Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 337/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR./C/200
DECIZIA CIVILĂ NR.337 /
Ședința publică din 6 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 2: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 3: Cristian
GREFIER:
S- luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva Incheierii de ședință din 04.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Arad, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent în stare de arest, lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea din oficiu pune în discuție excepția netimbrării recursului și acordă cuvântul asupra excepției.
Reclamantul recurent solicită respingerea excepției netimbrării invocate în cauză, susținând că prezentul recurs este scutit de plata taxelor judiciare de timbru conform Legii nr.146/1997.
Curtea, din oficiu pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Reclamantul recurent solicită respingerea excepției invocate în cauză și pe fond admiterea recursului.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin Încheierea pronunțată în ședința publică din 04.02.2009 în dosarul nr-, Tribunalul Arada suspendat judecarea acțiunii în răspundere civilă delictuală formulată de către reclamantul - deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță A, împotriva pârâtului Penitenciarul d e Maximă Siguranță A, invocând prev. art.244 pct.1 pr.civ. raportat la faptul că se impune suspendarea judecării acțiunii reclamantului întrucât soluționarea acțiunii acestuia depinde de modul de soluționare a excepției de neconstituționalitate privind OUG 47/2008, în raport cu prevederile art.21 din Constituția României, excepție invocată de către reclamantul într-ul alt dosar cu nr- și unde s-a dispus sesizarea Curții Constituționale, potrivit încheierii din 22 decembrie 2008.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul, susținând că încheierea de suspendare este nelegală și dorește continuarea judecății, atât vreme cât excepția de neconstituționalitate privind OUG nr. 47/2008, în raport cu prevederile art.21 din Constituția României, excepție invocată de către reclamantul într-ul alt dosar cu nr- nu prezintă nici o relevanță în prezenta acțiune.
În acest context, recurentul-reclamant a susținut că a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri de 1 milion lei pentru că este supus la tortură și tratamente degradante și sunt astfel încălcate dispozițiile Legii nr.275/2006 și a HG1897/2006 privind condițiile de detenție ale persoanelor condamnate.
Curtea, analizând recursul reclamantului prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.312 pr.civ. va constata că acesta este întemeiat, în cauză fiind incidente disp.art.304 pct.9 rap.la art.304 pct.5 pr.civ.
În acest sens, curtea va constata că temeiurile de drept invocate de instanța de fond pentru suspendarea judecării prezentei acțiuni inițiate de reclamantul nu sunt justificate, câtă vreme obiectul prezentei acțiuni se constituie din cererea de obligare a pârâtului Penitenciarul Arad la plata unor despăgubiri de 1 milion lei pentru că reclamantul ar fi supus la tortură și tratamente degradante, fiind astfel încălcate dispozițiile Legii nr.275/2006 și a HG1897/2006 privind condițiile de detenție ale persoanelor condamnate.
În acest context, curtea va constata că tribunalul a invocat un text de lege, respectiv un act normativ care nu prezintă nici o relevanță în prezenta cauză și nu se aplică ori nu se constituie ca temei sau cauză juridică a acțiunii reclamantului și care vizează plata unor despăgubiri pentru rele tratamente aplicate în regimul de detenție, câtă vreme OUG nr. 47/2008 se referă la stabilirea tarifului lunar al chiriei pe mp care se aplică pentru închirierea locuințelor, completând OUG nr.9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe mp care se aplică pentru închirierea locuințelor și terenului aferent acestora, aflate în domeniul public și privat al statului, administrate de Regia Autonomă "Administrația Protocolului de Stat".
În aceste condiții, Curtea, în temeiul art.312 pr.civ. rap.la art.304 pct.5 și 9.pr.civ. va admite recursul declarat de reclamantul împotriva Încheierii de ședință di 04.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, pe care o va casa în întregime și va dispune Tribunalului Arad continuarea judecării acțiunii reclamantului având ca temei răspunderea civilă delictuală a pârâtului.
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 și urm. pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva Incheierii de ședință din 04.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Casează încheierea recurată și dispune Tribunalului Arad continuarea judecății acțiunii reclamantului.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 aprilie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
Red.CP/22.04.2009
Dact.GK/2 ex./29.04.2009
Inst.fond.: jud.
Președinte:Maria Petria MartinescuJudecători:Maria Petria Martinescu, Marinela Giurgincă, Cristian