabilit linia de hotar pe traseul menționat în schița anexă nr.4.
Întrucât nu există identitate de obiect, s-a constatat că în speță nu operează autoritatea de lucru judecat, reglementată de dispozițiile art.1201 Cod civil, motiv pentru care s- respins această excepție, invocată de către reclamanții-pârâți.
Din dispozițiile art.624 cod civil a rezultat că servituțile necontinue și neaparente, în care se include și servitutea de trecere, se pot constitui prin titlu, adică printr-un act juridic, care poate fi contractual sau testamentar, oneros sau cu titlu gratuit.
Martorul a declarat că "părțile au folosit împreună poarta" în timpul vieții autorului lor, iar martorul a relatat că "în perioada vieții lui părțile au fost în relații bune și intrau pe poarta principală cu autoturismele -". Și din depoziția martorei a reieșit același aspect (69-73).
În schița C1, drumul de acces este evidențiat cu roșu, între punctele P-X-R-W și măsoară 37, suprafața respectivă fiind inclusă în terenul proprietatea reclamanților-pârâți (140), care cuprinde și poarta principală.
Martorii au mai precizat că relațiile dintre părți s-au deteriorat după decesul autorului lor, iar reclamanții nu le mai permit pârâților accesul pe poarta principală amplasată pe latura terenului dinspre strada -.
Declarațiile martorilor confirmă convenția dintre părți, referitoare la folosirea căii de acces, identificată de expert.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții și, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea criticilor precizează că s-au încălcat dispozițiile art.1201 Cod civil, iar instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu există autoritate de lucru judecat.
Deși în cele două acțiuni obiectul cauzei a fost diferit enunțat, scopul urmărit a fost același, respectiv îngrădirea dreptului de proprietate printr-o servitute de trecere în favoarea intimaților-pârâți.
A doua critică privește încălcarea dispozițiilor art.576 Cod civil, iar apelanții-reclamanți au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1400 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.256/22.01.2004, din care a rezultat că terenul s-a vândut liber de sarcini sau servituți.
A treia critică se referă la aplicarea dispozițiilor art.577 Cod civil, nefiind îndeplinite condițiile privind locul înfundat sau existența unei obligații legale sau a unei convenții între părți.
Ultima critică vizează prevederile art.616-618 Cod civil, iar apelanții au arătat că intimații și-au creat singuri această situație de fapt, fiind proprietari ai unei suprafețe egale și au edificat o construcție de-a lungul întregii lățimi a terenului.
Consideră că intimații au dat dovadă de rea-credință, cu atât mai mult cu cât prin sentința civilă nr.251/25.04.2006 prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune, apelanții-reclamanți au fost de acord să-i revină intimatei pârâte suprafața de 400, fără a solicita sulta tocmai pentru ca aceasta din urmă să-și întregească proprietatea și să-și creeze o cale de acces pe latura de vest.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.270 din 19 decembrie 2008, a admis apelul, a schimbat în parte sentința în sensul că s-a respins cererea reconvențională și s-a înlăturat mențiunea din sentință referitoare la obligarea reclamanților-pârâți să respecte dreptul pârâților-reclamanți de a trece pe terenul de 37 A fost menținută în rest sentința, iar intimații au fost obligați la 10,15 lei cheltuieli de judecată către recurenți.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că pentru a exista autoritate de lucru judecat trebuia ca a doua cerere de chemare în judecată să aibă același obiect, să fie fundamentată pe același temei juridic și să fie formulată de aceleași părți.
Din examinarea hotărârilor pronunțate în primul proces, respectiv sentința civilă nr.251/25.04.2006 a Judecătoriei Costești, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1073/R/07.11.2006 a Tribunalului Argeș, a rezultat că a fost respinsă cererea privind stabilirea unei servituți de trecere ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut la acea dată că soții, intimații din cauza de față, nu au solicitat o servitute de trecere cu pasul, ci un drum de acces pe o lățime de 3, pentru a trece cu mașini de capacitate mare în spatele proprietății către fosa septică și magazii.
La acea dată s-a constatat ca excesivă solicitarea reclamanților de se institui servitute de trecere prin curtea pârâților, în condițiile în care se putea crea un alt drum de acces, așa cum s-a concluzionat în raportul de expertiză.
