Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 154/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA NR.154/
Ședința publică de la 13 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul-reclamant - SRL-M,-.-..parter -împotriva deciziei civile nr.8 din 12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanta,în contradictoriu cu intimații-pârâti COMUNA PRIN PRIMAR, ȘI CONSILIUL LOCAL PRIN PRIMAR,- COMUNA judetul C și intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII,- B,sector 1,str.- - nr.1-3..2..212 având ca obiect actiune in raspundere delictuala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă director în baza delegatiei nr.80/11.04.2009 depusă la dosar,lipsind celelalte părti.
Procedura legal îndeplinită conform art.87 și urm.Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen și motivat.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părtilor.
Reprezentantul recurentului își întemeiază recursul pe dispozițiile art.8 și 9 Cod pr.civilă.
Arată că instanța de apel nelegal și contrar nr.OG137/2000 motivează că persoana juridică nu poate constitui subiect de discriminare și că este discutabilă situația persoanei juridice.OG nr.137/2000 la art.16 defineste autoritatea de stat în domeniul discriminării ca fiind Consiliul National pentru Combaterea Discriminării.Art.19 pct.2 din nr.OG137/2000 dispune ca Consiliul National pentru Combaterea Discriminării își exercită competentele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu.Conform ordonantei persoana juridică este subiect de discriminare respectiv constituie subiect de discriminare contrar motivării instantei de apel.Precizează în continuare că în cererea de chemare în judecată a invocat ca temei juridic art.27 coroborat cu art.19 al.2 din ordonanță, aceste articole referindu-se clar persoanelor juridice.
Mai arată că instanta de apel în respingerea exceptiei incompatibilității sau interdicției temporare de a profesa a d-nei avocat motivează că urmărirea penală nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art.50 din statutul profesiei de avocat și că urmărirea penală nu se confundă cu punerea în mișcare a acțiunii penale-există urmărire penală fără punerea în mișcare a acțiunii penale -art.255-257 cpp și urmărire penală cu acțiunea penală pusă în mișcare - art.258-260 cpp.
Solicită să se analizeze și să se constate din probatorii că faptele de discriminare au fost executate de intimati înainte de contestarea titlului de proprietate prin cererea de chemare în judecată accesorie.La data de 2.09.2005 a luat cunoștință de săvârșirea discriminării de către intimați prin înlăturarea recunoașterii dreptului de proprietate concretizat prin repartizarea de către intimată a 18 loturi de case pe terenul proprietatea reclamantei.Arată că contestarea titlului de proprietate este înaintată de intimati după efectuarea actelor de discriminare, contestarea titlului de proprietate este efectuată pe cale accesorie, iar intimatii au încălcat Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției unde la art.4 dispune ca existenta unui litigiu privitor la un teren cu sau fără construcții nu împiedică înstrăinarea acestuia și nici constituirea altor drepturi reale sau de creanță.
Față de cele arătate,solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii reclamantului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.1222/C/29.05.2008 Judecătoria Mangaliaa respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta M în contradictoriu cu pârâții Comuna reprezentată prin Primar, Consiliul Local și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței să oblige prin hotărâre judecătorească pe pârâții Comuna prin primar și Consiliul local la plata de despăgubiri, respectiv 1800 euro/zi din data de 2.09.2005 (data la care a luat cunoștință de săvârșirea discriminării) și până la restabilirea situației anterioare discriminării; 100.000 euro reprezentând despăgubiri pentru daune morale; restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
În motivare, reclamanta a arătat că deține în proprietate un teren în suprafață de 26.000 mp și trei grajduri, iar pârâții Comuna și Consiliul local, prin nerecunoașterea acestui drept, o împiedică în exercitarea atributelor conferite de dreptul de proprietate (posesie, folosință, dispunere), ceea ce, în accepțiunea sa, înseamnă discriminare.
A susținut reclamanta că la data de 2.09.2005 a luat cunoștință de săvârșirea discriminării, constând în faptul că pe terenul proprietatea sa diverse persoane fizice au început lucrări de construire case, în baza repartițiilor date de Primăria și s-a adresat imediat instanței civile pentru pronunțarea unei ordonanțe președințiale.
Urmare a acțiunilor în justiție, pârâții i-au aplicat ca reacție un tratament advers și au formulat cerere incidentală pentru constatarea nulității titlului său de proprietate, ceea ce reprezintă o victimizare și trebuie sancționată.
