Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 1691/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.1691/2008-

Ședința publică din 25 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător

R - - judecător

- - - judecător

- -- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâții G și ambii din comuna, localitatea,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimații reclamanți și ambii din O,-, - 12,. E,.3,.93, Cod poștal -, jud. B, împotriva deciziei civile nr.404/A din 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care a fost schimbată în totalitate sentința civilă nr.5938 din 11.10.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect prestație tabulară.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenții pârâți G și ambii lipsă, reprezentatul acestora avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.12 din 15.07.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet de avocat, intimatul reclamant personal și reprezentat de avocat - în baza împuternicirii avocațiale din 25.11.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual de avocat, care se prezintă și în reprezentarea intimatei reclamante lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că recursul este legal timbrat cu suma de 9,5 lei achitată prin chitanța nr.- din 25.11.2008 emisă de Poșta Română SA. și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei, după care:

Reprezentantul intimaților reclamanți și depune la dosar concluzii scrise și comunică reprezentantului recurenților pârâți un exemplar din acestea.

La întrebarea instanței, atât reprezentantul recurenților pârâți cât și reprezentantul intimaților reclamanți arată că nu au probe sau cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.

Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurenților pârâți G și solicită în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel, care nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, acestea nefiind inserate în dispozitivul hotărârii. În subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii instanței de apel, în sensul obligării apelanților la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 500 lei. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu copia chitanțelor nr.- din 15.07.2008 și nr.- din 10.07.2008 pe care le depune la dosar.

Reprezentantul intimaților reclamanți solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. În motivare arată că, nu sunt în culpă procesuală. Așa cum rezultă din încheierea de ședință din 24.04.2008 recurenții și-au exprimat poziția cu privire la înțelegerea avută, în fața instanței de apel recurenții de azi nu și-au exprimat poziția cu privire la opunerea la admiterea apelului iar prin încheierea de ședință din 05 iunie 2008 au solicitat să li se acorde cheltuieli de judecată, recurenții neexprimându-și poziția în sensul că s-au opus admiterii apelului.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5938 din 11.10.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a respins cererea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții G și.

A fost respinsă solicitarea pentru cheltuieli de judecată formulată de pârâți prin reprezentant.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Obiectul litigiului dintre părți îl constituie vânzarea făcută de pârâți către reclamanți, prin act sub semnătură privată, a imobilului înscris în cf. 67798 O nr. top. 5149/14/47 și situat în O,-,. 3,. 2,. 47.

Pârâții figurează ca proprietari de cf. ai acestui apartament și între ei și reclamanți s-a încheiat la 28.07.2005 un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, iar la 23.02.2006 un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată.

Prin antecontractul de vânzare-cumpărare, părțile au stabilit un preț total de 22500 euro, din care, la data întocmirii actului s-a achitat suma de 9500 euro, urmând ca o altă sumă să fie achitată până la 01.09.2005, cu o dobândă de 10% pe această sumă, iar diferența până la suma de 22500 euro trebuia achitată cel târziu până la data de 01.03.2006 cu dobândă de 10% pe această sumă.

Părțile au convenit ca la data achitării diferenței de preț să încheie la notar actul autentic de vânzare-cumpărare.

Prin contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată datat 23.02.2006 se reiau datele vânzării din antecontractul de vânzare-cumpărare, indicându-se că prețul de 22.500 euro a fost primit în întregime și exprimându-se acordul pentru intabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului pe numele cumpărătorilor.

Reclamanții invocă achitarea integrală a prețului convenit, în timp ce pârâții susțin că deși prețul a fost achitat în întregime, nu s-a achitat dobânda aferentă fiecărei rate, așa cum s-a convenit, astfel că reclamanții le datorează o sumă de 1.170 euro, reprezentând diferențe de bani adunate din dobânzile de pe cele două rate achitate ulterior, respectiv la 29.08.2005 și 23.02.2006.

Din probele dosarului reiese că pe lângă avansul de 9500 euro, diferența de preț până la 22.500 euro a fost achitată în două rate, respectiv la 29.08.2005, când s-au achitat 6.000 euro și 60 euro ca și dobândă și la 23.02.2006, când s-au achitat 7.000 euro și 70 euro ca și dobândă.

Date fiind pozițiile exprimate de părți cu privire la îndeplinirea obligației de plată a prețului convenit, instanța consideră că interpretarea convenției trebuie să se facă, așa cum dispune art. 977 Cod civil, după intenția comună a părților contractante.

În opinia instanței, această voință comună, rezultată din antecontractul de vânzare-cumpărare, a fost ca, pe lângă prețul convenit, de 22500 euro, cumpărătorii să achite vânzătorilor și dobânda de 10% pentru fiecare din cele două rate achitate ulterior, adică în total, încă 1300 euro, din care cumpărătorii nu au achitat decât 130 euro, rămânând o diferență de 1.170 euro care nu a mai fost achitată.

