Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 1694/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVIL MIXT

DOSAR NR-

DECIZIA CIVIL NR.1694/2008-

Ședința public din 25 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Pantea Viorel judector

R - - judector

- - - judector

- -- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamant din Scuieni,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimații pârâți: din Scuieni,-, Cod poștal -, jud. B și din Scuieni,-, Cod poștal -, jud. B și - din Scuieni,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva deciziei civile nr.344/A din 23 mai 2008 pronunțat de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care a fost pstrat în totalitate sentința civil nr. 894 din 21.09.2007 pronunțat de Judec toria Marghita, în dosar nr-, având ca obiect rezoluțiune contract - rectificare CF.

La apelul nominal fcut în ședința public de azi, se prezint pentru recurenta reclamant lips, reprezentantul acesteia avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.193 din 11.07.2008 emis de Baroul Bihor - Societate civil de avocați " &, pentru intimata pârât lips, reprezentanta acesteia avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.111 din 24.11.2008 emis de Baroul Bihor - Cabinet avocat, lips fiind intimatul pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul c recursul este legal timbrat cu suma de 195 lei prin chitanța nr.- din 10 iulie 2008 pronunțat de Trezoreria Municipiului O și timbre judiciare în valoare de 0,3 lei, dup care:

La întrebarea instanței, reprezentanții prților arat c nu au probe sau cereri de formulat.

Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consider cauza în stare de judecat și acord cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei reclamante solicit admiterea recursului, schimbarea hotrârilor atacate în sensul admiterii acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecat. În motivare arat c, pârâții nu au executat prestația de întreținere și nu au achitat cheltuielile de întreținere a locuinței, curentul, impozitul și alte taxe de aproximativ 2 ani. La data când reclamanta, fiind bolnav, a leșinat pe câmp, pârâții au fost anunțați dar reclamanta a fost dus la medic de ctre vecinii acesteia. În apel, pârâtul a recunoscut c nu a prestat aceast obligație. Medicul specialist la care a fost dus reclamanta a fost audiat în calitate de martor, acesta relatând c recurenta reclamant s-a plâns la el de faptul c propria sa fiic nu se ocup de îngrijirea ei.

Reprezentanta intimatei pârâte solciit respingerea recursului și menținerea ca legale și temeinice a hotrârilor recurate, cu cheltuieli de judecat. În motivare arat c, este vorba de o singur restanț la impozitul pe cldire din anul 2002, care ulterior a fost achitat. Martora audiat în cauz a artat c în momentul în care au fost anunțați intimații pârâți, au luat-o pe reclamant și au dus-o la medic în localitatea Învedereaz c, recurenta reclamant mergea regulat la medic pentru a-i fi verificat tensiunea și glicemia, iar neexecutarea obligațiilor se datoreaz atitudinii recurentei.

În replic, reprezentantul recurentei reclamante arat c de aproximativ 2 ani pârâții nu au pltit curentul.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de faț, constat urmtoarele:

Prin sentința civil nr. 894/2007 pronunțat de Judec toria Marghita în dosar nr- s-a respins cererea reclamantei, împotriva pârâților și pentru rezoluțiune contract întreținere.

Pentru a pronunța aceast hotrâre, instanța de fond a reținut c nu sunt îndeplinite condițiile rezoluțiunii judiciare întrucât neexecutarea parțial a obligațiilor contractuale nu este imputabil întrețintorilor, întreținuta refuzând primirea întreținerii. Totodat, instanța a mai reținut c sora pârâtei a primit la încheierea contactului de întreținere suma de 30.000.000 ROL, reprezentând aproximativ 1/2din valoarea imobilului - obiect al contractului de întreținere, sum din care pârâții au achitat cel puțin ½, fiind astfel evident intenția reclamantei de a dispune prin donație în favoarea celor dou fiice ale sale, punându-se astfel problema simulației actului juridic.

Împotriva acestei hotrâri, în termen legal apelanta a declarat apel solicitând schimbarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive.