De asemenea, s-a invocat faptul că pârâții au creat în raporturile cu reclamanta un climat intimidant, ostil, degradant și ofensiv, ceea ce, în accepțiunea sa reprezintă hărțuire și trebuie sancționată. Totodată, pârâții au refuzat să emită în favoarea sa un certificat de urbanism, fiind astfel încălcate dispozițiile art.10 pct.h din OUG nr.137/2000 privind refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.2, art.27 alin.1 și 2 coroborat cu dispozițiile art.19 alin.2 din OUG nr.137/2000.
La data de 29.02.2008, reclamanta a formulat în scris o nouă precizare a obiectului cererii, învederand instanței că solicită despăgubiri civile în cuantum total de 488.791,88 lei, astfel: 155.131,88 lei - daune materiale pentru lipsa de folosință a suprafeței de 7200 mp, repartizată de către pârâți pentru 18 loturi de casă; 333.660 lei despăgubiri morale pentru atingere aduse onoarei, demnității, reputației și dreptului la imagine al reclamantei.
În temeiul art.27 alin.3 din OUG nr.137/2000 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În considerentele hotărârii, instanța a reținut că reclamanta - SRL M deține în proprietate un teren în suprafață de 26.000 mp, pe care se află edificate construcții (grajduri), situat pe raza localității (sat 2 Mai), jud. C, astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.11455/31.03.1993 de către notariatul de Stat C, coroborat cu încheierea nr.2357/10.09.2002 pronunțată de Judecătoria Mangalia - Biroul de carte funciară, identificat prin documentația cadastrală înregistrată la OCPI C sub nr.5160/06.06.2002.
Pârâții Comuna reprezentata prin primar și Consiliul local contestă dreptul de proprietate al reclamantei, susținând că terenul face parte din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, conform inventarului bunurilor ce aparțin domeniului privat.
În considerarea calității de proprietar, pârâtul Consiliul local a adoptat Hotărârea nr.19/03.04.2004 și nr.8/08.03.2004 privind atribuirea de loturi de teren în vederea construirii de locuințe persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.15/2003.
În vederea executării acestor hotărâri, au fost emise și procese-verbale de punere în posesie a persoanelor îndreptățite, în care se inserează obligația beneficiarului de a începe construcția locuinței în termen de 1 an de la data atribuirii terenului.
Apreciind că prin actele administrative evidențiate anterior, se aduce atingere dreptului său de proprietate, reclamanta s-a adresat instanței de judecată cu o acțiune civilă, solicitând ca pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale să se dispună încetarea lucrărilor de construcție și să se stabilească în sarcina pârâților obligația de a evacua și ridica toate materialele de pe teren.
Pentru stabilirea situației juridice a terenului sub aspectul titularului dreptului de proprietate, pârâții au promovat o acțiune civilă având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.11455/31.03.1993, ce constituie titlul reclamantei. Înscrisurile depuse la dosar conduc la concluzia că acest litigiu nu s-a soluționat definitiv și irevocabil, neexistând dovezi cu privire la soluția pronunțată în cauza ce face obiectul dosarului nr.1688/2005 al Judecătoriei Mangalia.
Concomitent promovării acestei acțiuni, pârâta Comuna reprezentata prin primar a emis Dispoziția nr.103/26.09.2005 privind suspendarea autorizațiilor de construire, precum și sistarea tuturor lucrărilor de construcție ce urmau a fi efectuate pe terenul în litigiu.
Pe fondul existenței unui litigiu care se poartă asupra valabilității titlului de proprietate al - SRL M, pârâții nu au soluționat cererea reclamantei de emitere a unui certificat de urbanism.
cu litigiile de natură civilă, reclamanta a formulat și o plângere penală împotriva pârâților, reclamând săvârșirea de către primarul comunei a infracțiunii de tulburare de posesie și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art.220 Cod penal și art.246 Cod penal. În prezent, cauza penală se află în faza de urmărire penală pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, fără a se pronunța o soluție definitivă cu privire la existența faptelor și vinovăția făptuitorilor.
Având în vedere situația de fapt reținută, instanța a apreciat că cererea este nefondată.
Prin art.27 alin.1 din OUG nr.137/2000 se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată despăgubiri, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare.
În conformitate cu textul de lege menționat, "ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului".