În cauza de față, intimații-pârâți au formulat o cerere reconvențională la data de 11.05.2007, prin care au solicitat să li se recunoască o servitute preexistentă și să fie obligați reclamanții să o respecte.
S-a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că nu există autoritate de lucru judecat, atâta timp cât obiectul celor două cereri este diferit.
Instanța de fond a reținut că în cauză, până la data pronunțării sentinței civile nr.251/25.04.2006 a Judecătoriei Costești, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1073/R/07.11.2006 a Tribunalului Argeș, părțile s-au aflat în indiviziune cu privire la ambele fonduri, astfel încât nu puteau fi întrunite condițiile prevăzute de art.616 Cod civil, deoarece fiecare moștenitor era proprietar pe câte o cotă parte ideală din fondurile respective.
Potrivit dispozițiilor art.577 Cod civil, "servituțile izvorăsc din situația naturală a locurilor sau din obligația impusă de lege sau din convenția dintre proprietari".
S-a reținut astfel că reclamanții au cumpărat de la tatăl, respectiv socrul lor, o suprafață de 1400 situată în intravilanul orașului C prin contractul autentificat sub nr.256/22.01.2004, iar pârâții au dobândit o suprafață de 1000 prin contractul de întreținere autentificat sub nr.28055/08.10.1993.
Autorul părților a procedat la scindarea terenului situat în intravilanul orașului C în două loturi, pe care expertul cauzei a identificat construcții diferite.
Din raportul de expertiză întocmit de expertul a rezultat că situația terenului ce a făcut obiectul contractului de întreținere a devenit fără acces la strada - prin construirea extinderii solicitată de pârâți și autorul lor în baza autorizației nr.77/12.10.1993.
Ulterior însă încheierii contractului de întreținere autentificat sub nr.28055/08.10.1993 și a obținerii autorizației nr.77/12.10.1993, autorul părților a vândut recurenților suprafața de 1400 prin contactul nr.256/22.01.2004, rezultând din cuprinsul convenției că terenul nu era afectat de sarcini sau servituți.
Din această succesiune în timp a actelor juridice întocmite, precum și din întregul material probator administrat în cauză nu a rezultat existența unei convenții valabile între părți privind servitutea de trecere.
Având în vedere modalitatea în care a fost ridicată construcția de către pârâți, nu s-a reținut existența unui acord din partea reclamanților, care la acea dată nu aveau calitatea de proprietari.
Prin împărțirea terenului și implicit ieșirea din indiviziune, reclamantul a fost de acord ca pârâtei să-i revină în lot, în completarea terenului de 1000, dobândit prin contractul de întreținere, suprafața de 400 pentru a avea acces la proprietatea din spatele casei, astfel încât, a recunoaște servitutea de trecere pe terenul reclamanților în favoarea pârâților, echivalează cu o împovărare peste măsură a dreptului de proprietate al acestora din urmă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâții - și, criticând-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
1. Hotărârea pronunțată cuprinde o motivare contradictorie și străină cauzei datorită superficialității cu care au fost analizate cererile cu care a fost investită instanța de fond și probele administrate(art.304 pct.7 Cod procedură civilă).
Accesul la drumul public prin poarta principală situată pe terenul în suprafață de 1400 s-a realizat din anul 1993 pentru că o altă cale de acces nu exista, iar potrivit înțelegerii intervenite între părțile din litigiu și defunct aceasta a fost folosită și după perfectarea contractului de vânzare-cumpărare pentru terenul transmis reclamanților, neavând nicio importanță faptul că nu s-a stipulat în contract dreptul de trecere.
Acesta era preexistent, iar prin contract nu s-a prevăzut că autorul renunță la exercitarea acestui drept spre locuința sa (din contractul de întreținere) prin terenul proprietatea reclamanților, pentru a folosi o altă cale de trecere, care nu există.
2. Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.576, art.616 și art.627 Cod civil.
Tribunalul Argeș nu a avut în vedere convenția intervenită între părțile din litigiu și autorul comun privind accesul la proprietățile scindate din fondul comun potrivit actelor translative de proprietate menționate anterior, fiind de necontestat că autorul împreună cu recurenții și-au păstrat ieșirea la drumul public prin porțile de acces situate pe terenul reclamantului, în sensul dispozițiilor art.627 Cod civil.
