Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 17/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR.-

DECIZIA CIVILĂ NR.17/A

Ședința publică din 28 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Rujița Rambu

JUDECĂTOR 2: Maria Petria Martinescu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1146/18.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura completă.

Apelul a fost declarat în termen legal și a fost legal timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra apelului, constată:

Prin sentința civilă nr.1146/18.10.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada anulat ca netimbrată acțiunea în răspundere civilă delictuală formulată de reclamantul împotriva pârâtei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiune reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 550.000 lei, cu titlu de daune morale rezultate din stresul provocat prin emiterea de către pârâtă, care este procuror, a trei ordonanțe în mod eronat și fals, fără să se țină cont de starea de fapt și drept.

In drept, reclamantul a invocat disp.art.345, 971, 998, 999, 1000, 1003, 1074, 1075 și urm. 1079 și urm. 1094.civil; art.9, 10, 41 și urm. 74, 75, 77, 148 din Codul d e procedură civilă; art.1 alin.3 și 5, 11, 20, 21, 24, 51, 52, 53 din Constituția României, art.1, 6, 13, 14, 17 din Convenția CEDO.

Reclamantul a fost citat cu mențiunea de a-și timbra acțiunea cu suma de 14.186,52 lei RON taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 5 lei, dar nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Conform art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Impotriva sentinței civile nr.1146 din 18.04.2007 a Tribunalului Arada declarat apel în termenul legal reclamantul.

In motivarea apelului, reclamantul a arătat că prima instanță i-a anulat acțiunea ca netimbrată, ignorând faptul că formulase o cerere de asistență judiciară în sensul scutirii sale de la plata taxei judiciare de timbru, întrucât este deținut în Penitenciarul Arad de 14 ani și nu are nici un fel de venituri.

A solicitat asistență judiciară în același sens și în apel. Ulterior însă, pentru primul termen de judecată, a achitat taxele judiciare aferente apelului, respectiv 4 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, așa cum i s- pus în vedere prin intermediul citației, taxe stabilite în conformitate cu art.11 alin.2 din Legea nr.146/1997 și cu art.3 alin.1 din OG nr.32/1995.

Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art.295 alin.1 pr.civ. față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că apelul este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Reclamantul a formulat și înregistrat în același timp cu acțiunea și o cerere de asistență judiciară în baza art.74, 75 și 77.pr.civ. solicitând scutirea sa de la plata taxelor judiciare de timbru și numirea unui avocat din oficiu, cu motivarea că este deținut în Penitenciarul Arad din anul 1993 și nu realizează nici un fel de venituri (fila 4).

Reclamantul a reiterat această cerere și în ședința publică din 4.10.2007, după ce instanța a stabilit cuantumul taxelor judiciare de timbru în raport cu valoarea pretențiilor, fapt consemnat în încheierea de ședință.

Deși avocata desemnată din oficiu a-l apăra pe reclamant a reluat în ședința publică din 18.10.2007 cererea de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru, invocând art.21 din Legea nr.146/1997 și art.74 și 75.pr.civ. (fila 26), instanța nu a analizat această cerere și a invocat excepția netimbrării apelului, pe care a reținut-o și a anulat apelul reclamantului ca netimbrat.

In conformitate cu art.77 alin.2 și 3.pr.civ. instanța avea obligația să cerceteze și să se pronunțe prin încheiere în camera de consiliu asupra cererii formulate de reclamant în baza art.75 alin.1 pct.1 pr.civ.

Prima instanță a lăsat nesoluționată această cerere motivată a reclamantului.

Mai mult, a anulat ca netimbrată acțiunea; procedând astfel, a adus atingere accesului său la justiție, drept garantat atât prin Constituția României, cât și prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de aceste considerente, în baza art.297 alin.1 pr.civ. Curtea va admite apelul declarat de reclamantul, deținut în Penitenciarul Arad, împotriva sentinței civile nr.1146/18.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta, citată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.

In consecință, va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamantul, deținut în Penitenciarul Arad, jud. A împotriva sentinței civile nr.1146/18.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta, citată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, jud.

Desființează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2008.

PRESEDINTE, JUDECATOR,

- - - - -

GREFIER,

- -

Red.: RR/22.02.2008

Dact. /MM./ 4 ex./ 25.02.2008

Inst.fond.: jud.

Președinte:Rujița Rambu
Judecători:Rujița Rambu, Maria Petria Martinescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 17/2008. Curtea de Apel Timisoara