Potrivit art.2 alin.1 din ordonanță, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertătilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art.2 alin.3 din același act normativ caracterizează ca discriminatorii, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1) față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare"..4 prevede că orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale.
Prin urmare, prima instanță a apreciat că pentru a exista discriminare, comportamentul și atitudinea pârâților, în calitate de autorități ale administrației publice locale, trebuie analizate în raport cu atitudini sau practici care să favorizeze alte persoane, care, în speță, s-ar afla în aceeași situație cu reclamanta. Discriminarea unei persoane de către o instituție publică se analizează numai în raport cu alte persoane și nu cu însăși instituția care practică discriminarea.
Or, poziția pârâților - autorități locale - în relațiile cu reclamanta - SRL nu mai este neutră cum impune legea, întrucât acestea invocă drepturi proprii asupra terenului în litigiu, cu privire la care a efectuat acte de dispoziție.
Având în vedere că reclamanta și pârâții își dispută în fața instanțelor interesele decurgând din pretinse drepturi de proprietate asupra aceluiași teren, instanța a apreciat că starea litigioasă evidențiată anterior este de natură să afecteze natura relațiilor dintre părți, însă starea de fapt reținută nu atrage incidența dipozițiilor legale privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Cât privește hărțuirea, s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada cadrului intimidant, ostil, degradant ori ofensiv care să decurgă dintr-un comportament al pârâților, altul decât cel al oricăror altor persoane, aflate într-o situație similară.
De asemenea, nici situația avută în vedere de legiuitor la definirea și sancționarea victimizării nu se regăsește în cauză.
Conform art.2 alin.7 din OUG nr.137/2000,constituie victimizare orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în justiție cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării.
În cauză, reacția autorităților locale care, în accepțiunea reclamantei a constat în promovarea unei acțiuni în nulitatea titlului, a vizat o altă acțiune civilă, având ca obiect obligația de a face (de a sista lucrările și a elibera terenul) fără nici o referire la vreo discriminare sau încălcare a principiului tratamentului egal.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat în termen legal apel.
În motivarea apelului, a susținut că în mod greșit prima instanță a respins excepția incompatibilității sau interdicția temporară de a profesa a doamnei avocat. A susținut că a invocat ca temei legal art.27 din Legea nr.51/1995 care prevede interdicția temporară de a profesa dispusă prin hotărâre judecătorească sau disciplinară, astfel că hotărârea judecătorească nu este condiționată de sancționarea disciplinară, aceasta din urmă fiind de competența comisiilor de disciplină din cadrul barourilor de avocați. De asemenea, a susținut că excepția era întemeiată și prin prisma art.27 lit.b din Legea nr.51/1995 coroborat cu art.50 din Statutul profesiei de avocat care prevăd suspendarea dreptului de a exercita profesia de avocat, raportat și la conținutul deciziei penale nr.314/4.04.2008 a Tribunalului Constanța privind începerea urmăririi penale și împotriva avocatei.
Pe fond, a considerat că în mod greșit prima instanță afirmă că pe fondul litigiului privind dreptul de proprietate intimații pârâți sunt absolviți de orice formă de discriminare și au tot dreptul să nu soluționeze nici o cerere a apelantei și să nu acorde nici un drept prevăzut de lege. Existența litigiului nu are nici o relevanță în prezenta cauză și prin prisma art.4 din Titlul X al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției.
Nerecunoașterea de către intimații pârâți a dreptului de proprietate întabulat al apelantei înseamnă discriminare, conform art.2 alin.2 din OG nr.137/2000 republicată. Art.2 alin.3 și art.2 alin.4 din OG nr.137/2000 invocate de prima instanță ca motivație sunt complementare discriminărilor directe prevăzute de art.2 alin.2 și se referă la practicile aparent neutre, nu la practicile directe de discriminare.
Intimații pârâți au favorizat 18 persoane fizice prin repartițiile nelegale emise lor pe terenul proprietatea apelantei, ca urmare a discriminării efectuate prin nerecunoașterea dreptului de proprietate întabulat, dezavantajând apelanta ca persoană juridică.
Motivarea instanței de fond că discriminarea nu poate fi efectuată de o instituție publică este nelegală și contrară art.1 paragraful 2 din Protocolul nr.12 la Convenția europeană privind interzicerea discriminării de autoritățile publice. Art.14 din Convenția Europeană interzice orice formă de discriminare, iar potrivit art.148 din Constituție, legislația comunitară și tratatele Uniunii Europene au prioritate față de legislația internă. De asemenea, art.44 din Constituția României garantează dreptul de proprietate indiferent de titular și interzice orice discriminare a titularilor de proprietate.