Și în cazul în care ar fi lipsit convenția privitoare la calea de acces, contestată de intimații-reclamanți, din cuprinsul probatoriului administrat rezultă fără dubiu că terenul proprietatea recurenților-pârâți este loc înfundat în sensul dispozițiilor art.616 Cod civil, împrejurare existentă și la data întocmirii actului de vânzare-cumpărare între autor și intimații-reclamanți, în acest caz dreptul rezultând nemijlocit din lege iar nu din vreun act juridic, neputând fi condiționat de înscrierea acestei căi de acces în actul de vânzare-cumpărare al intimaților-reclamanți.
Este neîndoielnic că terenul intimaților-reclamanți este grevat de această servitute prin convenția părților de la data dobândirii în proprietate, instanța de control judiciar omițând să examineze existența și valabilitatea acestei convenții, hotărârea pronunțată în cauză fiind vădit nelegală.
Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor invocate, care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarelor de fond, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi exprimate în cele ce urmează.
În ceea ce privește prima critică, Curtea constată că, într-adevăr, instanța de apel a reținut, în considerentele deciziei recurate, două stări de fapt contradictorii, cărora le-a atribuit aceleași consecințe juridice în sensul inexistenței unui drept de servitute pe terenul reclamanților, în favoarea pârâților-recurenți.
În acest sens, tribunalul reține inițial că, în cauză, până la data pronunțării sentinței civile nr.251/25.04.2006 a Judecătoriei Costești, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1073/R/07.11.2006 a Tribunalului Argeș, părțile s-ar fi aflat în indiviziune cu privire la ambele fonduri, astfel încât nu puteau fi întrunite condițiile prevăzute de art.616 Cod civil, deoarece fiecare moștenitor era proprietar pe câte o cotă parte ideală din fondurile respective.
Pe de altă parte, în paragraful imediat următor, aceeași instanță de apel susține că, autorul părților a procedat la scindarea terenului situat în intravilanul orașului C în două loturi, pe care expertul cauzei a identificat construcții diferite, din raportul de expertiză rezultând că situația terenului ce a făcut obiectul contractului de întreținere a devenit fără acces la strada - prin construirea extinderii solicitată de pârâți și autorul lor în baza autorizației nr.77/12.10.1993.
Mai reține tribunalul că, prin împărțirea terenului și implicit ieșirea din indiviziune(teza inițială), reclamantul a fost de acord ca pârâtei să-i revină în lot, în completarea terenului de 1000, dobândit prin contractul de întreținere, suprafața de 400 pentru a avea acces la proprietatea din spatele casei, astfel încât, a recunoaște servitutea de trecere pe terenul reclamanților în favoarea pârâților, echivalează cu o împovărare peste măsură a dreptului de proprietate al acestora din urmă.
În sfârșit, se concluzionează că, dată fiind modalitatea în care a fost ridicată construcția de către pârâți, nu se poate reține existența unui acord din partea reclamanților, care la acea dată nu aveau calitatea de proprietari.
Consecința motivării contradictorii a deciziei recurate atrage după sine interpretarea și aplicarea greșită a legii, considerent pentru care va fi privit ca fondat și cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct 9 Cod procedură civilă.
În acest sens, Curtea va sublinia, complinind motivarea primei instanțe că, în cauză, aceasta a reținut în mod corect, un drept de servitute creat de autorul comun descendenților săi, menținut de acesta împreună cu părțile, și nerespectat de către reclamanții-intimați după decesul său, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art.625 Cod civil, chiar dacă este vorba de o servitute necontinuă și neaparentă.
Astfel, prin contractul de întreținere autentificat sub nr.28055/8.10.1993 la fostul Notariat de Stat Județean A, soții - și au transmis în proprietate fiicei și ginerelui lor, - și, suprafața de 1000, teren curți-construcții, situată în orașul C,-, județul A, învecinat la cu, la cu DN 65A, la și la cu restul proprietății, o casă din cărămidă cu două camere, un antreu, o și o bucătărie (fila 109 dosar fond).