În raport de dispozițiile art. 1363 Cod civil, instanța a apreciat ca neîntemeiată solicitarea reclamanților de a se constata nulitatea absolută a acestei clauze penale, cuprinsă într-un contract de vânzare-cumpărare.

În același timp, instanța a considerat că deși în contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată datat 23.02.2006 se face referire la primirea în întregime a prețului de 22.500 euro, din probele administrate în cauză nu reiese că părțile ar fi revenit asupra înțelegerii ca pentru diferența de preț să se calculeze și suma indicată ca dobândă, situație care, în opinia instanței, semnifică în mod practic, stabilirea unui preț real mai mare cu 1.300 euro decât suma de 22.500 euro.

În condițiile în care reclamanții nu sunt de acord să achite pârâților prețul real convenit, determinat potrivit celor de mai sus, instanța consideră că este vorba de neîndeplinirea culpabilă a unei obligații contractuale, pe care reclamanții și-au asumat-o la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare.

De aceea instanța a considerat ca neîntemeiate solicitările lor de a se constata dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului, de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare și de a se dispune intabularea în CF.

Pornind de la toate cele de mai sus, instanța a respins cererea reclamanților.

Deși reclamanții sunt în culpă procesuală, iar reprezentantul pârâților a solicitat obligarea lor la cheltuieli de judecată, instanța a respins această solicitare deoarece nu s-a făcut dovada achitării onorariului de avocat înscris pe împuternicirea avocațială și nici a existenței altor cheltuieli de judecată făcute de pârâți.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel, eronat intitulat recurs, reclamanții și, solicitând instanței admiterea apelului și schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului se arată că prima instanță face o apreciere eronată și forțată a clauzelor contractuale, deoarece, potrivit celor inserate în contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată, se menționează că pârâții intimați au primit în întregime prețul de la pârâți în calitate de cumpărători și că aceștia consimt la intabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului din litigiu.

Voința comună a părților contractante a fost ca pe lângă prețul de 22.500 euro, cumpărătorii să achite pârâților intimați și dobânda de 10% pentru fiecare din cele două rate achitate ulterior, adică, în total 1.300 euro, din care nu s-a achitat decât 130 euro.

Prima instanță nu a ținut seama de clauzele contractuale cuprinse în conținutul contractului provizoriu de vânzare cumpărare, încheiat la data de 23.02.2006, în care se precizează clar achitarea prețului în întregime către pârâții intimați.

Potrivit dispozițiilor art. 969 cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Instanța de fond face o confuzie între prețul propriu-zis, care în speță este de 22.500 euro și suma de 1.300 euro care reprezintă obligația accesorie a prețului sau o obligație principală ce nu se mai impune a fi luată în seamă.

Apelul nu a fost motivat în drept.

Intimații G și, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că deși în contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată din data de 23.02.2006 se face referire la primirea în întregime a prețului de 22.500 euro, din nici o probă administrată în dosar nu reiese faptul că părțile contractante ar fi revenit în vreun fel asupra înțelegerii ca pentru diferența de preț să se calculeze și suma indicată ca dobândă.

Prețul real convenit include și o dobândă datorată pentru fiecare achitată. Neachitarea acesteia coincide cu neîndeplinirea culpabilă a unei obligații contractuale pe care aceștia și-au asumat-o la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare.

În drept s-a invocat prevederile art. 977 și 1363 cod civil.

Prin decizia civilă nr. 404/A din 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a admis ca fondat apelul civil introdus de apelanții și, ambii. în O,-, cod poștal -, jud. B în contradictoriu cu intimații G și, ambii. în comuna, sat,-, cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 5938 din 11.10.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că:

A admis în parte cererea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții G și și, în consecință:

S-a constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 67798 O, cu nr. top. 5149/14/47, reprezentând în natură apartament compus din două camere plus dependințe, cu suprafața utilă de 32,63 mp, imobil situat în O, str.-, - 3,. 2, în baza convenției(antecontractului) de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții la data de 28.07.2005, precum și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu aceeași pârâți la data de 23.02.2006, prețul de 22.500 euro fiind achitat integral.

Prezenta hotărâre urmând a ține loc de contract autentic de vânzare-cumpărare și dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a reclamanților.

A fost respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzei penale.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Cu toate că în mod fondat prima instanță a reținut că în cauză nu se poate constata dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului și de a se pronunța hotărârea care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, nefiind achitat în întregime prețul convenit, preț din care face parte și dobânda de 1.170 euro, în cursul soluționării apelului apelanții au consemnat prin intermediul BEJ la dispoziția intimaților și suma restantă de 1.170 euro prin recipisa CEC nr. -/1 din data de 27.05.2008.