În mod greșit s-a motivat că reclamanta nu a făcut dovada cadrului intimidant, ostil, degradant ori ofensiv creat de intimații pârâți privind hărțuirea, aceste aspecte rezultând din procesul-verbal de contravenție nr.7139/22.10.2007 emis de aceștia, notificarea nr.43/8.03.2008, certificatul de atestare fiscală din data de 21.04.2008, cererea din 11.05.2007 de solicitare a unui certificat de urbanism la care intimații nu au răspuns nici până în prezent.
De asemenea, în mod greșit prima instanță a constatat că victimizarea nu se regăsește în cauză. Pornind de la definiția dată de art.2 alin.7 din OG nr.137/2000, apelanta a formulat plângere penală la Judecătoria Mangalia (dosar penal nr.415/2005) cu referire la încălcarea principiului tratamentului egal și discriminării prin nerecunoașterea dreptului de proprietate, concretizat în fapt prin infracțiunea de tulburare de posesie. Ca reacție la această plângere, intimații au înaintat acțiune accesorie în justiție privind titlul de proprietate al societății, ceea ce constituie victimizare. Tot ca o reacție (tratament advers), intimații pârâți au depus și plângere penală la Inspectoratul de poliție C împotriva directorului societății, plângere respinsă pentru inexistența faptei.
La termenul de judecată din 24.11.2008, apelanta a depus la dosar cerere de majorare a câtimii despăgubirilor solicitate, respectiv de cuantificare și actualizare a acestora, totalizând suma de 4.988.217 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că nu sunt întemeiate criticile privind respingerea de către instanța a excepției inadmisibilității sau interdicției temporare de a profesa a d-nei avocat.
Pe fondul cauzei s-a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ criteriile de discriminare prev.de art.2al.1 din nr.OG137/2000.
Potrivit art.1 al.3 din nr.OG137/2000 exercitarea drepturilor ce fac obiectul acestui act normativ privește persoanele aflate în situații comparabile.
Astfel, societatea comercială apelantă și cele 18 persoane fizice, despre care se susține că a primit loturi din proprietatea sa, nu se află într-o situație comparabilă pentru a se vorbi de un tratament diferențiat, ci în situații total diferite.
Apelanta-reclamantă-persoană juridică era proprietara unei anumite suprafețe de teren dobândită prin acte ce au fost contestate de autoritățile administrației publice locale, în momentul în care din această suprafață-persoane fizice au primit în proprietate de la aceleași autorități,loturi de teren în temeiul Legii nr.15/2003 privind sprijinul acordat pentru construirea unei locuințe proprietate personală.
De altfel, reclamanta nu a invocat existența nici unui criteriu de discriminare dintre cele prevăzute la art.2 al.1 din nr.OG137/2000.
Nefiind îndeplinite primele două condiții prevăzute la art.2 al.1 din nr.OG137/2000 (existența unui tratament diferențiat,manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, existența unor criterii de discriminare) instanța de apel nu le-a analizat pentru următoarele condiții: - întrucât rezultă cu certitudine inexistența situației de discriminare; -societatea comercială -în speță apelanta-reclamantă nu poate fi subiect de discriminare, în virtutea prevederilor nr.OG137/2000, a Directivelor Consiliului Europei 2000/43/CE și 2000/78/CE transpuse prin ordonanța mai sus menționată.
În mod similar, instanța de apel a reținut că pentru a se analiza existența hărțuirii este necesar să se indice persoanele sau grupurile de persoane cu situația cărora se compară situația persoanei ce se pretinde discriminată și să existe un criteriu dintre cele enumerate la art.2 al.5 din ordonanță,aspecte inexistente în cauză, inexistent sunt și aspectele cu privire la victimizare - nefiind incidente dispozițiile art.2 al.7 din nr.OG137/2000.
În termen legal,împotriva deciziei civile nr.8 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanțaa declarat recurs reclamanta SRL M ca fiind nelegală și netemeinică.
Critica soluției se referă la următoarele:
1.Instanța în mod nelegal și contrar dispozițiilor nr.OG137/2000 a retinut că persoana juridică nu poate constitui subiect de discriminare comparativ cu recurenta care susține că poate constitui.