Pe această suprafață, recurenții-pârâți au edificat împreună cu autorul lor, o construcție cu destinația locuință, așa cum reiese din autorizația de construire nr.77/12.10.1993 și planul de situație depuse la filele 45 și 46 din dosarul de fond, a cărei fațadă a ocupat aproape toată lățimea terenului dobândit, cu consecința directă a utilizării unei căi de acces situată pe diferența de teren rămasă în proprietatea autorului, cu aceeași lățime la stradă, martorii audiați la fond fiind constanți în a declara că părțile au fost în relații bune în timpul vieții autorului lor și au folosit împreună poarta în perioada vieții lui, intrând inclusiv cu autoturismele.
Declarațiile martorilor confirmă deci că s-a stabilit prin destinația proprietarului o servitute, fiind întemeiată pe consimțământul tacit al părților contractante.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.256 din data de 22.01.2004, la Biroul Notarului Public, autorul -, a transmis în proprietate reclamantului-pârât, suprafața de 1400 (900 teren arabil și 500 teren curți-construcții) din cea rămasă de 1800, amplasată în intravilanul orașului C, sat -, 20, județul A, cu următoarele vecinătăți: la N - și rest proprietate -, la S -, la V - Drum și la E - str. - (2 dosar fond).
Martorii au mai precizat referitor la acest aspect că relațiile dintre părți s-au deteriorat după decesul autorului lor, iar reclamanții nu le mai permit pârâților accesul pe poarta principală amplasată pe latura terenului dinspre strada -.
Or, odată constatat că drumul ce s-a închis de către pârâți exista deja, și că era deschis de părintele părților, reclamantul are un titlu față de pârâți, derivând din destinația proprietarului, conform art.625; întrucât recurenții au un drept de la autor asupra acelei porțiuni de teren ce constituie trecere, în mod corect a apreciat instanța de judecată când le-a recunoscut acestora dreptul de servitute de trecere.
Autorul comun al proprietarilor celor două imobile vecine, prin actele juridice încheiate succesiv cu părțile, și prin modul în care s-a folosit în continuare, până la decesul său, porțiunea de teren ca drum de trecere, fără nici o modificare după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, a înțeles prin această tăcere să transforme starea de fapt, în una de drept, adică să creeze în favoarea casei construite de reclamanți o servitute de trecere, prin urmare, în mod corect prima instanță a constat că existența unei asemenea servituți nu poate fi anulată, echivalând cu titlu asupra terenului.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, caracterul de loc înfundat al terenului pârâților-reclamanți trebuie privit, prin raportare la momentul anterior înstrăinării suprafeței de 1400, adică la data edificării construcțiilor, în anul 1993, pentru a se observa că, de la data edificării construcției și până la deces, autorul părților a înțeles să continue a greva terenul, cu servitutea de trecere.
În acest context, nu vor putea fi primite nici concluziile tribunalului, potrivit cărora pe de o parte, până la data pronunțării sentinței civile nr.251/25.04.2006 a Judecătoriei Costești rămasă irevocabilă din decizia civilă nr.1073/R/07.11.2006 a Tribunalului Argeș, părțile s-ar fi aflat în indiviziune cu privire la ambele fonduri, prin urmare, nu ar fi putut fi întrunite condițiile prevăzute de art.616 Cod civil, fiecare moștenitor fiind proprietar pe câte o cotă parte ideală din fondurile respective.
Dimpotrivă, autorul comun al părților a înțeles să greveze terenul în cauză cu servitute, și, începând cu anul 1993 și până la decesul său, a utilizat drumul de acces ce face obiectul cauzei, chiar și după ce, în 2004 a înstrăinat acest teren fiului său, reclamantul-intimat.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâții-reclamanți și, va modifica decizia tribunalului, în sensul că va respinge apelul și va păstra sentința civilă nr.679/20.06.2008 pronunțată de Judecătoria Costești.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, îi va obliga pe intimați la 900 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs, potrivit chitanțelor doveditoare nr.00063/18.12.2008 și nr.00080/14.03.2009, reprezentând onorariu apărător ales (fila 23 dosar apel și fila 14 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții - și, împotriva deciziei civile nr.270 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții și .
Modifică decizia, în sensul că respinge apelul și păstrează sentința.
Obligă pe intimații-reclamanți și la 900 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red./11.05.2009
/GM/4 ex.
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Paula Andrada CoțovanuJudecători:Paula Andrada Coțovanu, Ion Rebeca, Georgiana