În motivarea apelului formulat, apelanta a artat c instanța de fond a interpretat greșit probele administrate în cauz neținând cont de probele testimoniale cât și de interogatoriile pârâților care au recunoscut c nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de întreținere. De asemenea, apelanta a artat c instanța de fond a comis o serie de greșeli constând în imputarea unei taxe judiciare de timbru, deși acțiunea este scutit de tax judiciar de timbru, de asemenea s-a pronunțat asupra naturii juridice a actului în discuție deși nu a fost sesizat cu aceasta și a indicat greșit calea de atac îndreptat asupra hotrârii pronunțate.

Intimatul prin întâmpinarea de la fila 17 dosar a artat c nu se opune la admiterea apelului formulat recunoscând c nu a prestat întreținere apelantei, retractând susținerile date prin interogatoriul dat în fața instanței de fond, motivând c a fost determinat de fosta sa soție s nu spun adevrul.

Intimata prin întâmpinarea de la fila 19 solicitat respingerea apelului formulat și menținerea ca legal și temeinic a sentinței atacate.

În motivarea întâmpinrii, intimata a artat c apelanta extrage din declarațiile martorilor audiați în cauz, numai aspectele care îi convin și nu analizeaz materialul probator în ansamblul s Referitor la pronunțarea instanței de fond asupra naturii juridice a actului, intimata a artat c instanța face aceste precizri tocmai pentru a arta temeinicia hotrârii pe care a pronunțat-o, recunoscând c nu a fost investit cu acest capt de cerere. În ceea ce privește întâmpinarea intimatului, intimata a artat c fostul ei soț i-a întors serviciul apelantei pentru declarațiile acesteia date în calitate de martor în procesul de divorț dintre intimați, soluționat la data de 27.02.2008.

Prin decizia civil nr.344/A din 23 mai 2008 pronunțat de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta domiciliat în comuna Scuieni-, împotriva pârâților și ambii cu domiciliul în comuna Scuieni-, jud. B împotriva sentinței civile nr. 899 din 21.09.2007, pronunțat de Judec toriei Marghita, pe care a pstrat-o în totalitate.

A fost obligat apelanta la cheltuieli de judecat în cuantum de 500 RON în favoarea intimatei.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut urmtoarele:

Prin contractul de întreținere cu drept de uzufruct viager autentificat sub nr.2593/24.09.1998 la BNP, pârâții intimați s-au obligat s presteze în favoarea reclamantei apelante întreținere cu toate cele necesare traiului în schimbul transmiterii ctre pârâți a dreptului de proprietate asupra imobilelor situate în comuna Scuieni sat - M nr.40. înscrise în CF 4031 Scuieni nr top 4124.

Din declarația martorei aflat la fila 47 dosar fond, rezult c reclamanta nu accept ajutorul pârâților de aproximativ 1 an, în prezența sa reclamanta refuzând ajutorul pârâților în mai multe rânduri, declarând c se descurc singur, c pârâtul s-a întors de mai multe ori cu mâncarea trimis de pârât reclamantei.

Din declarațiile martorilor propuși de reclamant a rezultat c pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contract, neprestând întreținerea la care s-au obligat.

Întrucât probele testimoniale administrate în cauz nu converg, martorii declarând în favoarea prților care i-a propus, Tribunalul Bihora examinat îndeplinirea obligațiilor contractuale prin ansamblul probelor administrate fr a neglija influența sorei pârâtei asupra executrii contractului de întreținere încheiat între mama reclamant și sora sa pârât. În acest sens, fr a examina natura juridic a actului dedus judecții, instanța a constatat c la data încheierii contractului de întreținere, fiica apelantei care locuiește în Ungaria a primit suma de 30.000.00 ROL de la apelant și familia pârâtei din care pârâta a achitat aproximativ ½, fapt recunoscut de toate prțile aflate în proces. Ori este evident c prin încheierea contractului de întreținere s-a urmrit realizarea unui echilibru între bonificațiile primite de ambele fiice ale apelantei, instituindu-se o prezumție de gratuitate a actelor juridice de înstrinare fcute unui succesibil în linei dreapt cu sarcin de uzufruct viager sau rent viager astfel cum este prevzut în art. 845 cod civil.