2.Instanța de apel respingând excepția incompatibilității sau interdicției temporare de a profesa a doamnei avocat reține că urmărirea penală nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art.50 din Statutul profesiei de avocat și că urmărirea penală nu se confundă cu punerea în mișcare a acțiunii penale.
Recurenta susține că există urmărire penală fără punere în mișcare a acțiunii penale.
3.Instanța de apel, nelegal a motivat inexistenta situației de discriminare.
Recurenta relatează că din probele existente la dosar rezultă că faptele de discriminare au fost executate de intimați înainte de contestarea titlului de proprietate prin cererea de chemare în judecată accesorie.
A luat cunoștință de săvârșirea discriminării de către intimați prin repartizarea de către primărie a l8 loturi de case pe terenul proprietatea recurentei.
La data de 30 septembrie 2005, după 28 de zile de la săvârșirea discriminării intimații au intentat acțiune de contestare a titlului de proprietate al recurentei, acțiune care este în curs de judecată.
Motivarea instanței de apel - că discriminarea efectuată de către intimată este justificată de un scop legitim, adică contestația titlului de proprietate care este nelegal și netemeinic așa cum susține recurenta.
Contestarea titlului de proprietate este nelegal și netemeinic, întrucât contestarea este făcută după efectuarea actelor de discriminare, a fost făcută pe cale accesorie, și a încălcat Legea nr.247/2005.
Introducerea acțiunii pentru constatarea titlului de proprietate a fost făcută pentru a se justifica discriminarea efectuată asupra recurentei.
De altfel și instanța penală prin decizia penală nr.314/2008 a dispus organului de urmărire penală să verifice existența unei eventuale acțiuni în anularea actului de proprietate,al momentului introducerii acesteia și identificarea persoanei care a inițiat această acțiune și a avizat-o, tocmai în ideea de a ascunde discriminarea făcută de către intimați.
De asemenea a demonstrat la instanța de fond și apel existența hărțuirii și victimizării de către intimați în timp ce instanțele au reținut că nu sunt incidente dispozițiile nr.OG37/2008 referitoare la acestea.
Pentru cele menționate mai sus, recurenta a solicitat admiterea recursului,modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței civile iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Analizând decizia recurată în baza motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele:
1,În mod corect cele două instanțe de fond și respectiv de apel au reținut că persoana juridică nu poate fi subiect de discriminare întrucât prevederile Directivelor Consiliului Europei 2000/43/CE și 2000/78/CE transpuse prin OG nr.137/2000, referindu-se la egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică,precum și în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, fac trimitere expresă la persoane fizice sau grupuri de persoane grupate după un anumit criteriu, fără a se confunda cu subiectul colectiv de drept care este persoana juridică. De asemenea, Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale se referă la "oameni " și "cetățeni".În același spirit, nr.OG137/2000 foloseste termenii de cetățeni, persoane, grupuri de persoane, categorie de persoane, comunitate, persoane care administrează persoana juridică, ceea ce exclude ca subiect de discriminare însăși persoana juridică.
Rezultă de altfel și criteriile în raport de care se analizează discriminarea, respectiv etnie, limbă, religie, vârstă, convingeri, boală etc.care sunt proprii persoanei fizice.
În privința persoanei juridice este reglementată în mod expres numai obligația sa de a respecta, cu ocazia desfășurării activității,a principiului egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării nu și posibilitatea de a constitui subiect de discriminare.
Pentru ca o faptă să fie calificată drept discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
1.existența unui tratament diferențiat,manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile).
2.existența unui criteriu de discriminare potrivit art.2 al.1 din nr.OG137/2000 republicată.
3.tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
4.tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării,în condiții de legalitate a unui drept recunoscut de lege.
Condițiile menționate mai sus nu sunt îndeplinite în cauză.
Dispozițiile art.1 al.3 din OG137/2000 prevăd că exercitarea dreptului ce face obiectul acestui act normativ privește persoanele aflate în situații comparabile pe când părțile nu se află într-o situație comparabilă, ci în situații total diferite,astfel reclamanta era proprietara unei anumite suprafețe de teren dobândită prin acte ce au fost contestate ulterior de către autoritățile locale în momentul în care din această suprafață, persoane fizice au primit în proprietate teren,pentru construirea unei locuințe proprietate personală.