Dat fiind faptul că prețul a fost achitat în întregime, nemaiexistând nici un impediment, tribunalul în baza art. 1073 și 1077 cod civil, raportat la art. 296 cod procedură civilă, a admis ca fondat apelul civil introdus de apelanții și, în contradictoriu cu intimații G și, împotriva sentinței civile nr. 5938 din 11.10.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că:

A admis în parte cererea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții G și și, în consecință:

A constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 67798 O, cu nr. top. 5149/14/47, reprezentând în natură apartament compus din două camere plus dependințe, cu suprafața utilă de 32,63 mp, imobil situat în O,-, - 3,. 2, în baza convenției(antecontractului) de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții la data de 28.07.2005, precum și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu aceeași pârâți la data de 23.02.2006, prețul de 22.500 euro fiind achitat integral.

Prezenta hotărâre va ține loc de contract autentic de vânzare-cumpărare și va dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a reclamanților.

A respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzei penale, întrucât voința comună a părților a fost ca pe lângă prețul convenit de 22.500 euro, cumpărătorii să achite vânzătorilor și o dobândă de 10%, fapt ce nu este prohibit, potrivit art. 1363 cod civil.

Tribunalul nu a acordat nici uneia dintre părți cheltuieli de judecată în apel, întrucât, pe de o parte apelanții și-au îndeplinit obligația de plată integrală a prețului convenit în cursul soluționării cauzei în apel, iar după consemnarea sumei intimații nu au exprimat o poziție expresă de neopunere la admiterea apelului.

Împotriva acestei decizii, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, au declarat recurs pârâții G și, solicitând în principal casarea acesteia cu trimitere iar în subsidiar, modificarea acesteia în sensul obligării apelanților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, ocazionate în fața instanței de apel, cu cheltuieli de judecată și în recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii lor de acordare a cheltuielilor de judecată.

Recurenții susțin că apelanții sunt în culpă procesuală, deoarece doar la al treilea termen de judecată în apel și-au îndeplinit obligațiile contractuale la care s-au obligat.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 274, 275 și 312 alin.5 Cod procedură civilă.

Intimații deși legal citați, nu au formulat întâmpinare, solicitând prin concluziile scrise și orale din ședința publică din 25 noiembrie 2008, respingerea recursului civil de față, cu cheltuieli de judecată.

Verificând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 306 sub aspectul tuturor nulităților prev. de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5938/11.10.2007 Judecătoria Oradeaa respins acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâților G și, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare cu privire la apartamentul compus din 2 camere și dependințe, înscris în CF. 67798

Din considerentele sentinței de mai sus, reiese că prima instanță a apreciat ca neîntemeiate solicitările reclamanților, care nu au fost de acord să achite pârâților prețul real convenit, fiind vorba de neîndeplinirea culpabilă a unei obligații contractuale, pe care reclamanții și-au asumat-o la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel cei doi reclamanți, iar la al treilea termen de judecată fixat în fața instanței de apel, respectiv în ședința publică din 5 iunie 2008, apelanții au depus la dosar un număr de două chitanțe, prin care au făcut dovada achitării diferenței de preț prevăzută de actul sub semnătură privată încheiat cu intimații pârâți.

Tribunalul Bihor reținând că prețul a fost achitat integral, a apreciat că nu mai există nici un impediment pentru perfectarea antecontractului, considerente în baza cărora a schimbat hotărârea primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii.

Din cele relevate mai sus, rezultă fără nici un echivoc că, culpa procesuală aparține celor doi reclamanți, care au promovat acțiunea fără să-și execute integral obligațiile asumate prin contract.

Cum această obligație și-au onorat-o doar în cursul soluționării apelului, apelanții sunt datori să suporte cheltuielile de judecată suportate de pârâți în această etapă procesuală, conform art. 274 Cod procedură civilă.

Așa fiind, Curtea de APEL ORADEA în temeiul art. 312 al. (1), combinat cu art. 296 și 316, art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul civil de față, va modifica în parte decizia civilă nr. 404/2008 a Tribunalului Bihor, în sensul că va obliga pe apelanți la 500 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimaților, păstrând restul dispozițiilor.

Conform art. 274 Cod procedură civilă va obliga intimații la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurenților, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 312 alin.1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul introdus de recurenții pârâți G și ambii din comuna, localitatea,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimații reclamanți și ambii din O,-, - 12,. E,.3,.93, Cod poștal -, jud. B, împotriva deciziei civile nr.404 din 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pe apelanții și la 500 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimaților G și, menținând restul dispozițiilor.

Obligă intimații la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea recurenților.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 25 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - R - - - - -

Red.dec.- /10.12.2008

Jud.fond.

Jud.apel. -

Dact./15.12.2008

Ex.2

Președinte:Pantea Viorel
Judecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 1691/2008. Curtea de Apel Oradea