În ceea ce privește întâmpinarea depus de intimatul, instanța de apel a constatat c retractarea declarațiilor date în fața instanței de fond se datoreaz relațiilor de dușmnie dintre intimați, care au culminat cu pronunțarea hotrârii de divorț dintre cele dou prți.

Referitor la motivele de apel constând în plata taxei de timbru, calificarea cii de atac precum și pronunțarea instanței de fond asupra naturii juridice a actului dedus judecții, Tribunalul a constatat c acestea nu au relevanț asupra soluției pronunțate de instanța de fond, iar examinând natura juridic a actului se impunea faț de neconcordanțele ivite între declarațiile celor 6 martori audiați în cauz.

Faț de aceste considerente, Tribunalul Bihora constatat c în cauz nu s-a îndeplinit condiția neexecutrii culpabile a obligației de întreținere, indispensabil pentru rezilierea contractului de întreținere și în consecinț vzând în drept și disp. art 1020 - 1021 cod civil prin prisma art. 296 Cod procedur civil, a respins ca nefondat apelul formulat și a menținut ca legal și temeinic sentința atacat.

Ca o consecinț a respingerii apelului formulat prin prisma dispozițiilor art. 274 Cod procedur civil, a fost obligat apelanta la 500 RON în favoarea intimatei cu titlu de cheltuieli de judecat, constând în plata onorariului de avocat.

Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs reclamanta, solicitând schimbarea hotrârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive.

În motivarea recursului se arat c unele obligații pe care pârâții le aveau nu au fost executate (de exemplu cheltuielile de întreținere la cas, curent, etc.), fapt recunoscut de aceștia prin interogator.

În ceea ce privește întâmpinarea depus de intimatul, aceasta a fost greșit interpretat de instanța de apel: astfel recurenta apreciaz c tocmai divorțul prților l-a eliberat pe acesta de influența și obligația moral faț de fosta soție, acesta fiind liber s declare cum crede el de cuviinț, neinfluențat de nimeni.

- arat c din depozițiile martorei rezult c recurenta i s-a plâns de nenumrate ori c intimații nu au grij de ea și nici dac-i roag nu o duc la doctor.

În drept invoc dispozițiile art. 299, 304 alin.8 și 9 Cod procedur civil.

Intimata, prin reprezentant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecat.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciaz c acesta este nefondat pentru urmtoarele considerente:

În mod corect au reținut instanțele de fond și apel neîndeplinirea condițiilor pentru rezoluțiunea contractului de întreținere având în vedere culpa reclamantei în neexecutarea acestuia constând în refuzul de a i se mai presta întreținere de ctre intimați.

Referitor la schimbarea de poziție a intimatului, este plauzibil motivarea instanței de apel, potrivit creia aceast schimbare a fost determinat de deteriorarea relațiilor dintre intimați, survenit pe fondul procesului de divorț dintre aceștia.

Faț de considerentele mai sus reținute, Curtea urmeaz în temeiul art. 312 alin.1 coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedur civil, s resping recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 Cod procedur civil s o oblige pe recurent la 350 lei cheltuieli de judecat în recurs, reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta reclamant din Scuieni,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimații pârâți: din Scuieni,-, Cod poștal -, jud. B și din Scuieni,-, Cod poștal -, jud. B și - din Scuieni,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva deciziei civile nr.344/A din 23 mai 2008 pronunțat de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Oblig partea recurent s plteasc prților intimate suma de 350 lei cheltuieli de judecat în recurs.

IREVOCABIL .

Pronunțat în ședința public din 25 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR, GREFIER,

- - R - - - - -

Red.dec.- /05.12.2008

Jud.fond.

Jud.apel. -

Dact./11.12.2008

Ex.2

Președinte:Pantea Viorel
Judecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 1694/2008. Curtea de Apel Oradea