În concluzie, în speță nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca o faptă să fie calificată drept discriminare. De altfel,nici recurenta nu a invocat existența nici unui interes de discriminare- dintre cele prevăzute în art.2 al.1 din OUG 137/2000.
Pentru considerentele expuse, curtea constată la fel ca cele două instanțe că nu ne aflăm în prezența unui caz de discriminare și că reclamanta nu poate fi subiect de discriminare raportat la speța de față.
2.În mod corect instanța de fond cât și cea de apel a respins excepția incompatibilității sau interdicției temporare de a profesa a d-nei avocat,întrucât este inadmisibil a analiza aceste aspecte (incompatibilitate și interdicție),pe cale de excepție într-un litigiu având un alt obiect în care avocatul respectiv figurează ca apărător al uneia din părți, cum este cazul în speță.
Art.50 din Statut prevede un caz de suspendare legală sau facultativă a exercitării profesiei de avocat "dreptul de a exercita profesia de avocat poate fi suspendat în cazul în care împotriva avocatului s-a pus în mișcare acțiunea penală sau s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei,până la pronunțarea definitivă a unei hotărâri judecătorești."
Prin decizia penală nr.314/2008 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a dispus trimiterea cauzei la procuror,pentru începerea urmăririi penale și față de d-na avocat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor personale.
Avându-se în vedere că dreptul pentru a exercita profesia de avocat de către d-na, nu a fost suspendat și că nu s-a pronunțat o hotărâre penală definitivă referitoare la exercitarea profesiei de avocat - persoana în cauză poate figura ca apărător al intimatului în speța de față.
Nu are relevanță că s-apus în mișcare acțiunea penală sau s-a dispus trimiterea în judecată din moment ce nu a fost suspendată din dreptul de a exercita profesia de avocat. Această măsură se ia numai de către Consiliul Baroului și contestată la Consiliul.
3.Instanțade apel,în mod corect a reținut inexistența situației de discriminare.
Din probele administrate în cauză, rezultă că intimații-pârâți nu au exercitat fapte de discriminare înainte de contestarea titlului de proprietate prin cererea de chemare în judecată accesorie.
Acest titlu de proprietate ce aparținea recurentei a fost contestat de către autorități în momentul în care din suprafața de teren pentru care avea titlu au fost împroprietăriți tinerii pentru a-și construi locuinte, proprietate personală.
Împrejurarea că tinerii au fost împroprietăriți dintr-o suprafață de teren pentru care recurenta avea titlu și ulterior contestat, nu înseamnă că recurenta a fost discriminată.Constatarea titlului de proprietate al recurentei a fost făcută în spiritul dispozițiilor Legii 247/2005, iar instanța este aceea care se va pronunța dacă titlul este valabil sau nu.
Privitor la hărtuire se constată că recurenta așa cum a reținut și instanța de apel,nu a făcut dovada cadrului intimidant,ostil, degradant ori ofensiv care să decurgă dintr-un comportament al pârâților,altul decât cel aplicat altor persoane aflate într-o situație similară.
De asemenea, nici situația avută în vedere de legiuitor la definirea și sancționarea victimizării nu se regăsește în cauză.
Potrivit art.2 alin.(7) din OUG nr.137/2000, constituie victimizare,orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în justiție cu privire la încălcarea principiului tratamentului legal și al rediscriminării.
În cauză, reacția autorităților locale, care în acceptiunea recurentei a constatat în promovarea unei acțiuni în nulitatea titlului,a vizat o altă acțiune civilă, având ca obiect obligația de a face ( de a sista lucrările și a elibera terenul) fără nici o referire la vreo discriminare sau încălcare a principiului tratamentului legal.
Pentru considerentele expuse, curtea în baza art.312 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul-reclamant - SRL-M,-.-..parter -împotriva deciziei civile nr.8 din 12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanta,în contradictoriu cu intimații-pârâti COMUNA PRIN PRIMAR, ȘI CONSILIUL LOCAL PRIN PRIMAR,- COMUNA judetul C și intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII,- B,sector 1,str.- - nr.1-3..2..212.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,astăzi 13.04.2009.
Președinte Judecători
- - - -
- -
Grefier
- -
Jud.fond.
Jud.apel:;
Red.dec.jud./13.05.2009
Tehnored.gref./20.05.2009
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Maria Apostol, Răzvan Anghel
